7. Instruirea. Teorie, metodologie
a. Delimitări conceptuale: învățare – instruire – formare, metodologie, metodă, procedeu, mijloc didactic
b. Sistemul metodelor de învățământ
c. Forme de organizare a instruirii: frontal, grupal, individual
a) Învățare = activitate fundamentală, alături de joc, muncă și creație, specifică fiecărei etape de vârstă, care se manifestă cu preponderență în mod organizat, programat, instituționalizat în perioada școlarității.
Instruire = semnifică sistemul de cimunicare și organizare a învățării pentru achiziții de cunoștințe esențiale și mai ales pentru formarea de capacități, abilități, deprinderi, competențe.
Educare = acțiunea de a educa și rezultatul ei. Ansablu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului sau ale oamenilor, ale societății etc; rezultatul unei activități peddagogice, toată creștere, comportare civilizată în societate.
Fomare = pregătire, instruire, educare, creare.
Metodologie didactică = reprezintă teoria care vizează definirea, clasificarea și valorificarea metodelor didactice în vedea optimizării permanente a activității de predare-învățare-evaluare (S. Cristea).
Metodică didactică = dedusă din grecescul methodos: odos - cale, drum; metha = către, spre; methodos - cercetare, căutare, urmărire. Astfel, metoda s-ar putea defini ca fiind drumul sau calea de urmat în activitatea comună desfășurată de educator și educați pentru împlinirea obiectivelor învățământului și spre formarea acestora.
Procedeu didactic = arată modul de aplicare a metodelor pe secvențe, operații, situații concrete, el detaliază metoda, o perticularizează, arată un mod de valorificare al ei și arată o tehnică limitată de acțiune.
Mijloace didactice = ansamblul de obiecte, instrumente, produse, aparate, echipamente și sisteme tehnice care susțin și facilitează trasmiterea unor cunoștințe, formarea unor deprinderi, evaluarea unor achiziții și realizarea unor aplicații în cadrul procesului instructiv-educativ.
b) Sistemul metodelor de învățământ
► metode de comunicare orală:
Explicația constă în clarificarea unui adevăr științific, pe baza unui șir de argumentații;
Demonstrația contribuie la ușurarea înțelegerii unor cunoștințe noi, prin observarea și analiza unui material intuitiv, precum și la executarea corectă a unor activități.
► metode interactive:
Conversația este o metodă ce presupune un schimb organizat de idei și opinii;
Brainstormingul - „furtuna de creier”, „efervescența creierului”, „asalt de idei” este o metodă de stimulare a creativității ce constă în enunțarea spntană a cât mai multor idei pentru soluționarea unei probleme, într-o atmosferă lipsită de critică. Pe de altă parte, metoda asaltului de idei se bazează pe funcția asociativă a intelectului.
Problematizarea este cunoscută ca o modalitate de instruire prin crearea unor situații problemă care solicită elevilor utilizarea, restructurarea și completarea unor cunoștințe anterioare în vederea soluționării acestor situații, pe baza experienței și a efortului personal.
Mozaic (în engleză jigsaw, puzzle, inseamnă mozaic) sau „metoda grupurilor interdependente”(A. Neculau, 1998), este o strategie bazată pe învățarea în echipă (team0learning). Fiecare elev are o sarcină de studiu în care trebuie să devină expert. El are în același timp și responsabilitatea transmiterii informațiilor asimilate, celorlalti colegi.
Cubul este o metodă activă aplicată unei clase de elevi împărțită în șase grupe. Fiecare grupă are ca sarcină de lucru diferită ca grad de dificultate față de celelalte cinci grupe. Elevii dau cu zarul. Fiecărei fețe a cubului, prfesorul îi ascociază o cerință care trebuie neapărat să înceapă cu cuvintele „descrie”, „compară”, „asociază”. „argumentează”, analizează”, respectiv „aplică”.
► metode de explorare a realității
Experimentul reprezintă provocarea intenționată a unui fenomen în scopul studierii acestuia.
Demonstrația contrbuie la ușurarea înțelegerii unor cunoștințe noi, prin observarea și analiza unui material intuitivm, precum și la executarea corectă a unor activități.
Modelarea - utilizarea modelelor prin care se reprezintă simplificat, dar esențial caracterisitici ale obiectelor și fenomenelor, dificil de perceput și cercetat în mod direct.
Studiu de caz presupune confruntarea elevului cu o situație din viața reală („caz”), cu scopul de a observa, înțelege, interpreta sau chiar soluționa ceva. Un caz reflectă o situație tipică, reprezentativă și semnificativă pentru anumite stări de lucruri.
► metode de învățare prin acțiune practică:
Exercițiul contribuie la dezvoltarea operațiilor mentale, la înțelegerea noțiunilor și teoriilor învățate, la sporirea capacității operatorii a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor.
Jocul de rol este atractiv prin aspectul său ludic și eficace, este o metodă activă de predare-învățare-evaluare, o metodă compozită (conform Constantin Cucoș, Pedagogie, Editura Polirom Iasi, 1996),a vând o structură mixtă care cuprinde metode aparținând altor categorii, devenite acum procedee explicația, instructajul, observarea, dezbaterea etc
Jocul didactic îmbină elementele instructive și formative cu elemente distractive și pot fi utilizate în predarea diferitelor discipline de învățământ. Metoda jocurilor oferă un cadru propice pentru învățarea activă, participativă, stimulând în același timp inițiativa și creativitatea elevilor.
Jocurile didactice reprezintă o formă de învățare placută și atractivă ce corespunde particularităților psihice ale acestei vârste. Lecțiile înviorate cu jocuri didactice susțin efortul elevilor, menținându-i mereu interesați, îî determină să lucreze efectiv și în același timp să gândească creator și original.
Dramatizarea se bazează, în esență, pe utilizarea adecvată a mijloacelor și procedeelor artei dramtice, punând în scenă diverse povești, evenimente istorice etc.
c) Forme de organizare a instruirii: frontal, grupal, individual
Practica didactică a identificat trei moduri de organizare a activității didactice, în funcție de maniera de desfășurare, fiecare configurând conținuturi, relații, suporturi și resurse specifice activității frontale, activității de grup și activități individuale.
1. Activitatea frontală reprezintă forma de organizare în care profesorul lucrează direct, cu întreaga clasă
2. Activitățile pe grupe se caracterizează prin faptul că profesorul îndrumă și conduce activitatea unor subdiviziuni/micricolectivități (denumite grupe) alcătuite din elevii un ei clase și care urmăresc anumite obiective educaționale, identice sau diferite de la o grupă la alta.
Organizarea în binom/grup didactic a activității elevilor presupune activitatea acestora în perechi, acestea sunt alcătuite fie de profesor, fie de elevi în mod aleatoriu, după anumite preferințe sau după criterii bine precizate.
3. Activitățile individuale presupune ca fiecare elev din clasă să realizeze anumite sarcini școlare independent de colegii săi, acestea cuprind studiul individual, activități de evaluare, efectuarea temelor pentru acasă, studiul în bibliotecoi, lectură suplimentară și de completare, întocmirea de proiecte, referate, desnee, scheme, alte lucrări scrise, comunicări științifice alte proiecte practice.
Deși activitatea frontală predomină în practica școlară date fiind dezavantajele pe care aceasta le prezintă, se impune alternarea ei cu activitatea pe grup și cu cea individuală, rezultând astfel un mod de organizare combinat.
Descarca materialul in format word de la atasamente