EDUCATORI – LITERATURA ROMÂNĂ
CUPRINS
I. SPECII LITERARE:
1. Basmul cult
2. Povestirea
3. Nuvela
4. Romanul
II. POEZIA
1. Luceafarul,Revedere – Mihai Eminescu
2. Testament, Flori de mucigai – Tudor Arghezi
3. Pasteluri, Mezul Iernii – Vasile Alecsandri
4. In dulcele stil classic, Leoaica tanara iubirea, – Nichita Stanescu
III. PROZA
1. Povestea lui Harap Alb – Ion Creanga
2. Hanu Ancutei; Baltagul – Mihail Sadoveanu
3. Moara cu noroc – Ioan Slavici
4. Padurea spanzuratilor– Liviu Rebreanu
IV. DRAMATURGIA (COMEDIA, DRAMA)
1. O scrisoare pierduta – I.L. Caragiale
2. Jocul ielelor – Camil Petrescu
SPECII LITERARE
BASMUL
Definitie : Basmul – este o specie a genului epic in proza de intindere medie care prezinta lupta intre bine si rau in care binele invinge intodeauna.
Particularitatile basmului cult :
– clisee compozitionale: Formule tipice (initiale, ,ediane, finale);
– motive narative: calatoria, lupta victoria eroului, probele depasite, demascarea si pedepsirea raufacatorului, casatoria si rasplata eroului;
– specificul reperelor:
– temporale (timpul fabulos, mitic);
– spatiale (taramul acesta, taramul celalalt), sunt vagi, imaginare, redate la modul cel mai general;
– stil elaborat, imbinarea naratiunii cu dialogul si cu descrierea;
– cifre magice, simbolice (3, 7, 9, 12);
– obiecte miraculoase;
– intrepatrunderea planurilor real-fabulos; fabulosul este tratat in mod realist;
– conventia basmului (acceptata de cititor): acceptarea de la inceput a supranaturalului ca explicatie a intamplarilor incredibile;
– personajele indeplinesc o serie de functii (antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atribute exterioare si prin limbaj;
– existenta unui tipar narativ (bildungsroman) care consta in:
a) o situatie initiala de echilibru;
b) un eveniment care deregleaza echilibrul initial;
c) aparitia donatorilor si a ajutoarelor;
d) actiunea reparatorie (trecerea probelor);
e) refacerea echilibrului si raplata eroului.
POVESTIREA
Definitie si caracteristici: Povestirea (lb.slava „povesti”) este o specie a genului epic, in care faptele sunt prezentate cu un pronuntat caracter subiectiv, din perspectiva unui narator martor sau participant direct la intamplarile relatate.
Printre particularitatile povestirii se numara:
– importanta acordata naratorului si actului nararii, accentul pus pe intamplari si situatii, mai putin pe personaje (prin asta se deosebeste de nuvela);
– caracterul subiectiv. Evenimentele sunt prezentate, de obicei, dintr-o perspectiva subiectiva (se deosebeste de nuvela);
– esentiala in actul povestirii este nararea unor fapte care sa starneasca interes, urmarindu-se spectaculosul, senzationalul. Prin urmare, in povestire observam uneori, indepartarea de unele date ale realului (se deosebeste de nuvela);
– povestirea se caracterizeaza prin oralitate, relatia dintre narator si receptor fiind una stransa (receptor = cititor / narator). Naratorul unei povestiri lasa de obicei impresia ca „spune”, nu ca „scrie”, iar cititorul are impresia ca inainteaza pe firul povestii o data cu povestitorul.
– asistam adesea, in povestire, la un adevarat ceremonial: aparitia povestitorului, motivarea imprejurarilor care declanseaza povestirea, folosirea formulei de adresare, captarea atentiei auditorului (atunci cand in povestire povestitorul este ascultat de alte personaje). Este construita adesea o atmosfera prielnica (spatiul protector al hanului, in „Hanul Ancutei”, unde cativa calatori se aduna in jurul focului intr-o toamna tarzie, beau vin si deapana amintiri, istorisesc). Faptele evocate sunt precedate adesea de o stare de tensiune. Timpul actiunii este, de regula, incert, fara repere precise (spre deosebire de nuvela).
– povestirea se bazeaza, in primul rand, pe arta de a nara, acordandu-se mai putina importanta elementelor descriptive (prin care se infatiseaza lumea povestita) sau celor analitice privind universul launtric al personajelor.
Ca dimensiune si ca amploare a subiectului, povestirea se situeaza intre schita si roman. Adesea ea era confundata cu nuvela (in unele limbi, de exemplu in engleza, nu exista distinctie terminologica pentru aceste doua specii). In literatura universala, mai ales incepand cu secolele al XVIII-lea, al XIX-lea, povestirea se va delimita mai precis de nuvela.
Povestirea in rama: una sau mai multe naratiuni de sine statatoare sunt incadrate fie in prezentarea unei situatii de comunicare, fie intr-o alta naratiune. ( „Hanul Ancutei” de M. Sadoveanu). In literatura romana maestrii povestirii sunt: Ion Creanga, Mihail Sadoveanu, Vasile Voiculescu.
NUVELA
NUVELA ISTORICA – SPECIA LITERARA
– Specie a genului epic, in proza, de dimensiuni relativ reduse (se situeaza intre schita si roman), cu un fir narativ central si o constructie epica riguroasa, cu un conflict concentrat, care implica un numar redus de personaje.
– Naratiunea se desfasoara liniar, cronologic, prin inlantuirea secventelor narative.
– Se observa tendinta de obiectivare,de atenuare a prezentei naratorului care nu se implica in subiect si se detaseaza de personaje. Intamplarile sunt relatate alert si obiectiv; naratorul intervine relativ putin prin consideratii personale, iar descrierile sunt minime.
– Actiunea nuvelei este mai dezvoltata decat a schitei, pusa pe seama unor personaje, ale caror caractere se desprind dintr-un puternic conflict.
– Relatiile temporale si spatiale sunt clar delimitate. Timpul derularii evenimentelor este precizat, ceea ce confera verosimilitate.
– Se acorda o importanta mai mare caracterizarii complexe a personajelor decat actiunii propriu-zise. Personajele sunt caractere formate si se dezvaluie in desfasurarea conflictului. In functie de rolul lor in actiune, ele sunt construite cu minutiozitate (biografia, mediul, relatiile motivate psihologic) sau sunt portretizate succint.
– Rolul detaliilor semnificative.
– Specie epica, in proza, aparuta in literatura europeana in secolul al XV-lea (denumirea fr. nouvelle, it. novella, releva noutatea, caracterul inedit al subiectelor abordate, ceea ce a devenit ulterior tendinta de obiectivare). Ca specie moderna, nuvela are o constructie epica riguroasa.
Nuvela comparativ cu alte specii epice in proza:
– Prin dimensiune, nuvela si povestirea se situeaza intre schita si roman:
schita – nuvela si povestirea – romanul
– Spre deosebire de roman, nuvela este conceputa pentru o lectura nefractionata.
Deosebiri nuvela – povestire:
Nuvela
-tendinta spre obiectivare a nuvelei (naratiunea la persoana a IlI-a)
-autorul nuvelei isi construieste personajul prin mai multe detalii
– raportul cu realitatea: nuvela urmareste realizarea verosimilitatii
Povestire
– caracterul subiectiv, prin situatia de transmitator a naratorului (naratiunea la persoana I)
– autorul povestirii este mai interesat de situatia epica incare se afla personajul
– povestirea poate porni de la date mai indepartate ale realului (intamplari senzationale sau insolite), dar perspectiva narativa sustine iluzia autenticitatii
Tipuri de nuvela:
– dupa curent literar: renascentista, romantica, realista, naturalista etc;
– dupa tema: istorica, psihologica, fantastica, filozofica, anecdotica, sociala.
NUVELA ISTORICĂ
Caracteristici:
– prezinta fapte si evenimente istorice, personajele au fost de asemenea personaje istorice ;
– este inspirata din trecutul istoric (cronici, lucrari stiintifice, folclor, letopisete, lucrari istorice);
– nuvela istorica este o specie tipic romantica ( in literatura romana nuvela istorica a aparut in perioada pasoptista atunci cand s-a dezvoltat romantismul romanesc);
– se distanteaza de realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin viziunea autorului;
– are ca tema evocarea artistica a unei perioade din istoria nationala, locul si timpul actiunii fiind precizate;
– subiectul prezinta intamplari care au ca punct de plecare evenimente consemnate de istorie;
– personajele au numele, unele trasaturi si actiuni ale unor personalitati istorice, dar elaborarea lor se realizeaza prin transfigurare artistica, in conformitate cu viziunea autorului;
– reconstituirea artistica a epocii se realizeaza si prin culoarea locala (mentalitati, comportamente, relatii sociale, obiceiuri, vestimentatie, limbaj), conferita de arta naratiunii si a descrierii.
In literatura romana creatorul nuvelei istorice este Costache Negruzzi, cele mai cunoscute nuvele ale sale fiind: Alexandru Lapusneanul si Sobiescki si Romanii.
ROMANUL
Definitie: Este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa ce se poate desfasura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a caror personalitate este bine individualizata si al caror destin este determinat de trasaturile de caracter si intamplarile ce constituie subiectul operei.
Clasificarea:
1. Romanul Doric :
Doric – prima virsta a romanului, o virsta „a iluziei si inocentei genului” (sec. XVIII- XIX)
Trasaturi:
– lume omogena, rationala;
– aici intra romanele traditionale care se vor oglinda vietii;
– morala tuturor triumfa asupra moralei unuia singur;
– eroii sunt energici, ambitiosi si constituie tipologii;
– ele sunt scrise de obicei la persoana a treia de catre narator omniscient;
– timpul e urmarit liniar;
– se incadreaza romanul fresca, cronica si istorie.
„Mara” de I.Slavici, „Rascoala”, „ Ion” de L.Rebreanu, „Morometii” de M.Preda, „Enigma Otiliei” De G.Calinescu.
2. Romanul Ionic:
Ionic – a doua virsta a romanului, „o virsta a constiintei de sine”.
Trasaturi:
– prefera analiza si confesiunea;
– sunt scrise de obicei la persoana a intii;
– naratorul devine personaj;
– personajul e singuratic, izolat;
– firul temporal nu mai e cronologic;
– unitatea de perspectiva, o singura constiinta unifica realitatea si ii confera coerenta;
– compozitia este moderna;
– modul de expunere dominant este monologul;
– finalul este deschis;
„Ultima noapte de dragoste, prima noapte de razboi” de C.Petrescu, „Patul lui Procust”, „Adela” de G.Ibraileanu, „Concert de muzica de bach”, „Maytrei” de M.Eliade.
3. Romanul Corintic:
Corintic- infatiseaza o virsta a ironiei (a doua jum. A sec XX)
Trasaturi:
– subiectul e ambiguizat, ascuns;
– disparitia eroului;
– personajele par masti, marionete, trase de sfoarele autorului- papusar;
– eroii sunt in eterna cautare a sinelui, in conflict cu sistemul politic si social, traiesc experiente tragice;
– cultiva parodicul, atipicul, ludicul, alegoria, simbolul, caricatura, masca;
– deconstructia formelor epice.
„Creanga de aur” de M.Sadoveanu, „Cartea milionarului” de. St. Banulescu.