Marea Neagră este situată în partea de sud-est a Europei, la limita cu Asia, fiind străbătută, în partea nordică, de paralela de 45 ̊lat. N. Este o mare de tip continental fiind dominată de suprafețe continentale, dar comunică cu Marea Mediterană prin strâmtorile Bosfor și Dardanele.
Marea Neagră este o mare din bazinul atlantic, situată între Europa şi Asia, care se învecinează cu Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia şi Georgia. Prin Strâmtoarea Cherci se ajunge în Marea Azov, prin Bosfor în Marea Marmara, iar prin strâmtoarea Dardanele în Marea Egee şi deci în Mediterană. Ea este un rest al Mării Sarmatice şi prezintă o serie de aspecte unice în lume.
Marea se întinde pe o suprafaţă de 413.000 km². Cel mai adânc punct se află la 2206 m sub nivelul mării în apropierea de Ialta. Mareele sunt în general de mică amploare (cca. 12 cm). Salinitatea apei este în larg de 17-18 la mie, faţă de 24-34 la mie în alte mări şi oceane. În zona litoralului românesc salinitatea scade şi mai mult, în mod obişnuit fiind între 7 şi 12 la mie.
Cultură generală și legende despre Marea Neagră
1. De ce a fost numită marea „Neagră“
Istoria numelui Mării Negre
De-a lungul istoriei, Marea Neagră a avut foarte multe nume până când să ajungă la actuala denumire. Primii care au botezat-o au fost cimerienii, un popor de origine geto-tracică, care a trăit la nordul și la nord-vestul Mării Negre spre apus și spre Dunăre între secolele XVI și XI î.Hr.
Aceștia au numit-o „Axaina”, adică „albastru închis“. Au urmat sciţii, popoare migratoare de păstori şi buni luptători ce au ocupat în secolul al VIII-lea î.Hr. nordul Mării Negre. De altfel, conform unor scrieri ale vremii, des citate în sursele anglo-saxone, cuvântul „neagră” din actuala denumire a mării noastre ar fi o traducere a cuvântului scitic „Axaina”.
Mai târziu, grecii antici au denumit-o „Marea Inospitalieră” din cauza faptului că era dificil de navigat, dar și a triburilor ostile care locuiau pe malurile sale. Începând cu secolul VIII î.Hr., după dezvoltarea cu succes a coastei de către coloniștii din Halikarnas (Bodrum-ul de azi), foști colonişti fondatori ai cetăţii Histria, marea a primit denumirea de „Pontus Euxinus” sau „Mare Scythicum, care însemna „Marea primitoare”.
Grecii îi spuneau astfel deoarece furtunile care se produceau în apropierea țărmului erau o raritate, iar în locul unde Dunărea se vărsa în mare apa era bună de băut. Apa dulce adusă de Dunăre era mult mai puţin densă decât apa sărată, astfel că se menţinea la suprafaţă. Astfel, la suprafaţa Mării Negre, pe întinderi mari în zona gurilor de vărsare, apa se putea bea.
2. Potopul a crescut salinitatea mării
Apa are o salinitate relativ scăzută, mai ales în straturile superioare, de 17 la mie. Dar la origini, Marea Neagră avea un nivel de salinitate mult mai scăzut decât în prezent. Atunci când furia apelor a rupt limba de pământ ce despărţea marea de oceanul planetar şi s-au format strâmtorile Bosfor şi Dardanele, apa foarte sărată din vechea mare Tetis au pătruns în apele Mării Negre, odată cu multe specii noi.
3. Sunt două mări suprapuse: una vie şi una moartă
După ce salinitatea mării a crescut, cele mai rezistente specii autohtone s-au menţinut lângă gurile de vărsare ale fluviilor, acolo unde apa era mai dulce. Altele nu s-au putut adapta şi au murit.
„Toată această masă de vieţuitoare, nefiind curenţi verticali, s-a aşezat pe fundul mării şi a început să se descompună, ceea ce a presupus un consum de oxigen. Aşa se face că astăzi, în adâncuri, nu există oxigen, ci doar hidrogen sulfurat şi, neexistând curenţi verticali, acele ape rămân aproape moarte“, explică cercetătorul Răzvan Popescu- Mirceni.
Acolo trăiesc doar bacteriile anaerobe. Tocmai de aceea consideră că există de fapt două mări: una vie oxigenată şi alta moartă. În lipsa curenţilor verticali, cele două lumi nu interacţionează. „Tocmai de aceea Grigore Antipa considera că Marea Neagră este unică“, spune Popescu-Mirceni.
4. Muzeul din adâncuri
Fundul Mării Negre este considerat un loc de fosilizare extrem de interesant, tocmai pentru că, neexistând oxigen la adâncimi mai mari de 200 de metri, toate epavele care au ajuns acolo de-a lungul timpului au fost perfect conservate.
5. Invadată continuu de specii
Marea Neagră este supusă încontinuu procesului invaziv. Navele ce tranzitează apele aduc cu ele şi specii din alte colţuri ale lumii, ce se adaptează imediat. Aşa s-a întâmplat cu melcul Rapana Venosa. Unele specii, care seamănă foarte bine cu meduzele, cu invadat apele şi au dezechilibrat ecosistemul, hrana lor fiind constituită din icre de peşte. Până şi scoicile pe care le găsim pe plajele litoralului românesc sunt „importate“ din alte mări. „Scoicile albe au ajuns în apele Mării Negre în urmă cu 40-50 de ani“, spune Răzvan Popescu – Mirceni.
6. Are rechini!
Răpitorul ce se găseşte în apele Mării Negre este cunoscut sub denumirea populară de „câine de mare“ şi măsoară aproximativ un metru. „Este foarte rar şi foarte sperios. Din aceeaşi familie ar mai fi pisica de mare şi vulpea de mare, întâlnite mai frecvent“, a adăugat Răzvan Popescu-Mirceni.
7. Fertilă pentru alge
De ce pe litoralul românesc sunt mai multe alge decât la ţărmul vecinilor bulgari? În zona ţării noastre, algele anuale se dezvoltă foarte bine, fiindcă găsesc hrana de care au nevoie. Litoralul nostru este mult mai apropiat de locul de vărsare a Dunării în mare, iar fluviul aduce nutrienţii cu care algele se hrănesc.
„În plus, Capul Kaliakra, din Bulgaria, funcţionează ca o barieră în calea apelor Dunării, iar maricultura din zonă favorizează dezvoltarea algelor perene“, spune biologul. În plus, scoicile filtrează apa, care în Bulgaria este mult mai curată.
8. Ascunde specii pe cale de dispariţie
Cercetătorii din toate zonele costiere - Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia şi Ucraina - au ajuns la concluzia că 160 de specii de plante şi animale marine şi costiere sunt din ce în ce mai rare sau ameninţate cu dispariţia. În Cartea Roşie a Mării Negre găsim specii precum nisetrul, păstruga, zarganul, steaua de mare, foca de Kaliakra, crabul de piatră, marsuinul, tonul, rândunica de mare.
9. Bomba de hidrogen din adâncuri
Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului de Fizică a Pământului, spune că riscul ca aceste depozite de hidrogen sulfurat ce se află în adâncuri să producă vreodată catastrofe naturale este extrem de mic. „Doar în cazul în care ar urma ceva neprevăzut, un dezastru la care nimeni nu se gândeşte. În rest, nu trebuie să ne facem probleme“, spune profesorul Mărmureanu.
10. Există ameninţarea unui tsunami!
Există pericolul formării de valuri uriaşe şi în Marea Neagră. Un astfel de fenomen s-a produs în 1901, în zona Mangalia. „Cutremurul a fost în martie 1901 în zona Şabla, a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi a produs valuri tsunami în zona Mangalia. Un astfel de cutremur mai poate avea loc peste 400-500 de ani“, a declarat prof. Gheorghe Mărmureanu, director onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului.
De altfel, poveştile vechii cetăţi elene Callatis sunt scufundate sub apele învolburate ale Mării Negre.
