Viewing Single Post
AnnaE
#0

Compuneți un eseu de circa o pagină despre legătura dintre noile tehnologii și instruire

 

                                                                                   Legătura dintre Noile tehnologii și instruire subiect rezolvat Pedagogie

 

                  Noile tehnologii fac parte din viața elevului și a profesorului. Valențele lor pot fi dovedite în orice situație de învățare. Prezentul eseu își propune să realizeze legătura dintre noile tehnologii si instruire.

                  Suntem în era internetului, de aceea folosim zilnic noile tehnologii, parte din TIC, domeniu aflat într-o continuă dezvoltare. În mediul educațional, de exemplu, ne folosim pentru a prelucra date, texte și imagini cu ajutorul procesoarelor și al programelor computerizate. Nu e puțin lucru deprinderea elevilor cu tehnica digitală, în condițiile în care aproape  totul este marcat de cuvintele virtual și multimedia. Datorită atuurilor, le introducem adesea în procesul de învățământ. De pildă, edităm texte, redăm sunete și imagini bi- și tridimensionale. În plus, prin mijlocirea softurilor, devenim autori de materiale editabile și audio-vizuale.

               Deși nu sunt agreeate de o parte dintre profesori/parinti/medici/psihologi, tehnologiile secolului XXI au multe atuuri incontestabile. Să le amintim pe cele care ne-au convins ca fiind de mare ajutor în activitatea didactică. În principiu, unitatea de învățământ are baza materială necesară și logistica de rigoare ce permit utilizarea noilor tehnologii și, odata cu ele, softuri și resurse educaționale. Dezvoltarea și continua lor perfectionare fac mai tangibile finalitățile educației. În acest sens, profesorul trebuie să depună toată diligența pentru:

► a învăța elevii să folosească în condiții de siguranță instrumentele electronice puse la dispoziție;

► a-i dirija când operează cu acestea;

► a-i supraveghea / a-i îndruma în timpul navigării pe Internet; de pildă, când elevii folosesc motoare de căutare și canale de comunicare la distanță sau în rețea;

► a crea un demers didactic menit să faciliteze derularea lecției într-un mod cât mai atractiv;

► a nuanța lecția dându-i un puternic caracter interdisciplinar ori transdisciplinar;

► a favoriza metoda proiectelor, știindu-se că, în cadrul său, se pot concepe produse preferate precum seriile de materiale în format digital (texte tehnocomputerizate, colaje, montaje, desene virtuale și animate, filme de scurt metraj, linii melodice, arhive cu creațiile lor) și enciclopediile wiki;

► a imprima note ce-i atestă priceperea, potențialul creativ și spiritul colaborativ.

 

         În felul acesta, realizăm utilitatea noilor tehnologii în procesul instructiv-educativ. Folosite întotdeauna cu discernământ și în contextul strategiile centrate pe elev, acestea deschid calea spre alte forme de învățământ cum ar fi cel la distanță sau în laboratoare cu stații de lucru experimentale și în centre educaționale. Ne gândim la utilizarea lor în alternanță cu metodele didactice tradiționale și cu cele moderne activ-participative. Desigur, trebuie să ne gandim la folosirea lor într-un mod rațional, știind bine ca acestea pot crea efecte negative.

       Apoi, utilizarea lor în deplină cunoștință de cauză aduce o gamă de beneficii, al căror impact se resimte peste timp. Consider că cel mai bun exemplu ni-l oferă tinerii care deprind competențe dgitale, valorificate mai târziu la locul de muncă. Cu siguranță ei sunt pregătiți , organizatți, cooperanțî, proactivi, felxibili și creativi.

 

       În concluzie, rezultatele tehnologiilor, masurate și demonstrate pe termen ling se reduc la cuvintele: alfabetizare digitală (în planul vizual și informațional), calitate, forță de muncă (valorizată pe piață), competitivitate.

 

 

 

Atașamentul word il descarcati de mai jos