173 Views 1 Like
Johnny1
By Published on February 11, 2023
Pierderea de suflet este atât de subtilă și periculoasă încât foarte puțini oameni își dau seama ce și când s-a întâmplat. Cei mai mulți oameni nu știu că s-au deconectat de la propriul suflet și ajung să accepte ca fiind o amorțeală normală și lipsă de sens în viața proprie.
Sufletul este sursa noastră de unicitate absolută, care se conectează nu numai la valoarea și esența proprie, dar și la valoarea și esența oricărei alte ființe vii.
Șamanii numesc „pierderea sufletului”, o pierdere de sens, direcție, vitalitate, misiune, scop, identitate și conexiune reală; o nefericire profundă ajungându-se să se considere o stare pur și simplu obișnuită.
Se dau medicamente pentru depresie, insomnie, dureri, pentru problemele de greutate, etc., și există tendința de a trata pierderea sufletului mult prea superficial. Tratamentele medicamentoase în acest caz, sunt ca și când ați pune leucoplast peste o rană, care, bineînțeles, nu se va vindeca sub bandaj.
Reconectarea la suflet vă permite să găsiți pacea și fericirea.
În timpul somnului, al unui abuz, al unei traume, al unei sperieturi sau al unui accident, părți din suflet pot părăsi corpul cu scopul de a proteja de daune mari nivelul emoțional sau psihic, până când revine capacitatea de a face față durerii.
Părți din suflet pot fi pierdute prin atașament, prin îndrăgostire, prin iubire (pentru copil, părinți, partener…), prin păcate săvârşite cu liber arbitru, prin pierderea unei persoane dragi, prin abuz emoțional (de la partener, părinte, șef, rude), prin viol, prin deochi, prin magie, prin manipularea altor persoane, prin hărțuire, prin dezamăgiri (spirituale/religioase, dezamăgire de viață în ansamblul ei), prin trădări (în iubire, prietenie, afaceri), prin diferite situații de renunțare la ceva iubit (partener, casă, avuție, servici), prin trăirea în trecut…
Sunt situații în care unele părți de suflet se pot intoarce de la sine, iar în unele cazuri este nevoie de anumite tehnici pentru a readuce părțile de suflet, furate sau „donate”.
Cedând din energia sufletului se pierde și puterea personală dar și protecţia pe care Divinitatea o oferă.
Uneori sufletul are nevoie de timp și spațiu pentru a se vindeca, și este nevoie de curaj pentru a face unele schimbări externe în propria viață cu scopul de a ajuta sufletul să prindă viață. Schimbările eterne pot fi „prescrise” prin intuiție, de „medicul interior” al sufletului.
Poate fi nevoie de pauză de la muncă, de a renunța la o relație toxică/nesănătoasă, să faceți ceea ce vă place, să terminați anumite lucruri, să iubiți, să faceți anumite terapii, să vă mutați într-un loc mai plăcut, să stați în preajma unor persoane care vă bucură sufletul. Poate fi nevoie de activități creative. Uneori este nevoie de „revizii tehnice majore”.
Trebuie luată hotărârea fermă de a nu mai ceda din energia personală.
Unele persoane fură din sufletul altor semeni, dar acest lucru nu le face bine nici lor, nici fizic, nici spiritual. Dorința atacatorului este de a îndepărta puterea Divină a victimei şi folosirea sufletului acestuia în interesele proprii ale agresorului.
Simptome ale pierderii sufletului, așa cum am mai scris, în momentul în care este furat sufletul apare senzaţia de oboseală, de somn, de moleşeală, de slăbire a puterilor, dureri cronice, creştere sau scădere în greutate, insomnie, afecţiuni ale pielii sau gastrointestinale, depresia, sentimentul că lipsește ceva din propria viață, incapacitate de a lua decizii. Se poate simţi o senzaţie de durere în piept, un sentiment de neîmplinire și sentimentul că nu dvs vă conduceți viața, că nu sunteți propriul stăpân, scade respectul de sine, incapacitatea de a merge mai departe în anumite domenii sau situații, scăderea randamentului fizic şi intelectual, scăderea capacităţii de concentrare şi de memorare,incapacitate de a vă aminti fragmente din viaţă (lipsa amintirilor dintr-o anumită perioadă a copilăriei sau a vieţii în general), lipsa de discernământ, incapacitate de a simţi iubire sau de a primi iubire de la alte persoane (vă protejați cu „armuri” inima), lipsa de iniţiativă şi entuziasm, lipsa bucuriei, tedințe de suicid, melancolie, pesimist, disperare, negativism cronic, dependenţe (de alcool, tutun, droguri, sex, muncă excesivă, de jocuri de noroc, televiziune, etc.), vă considerați victima circumstanţelor vieţii, sentimentul că nu sunteți apreciat sau respectat (lipsa de valoare a propriei persoane, iubire de sine scăzută sau lipsă), imposibilitatea de a crea şi menţine relaţii armonioase, frică (de a avea încredere în alţii, de asumare a responsabilităţilor, de iubire, etc.).
Alte simptome clasice: sistem imunitar slăbit, sindromul de personalitate multiplă, boli psihice, anxietate, îngrijorare, indiferenţă/îndepărtare emoţională, sentiment de fragmentare (de a nu prezenți), dispersare, neatenţie, stări subite de apatie, neglijare a vieţii spirituale, incapacitatea de a acționa (nu știți ce să faceți, de unde să începeți), incapacitate de a progresa, incapacitate de a depăşi un obstacol (indiferent de cât efort se depune), sentiment că provocările vă înving și că nu puteți atinge nivelul de perfecţiune/operativitate dorit, sentimentul că nu sunteți la fel de buni/operativi ca alte persoane, incapacitatea de a vedea noi oportunități și de a vă lărgi orizonturile.
Recuperarea și reîntregirea sufletului redă: capacitatea de a lua decizii, capacitatea de a trece mai calmi peste situații dificile și peste eșecuri, capacitatea de a face față durerii psiho-emoționale, crește capacitatea de acțiune și încrederea în sine, revine sentimentul de a fi mai prezenți în momentul acum, revine starea sufletească bună și speranța, are loc vindecarea/ însănătoșirea… După refacerea sufletului creşte protecţia divină și vulnerabilitatea în faţa răului scade.
1 person likes this.