Caracterizarea personajului principal – HARAP-ALB
Harap-alb – este protagonistul basmului, personajul principal si eponim, cu trasaturi caracteristice basmului nuvelistic deoarece in multe situatii pare un om obisnuit, neajutorat. El este un Fat-Frumos din basmele populare, curajos, prietenos, cuminte si ascultator intocmai ca un flacau din Humulesti, fiind un erou exemplar prin firea lui umana, adesea fiind cuprins de disperare si neputinta. Feciorul de crai se maturizeaza prin calatoria facuta pentru a ajunge imparat, este o initiere a flacaului in vederea formarii personalitatii, pentru a deveni conducatorul unei familii.
In basm, acesta reprezinta binele, adevarul aflat in conflict cu fortele malefice reprezentate de minciuna si intruchipate de Span. In finalul basmului, raul este invins, Spanul este demascat de fata imparatului Ros si adevarul triumfa.
Semnificatia numelui – reiese din scena in care fiul craiului este pacalit de Span, este naiv, lipsit de experienta si astfel isi schimba statutul din nepot al imparatului Verde in acela de sluga a Spanului:”D-acum inainte sa stii ca te cheama “Harap-Alb”; “aista ti-i numele si altul nu”. Numele eroului este un oximoron, deoarece cuvantul “harap” inseamna -negru-, avand sensul de “rob” (negru-alb).
Principala trasatura a lui Harap-Alb este aceea ca stie sa-si faca prieteni buni si devotati, el trece probele cu ajutorul celorlalte personaje inzestrate cu puteri miraculoase. Fiul cel mic al craiului reface experienta de viata a tatalui, codrul prin care se rataceste simbolizand labirintul, o lume necunoscuta eroului. El greseste pentru prima oara cand nu respecta sfatul de a se feri de omul span. De fapt, prin trecerea probelor, mezinul craiului se maturizeaza, acestea contribuind la formarea lui ca adult. Podul pazit de craiul deghizat in urs semnifica trecerea eroului de la adolescenta la tinerete, iar “fantana” = simbolizeaza locul renasterii deoarece tanarul intra fecior de crai si iese rob.
Trasaturile morale reies indirect din faptele, atitudinea si comportamentul eroului cat si din relatiile lui cu celelalte personaje: fata de Span, eroul este cinstit, corect, loial, numai o singura data sovaie impotriva lui si anume atunci cand se indragosteste de fata Imparatului Ros “mai nu-i venea s-o duca” Spanului. Tanarul este stapanit de deznadejde, teama si nesiguranta, aceasta remarca iesind indirect din vorbele sale adresate calului sau Sfintei Duminici atunci cand este trimis de Span sa aduca “salati” din Gradina Ursului si pietrele pretioase incrustate in pielea cerbului:”Si de-as muri mai degraba, sa scap o data de zbucium decat asa viata, mai bine moarte de o mie de ori….”. In mod direct si moralizator Sfanta Duminica ii reproseaza evidenta descurajare care-l cuprinsese: “Parca nu te-as fi crezut asa slab de inger, dar dupa cat vad esti mai fricos decat o femeie. Hai, nu mai sta ca o gaina plouata.”
Maturizarea eroului are loc atunci cand il intalneste pe omul Ros, un pericol pe care ar fi trebuit sa il evite. Tot indirect, prin atitudinea sa fata de personajele – donatori [regina furnicilor si craiasa albinelor] reiese si altruismul sau. Cele cinci personaje supranaturale pe care le intalneste in drumul sau semnifica omul dominat de viciile pe care oricine le poate avea: “tot omul are un dar si un amar, si unde prisoseste darul, nu se mai baga in sama amarul” [Ochila]
In final Harap-Alb se indragosteste de fata imparatului Ros care ii salveaza viata cu ajutorul smicelor, folosind apa moarta si apa vie. Harap-Alb redevine el insusi fiul craiului si astfel viitorul imparat care isi poate asuma raspunderea de a inchega o familie si de a conduce o gospodarie.
Arta naratiunii este caracterizata de oralitate si umor reprezentat de registrul artistic format din cuvintele si expresiile populare, regionalisme folosite de Harap-Alb: “Se vede ca mi s-a apropiat funia la par”.
Ion Creanga a ilustrat in opera sa propria experienta de viata pe care a povestit-o “sub forma de memorial, a invaluit-o in mit si a sugrumat-o intr-o experienta fantastica….si el a luptat cu spanii, cu primejdiile si nevoile, si el s-a facut frate cu dracul ca sa treaca puntile vietii iar nemurirea si-a dobandit-o din apa vie si apa moarta a creatiei lui artistice”. (Pompiliu Constantinescu)