Modernismul ȋn Riga Crypto şi lapona Enigel de Ion Barbu
Contextul apariţiei; încadrarea textului într-o specie, într-un curent literar şi într-o perioadă:
Poezia a fost publicată în anul 1924, în “Revista română”, apoi a fost inclusă în volumul “Joc secund” din 1930 (perioada interbelică, în care se confruntă două mişcări literare: modernismul, susţinut de criticul Eugen Lovinescu la cenaclul şi revista “Sburătorul”, şi tradiţionalismul).
Balada lui Ion Barbu este o poezie modernistă pentru că este rezultatul unei sinteze între două domenii diferite: poezia şi geometria; pentru că încalcă anumite convenţii constitutive ale genurilor şi speciilor literare(balada preia o formulă specifică epicului în proză, aceea de povestire în ramă, dar păstrează resursele filonului liric); deoarece are drept caracteristică a limbajului, ambiguitatea, adică poate fi citită, la un prim nivel, ca o legendă despre naşterea ciupercilor otrăvitoare, dar, la un alt nivel de interpretare, balada este o alegorie pe tema omului superior, diferit de omul comun, un “Luceafăr întors”, întrucât evidenţiază incompatibilitatea dintre două lumi care încearcă să comunice şi să se împlinească, la fel ca în poemul eminescian.
Viziunea despre lume:
Balada “Riga Crypto şi lapona Enigel” exprimă viziunea lui Ion Barbu despre condiţia omului care este incapabil să-şi depăşească limitele, reprezentat de rigă.
În timp ce Enigel se îndreaptă spre lumină, spre cunoaştere, Crypto rămâne în lumea lui întunecată, orice relaţie de comunicare, de dragoste, între cei doi fiind imposibilă.
Astfel, ca şi Eminescu, Ion Barbu înţelege existenţa a două lumi incompatibile, întemeiate fiecare în parte pe anumite concepţii, idei, principii.
Temă şi motive:
Tema baladei este a unei iubiri eşuate, dar şi opoziţia dintre materie şi spirit; material simbolizată de rigă, spiritual- de Enigel.
Motivele poetice sunt: atracţia spre soare a laponei, visul, sufletul-fântână. Soarele semnifică astrul cunoaşterii, astrul tutelar al vieţii, dar numai pentru laponă, căci pentru riga înseamnă moarte.Sufletul-fântână, în care se oglindeşte însuşi soarele, asigură eternitatea spiritului, nemurirea.
Compoziţia:
Titlul este alcătuit din numele celor două fiinţe din lumi opuse: riga (rege) Crypto (ascuns) şi lapona (locuitoare a ţării gheţurilor), Enigel (nume cu rezonanţă nordică, angel, înger). Acest titlu indică o temă a dragostei imposibile, interzise, deoarece, un personaj face parte din lumea izolată, retrasă a pădurilor, fiind rege al ciupercilor, celălalt-o fiinţă care aspiră să-şi depăşească limitele, părăsind lumea ei rece şi îndreptându-se spre lumină, spre soare.
Incipitul este formula de adresare folosită de nuntaşul care încearcă să convingă menestrelul( trubadurul) să cânte povestea tristă, neîmplinită a regelui Crypto şi a laponei Enigel. Cântăreţul se hotărăşte cu greu să divulge taina celor doi şi o face, la sfârşitul ceremonialului: “la spartul nunţii în cămară”.
Relaţii de opoziţie şi de simetrie:
O clară relaţie de opoziţie (evidentă chiar din titlu) se distribuie pe trei direcţii: nonuman-uman, masculin-feminin, regal-comun.
Lumea vegetală (riga) întâlneşte lumea umana (lapona), în două ipostaze individualizate sexual şi cu statut social opus (el-rege; ea-o fiinţă obişnuită).
Altă opoziţie: soare-umbră, evidenţiază raportarea diferită a protagoniştilor la cunoaştere.Crypto trăieşte în spaţiu umed, rece, umbros, pe când Enigel părăseşte Nordul îngheţat spre a se duce spre miazăzi, spre soare.
Relaţia de simetrie se remarcă la nivelul deschiderii textului, când se evocă două nunţi: la început, cea umană (la finele căreia se cântă povestea tristă, legendară a lui Crypto şi a lui Enigel) şi cea vegetală, a plantelor otrăvitoare, la sfârşit, în epilog.Ele intercalează istoria unei nunţi ratate, imposibile. Simetria are menirea de a dezvălui legea potrivit căreia nuntirea se poate realize numai între cei care au acelaşi statut ontologic.
O altă relaţie de simetrie vizează raportarea eroilor la soare: în timp ce pentru riga, astrul vieţii înseamnă moarte, pentru Enigel, înseamnă înţelepciune. (simetria- raportarea la soare, conduce la o opoziţie).
Simboluri importante; imaginarul poetic:
O componentă a imaginarului poetic este visul, plan ce mediază între lumi opuse (Enigel vorbeşte în somn cu riga).
O alta este cercul în două ipostaze: roata şi inelul.”Roata albă” este metafora cunoaşterii, înscrisă în spiritul şi în destinul uman; inelul este imaginea sub care percepe Crypto soarele.
Nunta este un element de recurenţă/ motiv care se evidenţiază la nivelul construcţiei simetrice, în ipostaze diferite: uman, vegetal.
Semnificaţiile textului; limbajul expresiv:
„Riga Crypto şi lapona Enigel” a fost interpretată ca o liricizare a legendei despre originea ciupercilor otrăvitoare (riga-ciupercă bună, comestibilă, ieşit în soare, ca dovadă a încercării de a-şi depăşi condiţia, plesneşte, este otrăvit de lumină, înnebuneşte şi se nunteşte, în lumea lui, cu măselariţa).
Balada a fost citită de criticul Nicolae Manolescu ca un “Luceafăr întors”, în sensul că în “Luceafărul” omul superior este luceafărul-Hyperion (personaj masculin), iar în baladă-este lapona (personaj feminin).
Ion Barbu, prin intermediul menestrelului, dezvăluie povestea tristă a rigăi Crypto şi a laponei Enigel. El este regele ciupercilor, preferă locurile răcoroase, ude, are ”inimă ascunsă” (metaforă) şi este bârfit de ghioci şi toporaşi că nu vrea să înflorească, că este steril.
Lapona este “mică, liniştită”, pleacă din ţara zăpezilor cu renii la păscut, spre sud. În drum, poposeşte la riga, care, ospitalier, îi oferă dulceaţă, fragi şi îi cere să rămână în lumea lui. Enigel ezită să-i răspundă, în schimb observă că el trebuie să mai aştepte, “să se coacă”.
Lapona îi mărturiseşte dorinţa de a ajunge în sud, spre lumină, având un cult pentru soare: “Mă-nchin la soarele-nţelept”.
Crypto încearcă să-şi abandoneze condiţia şi face gestul riscant de a se arăta soarelui (“ca un inel”) care îl loveşte din plin, transformându-l în ciupercă otrăvitoare, ce îşi alege o crăiasă din lumea lui.
Limbajul expresiv se distinge prin antiteza dintre personajele poemului, prin alegorie (metafore, personificare), repetiţii( vers-refren: “Rigă Crypto, rigă Crypto”; “Enigel, Enigel”), simboluri: roată, fântână, inel.
Cuvinte ca: “beteli”, “funtă”, “ciupearcă”, “mânătarcă”, “iacă”, “să-i ţie” aduc rezonanţe străvechi, de legendă.
În opinia mea, balada lui Ion Barbu oferă o experienţă lirică de altă natură decât poemul “Luceafărul”.
După ce am înţeles incompatibilitatea lumii lui Hyperion cu cea a pământencei, fata de împărat, acum avem un alt exemplu de incapacitate de comunicare a exponenţilor unor sfere diferite: vegetal (riga), uman (lapona), care au idealuri opuse.
Ambele poeme, cel eminescian-romantic, cel barbian-modernist, se construiesc din elemente specifice tuturor genurilor literare (firul narativ ţine de epic; dialogul- de dramatic; iar prin varietatea sentimentelor exprimate, prin expresivitatea limbajului, prin prozodie-de liric).
