102 Views 1 Like
Johnny1
By Published on November 29, 2019

 

Potrivit străvechilor credinţe păgâne, în noaptea Sfântului Andrei – noaptea dintre 29 şi 30 noiembrie – spiritele malefice se dezlănţuie. Hotarul dintre lumea albă şi lumea neagră, dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar strigoii, moroii şi pricolicii îşi fac de cap: fură mana vacilor (le afectează fertilitatea), mana câmpului (ogoarele nu mai rodesc) şi minţile oamenilor care nu ştiu să se păzească. Aduc boli, necazuri şi chiar calamităţi naturale – grindină, inundaţii ori incendii

.De ce se pune usturoi la geamurile casei de Sfântul Andrei

Căpăţânile se duc a doua zi la biserică, pentru a fi sfinţite Cea mai cunoscută “tehnică antistrigoi” este usturoiul: creştinii mănâncă, în această seară, usturoi, iar cei mai tradiţionalişti se ung pe frunte, pe piept, pe spate şi la încheieturile trupului cu acest condiment puternic mirositor.

Apoi, ung ferestrele, uşile, hornurile, scările, clanţele cu usturoi pisat sau atârnă funii şi cununi împletite din căpăţâni de usturoi la uşi şi la ferestre, în casă, în grajduri şi prin coteţe. Căpăţânile de usturoi sunt adunate a doua zi şi duse la biserică, spre a fi sfinţite în timpul slujbei. Atârnate la icoane, ele vor lecui, pe tot parcursul anului, bolile grave care ar putea lovi familia şi vor păzi gospodăria de duhurile rele.

În apa vitelor se toarnă agheasmă

Şi animalele din gospodărie trebuie protejate: pe lângă funia cu usturoi de la uşa grajdului şi ungerea coarnelor vitelor cu usturoi pisat, se mai folosesc cruci modelate din ceară de albine, ce sunt lipite pe canatul uşii. În apa de adăpat se toarnă agheasmă, iar în hrana necuvântătoarelor se mărunţeşte busuioc sfinţit. În lumea satului se mai păstrează şi obiceiul de a descânta un drob de sare şi a-l îngropa în grajdul vitelor, de unde va fi scos pe 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, când strigoii ies din nou “la atac”.

Amestecată în hrana animalelor, sarea aceasta le va apăra de boală. Alte remedii care ţin la distanţă strigorii sunt macul şi cânepa. Cum în această noapte strigoii ies în răspântii şi se bat între ei până la cântatul cocoşilor, cu limbile de meliţă şi coasele din gospodării, oamenii ascund meliţele, întorc vasele cu gura în jos, fac zgomote puternice şi aprind focuri pentru a pune pe fugă spiritele necurate.

Poţi ghici cât de rodnic va fi anul viitor

Să nu uităm să punem grâu la încolţit, la noapte! Vom şti cât de bogat va fi anul care vine, în funcţie de cât de înalt şi des creşte grâul până la Crăciun. O altă versiune a acestei tradiţii aduce în rolul principal crenguţele de vişin: rupte din pom şi puse într- un vas cu apă, în casă, ele vor prevesti cum va fi anul viitor, după aceeaşi “reţetă” – dacă înfloresc până la Crăciun, câmpul va da roade din plin, vitele vor fi sănătoase şi bune de prăsilă, în gospodării va fi linişte şi belşug.

Tot de Sfântul Andrei aflăm şi cum va fi vremea în următoarele trei luni. Dacă la noapte e cald şi cerul este senin, înseamnă că vom avea o iarnă blândă. Dacă, dimpotrivă, va fi noapte neagră, cu ploaie sau ninsoare, iarna va fi grea, cu troiene şi ger.

E momentul pentru farmece de dragoste

Religia ortodoxă condamnă cu asprime farmecele, legările şi dezlegările ca fiind toate “lucrări ale Satanei”. Însă tradiţia precreştină a “aflării ursitului” tentează şi în zilele noastre fetele bune de măritat: unele pun sub pernă busuioc sfinţit, ca să-l viseze la noapte pe cel care le va fi bărbat, ori cufundă o verighetă sfinţită într-un vas cu apă “neîncepută”, aşezat pe cenuşă, şi caută la miezul nopţii, în oglinda apei, imaginea celui sortit.

Altele stau goale între două oglinzi, ţinând o lumânare aprinsă în mână; oglinda din faţă răsfrânge chipul lor, iar în oglinda din spate ar trebui să apară chipul celui care le va duce la altar…

 
1 person likes this.