Biografii oameni celebri

Origini si studii Everest s-a născut la 4 iulie 1790, dar locația locului său de naștere este incertă.  A fost botezat la Biserica St Alfege, Greenwich, Londra, la 27 ianuarie 1791. S-a născut fie la Greenwich, fie la Conacul Gwernvale, moșia familiei sale în apropiere de Crickhowell, Brecknockshire, Țara Galilor.  Everest era fiul cel mai mare și al treilea dintre șase copii născuți lui Lucetta Mary (née Smith) și William Tristram Everest. Tatăl său era un avocat și o justiție a păcii, făcând parte dintr-o „familie Greenwich de multă vreme” și a avut suficientsucces pentru a achiziționa o proprietate mare în Țara Galilor de Sud. Bunicul său, John Everest, fiul unui măcelar, a fost primul din familie care a intrat în profesia de avocat. Familia Everest din Greenwich poate fi urmărită cel puțin până la sfârșitul anilor 1600, când Tristram Everest - străbunicul lui John, era un măcelar din Church Street.  Everest a fost educat la Royal Military College, Sandhurst și la Royal Military Academy, Woolwich , înainte de a se alătura companiei East India ca cadet în 1806. A fost comandat ca al doilea locotenent în artileria Bengalului și a navigat pentru India în același an. Everest a fost un francmason , inițiat (data necunoscută) în Loja Neptun, Penang, sub autoritatea Marii Loji Unite a Angliei . Mai târziu, după ce s-a întors în Anglia, s-a alăturat lui Prince of Wales’s Lodge, Londra, la 20 februarie 1829.  Cariera Se știe puțin despre primii ani ai Everestului în India, dar aparent a avut un talent pentru matematică și astronomie. El a fost detașat în Java în 1814, unde locotenentul-guvernator Stamford Raffles l-a numit să cerceteze insula. S-a întors în Bengal în 1816, unde a îmbunătățit cunoștințele britanice despre Ganges și Hooghly. Ulterior, el a examinat o linie de semafor de la Calcutta la Benares, acoperind aproximativ 400 de mile (640 km). Opera lui Everest a fost în atenția colonelului William Lambton, liderul Marii Studii Trigonometrice (GTS), care îl numește ca asistent principal. S-a alăturat lui Lambton la Hyderabad în 1818, unde se afla în procesul de supraveghere a unui arc de meridian, la nord de Cape Commorin. El a fost responsabil pentru o mare parte a lucrărilor de teren, iar în 1820 a contractat malaria, necesitând o perioadă de recuperare petrecută la Capul Bunei Speranțe.  Everest s-a întors în India în 1821. A reușit ca superintendent al GTS la moartea lui Lambton în 1823, iar în anii următori și-a extins eforturile predecesorului său pe arc până în Sironj, în actuala Madhya Pradesh. Everest suferea de sănătate precară, iar efectele febrei și reumatismului l-au lăsat pe jumătate paralizat. A plecat în Anglia în 1825, unde a petrecut următorii cinci ani recuperând. Everest a fost ales ca Fellow al Royal Society în martie 1827. Cea mai mare parte a timpului său liber a fost petrecut în lobby la East India Company pentru echipamente mai bune și studierea metodelor utilizate de Ordnance Survey; el corespundea frecvent cu Thomas Frederick Colby.   După ce a primit o educație militară, Everest s-a alăturat companiei East India și a ajuns în India la vârsta de 16 ani. În cele din urmă, a fost făcut asistent la William Lambton în Marele studiu Trigonometric și l-a înlocuit pe Lambton ca superintendent al sondajului în 1823. Everest a fost răspunde în mare măsură de supravegherea arcului meridian din punctul cel mai sudic al Indiei de nord până la Nepal , o distanță de aproximativ 2.400 de kilometri (1.500 mi), sarcină care a fost necesară între 1806 și 1841 până la finalizare. A fost făcut inspector general al Indiei în 1830, pensionându-se în 1843 și revenind în Anglia. În 1865, Royal Geographic Society a redenumit Vârful XV, la acea vreme doar recent identificat drept cel mai înalt vârf din lume  în onoarea Everestului. Andrew Scott Waugh , protejatul său și succesorul său în calitate de inspector general, fusese responsabil pentru a-și aduce numele înainte în 1856. Numele lui Everest a fost folosit ca un compromis din cauza dificultății de a alege între mai multe nume locale pentru munte. Inițial, el a contestat onoarea, întrucât nu a avut nimic de-a face cu descoperirea ei și a crezut că numele său nu este ușor scris sau pronunțat în hindi.  În 1845, Everest a fost un pasager în prima călătorie a Marii Britanii a SS, care a fost prima trecere a oricărui ocean de pe lume de un vapor cu aburi propulsat cu șurub. În 1847, Everest a publicat Un cont al măsurării a două secțiuni din Arcul Meridional al Indiei, pentru care a primit o medalie de la Royal Astronomical Society. Ulterior, el a fost ales în comunitate cu Royal Asiatic Society și Royal Geographic Society. Everest a fost promovat colonel în 1854, a făcut comandant al ordinului băii în februarie 1861 și a creat un cavaler burlac în martie 1861. A murit la casa sa din grădinile Hyde Park la 1 decembrie 1866 și a fost înmormântat în St. Andrew's Biserica, Hove, lângă Brighton.  Denumirea Muntelui Everest   George Everest nu avea nicio legătură directă cu muntele care îi poartă numele, pe care nu l-a văzut niciodată. El a fost, totuși, responsabil pentru angajarea lui Andrew Scott Waugh, care a făcut primele observații formale ale muntelui, și Radhanath Sikdar, care și-a calculat înălțimea. Înainte de realizarea semnificației sale, Muntele Everest a fost cunoscut inițial drept Vârful „B” și mai târziu sub denumirea de Vârful XV. În martie 1856, Waugh a scris către Royal Geographic Society pentru a anunța că muntele se credea cel mai înalt din lume și a propus ca acesta să fie numit „după ilustrul meu predecesor”, întrucât era „fără niciun nume local care să putem descoperă apelativul autohton, dacă are, nu va fi foarte probabil constatat înainte de a ne permite să pătrundem în Nepal". De fapt, existau mai multe nume autohtone printre nepalezi și tibetani, dar acele zone erau închise britanicilor la acea vreme, iar oamenii care locuiau mai departe la sudul Himalaya nu aveau un nume specific pentru vârf. 

La data de 17 februarie 1600 a fost ars pe rug, Giordano Bruno, teolog, astronom și filozof umanist italian din epoca Renașterii, condamnat de Inchiziție pentru convingerile sale asupra infinității lumii, convingeri considerate eretice de către Biserica acelor timpuri. Giordano Bruno, pe numele său adevărat Filippo Bruno, s-a născut la Nola în sudul Italiei, în anul 1548, iar la vârsta de 17 ani, intră în Ordinul Dominicanilor la mânăstirea San Domenico Maggiore din apropiere de Napoli, unde-şi va lua şi prenumele de Giordano. A fost impresionat de lecturile din G.V. de Colle, cunoscut pentru aplecarea sa către averroism(gândirea multor filozofi creştini apuseni, care se inspirau din filozofia lui Aristotel, aşa cum fusese ea popularizată de către filozoful musulman Averroes) şi pentru interpretările proprii date instrumentelor de memorare şi artelor memoriei (opere mnemotehnice). Din cauza atitudinilor sale neortodoxe, destul de curând a început să fie bănuit de erezie. Totuşi, în 1572 a fost hirotonisit preot, la vârsta de 24 de ani, fiind trimis în acelaşi an înapoi la mănăstirea din Napoli ca să‑şi continue studiile de teologie. Fiind însă un gânditor liber și un non-conformist, care nu se împăca cu regulile stricte ale ordinului călugăresc, este nevoit în 1575 să plece din mănăstire, pentru a scăpa de acuzațiile de erezie ce îi erau aduse. În iulie 1575 şi‑a terminat studiile, dar a devenit din ce în ce mai iritat de subtilităţile teologice.  A abandonat ordinul dominican şi, după ce a pribegit un timp prin nordul Italiei, în 1578 s‑a dus la Geneva, câştigându‑şi traiul din corectura de carte. S‑a convertit apoi la calvinism, însă, după ce a publicat un pamflet la adresa unui profesor calvinist, a descoperit că Biserica Reformată era cel puţin la fel de intolerantă ca şi cea catolică. A fost arestat, excomunicat, apoi reabilitat după ce a retractat şi, în sfârşit, i s‑a permis să părăsească oraşul.   Se stabilește pentru o scurtă perioadă la Geneva, dar este și aici excomunicat și se refugiază în Franța la Toulouse, unde își va lua doctoratul în teologie şi va fi ales lector la catedra de Filosofie. Pleacă la Paris, apoi la Londra, unde între 1583 și 1585, sub protecția ambasadorului francez din acea țară, scrie peste 20 de lucrări științifice, printre care celebra „De l'infinito, universo e mondi” (Despre infinitatea universului și a lumilor), lucrare interzisă de altfel, de către Inchiziție. În această lucrare Giordano Bruno susținea că stelele sunt asemănătoare soarelui, că universul este infinit și conține un număr infinit de lumi populate de ființe inteligente. În ciuda neînțelegerilor dintre catolici şi hughenoţi (protestanţii francezi), curtea lui Henric al III-lea era dominată pe atunci de facţiunea moderată a catolicilorsimpatizanţi ai regelui protestant al Navarrei, Henric de Bourbon, care a devenit moştenitorul oficial al tronului, în 1584. Atitudinea religioasă a lui Bruno se potrivea cu cea a acestui grup, iar el s‑a bucurat de protecţia regelui Franţei, care i‑a oferit postul temporar de lector regal. După mai multe conflicte avute cu autoritățile religioase pe teme teologice, se stabilește la Helmstedt în Germania, unde reușește să tipărească mai multe lucrări științifice. Dar și aici intră în conflict cu autoritățile religioase, de data aceasta protestante, fapt pentru care este nevoit să revină în Italia, la Veneția, unde dă lecții ca profesor particular. Însă în scurt timp va fi arestat de Inchiziție, care îl va extrăda la Roma, iar după șase ani de detenție, timp în care este supus la nesfârșite interogatorii, este acuzat de blasfemie, comportament imoral și erezie, fiind adus pentru judecată în fața tribunalului inchizitorial, prezidat de cardinalul Robert Bellarmino. Refuzând să se dezică de convingerile sale, Giordano Bruno este condamnat și ars pe rug la data de 17 februarie a anului 1600 în piața „Campo del Fiori” din Roma. Ulterior toate operele sale vor fi interzise și vor fi puse din anul 1603, în celebrul index de cărți interzise de către Biserică, așa numitul „Index librorum prohibitorum”, în care se aflau cărțile aflate în contradicție cu dogmele bisericești, iar oricine citea, poseda sau participa la producerea ori răspândirea acestor cărți interzise, era pedepsit prin excomunicare de către Biserica Catolică și judecat de către Inchiziție.