FUNCŢIILE COMUNICĂRII
Există şase funcţii ale limbajului, în care sunt angajaţi factorii comunicării(elementele situatiei de comunicare). Funcţiile limbii corespund situării comunicării lingvistice în perspectiva unuia dintre factorii comunicării:
· emițător – funcţia emotivă
· receptor – funcţia conativă
· mesaj – funcţia poetică
· cod – funcţia metalingvistică
· context (sau referent)– funcţia referenţială
· canal de transmitere – funcţia fatică
1.Functia corespunzătoare centrării mesajului pe emiţător este funcţia EMOTIVA, care trădează starea afectivă, sentimentele, valorile morale, capacităţile cognitive şi cultura emiţătorului. Funcţia emotivă a comunicării constă în evidenţierea stării interne a emiţătorului. Aceasta se referă, cum bine se ştie, la capacitatea pe care o avem, ca emiţători, să marcăm poziţia noastră faţă de informaţia pe care o conţine enunţul nostru.
Ea se se realizează la nivelul emotiv al limbajului prin interjecţii, exclamaţii, prin lungirea emfatica a sunetelor. Este semnificativ că intonaţia are un rol deosebit de important în exprimarea poziţiei Emiţătorului. Alte procedee: folosirea diminutivelor şi augmentativelor, preferinţa pentru un anumit termen din seria de sinonime aflată la dispoziţia vorbitorului.
2.Funcţia orientată spre receptorul mesajului este cea CONATIVĂ, ce serveşte laincitarea acestuia la acţiune/respectiv la încetarea acţiunii prin ordine, îndemnuri, rugăminţi, interdicţii, etc. Prin acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la receptor.Funcţia conativă se concentreaza pe strategia lingvistică a contactării receptorului, bazată pe mărci ale vocativului (la substantive, pronume, numerale şi adjective) şi imperativului (mod verbal personal), de propoziţii imperative, exclamative, afirmative şi negative. Constructia mesajului este la modul imperativ prin excelenţă.
3. Funcţia aferentă mesajului este cea POETICĂ, prin care limbajul se orientează spre sine, spre propria organizare. Limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune, cum se vorbeşte, spre deosebire de limbajul ştiinţific, care pune accentul pe ce se spune. Anumite reclame fac apel la acest tip de mesaj, în special reclamele pentru serviciile turistice. Funcţia poetică presupune modul în care este concentrat mesajul poetic de la emiţător spre receptor şi constituie funcţia esenţială a artei verbale. Ea nu apare singură: în poezia epică, unde se întrebuinţeaza formulări la persoana a treia, apare şi funcţia referenţială; în poezia lirică, în care enunţurile sunt la persoana întâi, apare şi funcţia emotivă, iar în poezia liric-adresativă, cu valori retorice, formulate la persoana a doua (oda, epistola, satira), apare şi functia conativa. În opera dramatică, se exploatează din plin resursele oferite de funcţiile limbajului, mai ales factorii de perturbare a comunicării, care creează atmosfera specifică.
4.Funcţia corespunzătoare codului este cea METALINGVISTICĂ, ce are în vedere înţelegerea corectă şi completă a mesajului. Ea presupune intervenţii prin care se verifică folosirea şi înţelegerea cuvintelor, a sensului lor, a implicaţiilor colaterale ale semnelor din cod. Este necesar să se atragă atenţia asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie în perifraze explicative (explicaţii de genul glumesc, desigur). Funcţia metalingvistică are în vedere codul in care se exprima interlocutorii, modul în care funcţionarea nivelurilor limbii (morfologic, sintactic, lexico-semantic etc.) favorizează şi facilitează comunicarea. Comicul de situatii se bazeaza din plin pe functia metalingvistică a comunicarii
5.Funcţia limbajului corespunzătoare contextului este cea REFERENŢIALĂ. Aceasta ilustrează modul de folosire a limbajului pentru a exprima o realitate, o interpretare personală, o imagine, o părere sau o idée, aşa cum o percepe emiţătorul. Funcţia referenţială transmite informatii despre lumea reală sau imaginară, trimite la context şi stabileşte referentul. Ea poate fi denotativă sau cognitivă, având în vedere informarea, contextul lingvistic şi extralingvistic (social, cultural,) al comunicării.
6. Funcţia limbajului corespunzătoare canalului este cea FATICĂ, interacţională. Ea serveşte la stabilirea relaţiei de comunicare şi la cultivarea interesului pentru aceasta până la încheierea mesajului, prin verificarea funcţionării optime a circuitului. La nivelul contactului social funcţia fatică asigură comunicarea de succes prin amprenta lingvistică degajată.
Majoritatea textelor îndeplinesc mai multe functii, dar hotărâtor pentru includerea într-un stil sau altul, este funcţia dominantă. De pildă:
· emotiva în memorii, confesiuni, comentarii, interpretări critice
· conativă în ordine, decizii, regulamente, discursuri politice, predici, reclame
· poetică în operele literare, dar şi în unele mesaje publicitare
· metalingvistică în analize gramaticale, în dicţionare, în texte cu caracter didactic
· referenţială e dominantă în comunicate oficiale, buletine, chestionare, referate, cronici
· fatică în saluturi şi formule de convenienţă, texte de receptare a mesajului telefonic
STILURILE FUNCȚIONALE
STILUL (astăzi: mod de exprimare verbală sau scrisă)- expresia unei individualităţi
COTEANU:
STILUL ARTISTIC
Cum transmite – STILURI NONARTISTICE/FUNCŢIONALE
Ce transmite – Limbaj conotativ Limbaj denotativ
Unicitate şi inovarea expresiei – Expresie caracterizată prin folosirea unor formule şi construcţii mai mult sau mai puţin fixe, repetabile
Bogăţie lexicală – Concentraţie lexicală
Sensuri multiple – Sensuri unice
STILURILE FUNCŢIONALE – variante ale limbii literare care corespund anumitor sfere de activitate umană
1. STILUL OFICIAL (JURIDICO-ADMINISTRATIV)- se întrebuinţează în sfera relaţiilor oficial-justiţie, administraţie, diplomaţie etc.-, fiind reprezentat de o categorie largă de texte (legi, hotărâri judecătoreşti, regulamente de funcţionare a instituţiilor, documente politice, corespondenţa oficială, petiţiile şi memoriile cetăţenilor, curriculum vitae, procesul-verbal, cererea, formularul, interviul de angajare etc.) şi are următoarele particularităţi:
• Are funcţie referenţială
• Emiţătorul este specializat, receptorul este, de obicei, specializat, dar şi nespecializat, cel care vrea să cunoască legea
• Respectarea normelor limbii literare
• Obiectivitate
• Lipsa afectivităţii şi a expresivităţii
• Enunţuri cu formă impersonală
• Vocabular specializat
• Folosirea neologismelor, dar nu în număr la fel de mare ca în stilul ştiinţific
• Limbaj accesibil
• Claritate, precizie, concizie, proprietate
• Utilizarea cuvintelor cu sens denotativ
• Mod de expunere formal
• Setereotipie: utilizarea de clişee lingvistice-formule gata consacrate/ formule tip (vezi cererea)
• Scop utilitar, informare, educare
• Respectarea unor reguli de prezentare grafică (împărţirea textului în paragrafe, alineate, articole)
2. STILUL (TEHNICO-)STIINTIFIC este folosit în studii şi lucrări ştiinţifice şi are următoarele caracteristici:
• Are funcţie exclusiv referenţială
• Transmite informaţii ştiinţifice, tehnice,
• Respectarea normelor limbii literare
• Obiectivitate, folosirea pluralului autorului, întrucât acesta evită referirea la propria persoană
• Claritate, precizie, concizie
• Emiţătorul este specializat, iar receptorul poate fi specializat sau nespecializat
• Utilizarea unei terminologii specifice fiecărui domeniu şi tehnicii, precum şi a neologismelor, multe de circulaţie internaţională
• Folosirea cuvintelor mai ales cu sensul lor propriu/ denotativ monosemantism
• Lipsa figurilor de stil
• Utilizarea citatului ca punct de plecare într-o argumentare
• Completarea conţinutului cu mijloace extralingvistice: harti, desene etc.
• Scop informativ, de educare
• Structura logică a propoziţiilor şi a frazelor
• Tipuri de mesaje: referatul, comentariul, analiza de text, paralela
3. STILUL BELETRISTIC (LITERAR ARTISTIC) este specific operelor literare în proză şi în versuri (+memorii, jurnale, eseuri, memorii, amintiri etc.) şi are următoarele trăsături:
• Mesajul are funcţie poetică, centrată asupra lui însuşi
• Caracterul individual al stilului
• Bogăţie expresivă şi forţă de sugestie, obţinute prin folosirea figurilor de stil şi a procedeelor artistice, a cuvintelor polisemantice şi cu sens figurat/ conotativ;
• Preluarea unor elemente de la celelalte stiluri la nivelul limbajului-arhaisme, neologisme, elemente de jargon şi argou, regionalisme, termeni ştiinţifici etc.
• Încărcătură emoţională
• Căutarea originalităţii în exprimare
• Respectarea, în general, a normelor limbii literare, scriitorul îşi ia o mare libertate
• Eufonia, ambiguitatea, sugestia, expresivitatea, originalitatea
• Scop estetic
4. STILUL PUBLICISTIC este caracteristic mijloacelor de comunicare în masă: ziare, reviste, televiziune, radio, având funcţia de mediatizare a evenimentelor, şi are următoarele particularităţi:
• are funcţie conativă
• stil puţin unitar
• respectarea normelor limbii literare
• limbaj accesibil
• lexic bogat, variat
• adaptabilitate la inovaţie, reflectată în folosirea unor neologisme la modă
• utilizarea unor figuri de stil, a unor construcţii expresive (de exemplu. formulări şocante, eliptice, pentru a atrage atenţia cititorului etc.)
• varietate de forme: articol, ştire, reclamă, comunicat, interviu, reportaj, corespondenţă, cronică etc.
• folosirea de mijloace extralingvistice: fotografii, caricaturi etc.
• scop informativ, dar şi persuasiv de influenţare a opiniei publice
• se poate adresa raţiunii sau afectivităţii
5. STILUL COLOCVIAL (după unii) este întrebuinţat în sfera relaţiilor particulare, în planul vieţii cotidiene şi este caracterizat prin:
• încălcare frecventă a normelor limbii literare
• utilizare de mijloace nonverbale în comunicarea orală
• exprimare relaxată, nesupravegheată
• naturaleţe, expresivitate, pitoresc
• întrebuinţarea de termeni argotici, a elementelor de jargon, a regionalismelor, a proverbelor şi a zicătorilor
• folosirea clişeelor la modă, formule de salut, ticuri verbale, neologisme la modă
• Încărcătură emoţională