Particularitățile de realizare a structurii discursului poetic în poezia lui Tudor Arghezi
2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentați particularitățile de realizare a structurii discursului poetic pornind de la două texte poetice aparținând lui Tudor Arghezi.
În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere:
— numirea a trei trăsături ale poeziei moderniste prezente în operele alese;
— prezentarea a trei concepte operaționale de construcție a discursului poetic din textele lirice selectate (de exemplu: titlu, motiv literar, idee poetică, instanțele comunicării lirice, elemente de prozodie);
— prezentarea a câte unei figuri de stil relevante în fiecare dintre cele două texte poetice, semnificative pentru construcția discursului poetic arghezian.
REZOLVARE SUBIECT:
În lietratura română, modernismul a apărut la sfârșitul secolului XIX-lea prin contribuția lui Eugen Lovinescu, El promovează modalitățile inovatoare de exprimare specifice modernismului în cadrul cenaclului și al revistei „Sburătorul”. Modernismul promovează o înnoire a literaturii, prin crearea unei modalități inovatoare de exprimare. Printre altele, poezia modernă impune un lirism subiectiv în care să predomine profunzimea sufletească și înlăturarea obiectivității, a limbajului ambiguu și renunțarea la prozodia tradițională. Alături de Lucian Blaga și Ion Barbu, Tudor Arghezi este un poet modernist.
Opera sa însumează trăsături ale modernismului, dar și ale tradiționalismului, însă cea mai mare realizare a poetului Tudor Arghezi este revoluționarea limbajului poetic, semnificativă fiind în acest sens, „estetica urâtului”, creată sub influența modernismului.
Pentru ilustrarea conceptelor precizate am ales poezia Testament, publicată în primul volum de versuri, intitulat „Cuvinte potrivite” (1927) și „Flori de mucegai”, publicată în volumul omonim (1931).
Dintre trăsăturile poeziei moderniste, care se regăsesc în Testament, amintim, în primul rând, exprimarea relației dintre Creator și Univers și adâncirea lirismului în subiectiv, aspecte care fac parte din această operă o artă poetică, prin aceasta autorul prezentând menirea sa în lume și rolul operelor sale.
Alte trăsături ale modernismului identificate în această operă sunt: ambiguitatea limbajului realizată prin inetrmediul metaforelor și exploatarea esteticii moderne a urâtului prin realizarea unui limbaj inedit integrând cuvinte din registre stilistice diferite.
Titlul poeziei aduce în atenție atât sensul denotativ, cât și cel conotativ al cuvântului. Astfel titlul poeziei devine o metaforă. Sensul denotativ face referire la documentul juridic prin care o persoană stabilește unilateral dorințele referitoare la încredințarea bunurilor materiale după deces, iar în sens conotativ, titlul se referă la averea spirituală pe care autorul o lasă poporului său prin operele sale.
Motivul central al textului poetic este metafora „carte”, înțeleasă ca bun spiritual ce asigură legătura între generații, fiind un punct d ereferință pentru dezvoltarea acestora „hrisovul cel dintâi”. În Evul Mediu, hrisovul desemna un act domnesc prin care se stabilea dreptul unei persoane asupra unei proprietăți sau obținerea unui titlu nobiliar care avea influență, de regulă, și asupra generațiilor următoare. Pe parcursul secvențelor lirice, motivul cărții se regăsește în forma mai multor construcții sinonime, devenind un element de recurență:„cuvinte potrivite”, „slova de foc și slova făurită”, „hrisov”.
Prozodia se situează între cerințele tradiționale și moderne. Strofele sunt unegale și ritmul variabil, dar se conturează o formă organizată printr-o măsură stabilă de 9-11 silabe și rimă împerecheată.
Volumul Flori de mucegai este insiprat din experiența tristă a autorului, fiind închis pentru câteva luni între zidurile închisorii Văcărești, din motive politice. Lumea de aici este decăzută și lipsită de speranță, însă mai are încă un strop de umanitate care îi oferă o anumită frumusețe artistică. Astfel, poezia este o artă poetică modernă, deoarece exprimă concepția autorului că poezia reflecta chiar și lumea în cea mai decazută treaptă a ei.
Titlul poeziei se înscrie în „estetica urâtului” prin asocierea „mucegaiului”, simbol al urâtului, al descompunerii și întunecimii alături de „flori”, simbol al vieții, frumuseții și al armoniei. Astfel, titlul sugerează frumusetea care poate fi găsită chiar și în mediul ostil al damnării și al întunericului fizic și spiritual. Motivul central al textului poetic este până, care devine simbolul actului creator. Aceasta ilustrează nevoia de nestăpânit a poetului de a scrie, chiar și în aceste condiții chinuitoare. „Și m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stânga”, „Și mă durea mâna ca o gheară/Neputincioaă să se strângă”.
Dintre figurile de stil prezente în poezia Flori de mucegai se remarcă „unghia cerească” care sugerează inspirația divină care nu l-a părăsit pe autor nici în postura nefericită de deținut, creația fiind singura lui posibilitate de evadare din acea lume obscură. Prezența eului liric este marcată de verbul la persoana I „am scris”, chiar în incipitul poeziei, accentuând caracterul confesiv al poeziei, o altă trăsătură specifică modernismului.
Prin operele sale de o originalitate exemplară, Tudor Arghezi contribuie la dezvoltarea liricii românești, păstrând parfumul vremurilor trecute și identitatea neamului românesc, pe care le prezintă în limbajul epocii sale, influențat de trăsăturile modernismului care a dominat perioada interbelică.