HENRIC AL VI-LEA, partea I
Regele Henric al Vi-lea
ducele de Gloucester, unchiul regelui şi protector
Ducele de Bedford, unchiul regelui şi regentul Franţei
Thomas Beaufort, duce de Exeter, unchiul-mare al regelui
Henry Beaufort, unchiul mare al regelui, episcop de Winchester, mai târziu cardinal
John Beaufort, conte, apoi duce de Somerset
Riahard Plantagenet, fiul lui Richard, fost conte de Cambridge, mai târziu duce de York
Contele Warwick
Contele de Salisbury
Contele de Suffolk
Lord Talbot, apoi conte de Shrewsbury
John Talbot, fiul său
Edmund Mortimer, conte de March
Margareta, fiica lui Reignier, apoi soţia regelui Henric al VI-lea
Sir John Fastolfe
Sir William Lucy
Sir William Glansdale
Sir Thomas Gargrave
Primarul Londrei
Woodvile, locotenentul Turnului
Vernon, din facţiunea de York (Roza Albă)
Basset, din facţiunea Lancaster (Roza Roşie)
Charles, principele şi mai târziu regele Franţei
Reignier, duce de Anjou şi regele titular al Neapol-ului
Ducele de Bourgogne
Ducele de Alençon
Bastard d’Orléans
Guvernatorul Parisului
Maestrul tunar al Orléans-ului şi fiul său
Generalul trupelor franceze din Bordeaux
Bătrânul păstor, tatăl Ioanei d’Arc
Contesa d’auvergne
Ioana d’arc (fecioara)
Lorzi; păzitori ai Turnului; heralzi, ofiţeri; ostaşi; vestitori şi oameni din suită; un sergent; un portar. Demoni, care apar Ioanei.
Acţiunea se petrece parte în Anglia, parte în Franţa.
Mănăstirea Westminster. Marş funebru.
Catafalcul regelui Henric al V-lea[1] e înconjurat
solemn de ducii de Bedford, de Gloucester şi de Exeter, de contele de Warwick, de episcopul de Winchester, de heralzi etc.
Bedford:
Să se-nveşmânte-n vălul nopţii cerul![2]
Comete, voi, ce-mpărăţii surpaţi[3],
Rotiţi a voastră coamă de cleştar[4]
Şi biciuiţi, din ceruri, stelele
Ce-au fost lui Henric piaza rea a morţii –
Al cincilea din Henricii iluştri,
Din regii Angliei, cel mai măreţ!
Gloucester:
Un rege mai puternic n-am avut.
Era sortit şi demn să poruncească.
Rotind-o-n fulger, spada lui orbea
Şi braţele de întindea, păreau
Mai lungi ca aripile de balaur
Şi ochii la mânie-i scăpărau
Străfulgerări, că duşmanii fugeau
De parcă soare de amiaz-ardea
Şi suliţi le-nfigea încinse-n frunţi…
Dar vorbele nu-i pot cuprinde fapta,
Căci braţul înălţa doar ca să-nvingă.
Exeter:
Am îmbrăcat cernite haine, totuşi,
în sânge doliul să ni-l purtăm[5],
Căci Henric este mort şi nu-i vom da
Viaţă dacă-i vom păzi coşciugul…
Cu veghea noastră, noi sărbătorim
Ca robii-n ham, la carul de triumf,
Victoria umilitoare-a morţii –
Noi, blestem să zvârlim acelor zodii
Ce gloria ne-au prăbuşit-o-n pulberi?
Sau pe francezi să-i credem vrăjitori,
Care, speriaţi de dânsul, au umblat
Cu farmece[6] şi moartea i-au adus[7]?
Winchester:
A fost alesul Domnului, ca rege…
Pentru francezi nici ziua judecăţii
Nu va putea fi mai spăimântătoare
Decât i-a-nfricoşat vederea lui.
Şi Domnul oştilor l-a ocrotit[8]
Biserica nălţând fierbinte rugă.
Gloucester:
Biserica? De nu s-ar fi rugat
Atâta popii împotriva lui,
Poate că nu murea atât de iute[9].
Ha, ştiu, v-ar fi pe plac vrun prinţişor
Pe care să-l struniţi ca pe-un şcolar.
Winchester:
Oricare ne-ar fi, Gloucester, gustul nostru,
Tu eşti protector, tu vrei guvernarea,
Căci ţi-e soţia mândră şi te ţine
în jug[10], cum nu vrei să te ţină Domnul,
Nici sfinţii oameni ai bisericii.
Gloucester:
Domol! Tu ştii că nu-ţi prea place postul,
Iar în biserică de intri vrei
Prin rugi doar ca să scapi de vrun duşman.
Bedford:
Sfârşiţi, sfârşiţi cu cearta; staţi cuminte:
Vom merge la altar… Heralzi, veniţi,
în loc de aur, armele vom da
Prinos dumnezeirii, căci ne sunt
Zadarnice de când e Henric mort.
Acum ne vor veni tot ani de plângeri…
Copiii-n loc de lapte-or suge lacrimi
Şi insula va fi un câmp de jale
Plin de femei rămase-a plânge morţii…
Cer ajutorul umbrei tale, Henric!
Regatul ţi-l fereşte de discordii,
înfruntă-n luptă zodiile rele,
Să-ţi licărească sufletul ca steaua
Lui Iuliu Cezar – şi mai glorioasă…
(E întrerupt de intrarea unui purtător de veşti.)
Vestitorul:
Cinstiţi stăpâni şi lorzi, sosesc din Franţa
Şi vă salut, dar triste veşti v-aduc:
Despre prăpăduri, pierderi şi omoruri…
Rouen, Guyenne, Reims, Orléans, Paris,
Gisors, Poitiers – pierdute toate sunt.
Bedford:
Spui asta faţă chiar cu leşul lui?
Vorbeşte-ncet, căci dac-aude Henric
De pierderea acestor mari oraşe,
El o să sfarme plumbul[11] din cosciug[12].
Gloucester:
Pierdut Parisul? S-a predat Rouen-ul?!
Oh, dacă Henric s-ar scula din morţi,
De groază, sufletul din nou şi-ar da.
Exeter:
Dar cum se poate? Ce trădare-a fost?
Vestitorul:
N-a fost trădare… Nu… Dar ne-au lipsit
Şi bani şi oameni. Zvon e prin oştire
Că-ncurajaţi partide diferite
Şi-n loc să vreţi, uniţi, să duceţi lupta,
Voi vă certaţi şi-alegeţi generali:
Pe unul că lungeşte bătălia,
Pe altul c-ar zbura, dar n-are aripi,
Pe-al treilea că fără cheltuială,
Cu vorbe doar, ar fi să-ncheie pacea…
Trezeşte-te, nobleţe-a Engliterii,
[1] Felul în care începe piesa constituie o legătură cu tetralogia Richard al II-lea, Henric al IV-lea, Partea I şi a II-a şi Henric al V-lea. Odată ce a dispărut mâna puternică a lui Henric al V-lea, englezii încep să piardă cuceririle acestuia în Franţa. Scena de doliu din actul I simbolizează succesiunea rapidă de dezastre care se abat asupra Angliei. Tema piesei este pierderea Franţei datorită Ioanei d’Arc şi apoi soţiei lui Henric al VI-lea, Margareta de Anjou, cu care s-a căsătorit în 1444 şi care apare în Henric al VI-lea, Partea a II-a.
[2] Scena este drapată în negru, cum se obişnuia în cazul tragediilor.
[3] O superstiţie, obişnuită în epoca clasică şi elizabetană, considera cometele ca anunţând evenimente extraordinare. Imaginea cosmică prevesteşte dezastrul care se va abate asupra Angliei.
[4] Coama (pletele) de cleştar a cometei e înlocuită acum de părul Meduzei care consta din şerpi. Imaginea pletelor de cleştar este inspirată din Metamorfozele lui Ovidiu, XV, 849-50.
[5] În sensul de a declara război francezilor.
[6] Cronicarul Hall relatează faptul că ducesa de Gloucester a plătit doi vraci să plăzmuiască o figurină de ceară reprezentându-l pe rege, care să fie apoi arsă cu încetul, conform practicilor vrăjitoriei, pentru a pricinui moartea regelui.
[7] Traducere modificată.
[8] Henric al V-lea este comparat aici cu David, ale cărui oşti luptau pentru Dumnezeu.
[9] Aluzie la episcopul de Winchester, despre care se spunea că a făcut rugăciuni împotriva lui Henric al V-lea.
[10] Shakespeare anticipează aici rolul tragic al soţiei lui Gloucester în Henric al VI-lea, partea a II-a.
[11] Sicriul de plumb din interiorul sarcofagului.
[12] Traducere modificată.
Decărcați piesa de la atașamente
