Timp de două veacuri danezii, trecând canalul Mânecii, au încercat să ocupe şi să colonizeze pământul Angliei, întâmpinând rezistenţa locuitorilor anglo-saxoni, aflaţi în perioada de început a organizării lor ca stat unitar. Regele Etherled II pentru a înspăimânta pe invadatori, a atras într-o cursă pe conducătorii danezilor şi i-a asasinat pe toţi. Suenon I al Danemarcii, pentru a se răzbuna, a hotărât să cucerească definitiv Anglia. Regina Ema, a doua soţie a lui Etherled s-a retras în Normandia, împreună cu cei doi fii ai lor: Eduard, născut în anul 1004 la Islip, lângă Oxford, şi Algred. Ei au trebuit să rămână în acest exil voluntar treizeci şi cinci de ani. Aici, Eduard, înzestrat cu un caracter paşnic, iubitor de reculegere, rămânea ceasuri îndelungate în biserică, lua parte la slujbele sfinte, se întreţinea cu călugării învăţaţi în probleme de cultură şi de viaţă sufletească.
În această perioadă, englezii gemeau sub jugul danez şi se rugau lui Dumnezeu pentru reîntoarcerea moştenitorului legitim al tronului. Rugăciunile lor au fost împlinite în anul 1042, când Eduard a fost readus pe pământul strămoşesc şi înscăunat rege. Prin bunătatea şi judecata sa dreaptă a cucerit inimile supuşilor săi, iar prin înţelepciunea sa a dejucat cursele duşmanilor. Dragostea lui pentru pace era atât de mare încât spunea că preferă să-şi piardă coroana mai degrabă decât să verse sângele unui singur om. Deoarece a impus la curtea regală o viaţă simplă şi ordonată, cheltuielile s-au micşorat şi el a putut să reducă şi chiar să suprime multe impozite.
https://latimp.eu/edward-marturisitorul-sfantul-rege-saxon-documentar-biografie/