Viewing Single Post
AnnaE
#0

 

Norme ortografice și ortoepice

          Pe baza principiilor enumerate anterior au fost întocmite și impuse prin decizii academice o serie de norme ortografice și ortoepice. Acestea urmăresc să asigure o exprimare unitară, stabilă, funcțională și cultivată în rândul vorbitorilor limbii române. Normele ortografice și ortoepice sunt restricții (orientative sau imperative) impuse scrierii și pronunțării, prin care se urmărește asigurarea unei exprimări cultivate, unitare, stabile și funcționale.

     Prin normele impuse sunt stabilite formele corecte, iar cele incorecte, dar aflate în uz, sunt respinse. La baza acestor norme ortografice și ortoepice stau principiile ortografiei limbii române.

Pentru a înlesni parcurgerea normelor le-am selectat pe cele mai importante și le-am grupat în categoriile următoare:

 

1. Norme ortografice și ortoepice pentru vocale

 

  • Se scrie și se pronunță a (nu ea), e (nu ă), i (nu â/i) după ș, j în rădăcina cuvintelor
    • a în alternanță cu e: așeza ‒ așază, înșela ‒ înșală, jale ‒ jeli
    • a și e fără a fi în alternanță: așa, mârșav, mișel, stejar, jertfi, vijelie             – i: șir, leșin, mojic, prăjină, jindui
  • Se scrie și se pronunță a (nu ea) după ș, j
    • substantive și adjective la nominativ-acuzativ feminin singular articulat hotărât (coaja, plaja, ușa, grija, păpușa)
    • verbe de conjugarea I la infinitiv (angaja, aranja, îngroșa, înfățișa) și în formele de trecut

(angajam, angajași, angajasem, angajat)

  • Se scrie și se pronunță ă (nu e) după ș, j
    • substantive și adjective la nominativ-acuzativ feminin singular nearticulat coajă, plajă, ușă, grijă, păpușă
    • verbe de conjugarea I la indicativ prezent persoanele I pl., a III-a sg. și pl. (când nu se conjugă cu sufixul -ez) și la perfect simplu persoana a III-a sg. (îngroșăm, îngroașă, îngroșă)
  • Se scrie și se pronunță ă (nu a) în mai multe cuvinte, înainte de o silabă care are vocala a accentuată:

păcat, sărac, bărbat, vărsat, mălai, lăsat

  • Se scrie și se pronunță e (nu [i e]) în cele mai multe neologisme care prezintă e la începutul cuvântului est, eră, epocă, exemplu, evoluție, economie, emoție, electric, emisferă, episod
  • Se scrie e dar se pronunță [i e] la începutul pronumelor personale și la începutul verbului a fi: scris ‒ eu, el, ea, ei, ele; e, este, ești, eram, erau, pronunțat ‒ [i eu], [i el], [i ea], [i ei], [i ele]; [i e], [i este],

[i ești], [i eram], [i erau]

  • Se scrie și se pronunță e (nu [i e]) în cuvintele: vers, înverșunat, ferăstrău, feronerie, împelițat, feruginos
  • Se scrie și se pronunță i (nu e) în cuvintele: întuneric, jăratic, trimite, singuratic, primăvăratic, distructiv
  • Se scrie și se pronunță i (nu î) în neologismele care prezintă i la începutul cuvântului: investiție, investi, incrimina, incrusta, infiltra, intitula, incarna
  • Se scrie i dar se pronunță i  (i asilabic) la sfârșitul unor pronume, adjective pronominale și adverbe formate cu -și: același, aceeași, aceiași, totuși, iarăși, însuși, însăși, sieși
  • Se scrie â (nu î) în interiorul tuturor cuvintelor (vânt, câine, mână, hotărât etc.), cu excepția celor compuse sudate în care al doilea termen are inițiala î(bineînțeles, semiîntuneric, supraînălțat, oriîncotro etc.) și a celor derivate cu prefixe care au inițiala î (subînțeles, neînduplecat, neîncrezător etc.)
  • Se scrie î (nu â) în poziția inițială și finală a tuturor cuvintelor: încet, înțeles, împărțire; izvorî, vârî, amărî, hotărî, coborî etc.
  • Se scrie și se pronunță â (nu î) în sufixul verbelor de conjugarea I la gerunziu: afișând, aranjând,

mâncând, îngrâșând

 

2. Norme ortografice și ortoepice pentru vocale în hiat

 

  • Se scrie și se pronunță a-e (nu a-ie)
    • în cuvinte precum aer, faeton, maestru, giuvaer, israelian
    • în elementul de compunere aero- (aeronautică, aeroport, aerotermă)
    • la întâlnirea dintre elementele unor cuvinte compuse (ultraeficient, contraexemplu, supraelastic) Ø Se scrie și se pronunță e-e (nu e-ie)
    • în cuvinte ca (feerie, feeric, gheenă)
    • la întâlnirea dintre elementele unor cuvinte compuse sau derivate cu sufixe ori prefixe

(teleenciclopedie, reedita, coreeni)

    • în substantive la nominativ-acuzativ feminin singular (alee, idee, epopee)
    • în finalul unor substantive invariabile (maree, onomatopee, azalee)
    • la formele de plural ale unor substantive neutre terminate în -eu (licee, muzee, clișee, ghișee)
    • la formele de indicativ prezent, conjunctiv prezent (la anumite persoane) ale unor verbe de conjugarea I, care au rădăcina terminată în -e și începutul sufixului tot în -e (creez, creezi, să creez, să creeze; agreez, agreezi, să agreez, să agreeze)
  • Se scrie e-a în neologisme ca agrea, agreabil, alineat, bacalaureat, boreal, crea, creator, ideal

– în cuvinte compuse la întâlnirea dintre elementele componente neadaptat, readuce, cineamator

  • Se scrie și se pronunță i-a
    • în verbe de conjugarea I la infinitiv, care au rădăcina terminată în i: înfia, linia, paria, oficia, vicia, omagia
    • în forma articulată a substantivelor feminine terminate în i-e: familia, istoria, corabia, comisia

 

  • Se scrie și se pronunță i-i
    • în cuvinte derivate cu prefix anti- (antiinfecțios, antiinflamator) și cu sufixul -ință (ființă, înființa, desființa, știință, neștiință)
    • în cuvinte precum viitor, scriitor, locțiitor, miime, sființă, priință
    • la pluralul substantivelor feminine terminația la nominativ – acuzativ singular în i-e și al celor neutre terminate în -iu: academiile, alifiile, viile; serviciile, artificiile, viciilor
    • în verbe de conjugarea I Ia gerunziu (apropiind, înmiind) sau în verbe neregulate (sfii, fiind, știind)
  • Se scrie și se pronunță i-e în substantive feminine la nominativ – acuzativ singular (vie, familie, istorie), adjective (hazlie, grijulie, sidefie) sau substantive neutre la plural (bisturie, chipie)
  • Se scrie și se pronunță o-e (nu o-ie)
    • în neologisme ca boem, canoe, coerent, poem, poet, poezie, goeletă
    • în cuvinte compuse la întâlnirea elementelor de compunere ori derivate în care primul element se termină în -o, iar al doilea începe cu -e ortoepie, coexistă, proeminent, coechipier
  • Se scrie și se pronunță o-o (nu o)
    • în neologisme ca alcool, zoologie, zootehnie, zoosferă
    • în cuvinte compuse sau derivate cu prefixe coopta, coordona, coopera, cooperativă, microorganism
  • Se scrie și se pronunță u-e (nu u-ie)
    • în neologisme ca afluent, confluent, desuet, duel, influent, statuetă, siluetă
    • în adjective feminine, la genitiv – dativ, singular și plural ambigue, asidue, continue, perpetue
    • în verbe de conjugarea I cu sufix (la indicativ prezent, la conjunctiv prezent) (să) efectuez, (să) efectuezi, (să) efectueze
  • Se scrie și se pronunță u-a în verbe de conjugarea I care au rădăcina terminată în u accentua, atenua, efectua
  • Se scrie și se pronunță u-u
    • în neologisme ca ambiguu, continuu, reziduu, vacuum, asiduu
    • în formele accentuate ale unor substantive neutre terminate în -u iglu – igluul – igluuri; atu – atuul – atuuri; tabu – tabuul – tabuuri
  • Se scrie și se pronunță u-o în neologisme ca afectuos, defectuos, fastuos, maiestuos, respectuos, somptuos
  • Se scrie și se pronunță o-a în neologisme ca coagula, boa, croat, protozoare – în cuvine compuse sau derivate la întâlnirea dintre elementele componente, în care primul termen se termină în -o, iar al doilea începe cu -a coautor, fotoamator, radioamator
  • Se scrie și se pronunță a-a în cuvinte derivate cu un prefix terminat în -a, urmat de un cuvânt de bază care începe cu -a contraatac, supraalimenta

 

 

3. Norme ortografice și ortoepice pentru diftongi și triftongi

  • Se scrie și se pronunță ea (nu a)
    • în sufixe verbale după ș, j, s, z, ț, g’, k’ (afișează, aranjează, găsea, trezea, pățea, urechea, veghea)
    • în sufixele -eală, ean, eață, -ească: greșeală, prăjeală, mureșean, doljean, albeață, ofilească
    • după ch, gh când există forme alternante blochează, cheamă, gheață, veghează

‒ Se scrie și se pronunță eo după consoane câteodată, vreo, pleoscăi; există cuvinte care pot fi pronunțate cu diftong (tempo normal) sau cu hiat (tempo lent): deodată, deoparte, deocamdată, vreodată

  • Se scrie și se pronunță ia (nu ea)
    • la începutul cuvântului: iarnă, iasă, iască
    • la începutul silabelor (de regulă): băiat, femeia, aceluia, unuia, îndoială
    • după labiale și după k’, g’ atunci când alternează cu ie: piatră (pietre), biată (biete), viață (vieți), amiaza (amiezi)
    • după consoane fără alternanță cu ie: abia, diavol, coniac
  • Se scrie și se pronunță ie (nu e) la începutul cuvântului, a silabei și după consoane: iederă, ieșire,

ieftin, boier, obiect, proiect, piersică

 

  • Se scrie oa dar se pronunță [ua]
    • la începutul cuvântului, silabei cu sau fără alternanță cu o: oameni (om), oaste (oști), oală; furioasă, perioadă, linioară
    • după consoane, cu sau fără alternanță cu o: boală, coală, balansoar, culoar, coafa, coafor, fermoar, savoare
  • Se scrie și se pronunță ua
    • după consoane, în neologisme ca: acuarelă, cuarț, iguană, quasar, scuar, trotuar
    • la început de silabă când există alternanța ua/uă: ziua, basmaua, steaua, a ploua, a doua
  • Se scrie și se pronunță la început de silabă: ouă, rouă, ziuă, plouă, două
  • Se scrie și se pronunță eai, eau (nu ai, au) după consoane la verbele de conjugarea a IV-a în sufixe verbale: greșeai, greșeau

 

4. Norme ortografice și ortoepice pentru consoane

  • Se scrie b, dar se pronunță p în neologisme, înaintea unor consoane surde: absent, dedesubt, abține, obtuz, subtil
    • în cuvinte formate cu elementul de compunere sub: subcapitol, subscris, subsemnat
  • Se scrie c, dar se pronunță k când este urmată de o consoană (mai puțin h), a, ă, â, î, o, u și la sfârșitul cuvântului: cramă, act, acvilă, car, cârpă, vrac, arheologic, atipic, rac
  • Se scrie c, dar se pronunță č (nu ț) când este urmat de i sau e: cifră, cilindru, ciment, civil; cere, cerc, ceapă, ceară
  • Se scrie ch, dar se pronunță k’ când sunt urmate de e sau i: chirurg, chintal, chirilic; chenar, chem, chin
  • Se scrie și se pronunță g când este urmată de o consoană (mai puțin h), a, ă, â, î, o, u și la sfârșitul cuvântului: grad, gară, drag, prag
  • Se scrie g, dar se pronunță ǧ când este urmată de e sau i: ger, ager, gintă, blegi
  • Se scrie g, dar se pronunță g’ când este urmată de h și e sau i: gheață, zeghe, ghid, ghindă
  • Se scrie giu, dar se pronunță ǧu în cuvinte precum: colegiu, omagiu, privilegiu, cortegiu, solfegiu, orologiu, ravagiu Ø Se scrie și se pronunță h la începutul cuvintelor: hotel, hegemonie, hazard, hieroglifă, halva, hernie;

(se scrie fără h la inițială: arap, elicopter, igienă, ipocrit, umor; unele cuvinte se pot scrie și pronunța cu sau fără h la inițială hilar/ilar)

    • în elementele de compunere și în prefixe neologice (hipo-, hiper-, hidro-, helio-, hexa-, hepta-, hemo-): hipodrom, hipotensiune, hipertensiune, helioport, hidrologic
  • Se scrie h, dar nu se pronunță, când este precedată de c sau g și urmată de e sau i, deoarece litera nu are valoare fonetică, adică nu reprezintă un sunet: chef, chimie, ghem, ghindă
  • Se scrie k și se pronunță k, când este urmată de o consoană, a, o, u și la sfârșit de cuvânt: kripton, quark, kaliu, kosovar
  • Se scrie k și se pronunță k’, când este urmat de e sau i: kerosen, kilogram
  • Se scrie și se pronunță j în cuvintele formate cu sufixul -aj: personaj, afișaj, aliaj, peisaj, mesaj

(familia de cuvinte a unora dintre acestea cunosc și forme de pronunțare cu ǧ- mesaj – mesager, peisaj – peisagist) Ø Se scriu și se pronunță atât cu ǧ, cât și cu j: corigent ‒ corijent, cartilagiu ‒ cartilaj

  • Se scrie și se pronunță m (nu n), de regulă, înainte de b și p: bomboană, limbă, ambulanță, împacheta, impropriu, împrejur; excepție la acestă regulă sunt neologismele și numele străine:

avanpost, avanpremieră; Istanbul

  • Se scrie și se pronunță m sau n înaintea consoanelor f, v, în funcție de origine sau tradiție: confort, infrastructură; simfonie, pamflet, amfibiu; convoi; tramvai, cumva
  • Se scrie și se pronunță n în cuvinte: cincantin, conjunctură, contingent, delincvent (dar corupt, identic, itinerar)
  • Se scrie și se pronunță r, după p, b, în unele neologisme: oprobriu, propriu, expropria, apropria (≠apropia), impropriu, proprietari și prepoziții prin, printre  
  • Se scrie și se pronunță s înaintea consoanelor surde (c, č, k’, f, h, p, s, ș, t, ț): deschid, descompunere, desface, răsturna
  • Se scriu și se pronunță cu s (nu x): escadrilă, escadră, escadron, escaladă, escală, escapadă, eschimos, escortă, escroc, espadrilă, estradă; dar următoarele se scriu cu x (nu s): excava, exces, exclama, exclude, expedia, extaz, extenua
  • Se scrie și se pronunță z înaintea consoanelor sonore (b, d, g, v): zvon, azvârli, izvor, azbest; excepție fac unele neologisme: aisberg, jurisdicție, glasvand
  • Se scrie și se pronunță s sau ș, în neologisme la început de cuvânt, înainte de t sau p, în funcție de originea cuvintelor: sfoară, start, stand, spalier, spangă, spicher, sprint, standard, stofă; șpaclu, șpalt, ștampilă, ștecher, ștrand
  • Se scrie și se pronunță s (nu z) în cuvinte precum: episod, chermesă, disertație, grimasă, premisă, sesiune, basma, disident, oclusiv, conclusiv, prismă, smalț, smarald, lesne, plesni, trăsnit, trosni, măslin, casnic, corosiv
  • Se scrie și se pronunță z (nu s) în cuvinte precum: bezmetic, cazma, cizmă, pizmă, zmeu, zmeură, beznă, poznă, razna, zloată, dezlănțui, dezminți, răzgândi, obraznic
  • Se scrie x și se pronunță cs la începutul unor neologisme, în cuvinte compuse cu xilo- și înainte de vocală: xerox, ax, box, mixt, complex, fix, excelent, excursie, extemporal
  • Se scrie x și se pronunță gz în neologisme înainte de vocale: exotic, auxiliar, exact, elixir, exil, exista, examen, executa, exemplu, exercițiu
  • Se scrie și se pronunță cs sau gz: cocs, rucsac, sconcs, vacs, catadicsi, îmbâcsi, ticsi; zigzag (eczemă se scrie și se pronunță cu cz)
  • Se scrie și se pronunță t în cuvinte precum: altceva, altcareva, altcineva, altcândva, altcumva, astfel, astmă, batjocură, jertfă, optsprezece, pustnic, untdelemn, vârstnic (dar: veșmânt, avangardă, avanpost, avanpremieră, avanscenă)              Consoane duble
  • Se scrie cc și se pronunță (al doilea c este urmat de e sau i) în cuvinte ca: accident, accelera, accent, accepta, acces
  • Consoanele duble se scriu și se pronunță în cuvinte compuse și derivate cu prefixe unde consoana de

la finalul unui element este identică cu consoana de la începutul celuilalt element: – bb: hobby

      • ll: allegro
      • dd: addenda
      • mm: kilogrammetru, fotogrammetrie
      • rr: interregional, hiperrealism
      • nn: înnoi, înnopta, înnegura, înnăscut, înnobila, înnota, înnămoli – ss: pianissimo, mass-media, răssemăna, grosso modo, gauss, loess
      • tt: porttabac, watt, larghetto, ad litteram
      • zz: mezzosoprană

 

 

5. Norme ortografice și ortoepice pentru cuvintele de proveniență străină și pentru numele proprii românești

  • Numele proprii românești

- Numele proprii de persoane românești se scriu întotdeauna așa cum le-au scris purtătorii lor: V. Alecsandri, A. Russo, C. Negruzzi, Cezar Bolliac, G. Topîrceanu, Al. Philippide, Constantin Brâncuși

  • Nume proprii străine

- Numele proprii străine din limbile care folosesc alfabetul latin păstrează scrierea și pronunțarea din limbile respective: Bordeaux [bordo], München [münh’en], Shakespeare [șecspir], Zeiss [țais]

  • Unele nume străine cunoscute și folosite de mai multă vreme în limba română au fost adaptate și se scriu cu grafie românească: Florența, Londra, Nisa, Praga, Varșovia, Viena; în lucrări de specialitate pot fi întâlnite și cu scrierea și pronunțarea originală: Firenze [firențe], London [landăn], Nice [nis], Praha [praha].
    • Numele proprii străine din limbile care folosesc alfabetul chirilic se transcriu în limba română cu litere latine, pronunția fiind ca în limbile din care provin (pot exista și unele modificări): Tolstoi ‒         , Sofia ‒      , Moskva ‒        .
    • Numele proprii străine din limbile care folosesc alte alfabete decât latine și chirilice se transcriu cu litere latine și se pronunță ca în limba din care provin: Beijing [beiğin], Okinawa [ochinava].
  • Nume comune străine
    • Cuvintele străine substantive comune se scriu conform cu vechimea intrării în limba română. Cele mai vechi și folosite în mod curent în vorbire se scriu fonetic (fotbal, miting, angro), iar cele mai nou (unele nu foarte des folosite) se scriu și pronunță ca în limba de origine: computer, laptop, cowboy.