Nuvela
Definitie: Specie a genului epic, in proza, de dimensiuni relativ reduse (se situeaza intre schita si roman), cu un fir narativ central si o constructie epica riguroasa, cu un conflict concentrat, care implica un numar redus de personaje. Trasaturi: -
Naratiunea se desfasoara liniar, cronologic, prin inlantuirea secventelor narative. - Se observa tendinta de obiectivare,de atenuare a prezentei naratorului care nu se implica in subiect si se detaseaza de personaje. Intamplarile sunt relatate alert si obiectiv; naratorul intervine relativ putin prin consideratii personale, iar descrierile sunt minime. - Actiunea nuvelei este mai dezvoltata decat a schitei, pusa pe seama unor personaje, ale caror caractere se desprind dintr-un puternic conflict.
Relatiile temporale si spatiale sunt clar delimitate. Timpul derularii evenimentelor este precizat, ceea ce confera verosimilitate. - Se acorda o importanta mai mare caracterizarii complexe a personajelor decat actiunii propriu-zise. Personajele sunt caractere formate si se dezvaluie in desfasurarea conflictului. In functie de rolul lor in actiune, ele sunt construite cu minutiozitate (biografia, mediul, relatiile motivate psihologic) sau sunt portretizate succint. - Rolul detaliilor semnificative. Tipuri de nuvela: - dupa curent literar: renascentista, romantica, realista, naturalista etc; - dupa tema: istorica, psihologica, fantastica, filozofica, anecdotica, sociala.
Moara cu noroc de Ioan Slavici
nuvela
Nuvela este specia genului epic, in proza, de intindere medie, cu o actiune constituita pe baza unui singur plan narativ, cu o intriga bine structurata, in care accentul nu este pus pe desfasurarea actiunii, ci pe caracterizarea personajelor, caractere complexe, deja formate.
Reprezentant de seama al generatiei de scriitori ai secolului al XIX-lea - alaturi de Ion Creanga, I.L.Caragiale si Mihai Eminescu- Ioan Slavici este cunoscut in literatura romana atat prin romanul „Mara”, cat si prin nuvelistica sa. Una dintre cele mai importante opere ale sale ramane nuvela „Moara cu noroc”.
Opera se incadreaza in specia literara nuvela, prin caracteristicile acestei specii literare.
O prima trasatura a nuvelei o constituie existenta reperelor de timp si de spatiu care incadreaza exact actiunea, fiind precise: perioada de inceput a secolului al XIX-lea, intr-un loc numit Moara cu noroc, din zona satelor ardelenesti.
O a doua trasatura a nuvelei este reprezentata de complexitatea personajelor, care sunt caractere puternice, deja formate: Ghita, personajul principal, este initial un om puternic, care stie exact ce vrea, dorind sa plece din sat pentru a oferi o viata mai buna familiei, iar Lica, personajul antagonist, are o personalitate si o influenta extrem de puternica si nimeni nu i se poate opune.
Patru dintre elementele de constructie importante in acesta opera sunt: tema, relatiile spatiale si temporale, actiunea, relatia dintre incipit si final.
Tema acestei nuvele este dezumanizarea provocata de setea de inavu-tire. Ea este ilustrata prin modul de actiune a personajului principal care, cinstit initial, devine din ce in ce mai atras de mirajul banilor si in final ajunge sa se degradeze moral. Dezumanizarea sa este urmarita in amanunt, Slavici considerand necesar sa prezinte cititorului si urmarile setei de inavutire. Fiind un moralist convins, scriitorul isi pedepseste personajul care incalcase normele vietii satului si pe cele morale.
Relatiile spatiale si temporale sunt bine precizate, actiunea avand loc in perioada de inceput a secolului al XIX-lea, in Ardeal, intr-un loc numit Moara cu noroc. Slavici evidentiaza semnificatia acestui spatiu, inca de la inceput, prin descrierea drumului pe care il urmeaza Ghita, la plecarea din sat, pentru a ajuge in locul respectiv. Mai intai, personajul trebuie sa urce niste dealuri, asa cum o va face si pe scara sociala si pe cea materiala in nuvela, iar apoi sa coboare intr-o vale, acolo unde se afla si Moara cu noroc, la fel cum va cobori si el pe cea mai joasa treapta a degradarii morale. Locul este pustiu, pentru ca lasa in urma satele, adica orice urma de civilizatie si se dovedeste a fi un spatiu malefic, al raului, generat de patima pentru bani a personajului principal.
Actiunea operei este reprezentata de o perioada din viata lui Ghita, initial cizmar sarac, intr-un sat in care nu are nicio prespectiva de a-si schimba in bine viata. El ia in arenda Moara cu noroc, un loc aflat la o raspantie de drumuri, intr-o vale pustie, unde se muta impreuna cu intreaga familie. O perioada, lucrurile merg foarte bine, el fiind apreciat de toti calatorii ce treceau pe acolo, ca un carciumar destoinic. Ulterior insa, odata cu sosirea lui Lica Samadaul, viata lui Ghita se schimba. Lica are nevoie de un om de incredere la carciuma, dar Ghita nu accepta sa devina sluga lui. Lica insa intelege ca slabiciunea acestui om puternic fizic si moral o constituie banii si profita pentru a-l ademeni sa ramana la Moara cu noroc. Treptat, Ghita se degradeaza, ajungand sa depuna pentru Lica, marturie falsa la tribunal. Abia cand constata ca isi pune in primejdie familia si ca nu mai poate trai linistit, se hotaraste sa il dea pe Lica pe mana jandarmului Pintea, care il urmarea de multa vreme pe acesta. O trimite pe soacra sa si pe copii la rude, de Paste si ramane cu Ana, cu Lica si oamenii lui la carciuma. La un moment dat, din dorinta de a-l prinde cu Pintea pe Lica, o lasa pe Ana singura cu acesta, fara sa o avertizeze. Ana, convinsa ca Ghita de mult nu o mai iubeste, pentru ca se departase de ea, il accepta pe Lica. Ghita se intoarce la moara, intelegand ce gresala a facut, o omoara cu un cutit, cautand pretexte pentru propria vinovatie. Lica se intoarce si el la han, observand ca isi uitase acolo braul cu banii de care nu se despartea niciodata. Ordona ca Ghita sa fie impuscat de Raut, unul dintre oamenii sai si apoi cere sa fie incendiat hanul si fuge. Jandarmul Pintea il urmareste, iar Lica, pentru a nu fi prins, se sinucide, izbindu-se cu capul de trunchiul unui stejar batran. A doua zi, se intorc de la rude mama Anei si copiii, care nu vor afla niciodata adevarul despre tragedia care a avut loc.
In aceasta nuvela, exista o relatie de simetrie intre incipit si final. Incipitul este reprezentat de dialogul dintre Ghita si soacra sa, cu privire la dorinta acestuia de a pleca din sat si a avea un trai mai bun. Incipitul contine un avertisment, prin intermediul caruia se subliniaza intelepciunea oamenilor din popor: „nu bogatia, ci linistea colibei te face fericit”. Finalul include tot vorbele batranei, care sugereaza ca ea ii avertizase pe fiica si ginerele sau sa nu plece din sat si ca acum ei pierisera: „Simteam eu ca n-are sa iasa bine.”
Statutul social al personajului principal este initial cel de cizmar sarac, ulterior, dupa ce ia in arenda Moara cu noroc, acela de carciumar.
Statutul psihologic subliniaza un caracter puternic la inceput, cand il infrunta pe Lica Samadaul, dar slab ulterior, dupa ce Ghita se dezumanizeaza din cauza banilor.
Statutul moral pune in evidenta calitatile si defectele eroului. Astfel, Ghita este initial un om cinstit, gospodar, harnic, muncitor, un tata si un sot exemplar, care face totul pentru familia sa. Odata cu venirea lui Lica la Moara cu noroc, Ghita se schimba fundamental, indepartandu-se de familie si ascunzand Anei adevarul.
Trasatura dominanta de caracter este patima pentru bani, care ii va distruge familia si ii va scurta destinul. O scena semnificativa pentru ilustrarea acestei trasaturi o constituie prima intalnire cu Lica. Desi Ghita intelege cat de periculos este acesta, cum manipuleaza oamenii, fiind ca un stapan al locurilor, nu poate pleca de la moara, pentru a se intoarce in satul sau, pentru ca este ispitit de bogatia pe care ar putea-o castiga in scurt timp.
O alta scena semnificativa este infruntarea cu Lica Samadaul, cand acesta ii cere carciumarului cheile de la sertarul cu bani si isi ia de acolo o suma mare, motivand ca altfel isi va face „rand de alt om la Moara cu noroc.” Din nou Ghita accepta umilinta, doar pentru ca voia bani multi, cat mai multi si era dispus sa faca orice pentru acest lucru.
In relatie cu Ana, personajul principal se dovedeste a fi la inceput un sot exemplar, care isi manifesta cu orice prilej iubirea pentru sotia sa, mai tanara, lipsita de experienta vietii, pe care o ocroteste ca pe un copil. Treptat, se indeparteaza de ea, pe de-o parte pentru ca nu doreste sa ii marturiseasca adevarul si sa fie nevoit sa plece de la Moara cu noroc, pe de alta parte, pentru a o proteja. In finalul operei, Ghita practic isi arunca sotia in bratele lui Lica, fiind convins ca astfel il va prinde, dar nu-i explica acesteia nimic din ceea ce se intampla, fiind nevoit mai tarziu sa o ucida.
In relatie cu Lica, Ghita dovedeste initial o tarie de caracter extra-ordinara, pentru ca nu se lasa umilit si ii dovedeste acestuia ca este un om pu-ternic. Ulterior insa, dupa ce Samadaul afla care este punctul vulnerabil al car-ciumarului, Ghita decade moral, acceptand compromis dupa compromis, nu-mai de dragul de mai putea ramane la Moara cu noroc, pentru a face bani.
In opinia mea, viziunea despre lume a scriitorului in aceasta nuvela este magistral subliniata, atat prin tema, cat si prin constructia personajelor. Inca din incipit este scoasa in evidenta mentalitatea autorului, care se suprapune peste cea a colectivitatii: „Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei te face fericit”. Explica apoi, pe parcursul nuvelei, care sunt consecintele neascultarii vorbelor celor batrani si intelepti, iar in final, isi pedepseste exemplar personajele, in concordanta cu greselile lor. Atat Ghita, cat si Ana au incalcat normele morale ale societatii din care faceau parte, asadar trebuie sa isi asume consecintele faptelor lor. Viziunea lui Slavici despre lume este subliniata si in final, prin intermediul vocii batranei: „Simteam eu ca n-are sa iasa bine, dar asa le-a fost dat.” Astfel, se accentueaza conceptia ca omul sta sub semnul destinului implacabil, al fatalitatii, ca o forta supranaturala decide dinainte ceea ce i se va intampla.
Nuvela „Moara cu noroc” ramane una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Ioan Slavici si ale literaturii secolului al XIX-lea. Din ea transpare spiritul moralizator al scriitorului, care ii marcheaza toate nuvelele: in viata, omul trebuie sa aiba simtul masurii, echilibru si stapanire de sine.
