O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale 1883 – momente si schite

ACTUL III
(Teatrul înfăţişează sala cea mare a pretoriului primăriei, un fel de exagon din care se văd trei laturi. Trei uşi în fund; cea din mijloc dă în coridorul de intrare; pe cea din dreapta se citeşte: „Ofiţer ţivil”; pe cea din stânga: „Arfiva”. În stânga la planul al doilea, o uşă cu inscripţia „Cabinetul Primarelui”. În dreapta, acelaşi plan, altă uşă cu inscripţia: „Reghistratura”. — Partea din stânga până la uşa „Arfivei” este despărţită de scenă cu un grilaj de lemn acoperit cu perdeluţe de chembrică[6] verde. Lângă grilaj, la stânga, în scenă, este o estradă pe care sunt aşezate masa şi jeţul prezidenţial. Înaintea mesei, puţin mai jos, este tribuna. Pe masă sunt două candelabre, hârtie, călimări şi un clopoţel. Pe tribună o sticlă şi un pahar de apă. De partea dreaptă sunt bănci dese şi scaune; sub estradă, asemenea. Peste tot sunt bănci şi scaune, afară de o cărare lăsată liber de la uşa de intrare din fund prin mijlocul scenii, pe unde vine şi se duce lumea. Pe pereţi câteva lămpi atârnate în cuie. Lumină cam săracă. La ridicarea perdelii, Trahanache este la masa prezidenţială în jeţul său, la spatele tribunei. Împrejurul mesii, Brânzovenescu şi alţi cetăţeni. — înaintea tribunii, cu spatele spre dânsa, alegători, cetăţeni, public, unii şezând jos, alţii în picioare. Pe bănci, pe scaune şi împrejur asemenea. În capul băncilor din faţă e Caţavencu împreună cu Ionescu, Popescu şi alţi dascăli şi partizani. — Farfuridi e la tribună. — Perdeaua se ridică asupra unei întreruperi. În toată sala e rumoare. Prezidentul agită clopoţelul)
Scena I
TRAHANACHE, CAŢAVENCU, BRÂNZOVENESCU, FARFURIDI, IONESCU, POPESCU, CETĂŢENI, ALEGĂTORI, PUBLIC. Rumoare
FARFURIDI (de la tribună) : Daţi-mi voie! (gustă din paharul cu apă.) Daţi-mi voie! (rumoare.)
TRAHANACHE (trăgându-şi clopoţelul) : Stimabili! onorabili! (afabil) faceţi tăcere! Sunt cestiuni importante, arzătoare la ordinea zilei… Aveţi puţintică răbdare… (cătră Farfuridi) Dă-i înainte, stimabile, aveţi cuvântul!
FARFURIDI (cătră adunare): După ce am vorbit dar din punctul de vedere istoric, din punctul de vedere de drept, voi încheia cât se poate mai scurt…
POPESCU: Parol ?… Numai dacă te-i ţinea de vorbă. (râsete în partea unde sunt dascălii) FARFURIDI: Rog, nu mă-ntrerupeţi, daţi-mi voie…
TRAHANACHE (cătră partea unde e Popescu): Stimabile, nu-ntrerupeţi…
FARFURIDI: După ce am vorbit dar din punctul de vedere istoric şi din punctul de vedere de drept, voi încheia, precum am zis, cât se poate mai scurt. (bea o sorbitură, apoi, reluându-şi răsuflarea, rar ca şi cum ar începe o poveste) La anul una-mie-opt-sute-două-zeci-şi-unu… fix… (Rumoare şi protestări în grupul lui Caţavencu: A !A !A!)
POPESCU: Dacă ne-ntoarcem iar la 1821 fix, ne-am procopsit. (rumoare şi protestări.) FARFURIDI: Daţi-mi voie… La una-mie-opt-sute…
TOŢI (în cor, cu tonul lui) : Douăzeci-şi-unu fix… (rumoare şi protestări.) FARFURIDI: Daţi-mi voie.
TRAHANACHE (clopoţel): Stimabile, onorabile! Nu întrerupeţi… Aveţi puţintică…
CAŢAVENCU: Ce răbdare, venerabile domnule prezident! Ceasurile sunt înaintate. Sunt şi alţi oratori înscrişi să vorbească…
TOŢI DIN GRUP: Da! Da!
CAŢAVENCU: Onorabilul orator a promis să încheie cât se poate mai scurt: apoi ce fel de scurt este asta, s-o luăm a doua oară de la 1821? A! A! A! TOŢI DIN GRUP: A! A! A! (rumoare.) FARFURIDI: Daţi-mi voie…
TRAHANACHE (cătră Farfuridi cu dulceaţă, ridicându-se peste masă cătră tribună): Stimabile… eu gândesc că nu ar fi rău să sărim la 48…
CAŢAVENCU (strigând): Mai bine la 64…
POPESCU, IONESCUşi TOŢI DIN GRUP: Da! da! la 64…
TRAHANACHE (ridicându-se ca şi cum ar consulta adunarea) : Adică… la plebicist[7] ?
TOŢI: Da, la plebicist! (zgomot).
FARFURIDI (întorcându-se cu spatele spre adunare şi cu faţa la prezident): Daţi-mi voie, domnule prezident; mi-aţi acordat cuvântul: îmi pare că un prezident o dată ce acordă cuvântul…
TRAHANACHE (sculându-se şi punând, peste masă, mâinile pe umerii lui Farfuridi, mângâietor): Dacă mă iubeşti, stimabile, fă-mi hatârul… să trecem la plebicist… dorinţa adunării!…
FARFURIDI: Dar, domnule prezident…
TRAHANACHE (şi mai rugător) : Să trecem la plebicist! (îl întoarce binişor de umeri cu faţa spre adunare.) TOŢI (cu putere) : Da! La plebicist! La plebicist!
FARFURIDI (soarbe o dată şi cu aerul resignat): Ce ziceam dar? la 1864, vine, mă-nţelegi, ocaziunea să se pronunţe poporul printr-un plebicist… Să vedem însă mai-nainte… să ne dăm seama bine de ce va să zică… de ce este un plebicist…
IONESCU: Ştim ce este plebicistul! Mersi de explicaţie!
TOŢI: Nu trebuie explicaţie… (rumoare)
FARFURIDI (cătră întrerupători) : Daţi-mi voie! (cătră Trahanache) Domnule prezident!…
TRAHANACHE (clopoţel): Stimabili, onorabili, rog nu întrerupeţi pe orator, (foarte afabil) faceţi tăcere; sunt cestiuni arzătoare la ordinea zilii; aveţi puţintică răbdare. (cătră Farfuridi.) Aveţi cuvântul, stimabile, daţi-i înainte!
FARFURIDI (luând vânt): Când zicem dar 64, zicem plebicist, când zicem plebicist, zicem 64… Ştim, oricine dintre noi ştie ce este 64, să vedem ce este plebicistul… (cu tărie începând fraza) Plebicistul!…
CAŢAVENCU: Aci nu e vorba de plebicist…
FARFURIDI: Daţi-mi voie; (discutând cu Caţavencu) mi se pare că atunci când zicem 64… (cu energică convingere) şi să nu căutaţi a încerca măcar să mă combateţi; vă voi dovedi cu date istorice că toate popoarele îşi au un 64 al lor… CAŢAVENCU: Daţi-mi voie; nu e vorba de 64. (rumoare aprobativă pentru Caţavencu.)
FARFURIDI: Daţi-mi voie… (toate colocviile şi întreruperile se fac avocăţeşte, cu multă vioiciune şi cu tonul înţepat şi volubil) Domnule prezident!…
TRAHANACHE (clopoţel) : Stimabile, onorabile, faceţi tăcere… avem cestiuni arzătoare…
CAŢAVENCU (ridicându-se în capul băncii) : Cum, domnule prezident? De unde până unde 64 chestie arzătoare la ordinea zilei? Dacă nu mă-nşel, îmi pare că suntem în anul de graţie 1883… Ce are a face ? Chemaţi pe onorabilul orator la cestiune…
TRAHANACHE (ridicându-se iar peste masă şi atingându-l pe umere pe Farfuridi) : Stimabile… (afabil şi rugător) să lăsăm plebicistul, dacă mă iubeşti; să trecem la cestiune.
FARFURIDI (obosit de întreruperi, întorcându-se cu faţa spre Trahanache şi cu spatele la adunare): Domnule prezident, aţi binevoit a-mi acorda cuvântul… Eu cred c-ar trebui…
CAŢAVENCU (strigând) : Nu trebuie, onorabile!
TOŢI DIN GRUP: Nu, nu trebuie!
TRAHANACHE (punând mâinile, peste masă, pe umerii lui Farfuridi, şi foarte dulce): Mă rog, dacă mă iubeşti, fă-mi hatârul… dorinţa adunării, stimabile… (îl întoarce de umeri binişor cu faţa spre adunare) TOŢI: Da! La chestiune! La chestiune!
FARFURIDI (foarte obosit, soarbe şi se resignează) : Ajungem dar la chestiunea reviziunii constituţiunii şi legii electorale…
TOŢI (cu satisfacţie) : A! Aşa da!
TRAHANACHE (asemenea) :A! (clopoţel) Ei! acu aveţi puţintică răbdare… (cătră Farfuridi) Scurt, stimabile, scurt, dacă mă iubeşti: dorinţa adunării.
FARFURIDI (asudă, bea şi se şterge mereu cu basmaua) : Mă rog, daţi-mi voie! Ştiţi care este opinia mea în privinţa revizuirii ?
TOATĂ SALA: Nu!… Să vedem!… Spune!
CAŢAVENCU (batjocoritor) : Să vedem opinia lui d. Farfuridi. (Trahanache clopoţeşte)
FARFURIDI (asudă mereu şi se emoţionează pe văzute) : Opinia mea este aceasta: e vorba de revizuire, da?
TOŢI (puternic) :Da! Da!
FARFURIDI (emoţionat şi asudând) : Atunci, iată ce zic eu, şi împreună cu mine (începe să se înece) trebuie să zică asemenea toţi aceia care nu vor să cază la extremitate (se îneacă mereu), adică vreau să zic, da, ca să fie moderaţi… adică nu exageraţiuni!… Într-o chestiune politică… şi care, de la care atârnă viitorul, prezentul şi trecutul ţării… să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte… (se încurcă, asudă şi înghite) încât vine aci ocazia să întrebăm pentru ce?… da… pentru ce?… Dacă Europa… să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor… şi… idei subversive… (asudă şi se rătăceşte din ce în ce) şi mă-nţelegi, mai în sfârşit, pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact… vreau să zic într-o privinţă, poporul, naţiunea, România… (cu tărie) ţara în sfârşit… cu bun-simţ, pentru ca Europa cu un moment mai nainte să vie şi să recunoască, de la care putem zice depandă… (se încurcă şi asudă mai tare) precum, — daţi-mi voie — (se şterge) precum la 21, daţi-mi voie (se şterge) la 48, la 34, la 54, la 64, la 74 asemenea şi la 84 şi 94, şi eţetera, întru cât ne priveşte… pentru ca să dăm exemplul chiar surorilor noastre de ginte latine însă! (foarte asudat, se şterge, bea, iar se şterge şi suflă foarte greu. Trahanache a urmărit cu mâna tactul sacadelor oratorice ale lui Farfuridi. Bravo şi aplauze în fund, conduse de Brânzovenescu; râsete şi sâsâituri în grupul lui Caţavencu. Clopoţelul lui Trahanache de abia se mai aude. — După ce s-a mai oprit zgomotul, cu multă aprindere.) Daţi-mi voie! Termin îndată! mai am două vorbe de zis. (zgomotul tace.) Iată dar opinia mea. (în supremă luptă cu oboseala care-l biruie.) Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!
(Aplauze în fund, sâsâituri în faţă. Farfuridi coboară zdrobit, ştergându-se de sudoare, şi merge în fund. Brânzovenescu şi alţi alegători îl întâmpină şi-i strâng mâna. — Rumoare. Mai mulţi din auditoriu se scoală şi strică rândurile. Caţavencu suie de la dreapta în mijloc, unde vorbeşte încet cu grupul său gesticulând viu. Cu un alt grup mai în fund Farfuridi şi Brânzovenescu asemenea. — Pristanda iese misterios din cabinetul primarului, trece prin uşcioara grilajului, care este la spatele tribunii, şi trage de pulpană pe Trahanache, care sună clopoţelul.)
Scena II
ACEIAŞI — PRISTANDA
TRAHANACHE (lăsând clopoţelul şi întorcându-se la spatele mesii) : ‘Ai? Ce e?
PRISTANDA (misterios şi repede) : Coane Zahario! Conul Fănică, coana Joiţica!…
TRAHANACHE: Ei? Ce?
PRISTANDA: Sunt dincoace în cabinet… au venit pe din dos, vă aşteaptă. Numaidecât să poftiţi acolo.
TRAHANACHE (asemenea misterios) : Nu pot să las prezidenţia… să aibă puţintică răbdare.
PRISTANDA: Trebuie… numaidecât!… suspandaţi!
TRAHANACHE (trage clopoţelul şi se ridică) : Stimabilă, onorabilă adunare. După discursul important, pe care l-a ţinut respectabilul nostru concetăţean şi advocat d. Farfuridi, eu cred că ar fi bine să suspandăm şedinţa pentru cinci minute.
VOCI: Da! Da! pentru cinci minute!…
(Caţavencu cu grupul său, Farfuridi şi Brânzovenescu cu al lor se amestecă în mulţime. Trahanache, care s-a dat jos de pe tribună, a deschis portiţa grilajului şi a trecut cu Ghiţă în partea stângă despărţită, bate în uşa „Cabinetului
Primarelui”. Zoe şi Tipătescu îi deschid; Trahanache şi Ghiţă dispar înăuntru; uşa se închide la loc)
Scena III
ACEIAŞI — fără TRAHANACHE şi PRISTANDA
CAŢAVENCU (cătră grupul lui) : Ei, cum să-l trimeţi în Cameră, nene, pe stimabilul? Nu zic, are ideile, opiniile lui — şi eu respect ideile, numai să fie sincere, şi el e sincer, n-ai ce zice, — respect la orice opiniune!… Dar să-ţi vie stimabilul cu idei învechite, cu opiniuni ruginite, şi să te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii subversive… asta nu mai merge… Astfel de opiniuni nu le respect, să-mi dea voie să-i spui…
POPESCU: Nu, uite ce susţine Farfuridi, n-ai înţeles; susţine că adică după istorie — d-aia se teme el de zguduiri — nu trebuie să dăm exemplu rău surorilor noastre de ginte latină. N-ai auzit, chiar a zis-o el: surorile noastre de ginte latină…
IONESCU: Da! A zis-o…
CAŢAVENCU (cu aer de protecţie) : Voi dascălii sunteţi băieţi buni, dar aveţi un cusur mare: cum vă vorbeşte cineva de istorie, s-a isprăvit, are dreptate. (cu putere.) Ce istorie? Apoi, dacă e vorba de istorie, apoi ce te-nvaţă istoria mai întâi şi-ntâi ?
POPESCU: Că România de la Traian…
CAŢAVENCU: Nu-i aşa…
IONESCU: Că adică străbunul nostru…
CAŢAVENCU: Ce străbun! ce nostru! Vezi că nu ştiţi! (cu tonul retoric.) Or, mai întâi şi-ntâi istoria ne învaţă anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc, (publicul începe să-i ia aminte că perorează şi se grupează încet-încet împrejurul lui ca să asculte) ba chiar dă înapoi, că legea progresului este aşa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe. (grupul lui Caţavencu aprobă şi admiră, grupul lui Farfuridi şi Brânzovenescu, care s-a apropiat şi ascultă mai dintr-o parte, dă din umeri.) IONESCU: Asta e aşa.
POPESCU: Nici nu mai încape vorbă.
FARFURIDI (înţepat) : Da! progres! progres fără conservaţiune, când vedem bine că Europa…
CAŢAVENCU (întrerupându-l lătrător): Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale, eu voi să ştiu de România mea şi numai de România… Progresul, stimabile, progresul! În zadar veniţi cu gogoriţe, cu invenţiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiţi opinia publică…
FARFURIDI (şi mai înţepat): Dă-mi voie… Mi se pare că altcineva amăgeşte opinia publică…
CAŢAVENCU: Nu voi să ştiu de ce zici d-ta.
BRÂNZOVENESCU: Fireşte că nu vrei să ştii… nu-ţi vine la socoteală…
CAŢAVENCU (şi mai lătrător) : Să-şi vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu… N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre… D-ta eşti advocat, eşti confrate cu mine…
FARFURIDI: Da, sunt avocat, dar nu sunt confrate cu d-ta…
CAŢAVENCU (urmându-şi jocul) : Ştii ca şi mine principiul de drept, fiecare cu al său, fiecare cu treburile sale…oneste bibere[8] …
FARFURIDI: Da’ de onest n-ai încotro!… (grupurile Caţavencu şi Farfuridi încep a se despărţi, fiecare de o parte.) CAŢAVENCU (cu totul înţepător) : Stimabile, nu ştiu pentru ce d-ta mă prigoneşti de la o vreme… Ce ai cu mine? Suntem în faţa alegătorilor, stimabile:or, nu încape pică; să luptăm: d-ta o să-ţi pui candidatura, o ştim; eu ţi-o declar că mi-o pui pe a mea… luptă electorală! şi ştim că lupta electorală este viaţa popoarelor… De ce te revolţi contra adevărului ? în contra dreptului?…Oneste bibere, onorabile!… (aprobări din partea grupului)
FARFURIDI (izbucnind) : Ia scuteşte-mă cu mofturile d-tale! Onest d-ta? Pe de o parte „Răcnetul Carpaţilor”, pe de altă parte chiverniseala confraţilor; pe de o parte opoziţie la toartă, pe de altă parte teşcherea la buzunar!… Urlă târgul, domnule…
BRÂNZOVENESCU (trăgându-l de mânecă) : Tache! Tache!
FARFURIDI (smucindu-se) : Ia lasă-mă-n pace, să mă răfuiesc odată cu domnul… Ce adică, noi nu ştim, nu vedem, orbi suntem? d-ta eşti candidatul prefectului…
CAŢAVENCU (râzând) : Eu sunt candidatul grupului tânar, inteligent şi independent… Onorabilul, venerabilul nostru prezident — (îl caută cu ochii) unde e venerabilul prezident? nu-l văz… — va proclama, pe cât ştim, astă-seară pe candidatul comitetului dv. — comitetul dv. —…Or, dacă voi avea onoarea ca să mă agreeze şi comitetul dv…. căci e al dv. …
FARFURIDI (fierbând mereu) : Nu mai este comitetul nostru, este al dumitale…
BRÂNZOVENESCU: Tache! Tache, fii cuminte. (îl trage de mânecă, Farfuridi se smuceşte)
CAŢAVENCU (cu ton batjocoritor) : Adică, dă-mi voie, d-ta nu mai eşti al comitetului! (grupurile se desinează distinct de două părţi şi se privesc cu încordare)
FARFURIDI: Da, eu nu mai sunt, eu care am susţinut totdeauna partidul… şi d-ta, care l-ai înjurat totdeauna… eşti!
CAŢAVENCU: Dă-mi voie!…
FARFURIDI (furios) : Ce voie! ce voie!… Vii cu moftologìi, cu iconomìi, cu soţietăţi, cu scamatorii, ca să tragi lumea pe sfoară… cu dăscălimea d-tale, (mişcare în grupul Caţavencu) cu moftangiii d-tale…
POPESCU (violent) : Domnule, retrage-ţi cuvântul!
FARFURIDI (continuând) : Cu grupul (umflând cuvintele) inteligent,… independent,… impertinent! (porneşte spre fund cu Brânzovenescu şi cu grupul lor.)
TOŢI (din grupul lui Caţavencu) : A! a! (se reped spre ei, zgomot, învălmăşeală şi ghiontuieli) FARFURIDI (ieşind prin fund) : Vă-nvăţăm noi, papugiilor!
GRUPUL CAŢAVENCU: Afară! afară! (urmăreşte în fund pe cei din grupul Farfuridi)
(Toată lumea s-a înghesuit în fund şi a ieşit afară cu zgomot. În tot timpul scenii următoare, sala întrunirii e goală. În fund, prin uşe, se văd mai mulţi alegători plimbându-se în sus şi-njos, vorbind încet şi fumând)
Scena IV
TRAHANACHE ieşind repede din fund, din cabinetul primarului în partea despărţită cu grilaj, după el FĂNICA şi ZOE urmărindu-l (===Scena aceasta se face misterios şi repede) TRAHANACHE: Nu! nu se poate…
ZOE (urmărindu-l): Nene…
TIPĂTESCU (asemenea): Neică Zahario.
ZOE: Dacă ai ţinut vreodată la mine…
TIPĂTESCU: Dacă mi-eşti prietin…
TRAHANACHE: Ei, aveţi puţintică răbdare! (serios.) Cum putem noi să punem candidatura unui plastograf?
TIPĂTESCU: Bine, frate, plastograf, aşa e; dar până să bage lumea de seamă… să-l tragem în judecată…
ZOE: Să ne facem de râs prin tribunale… nene, gândeşte-te…
TRAHANACHE (după un moment de ezitare) : Ei nu! Dacă ar fi numai una… aia cu scrisoarea ta cătră Joiţica, înţeleg; să zic: pentru politică — unde e în joc enteresul ţării, ca oricare român, a încercat omul, ca să te forţeze adică, pentru că te ştie că ţii la onoarea Joiţichii, ca prietin ce-mi eşti, — a făcut plastografie…
TIPĂTESCU: Se-nţelege!
ZOE: Fireşte; în politică…
TRAHANACHE: Ei, aveţi puţintică răbdare… Dar astălaltă? (se loveşte cu mâna pe buzunarul hainii) Apoi, dacă umblă el cu machiavelicuri, să-i dau eu machiavelicuri — (schimbând tonul) Martoră mi-e Maica Precista! Să n-am parte de Joiţica — că e de faţă — să spuie…
ZOE (cu sentiment) : Nene!
TRAHANACHE: N-am umblat în viaţa mea cu diplomaţie; dar dacă e vorba să facem pe iezuitul a la Metternich, apoi să-i dau eu, neică…
TIPĂTESCU (impacientat) : Nu pricep, neică Zahario!
ZOE (asemenea) : Nici eu.
TRAHANACHE: Ei, aveţi puţintică răbdare! (scoate o hârtie din buzunar şi o desface — o poliţă) Asta tot pentru politică e? Girurile astea două cu care onorabilul d. Caţavencu a ridicat cinci mii de lei de la Soţietate, sunt tot pentru enteresul ţării?
TIPĂTESCU (luând degrabă poliţa şi examinând-o cand pe-o parte când pe alta) : Suntem scăpaţi!
ZOE: Scăpaţi?
TRAHANACHE: Ei apoi ? când îţi spuneam eu să ai puţintică răbdare, că l-am prins cu alta mai boacănă…
TIPĂTESCU (abia stăpânindu-şi bucuria) : Nene Zahario, candidatul nostru este d. Agamiţă Dandanache.
TRAHANACHE: Aşa da!
ZOE: Mi-e frică!…
TIPĂTESCU: Nu mai avem nici o grijă.
TRAHANACHE: …Dă-mi înscris pe Gagamiţă ăla, să nu-i uit numele… (vorbeşte încet cu Zoe) TIPĂTESCU (scoate portofelul, rupe o filă şi scrie pe ea, apoi o dă lui Zaharia) : Iată…
TRAHANACHE: Mă duc să deschid şedinţa.
TIPĂTESCU: Anunţă îndată candidatura, ridică şedinţa şi vino să mergem la preferanţă, te aşteptăm…
TRAHANACHE (vrând să treacă prin portiţa grilajului în partea tribunii): A! ţi-am dat poliţa lui Caţavencu… Să nu o pierzi. (trece.)
TIPĂTESCU: N-ai grijă, neică Zahario, eu nu pierz hârtiile de preţ… (sărută repede pe Zoe) ZOE: Fănică!
TIPĂTESCU: A! acuma, să-l lucrez eu pe nenea Caţavencu! (ies amândoi iute pe uşa din stânga)
Scena V
TRAHANACHE, care s-a urcat la tribună, apoi CAŢAVENCU, POPESCU, IONESCU, ALEGĂTORI, PUBLICUL venind din fund şi ocupând locurile lor din scena I-a. Intrare zgomotoasă, acompaniată de clopoţelul prezidentuluI===
TRAHANACHE (în picioare) : Orele sunt înaintate! poftiţi, poftiţi, stimabililor: avem cestiuni arzătoare la ordinea zilii… (şade.)
(Toată lumea s-a aşezat la locul său.)
CAŢAVENCU (cu modestie) : D-le preşedinte, vă rog, cerusem şi eu cuvântul…
TRAHANACHE: Da, (binevoitor) da, stimabile. Aveţi cuvântul. Poftiţi la tribună!…
(Mişcare în grupul lui Caţavencu)
CAŢAVENCU (ia poză, trece cu importanţă printre mulţime şi suie la tribună; îşi pune pălăria la o parte, gustă din paharul cu apă, scoate un vraf de hârtii si gazete şi le aşază pe tribună, apoi îşi trage batista şi-şi şterge cu eleganţă avocăţească fruntea. Este emoţionat, tuşeşte şi luptă ostentativ cu emoţia care pare a-l birui. — Tăcere completă. Cu glasul tremurat): Domnilor!… Onorabili concetăţeni!… Fraţilor!… (plânsul îl îneacă) Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune şi eu… (plânsul îl îneacă mai tare.)… Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale… în aceste momente solemne… (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc… la ţărişoara mea… (plânsul l-a biruit de tot) la România… (plânge. Aplauze în grup)… la fericirea ei!… (acelaşi joc de amândouă părţile)… la progresul ei! (asemenea crescendo)… la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare)
IONESCU, POPESCU, TOŢI (foarte mişcaţi) : Bravo!
CAŢAVENCU (ştergându-se repede la ochi şi remiţându-se d-odată; cu tonul brusc, vioi şi lătrător) : Fraţilor, mi s-a făcut o imputare şi sunt mândru de aceasta!… O primesc! Mă onorez a zice că o merit!… (foarte volubil) Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultraprogresist… că sunt liber-schimbist… că voi progresul cu orice preţ. (scurt şi foarte retezat) Da, da, da, de trei ori da! (aruncă roată priviri scânteietoare în adunare. Aplauze prelungite.)
CAŢAVENCU: Da! (cu putere din ce în ce crescândă.) Voi progresul şi nimic alt decât progresul: pe calea politică… (îngraşă vorbele.) POPESCU: Bravo!
CAŢAVENCU: Socială…
IONESCU: Bravo!
CAŢAVENCU: Economică…
POPESCU: Bravo!
CAŢAVENCU: Administrativă…
IONESCU: Bravo!
CAŢAVENCU: Şi… şi…
IONESCU, POPESCU, GRUPUL: Bravo! bravo!
TRAHANACHE (clopoţind): Rog, nu întrerupeţi pe orator, stimabile…
CAŢAVENCU (cu tărie) : Nu mă tem de întreruperi, venerabile domnule preşedinte… (cătră adunare şi mai ales catră grup, cu tonul sigur) Puteţi, d-lor, să întrerupeţi, pentru că eu am tăria opiniunilor mele… (reintrând în tonul discursului şi îngrăşând mereu vorbele) şi… şi… finanţiară. (aplauze prelungite)… Da, suntem ultraprogresişti, da, suntem liber-schimbişti… Or… conduşi de aceste idei, am fundat aci în oraşul nostru „Aurora Economică Română”, soţietate enciclopedică-cooperativă, independentă de cea din Bucureşti… pentru că noi suntem pentru descentralizare. Noi… eu… nu recunosc, nu voi să recunosc epitropia bucureştenilor, capitaliştilor, asupra noastră; căci în districtul nostru putem face şi noi ce fac dânşii în al lor…
GRUPUL (aplauze): Bravo!
CAŢAVENCU: Soţietatea noastră are ca scop să încurajeze industria română, pentru că, daţi-mi voie să vă spui, din punctul de vedere economic, stăm rău…
GRUPUL (aplauze) : Bravo!
CAŢAVENCU: Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire. Soţietatea noastră dar, noi, ce aclamăm? Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră!
GRUPUL: Bravo! (aplauze entuziaste)
TRAHANACHE (clopoţind): Stimabile… nu…
CAŢAVENCU: Lăsaţi, d-le preşedinte, să întrerupă… nu mă tem de întreruperi!… În Iaşi, de exemplu, — permiteţi-mi această digresiune, este tristă, dar adevărată! — în Iaşi n-avem nici un negustor român, nici unul!…
GRUPUL (mişcat) :A!
CAŢAVENCU: Şi cu toate aceste toţi faliţii sunt jidani! Explicaţi-vă acest fenomen, acest mister, dacă mă pot exprima astfel!
GRUPUL: Bravo! (aplauze)
CAŢAVENCU: Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi ?… Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?… Anglia-şi are faliţii săi, Franţa-şi are faliţii săi, până şi chiar Austria-şi are faliţii săi, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi (îngraşă vorbele.)… Numai noi să n-avem faliţii noştri!… Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!… (aplauze frenetice. Pauză. Oratorul soarbe din pahar şi aruncă iar priviri scânteietoare în adunare. În momentul acesta mai mulţi inşi se mişcă în fund, pe unde apare Cetăţeanul turmentat şi Ghiţă în ţivil.)
Scena VI
ACEIAŞI — GHIŢĂ PRISTANDA şi CETĂŢEANUL foarte şovăind.
Zgomot la intrarea acestora
TRAHANACHE (clopoţind) : Faceţi puţintică tăcere…
CAŢAVENCU (care, în timpul scurt al rumorii provocate de intrarea lui Pristanda şi a Cetăţeanului turmentat, şi-a consultat hârtiuţele, cu ton predomnitor): Fraţilor, iată ce spun statutele soţietăţii noastre la art. I-iu: „Se formează în urbea noastră o soţietate enciclopedică-cooperativă cu numele de «Aurora Economică Română». Scopul Soţietăţii este ca România să fie bine şi tot românul să prospere!”
CETĂŢEANUL (care, de la intrare, a venit şovâind până în mijloc şi s-a turnat pe un scaun în faţa tribunii, se scoală şi ridică mâna):Şi eu! (sughite)şi eu sunt! (şovăie şi iar se toarnă pe scaun. — Râsete în fund, rumoare în faţă.)
CAŢAVENCU (cătră Trahanache, întorcându-se spre masa prezidenţială) : Domnule preşedinte, rog să nu fiu întrerupt…
TRAHANACHE: Parcă ziceai, stimabile, că întreruperile…
CAŢAVENCU: Da (cu dignitate) dar…
TRAHANACHE: În sfârşit… (clopoţind) Nu întrerupeţi, vă rog…
CAŢAVENCU (căutând şirul): Ziceam dar: „… ca România să fie bine şi tot românul să prospere…”
CETĂŢEANUL (se scoală şovâind şi ridică mâna) : Şi eu sunt! (sughite rău; râsete, rumoare) TRAHANACHE: A! (sculându-se peste masă) Ce? ce eşti d-ta, stimabile?…
CETĂŢEANUL (sughiţând): Mă cunoaşte d. Nae… (arată pe Caţavencu) Cioclopedică… (râsete, rumoare.) CAŢAVENCU (nervos):Ce?
CETĂŢEANUL: Română!… (râsete; sughite) Aurora!… (sughite; râsete, rumoare din ce în ce mai mare.)
TRAHANACHE (nervos şi el, cătră adunare, clopoţind) : Faceţi tăcere, stimabile!… (cătră Cetăţeanul turmentat)
Cum?
CETĂŢEANUL (şovăind): Cioclopedică! (sughite) Comportativă! (sughite.) Iconomie! (sughite) Soţietate care va să zică… (râsete şi rumoare mare.) IONESCU: E turmentat!…
POPESCU: E tun! (grupul se mişcă; unii se scoală.)
CETĂŢEANUL (sughiţănd şi strigând) : Sunt nembru!
TRAHANACHE (agitând clopoţelul cu putere, cătră Ionescu şi Popescu) : Stimabile! stimabile, (cu afabilitate) rog, daţi afară pe onorabilul!
IONESCU, POPESCU şi GRUPUL: Afară! E turmentat! Afară! (Ionescu şi Popescu îl îmbrâncesc spre uşă. Caţavencu s-a dat jos de la tribună şi vorbeşte cu câţiva din grup)
CETĂŢEANUL (îmbrâncit de dascăli şi opunându-se) : Nu mă-mbrânciţi… că ameţesc!
IONESCU, POPESCU şi GRUPUL: Afară!
CETĂŢEANUL: Nembru!
(Toată scena aceasta a fost însoţită de râsete şi rumoare. Dascălii au dat afară pe Cetăţeanul turmentat. În adunare, mişcare. Pristanda se apropie la tribună, în vreme ce dascălii şi grupul lor, în mijloc cu Caţavencu, se agită şi-şi reiau locurile.)
PRISTANDA (misterios lui Trahanache): Coane Zahario, dă-i zor! Trebuie să-l lucrăm pe onorabilul, pe d. Nae Caţavencu; ordinul lui conul Fănică… Sunt la uşă, când oi tuşi de trei ori, d-ta proclamă catindatul şi ieşi pe portiţă… şi pe urmă-i treaba mea…
TRAHANACHE (încet) : Bine.
PRISTANDA (încet) : Când oi tuşi de trei ori: nu mi-a sosit încă oamenii!… (trece lângă uşa din fund, pe unde intră cu zgomot Farfuridi, Brânzovenescu şi alţi câţiva. Pristanda vorbeşte încet cu dânşii. Toţi se aranjează în fund, astupând uşa de ieşire)
Scena VII
ACEIAŞI — FARFURIDI, BRÂNZOVENESCU şi alţi alegători şi CETĂŢEANUL TURMENTAT, apoi ZOE şi TIPĂTESCU
ascunşi după grilaj şi ascultând ce se petrece în adunare
TRAHANACHE (clopoţind, cătră Caţavencu, care vorbeşte încet cu grupul lui) : Poftiţi la tribună, stimabile!… (Caţavencu porneşte spre tribună) ZOE: Nu mai auz nimic…
TIPĂTESCU: Pesemne n-a sosit încă Ghiţă.
CAŢAVENCU (de la tribună): Fraţilor!
FARFURIDI (aducând din fund pe Cetăţeanul turmentat): Te-a dat afară? Cum se poate, fraţilor, să lăsăm să gonească din adunare pe un cetăţean onorabil, pe un alegător?
BRÂNZOVENESCU: Pentru că d. Caţavencu…
CAŢAVENCU (răcnind): Stimabile! (lui Trahanache) Domnule prezident! (rumoare surdă în fund.)
TRAHANACHE: Stimabile (clopoţind) aveţi puţintică răbdare. (Ghiţă tuşeşte cu putere de trei ori) Fiindcă orele sunt înaintate…
CAŢAVENCU: Daţi-mi voie…
TRAHANACHE (ridicându-se): Fiindcă unii dintre domnii alegători au început să plece, ar fi bine, cred, mâine fiind alegerea, ca chiar acum să rugăm pe onorabilul orator să-şi întrerupă discursul un moment, să aibă puţintică răbdare, pentru ca să proclamăm numele candidatului propus de comitetul nostru.
CAŢAVENCU (cu aer foarte degajat): Primesc cu mulţumire, d-le preşedinte. (coboară de la tribună, cătră grupul său.) Numele candidatului.
TOŢI (din grup şi din sală): Da! numele candidatului!
ZOE (tremurând, încet): Fănică!
TIPĂTESCU (încet): Taci! n-ai grijă!
TRAHANACHE (citind foaia între lumânări): Stimabile! candidatul pe care-l susţine comitetul nostru, este domnul…
IONESCU: Nae Caţ…
TRAHANACHE (întrerupându-l): Ai puţintică răbdare… (citind) domnul…
CAŢAVENCU: Domnul… (toată lumea ascultă cu mare nerăbdare şi în deplină tăcere; Zoe se strânge după grilaj lângă Tipătescu)
TRAHANACHE: Domnul… Agamiţă Dandanache!
(Mişcare de satisfacţie în fund. În grupul din faţă turburare. Zoe şi Tipătescu ascultă mişcaţi)
CAŢAVENCU (sărind în loc şi răcnind):Trădare! (gesticulează viu în mijlocul grupului său. În fund aplauze.)
TRAHANACHE (în picioare): Daţi-mi voie! (clopoţind; după un moment de tăcere) Cine a pronunţat cuvântul trădare? (toată lumea e în picioare şi în fierbere.)
CAŢAVENCU (din mijlocul grupului, cu putere): Eu!
GHIŢĂ, BRÂNZOVENESCUşi CETĂŢEANUL TURMENTATşi CEI DIN FUND: Afară! afară moftologul!
TRAHANACHE (trăgând clopoţelul foarte violent, cătră grupul din fund): Aveţi puţintică răbdare! (cătră Caţavencu) Şi cine este trădător, stimabile?
CAŢAVENCU (foarte aprins): Acela care falsifică numele candidatului odată hotărât, acela care uită, care trădează interesele şi onoarea familiei sale… (cu un gest colosal) D-ta!
TRAHANACHE (trântind clopoţelul pe masă în culmea indignării): Apoi, ai puţintică răbdare, stimabile! Mă scoţi din ţâţâni… Eu falsificator?… Pe mine, cetăţean onorabil, pe mine, om venerabil, să vie într-o adunare publică, să mă facă falsificator… cine? (rumoare mare. Tipătescu şi Zoe ascultă palpitând) cine ? (cu energie.) Un plastograf patentat!
CAŢAVENCU (sărind din loc): Plastograf!
TOŢI DIN FUND (strigând ameninţător): Afară plastograful!
TOŢI DIN FAŢĂ (asemenea): Afară falsificatorul! trădătorul! (fierbere mare.)
CAŢAVENCU (spumând, se repede din mijlocul grupului său la tribună cu pumnii încleştaţi şi zbierând febril. Un moment tăcere): Fraţilor! domnilor! un moment, onorabili concetăţeni! Am voit să acoper o ruşine care se petrece de atâta vreme în sânul oraşului nostru… (Zoe şi Tipătescu mişcare) am voit să cruţ opinia publică de o lovitură scandaloasă;… astăzi însă am fost lovit aşa de crud în dignitatea mea, încât nu mai pot tăcea. (Zoe şi Tipătescu mişcare) Acest onorabil cetăţean, (arată pe Trahanache) acest om venerabil, d. Zaharia Trahanache…
TRAHANACHE (cu pofidă):Ei ? Eu…
CAŢAVENCU: Este atât de naiv, încât crede că e plastografie un document olograf…
(Zoe şi Tipătescu mişcare de groază)
ZOE: Fănică!… (şovăie)
TIPĂTESCU (susţinând-o şi răcnind cu o supremă putere) :Ghiţă! (se repede la portiţa grilajului… Zoe se agaţă de el şi-l opreşte. Rumoare mare.)
PRISTANDA (punând mâinile amândouă lângă gură ca o port-voce şi strigând asemenea spre partea de unde i-a venit chemarea): Prezent! (cătră cei din fund) Pe el, copii! (grupul din fund cu Pristanda, Farfuridi, Brânzovenescu, Cetăţeanul turmentat se reped la tribună şi pun mâna pe Caţavencu)
CAŢAVENCU (continuând a zbiera în mijlocul zgomotului): O scrisorică a prefectului cătră…
GRUPUL LUI CAŢAVENCU: Pe ei, fraţilor. (grupul din faţă dă năvală spre fund.) TOATĂ LUMEA: Afară! ho! huideo!
(Zgomot la culme, strigăte, huiduieli, fluierături. Zaharia Trahanache a ieşit repede pe portiţa grilajului, a dat dincolo de Zoe şi de Tipătescu, şi toţi trei ascultă ce se petrece în adunare. Pristanda, Farfuridi, Brânzovenescu au apucat de gât pe Caţavencu şi-l târăsc afară. Grupul Ionescu şi Popescu sunt grămadă peste cei din fund. Toate cuvintele şi mişcările acestea din urmă se fac deodată şi într-o clipă. — Cortina se lasă asupra primei mişcări a scandalului)

ACTUL IV
(Grădina lui Trahanache, în fund grilaj cu poartă de intrare în mijloc; se vede în fund perspectiva orăşelului pe un fundal de dealuri. La dreapta în grădină, pe planul întâi şi al doilea, intrarea, cu trei trepte de piatră, în casele lui Trahanache.
La stânga boschete. Mobile de grădină)
Scena I
ZOE şi TIPĂTESCU
ZOE: Unde e? unde poate să fie Caţavencu?
TIPĂTESCU: Nu ştiu: a fugit, a murit, a intrat în pământ… (după o pauză, apropiindu-se de Zoe) Ei? şi pentru ce voieşti să ştii? pentru ce să te-ngrijeşti mai mult acuma? Din contra. Eu parcă nu mai am grije… Zoe, gândeşte-te: de două zile, oamenii noştri aleg pe Dandanache, pe care-l aşteptăm din minut în minut, — am ordine să-i fac o primire strălucită…
ZOE: Ei şi?
TIPĂTESCU: Ei!… De două zile va să zică, strivesc pe Caţavencu, şi el nu e nicăiri. Unde e? pentru ce nu s-arată?… are scrisoarea, pentru ce nu o publică? Pentru ce a dispărut, nu ştiu, — din ce motive nu publică scrisoarea, nu-mi pasă, — destul că nu o publică… Şi-l crezi tu pe mişelul capabil să nu o publice pentru altceva, decât pentru că nu poate?
ZOE: Ce inimă! ce judecată ai, Fănică? (cu frământare concentrată.) Dar aste două zile cum am trăit eu?… Ce strângere continuă de inimă! ce frică! ce tortură!… Fiecare persoană care-mi iese înainte, fiecare figură pe care o văz, fiecare mişcare ce se face în jurul meu îmi zdrobeşte toata puterea… Fănică, ai milă de mine, o zi încă de astfel de chinuri şi nu mai pot trăi… înnebunesc… (îşi ia capul în mâini şi plânge.) TIPĂTESCU: Nu fi copilă, Zoe… Zoe…
ZOE (plânsă): Tu nu înţelegi, tu nu simţi! Peste câteva minute se sfârşeşte alegerea şi se proclamă deputat al vostru Dandanache; sunt sigură… sigură… că în acelaşi moment, mişelul, care s-a ascuns şi ne pândeşte din întuneric, o să-şi împrăştie publicaţia lui infamă… ca să-şi răzbune! Ei… atunci eu?…
TIPĂTESCU (scoate poliţa din buzunar şi i-o arată) : Nu poate… dacă face asta, e pierdut…
ZOE: Ce-mi pasă! după ce m-o pierde pe mine!… Fănică! n-aş voi să mă răzbuni, aş voi să mă scapi… Prevedeam asta… Presimţeam c-o să ajungem aici, când am văzut scandalul de alaltăieri seara la întrunire… Iată culmea nenorocirii: el nu ştie că ai plastografia lui… el nu ştie că dacă ar veni aici să primească schimbul acestor două hârtii, ar scăpa şi el şi m-ar scăpa şi pe mine… Te-ai bizuit să joci cu Caţavencu şi te-ai amăgit, şi mi-ai jucat onoarea mea, ruşinea mea, viaţa mea, şi ai pierdut, pentru că sau el joacă mai bine ca tine, sau noi avem mai puţin noroc decât el… (se îneacă de plâns.) Ce să fac? ce să fac?
TIPĂTESCU: Taci! vine cineva… şterge-te la ochi!
Scena II
ACEIAŞI – TRAHANACHE şi AGAMIŢĂ DANDANACHE venind din fund
TRAHANACHE (foarte politicos): Poftim, poftim, stimabile!
TIPĂTESCU: Cine să fie?
ZOE: Un străin?…
TRAHANACHE (coborând): Dă-mi voie, Joiţico, să-ţi recomand pe d. Agamiţă Dandanache!
ZOEşi TIPĂTESCU: Dandanache! (complimente)
TRAHANACHE: Candidatul nostru!… adică ce mai candidat! alesul nostru.
DANDANACHE (vorbeşte peltic şi sâsâit): Sărut mâna… Si domnul ? bărbatul dumneei ?
TRAHANACHE: Nu, eu sunt bărbatul dumneei, dumneei este nevasta mea, cum am avut onoarea să vă recomand…
DANDANACHE: Si d-voastră?
TRAHANACHE: Şi eu?… bărbatul dumneei… Eu (serios) Zaharia Trahanache, prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral şi… ai puţintică răbdare… (se caută în buzunar şi scoate o cartă de vizită, pe care i-o dă lui Dandanache), sunt aicea toate comitetele…
DANDANACHE (ia carta): Mersi’… Si domnul?…
TRAHANACHE: Domnul Fănică Tipătescu, prefectul nostru, amicul meu şi al familiei mele. DANDANACHE (lui Fănică): Îmi pare bine, d-le prezident! (îi dă mâna. Trahanache trece lângă Zoe) TIPĂTESCU: Şi mie, onorabile, nu mai puţin… Sunt încântat… Dar cu ce ocazie pe la noi ?
DANDANACHE: Cu ocazia aledzerii, neicusorule, cu ocazia aledzerii; stii, m-a combătut opoziţia si colo, si dincolo, si dincolo… si rămăsesem eu… care familia mea de la patuzsopt în Cameră… rămăsesem mă-nţeledzi fără coledzi… si asa am venit pentru aledzere.
ZOE (cu răutate) : Nu trebuia să vă mai deranjaţi…
DANDANACHE: Ba încă ţe deranz, coniţa mea! Da’ stii, nu făţea să nu faţem măcar act de prezenţă…
TRAHANACHE: Se-nţelege! foarte bine, foarte bine! trebuie, trebuie.
DANDANACHE: Da’ de deranz… destul! Închipuieste-ţi să vii pe drum cu birza ţinţi postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca… Stii, m-a zdrunţinat!… si clopoţeii… (gest) îmi ţiuie urechile… stii asa sunt de ameţit si de obosit… nu-ţi faţi o idee, coniţa mea, (cătră Trahanache) nu-ţi faţi o idee, d-le prefect, neicusorule, (cătră Tipătescu) nu-ţi faţi o idee, d-le prezident puicusorule…
TIPĂTESCU: Fireşte… ZOE: Mai e vorbă…
DANDANACHE: Adineaori am sosit, era să trag la otel… dar birzarul… el stia de ţe viu, mi-a arătat pe d. prefect.
(arată pe Trahanache.)
ZOE (încet cătră Tipătescu, care râde) : Şi încă mai râzi, Fănică.
TRAHANACHE: Da, mă duceam pe la alegere să văz cum mergem… Nu-i vorba, de mers, mergem strună… dar ştii, de obicei, ca un cap ce sunt al partidului, trebuie să fiu acolo…
DANDANACHE (strângându-i mâna): Bine că te-am găsit, neicusorule, mersi. (vorbesc amândoi deoparte.)
ZOE (cătră Fănică încet): Iată, Fănică, pentru cine mi-am pierdut eu liniştea… Şi spune drept dacă nu era mai bun Caţavencu!
TIPĂTESCU (scurt) : E simplu, dar îl prefer, cel puţin e onest, nu e un mişel!
TRAHANACHE (lui Dandanache) : Stimabile, eu te las aci cu amicul Fănică şi cu Joiţica… Eu trebuie să mă duc la alegere: peste o jumătate de ceas se deschide urna; trebuie să fiu acolo… D-ta n-ai nici o grijă, mergem la sigur, la noi opoziţie nu încape… suntem tari, stimabile… tari… Nu o să ai majoritate, stimabile…
DANDANACHE: Cum se poate? Să nu te pomenesti cu vreun balotaz? ‘ai?… a mai păţit-o si alţii…
TRAHANACHE: Adică, ai puţintică răbdare, balotaj la noi?… zic: nu majoritate, unanimitate o să ai, stimabile.
DANDANACHE: A, asa? (cu siguranţă.) Se-nţeledze… Niţi nu se putea altfel…
TRAHANACHE: Salutare, stimabile, salutare… La revedere, Fănică… La revedere, Joiţico. (iese)
Scena III
ZOE, TIPĂTESCU, DANDANACHE
DANDANACHE: Cum îţi spui, să nu m-aleg, puicusorule, nu merdzea… Eu, familia mea, de la patuzsopt… luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă… si eu mă-nţeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară… fără coledzi!… si cât p-aţi, neicusorule, să nu m-aleg…
ZOE: Să nu te-alegi d-ta, cu meritele d-tale! era peste putinţă…
TIPĂTESCU: Peste putinţă…
DANDANACHE: Ei, uite asa, cu meritele mele, coniţă, vezi! era cât p-aţi, dar stii, cât p-aţi… întreabă-mă, neicusorule, să-ţi spui: nu vrea Comitetul ţentral si paţe; ziţea că nu sunt marcant. Auzi, eu să nu fiu marcant… Am avut noroc, mare noroc am avut. Să vedeţi. Într-o seară… ţinevas — nu spui ţine… persoană însemnată… da’ becher — vine si zoacă la mine cărti… si când pleacă îsi uită pardesiul la mine… A doua zi, voi să-l îmbrac… gândeam că-i al meu… văz că nu-i al meu; îl caut prin buzunare si dau… peste ţe te gândesti?
TIPĂTESCU: Peste?
DANDANACHE (râzând): Peste o scrisorică.
AMÂNDOI: O scrisorică.
DANDANACHE: De amor…
AMÂNDOI (mişcaţi): O scrisorică de amor?
DANDANACHE: O scrisorică de amor cătră becherul meu, de la nevasta unui prietin, — nu spui ţine… persoană însemnată.
ZOE: Ei şi?
TIPĂTESCU: Ei?
DANDANACHE: Ei, ţe să-ţi mai spui, puicusorule? Adu o birze, mă, băiete, degrabă… Mă sui în birze si mă duc la persoana, la becherul, — nu spui ţine — e persoană însemnată —: Găseste-mi, mă-nţeledzi, un coledzi, ori dau scrisoarea la „Răsboiul”… De colea până colea… gâri-mâr… a trebuit, coniţa mea, să ţedeze, si tranc! depesa aiţi, neicusorule…
ZOE (agitată treptat în măsura povestirii lui Dandanache): A! domnule Dandanache, ai făcut rău… fapta d-tale este… să-mi dai voie să-ţi spui…
TIPĂTESCU (încet): Zoe! (ea urcă.)
DANDANACHE: Asa e, puicusorule, c-am întors-o cu politică. Aud ? Ţe era de făcut ? Aminteri dacă nu-mi dedea în gând asta, nu m-aledzeam… si nu merdzea deloc, neicusorule; fă-ţi idee! familia mea de la patuzsopt (coborând cătră public) si eu, în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparţial… si să remâi fără coledzi!
TIPĂTESCU: Vezi bine! (muşcându-şi buzele) Dar nu ne-ai spus sfârşitul istoriei… scrisoarea.
ZOE: Da, scrisoarea…
DANDANACHE: Care scrisoare?
TIPĂTESCU: Scrisoarea becherului…
DANDANACHE: Care becher?
ZOE (nervoasă): Persoana însemnată… scrisoarea… de amor… arma d-tale politică, cu care te-ai ales…
TIPĂTESCU: Scrisoarea pe care voiai s-o publici în „Răsboiul”, dacă nu…
DANDANACHE (aducându-şi în sfârşit aminte): A da! scrisoarea… da… am priţeput…
ZOE: Ei! scrisoarea?
TIPĂTESCU: Ce s-a făcut?
DANDANACHE: O am pusă acasă la păstrare… dar stii, la loc sigur…
ZOE: Nu i-ai înapoiat-o persoanei ?
DANDANACHE (cu mirare) : Cum s-o înapoiez?
TIPĂTESCU: Iată te-alegi, el şi-a ţinut cuvântul…
ZOE: Trebuie să i-o dai înapoi…
DANDANACHE: Cum se poate, coniţa mea, s-o dau înapoi? S-ar putea să fac asa prostie? Mai trebuie s-aldată… La un caz iar… pac! la „Răsboiul”. (coboară.)
ZOE (cu dezgust): A! (trecând pe lângă Fănică, încet şi cu tonul lui de mai sus) E simplu, dar e un om onest! (tare, cătră Dandanache.) D-le Dandanache, am să vă fac o rugăciune: o să rămâneţi la masă la noi… mă rog să nu povestiţi istoria cu scrisoarea becherului d-voastră…
TIPĂTESCU: Ştiţi, asupra alegătorilor ar face poate rău efect…
DANDANACHE: Nu spui, neicusorule; dar dacă oi uita — aminteri, am memorie bună… dar stii, cum sunt ameţit de drum, poate să uit si să-nţep — să-mi faţeţi semn. Eu la masă o să stau ori lângă d-ta, ori lângă consoarta d-tale…
TIPĂTESCU: Care consoarta mea ?
DANDANACHE: Doamna.
ZOE (aparte): A! idiot!
TIPĂTESCU (impacientat): Pardon, d-le Dandanache, doamna e soţia d-lui prezident al Comitetului, domnul care v-a adus aici, (subliniază silabic) domnul Zaharia Trahanache, doamna Zoe Zaharia Trahanache… Eu sunt Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului… cu doamna sunt numai prieten…
DANDANACHE (care a ascultat cu multă atenţie): Asa e, bini ziţi puicusorule… bată-vă sănătatea să vă bată… pardon… stii eu… de pe drum (serios) fă-ţi idee d-ta: ţinţi postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca, si clopoţeii… îmi ţiuie grozav…
ZOE (aparte): Trebuie să-l duc de aici să se liniştească puţin… e ameţit rău de tot.
TIPĂTESCU: D-le Dandanache, nu voiţi să vă odihniţi, să vă liniştiţi puţin…
DANDANACHE: Ba da, neicusorule… dar unde?
ZOE: Poftiţi cu mine, d-le Dandanache.
DANDANACHE (dându-i braţul şi ieşind cu ea la dreapta pe scară): Stii, coniţa mea, sunt asa de ameţit… stii, trăsura… si clopoţeii… stii, îmi ţiuie grozav… grozav îmi ţiuie… (ies.)
Scena IV
TIPĂTESCU singur
Şi-l aleg pe d. Agamiţă Dandanache! Iaca pentru cine sacrific de atâta vreme liniştea mea şi a femeii pe care o iubesc… Unde eşti, Caţavencule, să te vezi răzbunat! Unde eşti, să-ţi cer iertare că ţi-am preferit pe onestul d. Agamiţă, pe admirabilul, pe sublimul, pe neicusorul, pe puicusorul Dandanache… Ce lume! ce lume! ce lume!…
Scena V
TIPĂTESCU, ZOE, apoi PRISTANDA
ZOE (coborând precipitat treptele) : Ai auzit, Fănică? Ai auzit? Onestul tău d. Agamiţă, care reuşeşte, care triumfează, păstrează scrisoarea… Ce trebuie să facă onestul Caţavencu, care n-a reuşit, care-şi muşcă acuma mâinile, îşi mestecă turbarea şi mă ocheşte din cine ştie ce ascunzătoare? (agitată) A! mi-e groază să mă gândesc. Ce face Caţavencu? unde e ascuns şarpele? de unde o să-şi arunce veninul asupra mea!
TIPĂTESCU: Zoe! Zoe! fii bărbată…
ZOE (înecată): Nu mai pot, nu mai pot. Vorbele lui Dandanache mi-au luat toată puterea, mi-au frânt inima… A! înnebunesc de frică. (îşi ascunde obrazul)
PRISTANDA (venind repede din stânga) : Coană Joiţico! coană Joiţico!…
TIPĂTESCU: Ghiţă!
ZOE (tresărind) : Ghiţă… Ce e? Spune!
PRISTANDA (oprindu-se) : Coană Joiţico, voiam să…
ZOE (fierbând) : Spune, nu mă chinui! Ce e? A publicat-o? dă-mi-o s-o văz! (foarte agitată) dă-mi-o, s-o văz!
TIPĂTESCU: Zoe! eşti nebună!
PRISTANDA (aparte) : Curat nebună!
ZOE: Da, sunt nebună! şi ţie trebuie să-ţi mulţumesc de asta.
PRISTANDA (căutând s-o calmeze) : Nu, coană Joiţico, nu e nimica, nu e nimica publicat… „Răcnetul” nici n-a apărut astăzi… După ce a fugit Caţavencu, dăscălimea s-a apucat la ceartă, s-au bătut, l-au bătut pe popa Pripici, şi nici vorbă să mai scoaţă gazeta… S-a spart partidul independent… s-a spart! (încet Zoii, trecând spre Tipătescu) Am să vă spun ceva secret, acu numaidecât!
TIPĂTESCU: Nu spuneam eu! Dar Caţavencu?
PRISTANDA: Nu l-am găsit, coane Fănică, parcă a intrat în pământ. (bâtându-se repede pe frunte ca şi cum şi-ar aduce aminte de ceva) A! ce-am uitat! Să mă iertaţi, sărut mâna, coane Fănică… Ministrul… nu, miniştrii, toţi şapte, vă cheamă la telegraf numaidecât… de-aia vă căutam aşa de zor…
TIPĂTESCU: La telegraf? Ce mai vor de la mine?
PRISTANDA: Nu ştiu, dar bate telegraful de un ceas, coane Fănică, trebuie să mergeţi.
TIPĂTESCU: A, blestemată politică… Zoe! Zoe, curaj, mă duc…
ZOE: Du-te.
TIPĂTESCU: Mă-ntorc îndată. (îi sărută mâna.) Zoe, fii cuminte! Nu suntem pierduţi; n-ai grijă; la revedere! (pleacă prin fund.)
ZOE: La revedere!… A!… cum pot să iubesc pe omul ăsta! (cade pe gânduri. Pristanda urmăreşte pe Tipătescu până la ieşire şi se uită după el până se depărtează.)
Scena VI
ZOE, PRISTANDA
PRISTANDA (după ce s-a asigurat că Tipătescu s-a depărtat, coboară degrab’) : Coană Joiţico!
ZOE (tresărind) : Ai! Ghiţă! iar m-ai speriat… Ce e? ce vrei? du-te! lasă-mă-n pace!
PRISTANDA: Sărut mâna, coană Joiţico, nu vă supăraţi. (foarte cu binişorul) Este cineva,… cineva, pe care-l ştiţi d-voastră bine,… aşteaptă aici… ar voi să vă vorbească… dar numai d-voastră… De-aia eu l-am trimis pe conul Fănică la telegraf, pentru ca să rămâneţi d-voastră singură… Am minţit… nu-i adevărat că-l cheamă miniştrii… Ştiu că o să mă ocărască, o să mă bată că l-am trimis la cai verzi pe păreţi, dar lasă să mă ocărască… să mă bată… Nu e mai-marele meu? Nu e stăpânul meu, de la care mănânc pâine eu şi unsprece suflete? L-am minţit, dar pentru binele d-voastră, coană Joiţico… Îl primiţi?… da?
ZOE (care a stat pe gânduri şi n-a ascultat tirada lui Pristanda) :Pe cine să primesc ?
PRISTANDA: Pe cine — pe cine?… pe d. Nae Caţavencu…
ZOE (sărind din loc): Pe Caţavencu? E aici? Unde e, Ghiţă? Să vie acu, numaidecât: mergi, adu-l iute. (e în culmea nerăbdării.)
PRISTANDA: Ascult! (merge în fund la stânga şi aduce pe Caţavencu) Poftim stimabile, poftim. (îl introduce şi iese repede.)
Scena VII
ZOE, CAŢAVENCU
ZOE (repezindu-se la el) : D-le Caţavencu, ai voit să mă pierzi pe mine şi te-ai pierdut şi pe d-ta. La ce-ai fugit, pentru Dumnezeu! la ce-ai dispărut ? Fănică are în mână o poliţă, ale cărei giruri le-ai plastografiat, ca să ridici cinci mii de lei de la Societate… Ştii?
CAŢAVENCU: Ştiu, madam, că o are, (dezolat) ştiu, dar ce e de făcut?
ZOE: Om nebun! ţi-ai pierdut minţile? mai întrebi ce e de făcut! Nu ştii ? Să-ţi dau poliţa: scapă-mă, să te scap! să schimbăm: dă-mi scrisoarea…
CAŢAVENCU (dezolat) : Madam! madam! peste putinţă…
ZOE: Ce?
CAŢAVENCU: Scrisoarea d-voastră…
ZOE: Ei?
CAŢAVENCU: N-o mai am!…
ZOE: Nu se poate!…
CAŢAVENCU: N-o mai am!…
ZOE: Minţi!
CAŢAVENCU: Nu minţ; n-o mai am!…
ZOE: Nenorocitule! ce ai făcut-o?
CAŢAVENCU: Am pierdut-o!
ZOE (dând un ţipăt şi uitându-se pierdută în toate părţile) : A! de ce nu pot să te omor!
CAŢAVENCU: Omoară-mă, madam, omoară-mă, dar nu e vina mea!
ZOE: Cum ai pierdut-o ? când ai pierdut-o ? unde ai pierdut-o ?
CAŢAVENCU: În scandalul, în bătaia de alaltăieri seara, de la întrunire, cine nu ştiu… mi-a smuls pălăria din cap… scrisoarea o aveam în căptuşeala pălăriei…
ZOE: Care va să zică, adevărat ai pierdut-o ?
CAŢAVENCU: Da!
ZOE: Mi-ai pierdut scrisoarea… şi nu ştii, nu bănuieşti pe unde poate rătăci scrisoarea mea?
CAŢAVENCU: Nu.
ZOE: Nu?
CAŢAVENCU: Nu…
ZOE (desperată): A! eşti un om pierdut!… pierdut!… Eu poate că mai scap… căci poate să mai scap! dar d-ta… (cu putere) d-ta eşti pierdut!… Când te-a arestat Fănică, te-am scăpat eu… acuma te arestez eu şi n-ai să scapi decât atunci când mi-oi găsi scrisoarea… pentru că poate să mai ai noroc s-o găsesc… Roagă-te la Dumnezeu s-o găsesc… A! s-a întors jocul, d-le Caţavencu… începe să te părăsească norocul şi să mai treacă şi-n partea noastră… A! eşti pierdut! da, pierdut!… (strigând în fund) Ghiţă! Ghiţă!
CAŢAVENCU: Doamnă, Pentru Dumnezeu! (se uită-n toate părţile)
ZOE: Ghiţă! (cătră Caţavencu) Nu te uita pe unde să scapi… Nu mai e scăpare: plastografii dovediţi nu mai au scăpare… s-a mântuit… Ghiţă! Ghiţă! (merge strigând în fund şi se-ntâlneşte piept în piept cu Cetăţeanul turmentat)
Scena VIII
ACEIAŞI — CETĂŢEANUL TURMENTATcu pălăria albă a lui Caţavencu CETĂŢEANUL (intrând şi coborând foarte bine dispus) : Nu e Ghiţă, eu sunt…
ZOE: Ce cauţi?
CAŢAVENCU (aparte): Pălăria mea!
CETĂŢEANUL: Pe d-voastră, coană Joiţico!
ZOE: Ce vrei cu mine?
CETĂŢEANUL: Ei! uite şi d. Nae. Salutare onorabile!
ZOE (nervoasă) : Ce vrei ? spune ce vrei ?
CETĂŢEANUL: Ce vreu eu, bine vreu. Eu am o vorbă: o mie de ani pace! (gest de impacienţă din partea femeii) Eu, coană Joiţico, am găsit o scrisoare.
ZOE: Pe care ai lăsat-o să ţi-o fure onorabilul d. Caţavencu… CAŢAVENCU (zdrobit) : Doamnă!
CETĂŢEANUL: Las-o aia; …am mai găsit una!… ZOE: Ei, ce-mi pasă!
CETĂŢEANUL: Nu vă suparaţi, coană Joiţico, să vedeţi… nu v-am spus tot. Eu până să nu intru în politică, cum am zice, care va să zică până să nu deviu negustor şi apropitar, am fost împărţitor… la poştie… mă cunoaşte conul Zaharia!
ZOE: Ei! ieşi odată şi lasă-mă… Ghiţă!
CETĂŢEANUL: Şi d-atunci, care va să zică, eu dau scrisoarea după andresă. Dacă nu găsesc andrisantul, scriu pe ea cu plaivaz: „andrisantul necunoscut”, ori „nu se află”, ori „mort”, care va să zică fiecare după cum devine… (Zoe se plimbă impacientată în fund) dar dacă găsesc andrisantul, i-o dau andrisantului… Bunioară acuma… Eu am găsit alaltăieri, în învălmăşeala de la primărie, o pălărie…
ZOE (coborând) : O pălărie?
CAŢAVENCU (aparte) : Mizerabilul…
CETĂŢEANUL: O pălărie, da, asta… şi astăzi tot îndesând-o pe capul meu s-o potrivesc — că mi-era strâmtă— am vrut să-i scot căptuşeala s-o mai lărgesc… când colo în căptuşeală peste ce dau?
ZOE: O scrisoare!
CAŢAVENCU: O scrisoare!
CETĂŢEANUL: O scrisoare, da, domnule Nae… Nu mai mergem pe la o ţuică?…
ZOE (foarte emoţionată) : S-o vedem!
CETĂŢEANUL: E de la conul Fănică: andrisantul sunteţi d-voastră.
ZOE: Dă-mi-o, dă-mi-o degrabă!
CAŢAVENCU: Sunt în adevăr pierdut!
ZOE: Degrabă, dacă o ai.
CETĂŢEANUL: O am, n-am pierdut-o… nu m-am mai întâlnit (sughite şi arată pe Caţavencu) cu onorabilul! (scoate scrisoarea din căptuşeala pălăriei şi i-o dă Zoii) CAŢAVENCU (aparte): A! mizerabilul!
ZOE (care a smucit scrisoarea) : A!
CAŢAVENCU (încet către Cetăţeanul turmentat, care a trecut lângă el): Nenorocitule! ţi-ai aruncat norocul în gârlă: te făceam om!
CETĂŢEANUL: Nu puteam… andrisantul cu domiciliul cunoscut. (arată pe Zoe)
ZOE (care s-a remis de prima emoţie) : Domnule, domnule, eşti un om onest, eşti un om admirabil, fără pereche. Cum te cheamă, mă rog? spune-mi… recunoştinţa mea…
CETĂŢEANUL: Ce trebuie să mai spui cum mă cheamă? mă cunoaşte conul Zaharia de la 11 fevruarie! Iacă un cetăţean şi eu…
ZOE: Cum să-ţi mulţumesc? Ce ceri de la mine?
CETĂŢEANUL: Să-mi spui d-ta, pentru cine votez. Iaca mai e un sfert de ceas şi se închide alegerea… Eu… Pentru cine votez?…
CAŢAVENCU (cu amărăciune) : Pentru d. Agamiţă Dandanache.
ZOE (întorcându-se spre el cu o privire de dispreţ şi ameninţare): Domnule Caţavencu! tot mai poţi vorbi ? şi încă ironic. A! eşti tare, drept să-ţi spui…
CETĂŢEANUL: Coană Joiţico, adevărat?
ZOE: Da, adevărat, pentru d. Agamiţă Dandanache: da, adevărat; poate că e singurul adevăr pe care d. Caţavencu l-a spus în viaţa d-sale…
CETĂŢEANUL: Atunci mă duc să votez… (vrea să plece) dar cum îi zice?
ZOE: D-le Caţavencu, fii bun, scrie-i, mă rog, votul acestui onest cetăţean. (Caţavencu stă pe loc) Te rog… (îi arată scrisoarea. Caţavencu trece la masă, scrie un buletin şi i-l dă Cetăţeanului turmentat) Îmi dai voie? (ia buletinul) „Agamiţă Dandanache”… Bravo, d-le Caţavencu, eşti un om de bună-credinţă…
CETĂŢEANUL (luând buletinul) : Mă duc, nu mai e vreme.
ZOE (conducându-l) : Te rog să crezi, domnule, că oricând recunoştinţa mea…
CETĂŢEANUL (foarte grăbit) : Nu mai e vreme… se-nchide alegerea. (iese ducând sus biletul)
(Zoe l-a condus cu multă amabilitate până la ieşire; se-ntoarce, se opreşte în fund, îşi deschide corsajul, pune scrisoarea în sân, se încheie la loc şi coboară încet şi ţintă spre Caţavencu. La fiece pas al Zoii, Caţavencu se-ndoaie de încheieturi; când ea s-a apropiat bine, se opreşte ţapăn înaintea lui; el cade în genuchi)
Scena IX
ZOE, CAŢAVENCU
CAŢAVENCU: Iartă-mă, iartă-mă…
ZOE (râzând) : Scoală-te, eşti bărbat, nu ţi-e ruşine! (cu ton aspru) Scoală-te!
CAŢAVENCU (sculându-se ruşinat) : Iartă-mă…
ZOE (cu dignitate) : Eşti un om rău… mi-ai dovedit-o… Eu sunt o femeie bună… am să ţi-o dovedesc. Acuma sunt fericită… Puţin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău şi n-ai putut. Nu ţi-a ajutat Dumnezeu, pentru că eşti rău; şi pentru că eu voi să-mi ajute totdeauna, am să fiu tot bună ca şi până acuma.
CAŢAVENCU (umilit):Madam!
ZOE: Nu tremura! Pe parola mea de onoare, eşti scăpat…
CAŢAVENCU: Sărut mâinile… devotamentul meu…
ZOE: Cu o condiţie: după alegere, o să fie manifestaţie publică,… d-ta ai s-o conduci.
CAŢAVENCU (repede şi supus) : O conduc…
ZOE: D-ta o să prezidezi banchetul popular din grădina primăriei…
CAŢAVENCU (asemenea) : Prezidez…
ZOE: O să chefuieşti cu poporul…
CAŢAVENCU (acelaşi joc) : Chefuiesc…
ZOE: Şi o să vii aici cu toţii, să saluţi, în numele alegătorilor, pe deputatul ales şi pe prefect…
CAŢAVENCU: Da.
ZOE: Ne-am înţeles?
CAŢAVENCU: Da.
ZOE: Du-te şi ia loc în capul mesii; fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!
CAŢAVENCU: Madam, madam Trahanache, eşti un înger…
ZOE: Mulţumesc, eşti prea galant, dar du-te degrabă…
CAŢAVENCU: Mă duc, mă duc, şi să vedeţi dacă nu v-o plăcea… Sărut mâinile… sărut mâinile!… (iese repede zăpăcit prin fund.)
Scena X
ZOE singură
E adevărat, ori visez? (şade pe un scaun, scoate scrisoarea, o citeşte, o sărută) Fănică! (se scoală râzând, o mai citeşte, o mai sărută de mai multe ori şi iar şade) Fănică! (plâns nervos… după o pauză, se scoală zâmbind, se şterge la ochi şi răsuflă tare) A!… mi-a trecut… Fănică! (suie repede scările la dreapta şi dispare)
Scena XI
TIPĂTESCU singur
(intră repede din fund)A înnebunit Ghiţă? Mă trimite la telegraf pentru nimica… îmi face farse ? Ce însemnează… Şi
Zoe… unde e Zoe? (se uită-n toate părţile şi iese repede în dreapta.)
Scena XII
TRAHANACHE şi DANDANACHE vin din dreapta din grădină, planul al treilea
TRAHANACHE: A! aici la noi, stimabile, a fost luptă crâncenă, orice s-ar zice… s-au petrecut comèdii mari.
DANDANACHE: Taţi, frate.
TRAHANACHE: Infamii! Închipuieşte-ţi d-ta, un caraghios, un mişel, ca să enfluanseze pe Tipătescu… pe Fănică de!… pe prefect. (Dandanache dă multă atenţie, dar pare că nu pricepe) DANDANACHE: A, da! asa! că nu esti d-ta prefectul.
(Se aude din depărtare entrata unui marş)
TRAHANACHE: Or să-l învrăjbească cu mine şi cu familia mea… s-apucă şi face o scrisorică de amor ca din partea lui Fănică, prefectul… cătră Zoiţica, nevastă-mea, şi-i imitează slova băiatului,… ştii, să juri, nu altceva… Închipuieşte-ţi plastografie!
DANDANACHE: Nu mă nebuni, neicusorule! La mine a fost cazul adevărat!…
(Marşul se apropie, se aud şi urale)
TRAHANACHE: Cum, cazul adevărat?
DANDANACHE: Scrisoarea era a persoanei… da… becher.
TRAHANACHE: Cum becher? DANDANACHE: Adică necăsătorit… TRAHANACHE: Cine?
DANDANACHE: Nu spui ţine, — persoană însemnată… Când i-am pus piţorul în prag, — ori coledzi, ori „Răsboiul” mă-nţeledzi, — tranc! depesa aiţi…
TRAHANACHE: Nu-nţeleg. (aparte) E ameţit de drum… căruţa… şi clopoţeii.
DANDANACHE (aparte): E slab de tot prefectul, îi spui de două ori o istorie si tot nu priţepe…
(În toată scena aceasta şi în cea următoare, până la intrarea mulţimii, se aude marşul şi uralele treptat, din ce în ce mai aproape şi mai distinct)
Scena XIII
ACEIAŞI — ZOE, TIPĂTESCU
ZOE (coborând întâi treptele, urmată de Tipătescu, veseli şi fără să vază pe cei din scenă): Şi astfel, cum ai văzut (văzând pe Trahanache şi Dandanache, schimbă tonul), d-le prefect, furtuna rea trece curând… (coborând) D-le Dandanache, într-un moment, masa e gata…
DANDANACHE: Tocmai îi spuneam d-lui prefect, si dumnealui îmi spunea…
TIPĂTESCU: D-lui prefect?…
DANDANACHE: Da, d-lui prefect! (arată pe Trahanache, care vorbeşte la o parte cu Zoe) ZOE (încet) : Îţi place, nene, alesul d-voastră?
TRAHANACHE (încet) : Deştept… dar mi se pare că e cam şiret.
DANDANACHE (lui Tipătescu) : Îmi spunea istoriile de aiţi de la aledzeri, cu scrisoarea, cu plastografia (mişcarea Zoii) si eu îi spuneam de cazul meu,… că la mine a fost chiar adevărat… cu becherul…
ZOE (repezindu-se lângă el, încet) : D-le Dandanache, mi-ai promis să nu mai pomeneşti de istoria asta…
DANDANACHE: Eu am promis? (repede) când am promis? cui am promis ? ţe am promis ? (aducându-şi deodată aminte.) A! da! Nu mai… nu mai…
(Uralele s-au apropiat cu desăvârşire. Lumea toată intră cu muzica)
Scena XIV
ACEIAŞI – FARFURIDI, BRÂNZOVENESCU, CAŢAVENCU, CETĂŢEANUL TURMENTAT, GHIŢĂ PRISTANDA, IONESCU, POPESCU, ALEGĂTORI, CETĂŢENI, PUBLIC
(Brânzovenescu şi Farfuridi cu alţi alegători mai spălaţi, în costume de pretenţie provincială, intră, venind din casă, coborând pe treptele din dreapta; salutări de toate părţile. Prin fund, Caţavencu, Ghiţă poliţaiul, îmbrăcat ţivil, Cetăţeanul turmentat, Ionescu şi Popescu intră, conducând manifestaţia publică. Cei ce vin prin fund sunt toţi ameţiţi, şi mai ales Caţavencu şi Cetăţeanul turmentat, care înghite şi sughite mereu. După ei vin o mulţime de cetăţeni cu ramuri verzi şi steaguri, asemenea foarte chefuiţi. Toată lumea cu borcane de băutură în mâini. — Din casă, în urma lui Farfuridi, Brânzovenescu şi a celorlalţi alegători, vin feciorii cu sticle de şampanie. — Ghiţă Pristanda, îndată ce soseşte în scenă, face semn muzicei să tacă. Muzica tace. Se împart pahare de şampanie fruntaşilor. — Tipătescu, Zoe, Trahanache, Dandanache sunt în stânga)
FARFURIDI (luând un pahar de şampanie) : În sănătatea domnului Agamiţă Dandanache, alesul nostru! Să trăiască! (urale şi muzică. Pristanda ţine cu mâna tactul uralelor. Toţi ciocnesc şi beau)
DANDANACHE (îndemnat de Zoe şi Tipătescu, trece în mijloc cu paharul în mână): În sănătatea alegătorilor… cari au probat patriotism si mi-au acordat… (nu nemereşte) asta… cum să zic de!… zi-i pe nume de!… a! sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt în Cameră, si eu ca rumânul imparţial, care va să zica… cum am ziţe… în sfârsit să trăiască! (urale şi ciocniri)
TRAHANACHE (cătră Caţavencu, care a coborât spre el şi Tipătescu) : Şi aşa zi, ai? d-ai noştri, stimabile? bravos! mă bucur.
CAŢAVENCU: Venerabile neică Zahario! în împrejurări ca acestea (mişcat) micile pasiuni trebuie să dispară.
TRAHANACHE: Ei, aici mi-ai plăcut! bravos! să trăieşti!
CAŢAVENCU: În sănătatea venerabilului şi imparţialului nostru prezident, Trahanache! (urale şi ciocniri)
(Zoe vede pe Cetăţeanul turmentat în grămadă, ia un pahar şi merge de i-l oferă)
CETĂŢEANUL: În sănătatea coanii Joiţichii! că e (sughite) damă bună! (ciocneşte cu ea: ea-i strânge mâna din toată inima. Urale, ciocniri.)
CAŢAVENCU (lui Tipătescu încet): Să mă ierţi şi să mă iubeşti! (expansiv) pentru că toţi ne iubim ţara, toţi suntem români!… mai mult, sau mai puţin oneşti! (Tipătescu râde.) În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea judeţului nostru! (urale, ciocniri)
TRAHANACHE (luând un pahar şi trecând în mijloc foarte vesel): Ei, aveţi puţintică răbdare!… Nu cunosc prefect eu! eu n-am prefect! eu am prietin! În sănătatea lui Fănică! Să trăiască pentru fericirea prietinilor lui! (sărută pe Fănică, apoi pe Zoe. Fănică sărută mâna Zoii.)
(Urale. Dandanache între alegători, cu Farfuridi şi Brânzovenescu, le povesteşte încet, făcând gestul cu clopoţeii; la dreapta, în fund, Pristanda, Cetăţeanul turmentat, muzica şi lume. În stânga Zoe, Tipătescu, Trahanache cu alţi alegători. În mijloc Caţavencu)
CAŢAVENCU (foarte ameţit, împleticindu-se-n limbă, dar tot îngrăşându-şi silabele) : Fraţilor! (toţi se-ntorc şi-l ascultă) După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!
PRISTANDA: Curat constituţional! Muzica! Muzica!
(Muzica atacă marşul cu mult brio. Urale tunătoare. Grupurile se mişcă. Toată lumea se sărută, gravitând în jurul lui Caţavencu şi lui Dandanache, care se strâng în braţe, în mijloc. Dandanache face gestul cu clopoţeii. Zoe şi
Tipătescu contemplă de la o parte mişcarea. Cortina cade repede asupra tabloului)