Alcătuiți un eseu de o pagină despre învățarea școlară
Învățarea școlara - Pedagogie - abordare subiect titularizare invatatori
Prin conceptul de învățare, unul din care derivă cel de învățare școlară. Pornind de la dictonul Nimeni nu s-a născut învățat, acestuia îi adăugăm un altul Omul este perfectibil.
Elevul, fiind parte din procesul instrucțional, este implicat în multiple activități cu carcater formativ. Pentru profesor, elevul este un subiect, al cărui drum trebuie ghidat printre puncte strategice, în scopul dezvoltării lui globale. În accepțiunea experților, el este educabil în permanență și nu doar în mediul școlar. De aici transpare legătura cu termenul perfectibil.
În primul rând, definim conceptul de învățare care reprezintă acțiunea prin care însușim și prelucrăm informații, folosind procese psihice, analizatori, materiale și mijloace diverse, în scopul dezvoltării complete și a reușitei în planurile personal și profesional.
În al doilea rând, definim învățarea școlară, care se încadrează în macheta definiției conceptului de învățare, dar căreia îi adăugăm niște mențiuni:
► recuzita este compusă din materiale și mijloace didactice;
► pentru organizarea sistematică a învățării, spațiul este specific și adaptat / adaptabil cerințelor legale și ergonomice. Altfel spus, mediul este organizat și aparține unei instituții publice sau private;
► cadrele sunt specializate conform normelor de pregătire psihopedagogică și didactică.
Toate acestea, recuzita, mediul și formatorii facilitează derularea procesului de învățare al elevului, însă în anumite condiții.
Astfel, învățarea școlară nu se produce pur și simplu, ci doar dacă se îndeplinesc, în mod riguros, condițiile absolut firești. Termenii cheie identificați în context pot fi: normativ, inteligibil, conștient, secvențial, interactiv, imediat, maximal, constructiv, progresiv și enumerarea poate continua. Prin refolmurarea, condițiile devin factori (extrinseci și intrinseci).
Ultimele orientări în materie de învățare școlară sunt fondate pe două dintre teoriile contemporane ale învățării: constructivismul și cognitivismul. Actualmente, accentul cade pe învățarea prin proiecte (ca metodă activ-participativă și practiv-aplicativă), întruct încurajează: centrarea pe competențe și pe elev, rezolvarea problemelor prin tehnici algoritmice și euristice, colaborarea și cooperarea în grupuri eterogene, (auto)reglarea procesului de învățământ, evaluarea formatoare. Se pune accent și pe instruirea asistată de calculator, cunoscând amploarea evaluării digitale, respectiv a tehnologiilor informatice și de comunicații.
Pentru instruirea școlară, importanță noilor practici se înțelege de la sine. Azi, mai mult ca niciodată, elevul este provocat să își folosească la maximum potențialul (cognitiv, afectiv, creativ - inovativ) pentru a se desăvârși în planurile personal și profesional, căci, pe piața forței de muncă, are de străbătur un lung traseu.
Pe scurt, învătarea școlară este actul - intelectual, teoretizat, normat, etapizat, operațional și digitalizat - realizat conștient și consecvent, în preența unor condiții vitale pentru obținerea rezultatelor așteptate. Pe de o parte, știm că factorii ce determină apariția condițiilor învățării sunt susceptibili de îmbunătățire. Iar pe de altă parte, știm că profesorul poate „orienta” factorii în sensul pozitiv dorit, așa încât elevul să parcurgă lesne traseul formativ, unul la finele căruia el rămâne cu baze informative notabile și îndeosebi cu schimbări atitudinale remarcabile.
În concluzie, învătarea școlară reprezintă modul prin care elevul deprinde tehnica dirijării operațiilor mintale, indispensabile învățării de calitate.
Descarcati atasamentul word gratuit de mai jos