127 Views 2 Likes
Johnny1
By Published on January 20, 2020

 

Ingrediente pentru blaturi ( pentru 6 foi ): 6 ouă, 6 linguri de zahăr, 6 linguri de făină, o fiolă esentă de vanilie sau un plic zahăr vanilat, un praf de sare, 2-3 lingurite de cacao( puteti face foile si simple fără cacao), un pliculet praf de copt.

Ingrediente pentru cremă: 250gr unt, 2-3 linguri de lapte fierbinte, 200gr de ciocolată albă de menaj , 150gr de zahăr, 5 gălbenusuri, 2 fiole esente de rom, optional puteti pune si cacao

Mod de preparare: 

Prepararea foilor. Se freacă spumă gălbenusurile cu zahărul pană se fac asemănătoare unei creme groase si isi dublează volumul. Albusurile se mixează spumă tare cu un praf de sare pană devin spumoase si tari ca o bezea.

Se toarnă albusurile peste gălbenusuri si se amestecă bine. Se adaugă făina amestecată cu praful de copt, cacaoa, esenta de vanilie si se amestecă bine folosind o spatulă de lemn.

Se toarnă foile una cate una in strat subtire in tava tapetată cu hartie de copt si se coc circa 15-20 de minute fiecare. Foile coapte se asează cu tot cu hartia de copt una peste alta. Dacă doriti o variantă mai rapidă puteti folosi foile de pandispan, pe care le găsiti in orice alimentara si sunt absolut delicioase.

Prepararea cremei.

Se mixează untul spumă, impreună cu laptele fierbinte, pentru ca iese foarte cremos. Separat se frecă gălbenusurile cu o parte din zahăr, pană zahărul este complet topit. Ouăle batute, restul de zahar şi vanilia se pun pe foc mic si se amesteca continuu până se îngroaşă..

Peste crema de unt se adaugă cea de gălbenusuri si se amestecă bine. Se topeste la bain marie ciocolata si se lasă să se răceasca la temperatura camerei. Se toarnă ciocolata la temperatura camerei peste crema de unt, se mixează circa 2-3 minute. Iese o cremă foarte moale la inceput, dar devine omogenă pe masură ce ciocolata se intăreste.

Asamblarea prăjiturii.

Se pune pe o tavă lată prima foaie si se unge cu crema de ciocolată, apoi se asează o altă foaie peste, presand bine cu varful degetelor, iarasi crema si tot asa pană se termină foile si crema. Puteti face si un dobos cu 12 foi, doar ca este putin mai migalos.

Peste ultima foaie se intinde o glazură de zahăr, de caramel sau de ciocolată după dorinta fiecăruia. Se tine la rece 2-3 ore inainte de a fi consumată.

Categories:
2 people liked this