Particularitățile de realizare a structurii discursului poetic în poezia lui Lucian Blaga - titularizare învățători
2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentați particularitățile de realizare a structurii discursului poetic în poezia lui Lucian Blaga.
În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere:
— numirea a trei trăsături ale poeziei moderniste prezente în operele literare alese;
— prezenatrea a trei concepte operaționale de construcție a discursului poetic din textele lirice selectate (de exemplu: titlu, motiv literar, idee poetică, instanțele comunicării lirice, elemente de prozodie);
— prezentarea a câte unei figuri de stil relevante în fiecare dintre cele două texte poetice, semnificative pentru construcția discursului poetic blagian.
REZOLVARE SUBIECT:
În literatura română, modernismul a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea prin contribuția lui Eugen Lovinescu, care considera necesară o înnoire a literaturii după principiul că literaturile mai puțin dezvoltate trebuie să se raporteze la cele mai evoluate. El promovează modalitățile inovatoare de exprimare specifice modernismului în cadrul cenaclului și al revistei „Sburătorul”. Poezia modernă impune un lirism subiectiv în care să predomine profunzimea sufletească și înlăturarea obiectivității a limbajului ambiguu și renunțarea la prozodia tradițională. Lucian Blaga, personalitate marcantă a culturii române în mai multe domenii, prin poeziile sale deschide calea acestui literar,
Pentru exemplificarea conceptelor menționate ne vom referi la poeziile Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și Lumina, ambele publicate în volumul de debut, „Poemele luminii”,1919.
În poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, autorul transpune concepția sa filosofică într-un limbaj artistic impresionant. Ea este o artă poetică deoarece autorul își exprimă concepția despre condiția creatorului și rolul poeziei „eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”. În viziunea sa, creatorul are privilegiul de a cunoaste lumea prin iubire și contemplare, prin potențarea misterelor universului, și nu prin descifrarea acestora prin intermediul rațiunii „Lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului”.
Titlul poeziei este o metaforă revelatorie. Reluat în incipit, titlul devine sinteza mesajului poetului. Prezența pronumelui „eu” imprimă operei caracter confesiv, regăsindu-se în această operă dintre trăsăturile de bază ale modernismului. Negația „nu strivesc” asociată „corolei de minuni a lumii” întărește refuzul cunoașterii de tip rațional și aduce în atenție perfectiunea universului, a cărui cunoaștere este permisă doar prin contemplare, tocmai datorită perfecțiunii ei.
Poezia este formată din trei secvențe lirice. Prima secvență, accentuează refuzul cunoașterii raționale și exprimă o atitudine protectoare în raport cu taina minunilor universului, care poate fi descifrată doar prin imaginație o atitudine protectoare în raport cu taina minunilor universului, care poate fi descifrată doar prin imaginație. Acestea apar în „Calea” eului liric în forma unor elemente sacre generatoare de mister „flori”, „ochi”, „buze”, „morminte”. Toate acestea sunt simboluri ale naturii, ale vieții și morții, care apar în viața eului liric, simbolizat prin metafora „calea mea”.
A doua secvență explică dubla antiteză „eu” și „alții”, „lumina mea” și „lumina altora”, sugerând cele două tipuri de cunoaștere: cunoașterea științifică. văzută ca distrugătoarea „nepătrunsului ascuns”, deoarece nu poate produce revelația și cunoașterea poetică, introdusă prin conjuncția adversitivă „dar”, care marchează schimbarea radicală a planului, aducând în atenție capacitatea eului liric de a spori, „a lumii taină”, fără a o distruge, „dar eu”.
Ultima secvență incununează mesajul poeziei prin concluzia care explică capacitatea poetului de a potenșa misterul „căci eu iubesc și flori și ochi și buze și morminte”. Astfel, iubirea este prezentată ca fiind singura capabilă să lumineze „calea” poetului și căile nepătrunse ale cunoașterii, fiind una dintre ideile filosofice prezente în poezie. Metafora luminii este recurentă în lirica lui Blaga, fiind un simbol al cunoașterii.
Tema poeziei Lumina este tot iubirea, însă la nivel cosmic, asemenea poeziei eminesciene. Lumina este un motiv literar, dar și o temă frecvent întâlnită în opera filosofică a lui Lucian Blaga. Sentimentul nașterii iubirii este asemănat metaforic cu lumina din prima zi a creațiunii „un strop din lumina/creată în ziua dintâi”.
Viziunea autorului despre iubire este una metafizică. Ea smulge îndrăgostitul banal al împlinirii carnale și îl aruncă în universul tainic al misterului universului. Relația dintre iubire și lumină este prezentată chiar în primele versuri prin sinestezie. Ea, iubirea, aduce în sufletul poetului un amalgam de emoții pozitive: bucurie, optimism, speranță și entuziasm, așa cum lumina divină a dat naștere vieții, în multitudinea formelor ei. În opera filosofică, Blaga scria că „lumina e simțită ca o trezire și ca o înviere, o revelare a unicității lui Dumnezeu”
Prezența eului liric în text oferă un caracter subiectiv al percepției și este prezentă prin mai multe mărci lexico-gramaticale: verbul la persoana I „simt”, „năvălindu-mi”, „te văd” (subiect neexprimat”.
Poetul asociază metaforei luminii imagini artistice vizuale și motorii care au rolul de a amplifica valoarea mesajului poetic și de a transmite cititorului setea de a pătrunde în universul tainic al cunoașterii luciferice „vifor nebun de lumină”, „soare”, „orbitoarea lumină”,„năvălindu-mi” (Lumina”), iar în Eu nu strivesc corola de minuni a lumii întâlnim imaginile florilor, razele albe ale lunii, noaptea, mormintele. Alături de metafora luminii, emblematică pentru ambele poezii, se remarcă și antiteza ca figură de stil predominantă: „lumina mea” prin care se sporește a lumii taină și „lumina altora”, care sugrumă vraja. Antiteza este amrcată și grafic prin versul „dar eu” (Eu nu strivesc corola de minuni a lumii). În Lumina se remarcă antiteza dintre lumina și întunericul primordial.
Forma liberă a versurilor întâlnită în ambele poezii contribuie la exprimarea semnificațiilor filosofice și este un alt indiciu al încadrării operelor în modernism, alături de utilizarea tehnicii ingambamentului (abandonului).
Lungimea versurilor este variabilă, accentul căzând pe mesajul cnținut, și nu pe rigorile prozodiei tradiționale.