După specificul întrebărilor care declanşează răspunsul se pot distinge următoarele patru tipuri de conversaţie:
- - Conversaţia ce se bazează pe întrebări închise care presupun un singur răspuns, elevul urmând a alege una din cele două variante posibile, eroarea sau răspunsul corect;
- - Conversaţia bazată pe un lanţ de întrebări închise, răspunsul dat la fiecare întrebare declanşând alte întrebări, până la obţinerea rezultatului final stabilit în prealabil;
- - Conversaţia bazată pe întrebări deschise, în care elevii au posibilitatea de a alege răspunsurile corecte din mai multe posibilităţi sau să-şi formuleze ei înşişi răspunsurile apelând la cunoştinţele pe care le posedă;
- - Conversaţia ce se bazează pe întrebări simulatorii şi exploratorii, caracterizată prin aceea că declanşează procesul de cunoaştere, răspunsurile fiind rezultatul frământărilor individuale, al căutărilor şi explorărilor individuale, fără a fi impuse de profesor.
Urmărind cele patru tipuri de conversaţie putem aprecia că fiecare tip se potriveşte unor condiţii concrete şi anume: conţinutului celor transmise, experienţa elevilor, capacitatea acestora. Această metodă este mai eficientă când se asociază cu alte metode de învăţământ ca : observaţia, învăţarea prin descoperire, care potenţează caracterul activ al acestei metode.
Având în vedere funcţia didactică pe care o poate îndeplini conversaţia putem distinge :
- Conversaţia de comunicare, care se foloseşte în scopul transmiterii unor cunoştinţe noi;
- Conversaţia de repetare şi sistematizare ce se foloseşte cu scopul reluării şi repetării cunoştinţelor, desprinderii unor concluzii parţiale sau finale, a înţelegerii cunoştinţelor însuşite anterior în structuri logice din ce în ce mai largi, precum şi concretizarea lor la alte situaţii;
- Conversaţia de fixare şi consolidare ce este folosită pentru sublinierea unor idei mai importante care se desprind din cunoştinţele transmise sau pentru concretizarea lor cu scopul unei întipăriri mai trainice;
- Conversaţia de verificare şi apreciere ce urmăreşte surprinderea gradului de înţelegere a celor predate, a capacităţii de reproducere a celor învăţare, de explicare şi aplicare a noilor cunoştinţe însuşite;
- Conversaţia inductivă ce este folosită la începutul lecţiei pentru pregătirea psihologică în vederea predării noilor cunoştinţe;
- Conversaţia finală ce se efectuează la sfârşitul orei urmărind stabilirea unor concluzii referitoare la noile cunoştinţe transmise în urma executării unor experienţe, sau a prezentării de modele.
- Discuţia colectivă îmbracă forma unui schimb reciproc, organizat, constructiv de informaţii, idei, impresii, opinii, critici, propuneri axate pe tema sau subiectul luat în studiu. Contribuie la clarificarea unor noţiuni, consolidarea, sistematizarea unor idei, soluţionarea unor probleme teoretice şi practice, uneori conversate, influenţarea convingerilor, atitudinilor, conduitei participanţilor, stimularea creativităţii, spiritului critic, obiectivităţii, reflecţiei discursive.Ca formă socializată a învăţării, intensifică relaţiile interpersonale, favorizează formarea deprinderilor de cooperare, facilitează transferul de informaţii la situaţii noi, stimulează spontaneitatea, imaginaţia creatoare.
Cunoaşte mai multe variante, cele mai importante fiind:
Asaltul de idei (brain-storming-ul) : Are funcţia de a înlesni căutarea şi găsirea celei mai adecvate soluţii a unei probleme de rezolvat printr-o intensă mobilizare a ideilor tuturor participanţilor la discuţie. Această metodă reprezintă şi un exerciţiu de stimulare şi cultivare a creativităţii în grup, de afirmare a opiniilor personale. Specificul metodei constă în disocierea timpului de producere a ideilor (faza de producţie de idei), de timpul în care se evaluează aceste idei (faza aprecierii critice a ideilor emise).
Pe de altă parte, metoda asaltului de idei se bazează pe funcţia asociativă a intelectului. O idee emisă de un subiect are o funcţie asociativă dublă:
- se asociază şi cheamă o altă idee în mintea aceluiaşi subiect;
- se asociază cu o idee în mintea altui subiect.
La baza acestei metode stau două principii, neutralizarea blocajului gândirii şi stimularea ideilor noi într-o formă spontană.
Există două faze distincte în desfăşurarea asaltului de idei, formularea temei şi identificarea elevilor participanţi şi comunicarea temei în momentul începerii lecţiei, dându-se posibilitatea fiecărui elev să dea un răspuns sau altul, fără argumentare şi într-un timp cât mai scurt. Problema poate fi reluată la o oră viitoare, profesorul reunind într-un întreg răspunsurile date la tema anunţată, elevii aducând alte completări, fără a se cere demonstrarea celor spuse, ei înşişi putând compara răspunsurile alese de ei cu cele reale. Deci, valorificarea asaltului de idei se face după câteva zile, timp în care s-a produs o selecţie şi o ierarhizare a acestora în conştiinţa elevilor.