O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale 1883 – momente si schite

O scrisoare pierdută  de Ion Luca Caragiale

Persoanele

ŞTEFAN TIPĂTESCU, prefectul judeţului

AGAMEMNON DANDANACHE, vechi luptător de la 48

ZAHARIA TRAHANACHE, prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului şcolar, Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţii

TACHE FARFURIDI, avocat, membru al acestor comitete şi comiţii

IORDACHE BRÂNZOVENESCU, asemenea

NAE CAŢAVENCU, avocat, director-proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor, prezident-fundator al

Societăţii enciclopedice-cooperative “Aurora economică română”

IONESCU, institutor, colaborator la acel ziar şi membru al acestei societăţi

POPESCU, asemenea

GHIŢĂ PRISTANDA, poliţaiul oraşului

UN CETĂŢEAN TURMENTAT

ZOE TRAHANACHE, soţia lui ZAHARIA TRAHANACHE

UN FECIOR

ALEGĂTORI, CETĂŢENI, PUBLIC

În capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre.

ACTUL I

(O anticameră bine mobilată. Uşă în fund cu două ferestre mari de laturi. La dreapta, în planul din fund o uşă, la stânga altă uşă, în planul din faţă. În stânga, planul întâi, canapea şi un fotoliu)

Scena I

TIPĂTESCU, puţin agitat, se plimbă cu „Răcnetul Carpaţilor” în mână; e în haine de odaie; PRISTANDA în picioare, mai spre uşă, stă rezemat în sabie

TIPĂTESCU (terminând de citit o frază din jurnal) : „…Ruşine pentru oraşul nostru să tremure în faţa unui om!… Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase judeţe ale României pradă în ghearele unui vampir!…” (indignat) Eu vampir, ‘ai?… Caraghioz!

PRISTANDA (asemenea) : Curat caraghioz!… Pardon, să iertaţi, coane Fănică, că întreb: bambir… ce-i aia, bampir?

TIPĂTESCU: Unul… unul care suge sângele poporului… Eu sug sângele poporului!…

PRISTANDA: Dumneata sugi sângele poporului!… Aoleu!

TIPĂTESCU: Mişel!

PRISTANDA: Curat mişel!

TIPĂTESCU: Murdar!

PRISTANDA: Curat murdar! TIPĂTESCU: Ei! nu s-alege!

PRISTANDA: Nu s-alege!

TIPĂTESCU: Cu toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică a dumnealui… degeaba! să-mi rază mie mustăţile!

PRISTANDA: Şi mie!

TIPĂTESCU: Dar în sfârşit, las-o asta! lasă-l să urle ca un câine!

PRISTANDA: Curat ca un câine!

TIPĂTESCU: Începuseşi să-mi spui istoria de aseară. (şade)

PRISTANDA: Cum vă spuneam, coane Fănică (se apropie), aseară, aţipisem niţel după-masă, precum e misia noastră… că acuma dumneavoastră ştiţi că bietul poliţai n-are şi el ceas de mâncare, de băutură, de culcare, de sculare, ca tot creştinul…

TIPĂTESCU: Fireşte…

PRISTANDA: Şi la mine, coane Fănică, să trăiţi! greu de tot… Ce să zici? Famelie mare, renumeraţie mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă-mea zice: „Mai roagă-te şi tu de domnul prefectul să-ţi mai mărească leafa, că te prăpădeşti de tot!…” Nouă copii, coane Fănică, să trăiţi! nu mai puţin… Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! nouă copii şi optzeci de lei pe lună: famelie mare, renumeraţie mică, după buget.

TIPĂTESCU (zâmbind): Nu-i vorbă, după buget e mică, aşa e… decât tu nu eşti băiat prost; o mai cârpeşti, de ici, de colo; dacă nu curge, pică… Las’ că ştim noi!

PRISTANDA: Ştiţi! Cum să nu ştiţi, coane Fănică, să trăiţi! tocma’ dumneavoastră să nu ştiţi!

TIPĂTESCU: Şi nu-mi pare rău, dacă ştii să faci lucrurile cuminte: mie-mi place să mă servească funcţionarul cu tragere de inimă… Când e om de credinţă…

PRISTANDA: De credinţă, coane Fanică, să trăiţi!

TIPĂTESCU: Nu mă uit dacă se foloseşte şi el cu o para, două… mai ales un om cu o familie grea.

PRISTANDA: Nouă suflete, coane Fănică, nouă, şi renumeraţie…

TIPĂTESCU: După buget!…

PRISTANDA: Mică, sărut mâna, coane Fănică.

TIPĂTESCU: Lasă, Ghiţă, cu steagurile de alaltăieri ţi-a ieşit bine; ai tras frumuşel condeiul.

PRISTANDA (uitându-se pe sine şi râzând): Curat condei! (luându-şi numaidecât seama, naiv) Adicăte, cum condei, coane Fănică?…

TIPĂTESCU: Contul jidanului s-a plătit la Comitet pe patruzeci şi patru de steaguri…

PRISTANDA (naiv): Da.

TIPĂTESCU: Ei?… s-a pus patruzeci şi patru de steaguri?

PRISTANDA (cu tărie): S-a pus, coane Fănică, s-a pus… Poate unul-două să le fi dat vântul jos… da’ s-a pus…

TIPĂTESCU: Patruzeci şi patru?

PRISTANDA: Patruzeci şi patru în cap, coane Fănică.

TIPĂTESCU (râzând): Nu umbla cu mofturi, Ghiţă. Nu m-am plimbat eu la luminaţie în trăsură cu Zoe şi cu nenea Zaharia în tot oraşul? Tocmai ea, cum e glumeaţă, zice: „ia să-i numărăm steagurile lui Ghiţă…”

PRISTANDA (mâhnit): Îmi pare rău! tocmai coana Joiţica, tocmai dumneei, care de!… să ne aşteptăm de la dumneei la o protecţie…

TIPĂTESCU: Apoi, ea n-a zis-o cu răutate, a zis-o de glumă. Nu ştie şi nenea Zaharia şi ea că eşti omul nostru…

PRISTANDA: Al dumneavoastră, coane Fănică, şi al coanii Joiţichii, şi al lui conul Zaharia… Ei? şi le-aţi numărat, coane Fănică?… Ei? aşa e? patruzeci şi patru…

TIPĂTESCU: Vreo paispce… cinspce.

PRISTANDA: Apoi să le numărăm, coane Fănică; să le numărăm: două la prefectură.

TIPĂTESCU: Două…

PRISTANDA: Două pe piaţa lui 11 Fevruarie…

TIPĂTESCU: Patru…

PRISTANDA (căutând în gând): Două la primărie…

TIPĂTESCU: Şase…

PRISTANDA (acelaşi joc): Unul la şcoala de băieţi…

TIPĂTESCU: Şapte…

PRISTANDA: Unul… la şcoala de fete…

TIPĂTESCU: Opt…

PRISTANDA: Unul la spital…

TIPĂTESCU: Nouă…

PRISTANDA: Două… la catrindală, la Sf. Niculae…

TIPĂTESCU: Unsprezece.

PRISTANDA: Două la prefectură… paispce…

TIPĂTESCU (râzând): Le-ai mai numărat pe ale de la prefectură.

PRISTANDA: Nu, coane Fănică, să trăiţi! (continuă repede, pe nerăsuflate) Două la primărie, optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci…

TIPĂTESCU (râzând): Le-ai mai numărat o dată pe toate astea şi aduni rău…

PRISTANDA: Doamne păzeşte, coane Fănică, să trăiţi, patruzeci şi patru, în cap… patruzeci şi patru… Cum zic, unul-două, poate vântul… ori cine ştie…

TIPĂTESCU (râzând): Ghiţă… apoi nu mă orbi de la obraz aşa.

PRISTANDA (schimbând deodată tonul, umilit şi naiv): Famelie mare… renumeraţie după buget mică…

TIPĂTESCU (uitându-se la ceas) : Ia să lăsăm steagurile, Ghiţă…

PRISTANDA: Curat să le lăsăm, coane Fănică.

TIPĂTESCU: Spune odată istoria de-aseară, că mă grăbesc.

PRISTANDA: Bine ziceţi, coane Fănică. Aseară pe la zece şi jumătate, mă duc acasă, îmbuc ceva şi mă dau aşa pe-o parte să aţipesc numai un minuţel, că eram prăpădit de ostenit de la foc. Nevasta zice, pardon: „Dezbracă-te, Ghiţă, şi te culcă”. Eu, nu; eu, la datorie, coane Fănică, zi şi noapte la datorie. Aşa, mă scol cam pe la douăspce fără un sfert şi, pardon, mă dezbrac de mondir, scoţ chipiul, mă-mbrac ţivileşte şi plec… la datorie, coane Fănică. Până să plec se făcuse vreo unul după douăspce. O iau prin dosul primăriei, şi apuc pe maidan ca să ies la bariera „Unirii”. Când dau să trec maidanul, văz lumină la ferestrele de din dos ale lui d. Nae Caţavencu, şi ferestrele vraişte. Ulucile înalte… dacă te sui pe uluci, poţi intra pe fereastră în casă. Eu, cu gândul la datorie, ce-mi dă în gând ideea? zic: ia să mai ciupim noi ceva de la onorabilul, că nu strică… şi binişor, ca o pisică, mă sui pe uluci şi mă pui s-ascult: auzeam şi vedeam cum v-auz şi m-auziţi, coane Fănică, ştiţi, ca la teatru.

TIPĂTESCU (interesându-se): Ei, ce?

PRISTANDA: Jucaseră stos^[1]

TIPĂTESCU: Cine era?

PRISTANDA: Cine să fie? dăscălimea: lonescu, Popescu, popa Pripici…

TIPĂTESCU: Şi popa?

PRISTANDA: Da, popa şi d. Tăchiţă, şi Petcuş, şi Zapisescu, toată gaşca-n păr. Jocul era pe isprăvite… şi fumărie de tutun… işea pe fereastră ca de la vapor. Mai juca popa şi cu Petcuş. Ăilalţi şedeau de vorbă.

TIPĂTESCU: Şi Caţavencu mă-njura?

PRISTANDA: Grozav, coane Fănică, pe guvern şi pe dv. … şi-şi număra voturile.

TIPĂTESCU: Dăscălimea, popa şi moflujii.

PRISTANDA: Curat moflujii!

TIPĂTESCU: Las’ că le dau eu voturi.

PRISTANDA: Da’ să vedeţi ce s-a-ntâmplat… coane Fănică. Din vorbă-n vorbă, Caţavencu zice: „Mă prinz cu d-voastră că o să voteze cu noi cine cu gândul nu gândiţi, unul pe care contează bampirul — şi acolo, pardon, tot bampir vă zicea — pe care contează bampirul ca pe Dumnezeu… şi când l-om avea pe ala, i-avem pe toţi… Ia ascultaţi scrisoarea asta”… şi scoate o scrisorică din portofel… „Ia ascultaţi…” Diavolul de popă, n-are de lucru? se scoală repede de la joc şi zice: „Să mă-ngropi, sufletul meu, Năică, nu citi… stăi, s-o ascult şi eu… să-mi aprinz numai ţigara…” Şi, coane Fănică, se scoală de la joc, aprinde chibritul, trage din ţigară şi vine să arunce chibritul aprins pe fereastră drept în ochii mei… Mă trag înapoi, alunec de pe uluci şi caz pe maidan, peste un dobitoc, care pesemne trecea ori şedea lângă uluci. Dobitocul începe să strige, toţi din casă sar năvală la fereastră; eu, cum căzusem, mă ridic degrabă, o iau pituliş pe lângă uluci şi intru în curtea primăriei.

TIPĂTESCU (interesându-se de povestire): Ei!

PRISTANDA: M-am mai întors eu, dar închiseseră ferestrele şi lăsaseră perdelele.

TIPĂTESCU: Cine să fie? Ce scrisoare? Nu pricep… Ghiţă, eu trebuie să mă duc la dejun, să nu fac pe nenea Zaharia şi pe Zoe să m-aştepte. Ei nu dejunează fără mine, şi nenea Zaharia nu iese înainte de dejun. Şi mai ales cum e Zoe nerăbdătoare…

PRISTANDA: Ce-mi ordonaţi, coane Fănică?

TIPĂTESCU: Să-mi afli ce scrisoare e aia şi de cine e vorba.

PRISTANDA: Ascult, coane Fănică.

TIPĂTESCU: Dacă s-ar putea să punem mâna şi pe firul ăsta, — nu doar că mi-e teamă de intrigile proaste ale lui Caţavencu, — dar n-ar fi rău să-l dezarmăm cu desăvârşire, ş-apoi să-l lucrăm pe onorabilul!

PRISTANDA: Curat să-l lucrăm!

TIPĂTESCU: Stăi un minut până să-mi schimb haina; ieşim împreună; am să-ţi mai spun ceva.

PRISTANDA: Stau, coane Fănică. (Tipătescu iese în stânga)

January 9, 2018 at 4:01 pm#2567

Keymaster

Topics: 1417

Replies: 911

Been thanked: 29 times

Scena II
PRISTANDA singur
Grea misie, misia de poliţai… Şi conul Fănică cu coana Joiţica mai stau să-mi numere steagurile… Tot vorba bietei neveste, zice: „Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând…” Zic: curat! De-o pildă, conul Fănică: moşia moşie, foncţia foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache… (luându-şi seama) babachii… Da’ eu, unde? famelie mare, renumeraţie după buget mică. (şade în fund pe un scaun la o parte)
Scena III
ZAHARIA TRAHANACHE, GHIŢĂ PRISTANDA, apoi TIPĂTESCU şi ZOE
TRAHANACHE (intră prin fund, fără să ia seama la Ghiţă, care se ridică repede la intrare. Trahanache e mişcat) : A! ce coruptă soţietate!… Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul… Bine zice fiu-meu de la facultate alaltăieri în scrisoare: vezi, tânăr tânăr, dar copt, serios băiat! zice: „Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!…” Auzi d-ta mişelie, infamie. (vede pe Ghiţă) Aici erai Ghiţă? (se stăpâneşte)
PRISTANDA: Aici, sărut mâna, coane Zahario.
TRAHANACHE: Fănică a ieşit ?
PRISTANDA: Ba nu, coane Zahario, vine numaidecât momental, e dincolo… A! iată conul Fănică…
TIPĂTESCU (cu pălăria şi haina de oraş vine din stânga, e surprins la vederea lui Zaharia): Neica Zaharia! Cum se poate? Ai ieşit înainte de dejun ? Ce e ?
TRAHANACHE: E comèdie, mare comèdie, Fănică, stăi să-ţi spui. (îi face semn să expedieze pe Pristanda) PRISTANDA (răpede): Mai aveţi ceva să-mi ordonaţi, coane Fănică?
TIPĂTESCU: Nu… Nu uiţi de ce-am vorbit. Trebuie să avem dezlegarea istoriei cât mai degrabă.
PRISTANDA: Ascult.
TIPĂTESCU: Nene Zahario, e lung ce ai să-mi spui? Nu mi-o poţi spune la dejun?
TRAHANACHE: Ai puţintică răbdare… Nu trebuie să ştie Joiţica… E comèdie mare, Fănică. (şade pe canapea, cu spatele spre fund)
TIPĂTESCU (uitându-se la ceas): Atuncea treci, Ghiţă, pe la nenea Zaharia p-acasă şi lasă-i vorbă coanei Joiţichii — nu-i aşa, nene Zahario? — să fie aşa de bună să nu se supere dacă om întârzia de la dejun… avem ceva politică de vorbit între bărbaţi.
PRISTANDA: Ascult, coane Fănică. (Pristanda pleacă spre fund. Tipătescu se întoarce spre Trahanache şi coboară. Când Pristanda vrea să iasă prin fund, uşa din dreapta se deschide puţin, Zoe scoate capul, cheamă pe Pristanda: „Pst! Pst!” şi închide repede uşa. Tipătescu se întoarce şi îl vede pe Pristanda lângă uşa din dreapta) TIPĂTESCU: ‘Ai? Un’ te duci?
PRISTANDA (făcându-i semn să tacă şi arătându-i pe Trahanache): Unde mi-aţi ordonat.
TIPĂTESCU (fără a înţelege): De ce nu ieşi prin faţă?
PRISTANDA (urmându-şi jocul): Da, prin faţă… (se-ntoarce spre uşa din fund. Tipătescu se-ntoarce iar spre Trahanache. Jocul Zoii se repetă. Fănică se-ntoarce iar. Ghiţă care este iar lângă uşa din dreapta, iese năvală pe acolo. Tipătescu, dând din umeri, fără să-nţeleagă, se coboară să şază pe fotoliu, lângă Trahanache).
Scena IV
TIPĂTESCU, TRAHANACHE
TIPĂTESCU: Ei! neică Zahario, ce e? ia spune, te văz cam schimbat!…
TRAHANACHE: Ai puţintică răbdare, să vezi… Azi-dimineaţă, pe la opt şi jumătate, intră feciorul în odaie, — nici nu-mi băusem cafeaua, — îmi dă un răvăşel şi-mi zice că aşteaptă răspuns… De la cine era răvăşelul?
TIPĂTESCU: De la cine?
TRAHANACHE: De la onorabilul d. Nae Caţavencu.
TIPĂTESCU: De la Caţavencu ?
TRAHANACHE: Zic: ce are a face Caţavencu cu mine şi eu cu Caţavencu, nici în clin, nici în mâneci, ba chiar putem zice, dacă considerăm după prinţipuri, dimpotrivă.
TIPĂTESCU: Fireşte… Ei ?
TRAHANACHE: Stăi, să vezi. (scoate un răvăşel din buzunar şi-l dă lui Tipătescu)
TIPĂTESCU (luând răvăşelul şi citind): „Venerabilului d. Zaharia Trahanache, prezident al Comitetului permanent, al Comitetului şcolar, al Comitetului electoral, al Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţii… Loco. (scoate hârtia din plic) Venerabile domn, în interesul onoarii d-voastre de cetăţean şi de tată de familie, vă rugăm să treceţi astăzi între orele 9 jum. şi 10 a.m. pe la biuroul ziarului « Răcnetul Carpaţilor » şi sediul Societăţii Enciclopedice-Cooperative « Aurora Economică Română » unde vi se va comunica un document de cea mai mare importanţă pentru d-voastră… Al d-voastră devotat, Caţavencu, director-proprietar al ziarului « Răcnetul Carpaţilor », prezident fundator al Societăţii Enciclopedice-Cooperative « Aurora Economică Română »…” Ei ? ce document ?
TRAHANACHE: Ai puţintică răbdare! Să vezi… M-am gândit: să nu mă duc… să mă duc… să nu mă duc… ia, numai de curiozitate, să mă duc, să văz ce moft mai e şi ăsta. Mă îmbrac degrabă, Fănică, şi mă duc.
TIPĂTESCU: La Caţavencu?
TRAHANACHE: Stăi, să vezi… la Caţavencu. — Cum intru se scoală cu respect şi mă pofteşte pe fotel. „Venerabile”-n sus, „venerabile”-n jos. „îmi pare rău că ne-am răcit împreună, zice el, că eu totdeauna am ţinut la d-ta ca la capul judeţului nostru…” şi în sfârşit o sumă de delicateţuri… Eu serios, zic: „Stimabile, m-ai chemat să-mi arăţi un docoment, arată docomentul!” Zice: „Mi-e teamă, zice, că o să fie o lovitură dureroasă pentru d-ta, şi ar fi trebuit să te pregătesc mai dinainte, d-ta un bărbat aşa de, şi aşa de…” şi iar delicateţuri. Zic iar: „Stimabile, ai puţintică răbdare, docomentul”… El iar: „… că de, damele…” Să vezi unde vrea să m-aducă mişelul!… Biata Joiţica! să nu cumva să-i spui, să nu care cumva să afle! cum e ea simţitoare!…
TIPĂTESCU: Ce! a cutezat? mizerabilul! (se ridică turburat.)
TRAHANACHE (oprindu-l): Stăi, să vezi! „…că de, damele, zice, nu înţeleg totdeauna meritele şi calităţile morale ale bărbatului, şi respectul care va să zică, ce trebuie să-i poarte…” În sfârşit (Tipătescu fierbe) ce s-o mai lungesc degeaba! După ce-i pui piciorul în prag şi-i zic: „Ia ascultă, stimabile, ai puţintică răbdare: docomentul!” vede mişelul că n-are încotro, şi-mi scoate o scrisorică… Ghici a cui şi cătră cine?
TIPĂTESCU (de abia stăpânindu-şi emoţia) : A cui? a cui, nene Zahario ?
TRAHANACHE: Stăi să vezi. (răspicat şi râzând) A ta cătră nevastă-mea, cătră Joiţica! scrisoare de amor în toată regula… ‘Ai? ce zici d-ta de asta?
TIPĂTESCU (turburat rău): Nu se poate, nu se poate!
TRAHANACHE: Am citit-o de zece ori poate: o ştiu pe din-afară! ascultă: „Scumpa mea Zoe, venerabilul (adică eu) merge deseară la întrunire (întrunirea de alaltăieri seara). — Eu (adică tu) trebuie să stau acasă, pentru că aştept depeşi de la Bucureşti, la care trebuie să răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aştepta, prin urmare, şi vino tu (adică nevastă-mea, Joiţica), la cocoşelul tău (adică tu) care te adoră, ca totdeauna, şi te sărută de o mie de ori, Fănică…” (priveşte lung pe Tipătescu, care e în culmea agitaţiei)
TIPĂTESCU (primblându-se înfuriat): Nu se poate! O să-i rup oasele mizerabilului!… Nu se poate!
TRAHANACHE (placid): Fireşte că nu se poate; dar ţi-ai fi închipuit aşa mişelie… (cu candoare) Bine frate, înţeleg plastografie, până unde se poate, dar până aci nu înţeleg… Ei, Fănică, să vezi imitaţie de scrisoare! să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri! (oprindu-se şi privind la Tipătescu, care se primblă cu pumnii încleştaţi; cu mirare şi ciudă) Uite-te la el cum se turbură! Lasă, omule, zi-i mişel şi pace! Ce te aprinzi aşa? Aşa e lumea, n-ai ce-i face, n-avem s-o schimbăm noi. Cine-şi poate închipui până unde poate merge mişelia omului!
TIPĂTESCU (acelaşi joc): Mizerabilul!
TRAHANACHE: Măi omule, ai puţintică răbdare, zi-i ce i-am zis eu: „Eşti tare, stimabile, la machiaverlicuri tare, n-am ce să zic; dar nu ţi-ai găsit omul…” Ei, dacă a văzut că nu i se trece cu mine, ştii la ce-a ajuns? Mi-a spus că, dacă nu dau eu importanţă lucrului, o să-i dea publicul, pentru că scrisoarea o să se publice duminică la gazetă şi o să fie pusă în cercevea, ca s-o vază oricine-o pofti.
TIPĂTESCU (turbat): Îl împuşc! îi dau foc! trebuie să mi-l aducă aici numaidecât, viu ori mort, cu scrisoarea. (se răpede în fund) Ghiţă! Ghiţă! Să vie poliţaiul!
TRAHANACHE (după el până în fund): Ai puţintică… (întorcându-se singur în scenă) E iute! n-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect. Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip… trebuie să ai şi puţintică diplomaţie!
TIPĂTESCU (întorcându-se din fund): Infamul! Canalia!
TRAHANACHE: Ei, astâmpără-te, omule, şi lasă odată mofturile, avem lucruri mai serioase de vorbit. Deseară e întrunire. S-a hotărât? Punem candidatura lui Farfuridi? Ce facem? — Deseară, am aflat că dăscălimea cu Caţavencu şi cu toţi ai lor vor să facă scandal. Trebuie să-i spunem lui Ghiţă să îngrijească. Mişelul de Caţavencu o să ia deseară cuvântul ca să ne combată…
TIPĂTESCU (fierbând mereu): Nu te teme, nene Zahario, deseară d. Caţavencu nu o să fie la întrunire, o să fie în altă parte — la păstrare.
TRAHANACHE: ‘Aide, mergi la dejun?
TIPĂTESCU: Nu, neică Zahario, mulţumim, am treabă. Du-te dumneata singur; sărutări de mâini coanii Joiţichii.
TRAHANACHE: Bine, dar la prânz desigur. Deseară eu mă duc la întrunire, trebuie să stai cu Joiţica, i-e urât singură. După întrunire avem preferanţă[2] TIPĂTESCU (ameţit): Da, neică Zahario.
TRAHANACHE: La revedere, Fănică.
TIPĂTESCU: La revedere, neică Zahario…
TRAHANACHE (mergând spre uşe, condus de Tipătescu) : Şi nu te mai turbura, neică, pentru fitece mişelie. Nu vezi tu cum e lumea noastră? Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip, nu merge s-o iei cu iuţeală, trebuie să ai (cu fineţă) puţintică răbdare… (iese în fund.)
Scena V
TIPĂTESCU, apoi ZOE
TIPĂTESCU (vine ameţit şi-mpleticindu-se din fund şi cade pe un scaun cu capul în mâini): Ce să fac ? Ce să fac ? şi nu mai vine Ghiţă!…
ZOE (ieşind din dreapta misterios şi coborând repede lângă el): Fănică! Fănică!
TIPĂTESCU (ridicându-se iute): Zoe!… Ştii ?
ZOE (dezolată): Ştiu! Sunt nenorocită, Fănică. Ştiu… am fost dincolo în odaie, am intrat pe scăricica din dos… Am venit numaidecât după Zaharia. N-am avut curaj să dau ochii cu el, măcar că nu crede… Am auzit tot, tot, tot. Sunt nenorocită, Fănică… Când a plecat Ghiţă, l-am chemat dincolo (Tipătescu înţelege), i-am spus tot: numai el ne poate scăpa.
TIPĂTESCU: De unde aflaseşi?
ZOE: Eu am ştiut numaidecât după Zaharia… Uite!… (îi dă o scrisoare.Scena aceasta se face cu multă nervozitate)
TIPĂTESCU (citind): „Stimabilă doamnă, la redacţia noastră se află un document iscălit de amabilul nostru prefect şi adresat d-voastră. Acest document vi s-ar putea ceda în schimbul unui sprijin pe lângă amabilul în cestiune. Binevoiţi dar a trece îndată pe la biuroul nostru, spre a regula această afacere într-un chip mulţumitor pentru amândouă părţile…” — (cu desperare) Cum? cum? când ai pierdut biletul, Zoe?
ZOE (înecată): Nu ştiu… alaltăieri seara, când am plecat de la tine, îl aveam; când am ajuns acasă, nu ştiu dacă-l mai aveam; poate să fi scos batista pe drum şi mi-a căzut scrisoarea: le aveam tot într-un buzunar!
TIPĂTESCU: A! ce nenorocire!
ZOE: M-am dus la Caţavencu… de la el veneam acuma. Mi-a propus să-mi dea înapoi scrisoarea, cu condiţie să-i asigurăm alegerea. Aminteri, publică scrisoarea poimâine…
TIPĂTESCU (în prada agitaţiei): Lupta este desperată. Vrea să ne omoare, trebuie să-l omorâm!… Şi nu mai vine Ghiţă…
ZOE: Pe Ghiţă l-am trimes eu la Caţavencu, să-i cumpere scrisoarea cu orice preţ.
TIPĂTESCU: Care va să zică Ghiţă e acolo? ZOE: Desigur. (se aude zgomot.)
TIPĂTESCU: El trebuie să fie… (se răpede la uşa din fund, o deschide şi se trage iute înapoi.) A! Ascunde-te… degrabă. (o duce repede şi ies amândoi prin stânga.)
Scena VI
FARFURIDI, BRÂNZOVENESCU, intrănd misterios din fund; apoi TIPĂTESCU din stânga
BRÂNZOVENESCU: Poate să nu fie tocmai aşa; poate că e o manoperă… o manoperă grosolană, ca să intimideze pe câţiva nehotărâţi…
FARFURIDI (cu intenţie fină): Pe venerabilul d. Trahanache l-am văzut intrând la Caţavencu, astăzi pe la zece, când mă duceam în târg… Eu, am n-am să-ntâlnesc pe cineva, la zece fix mă duc în târg…
BRÂNZOVENESCU: Ei!
FARFURIDI: Pe respectabila madam Trahanache am văzut-o ieşind de la Caţavencu tot astăzi pe la unsprezece, când mă-ntorceam din târg… Eu, am n-am clienţi acasă, la unsprezece fix mă-ntorc din târg…
BRÂNZOVENESCU: Nu-nţeleg.
FARFURIDI: Cum nu-nţelegi? la unsprezece fix…
BRÂNZOVENESCU: Nu frate, nu-nţeleg daraverile astea cu opoziţia! tu ai văzut pe Trahanache întâi, pe urmă pe madam Trahanache, şi eu adineaori am văzut pe poliţaiul, pe Ghiţă, intrând la Caţavencu…
FARFURIDI (cu intenţie) : Ei ?
BRÂNZOVENESCU (cu îndoială): Să fie trădare la mijloc? ‘ai?
FARFURIDI: Eu merg şi mai departe şi zic: trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi!…
BRÂNZOVENESCU: Prefectul trebuie să ne dea cheia comediei ăştia… Iacătă-l…
TIPĂTESCU (venind din stânga turburat şi dându-şi aer silit de degajare) : Salutare, salutare, stimabile!
BRÂNZOVENESCU (aparte): E galben!
FARFURIDI (aparte): Ce roşu s-a făcut. (tare.) Salutare, salutare, onorabile…
TIPĂTESCU (oferindu-le locuri): Ia poftiţi, ia poftiţi, mă rog.
BRÂNZOVENESCU: Mulţumim, mulţumim, stimabile, dar ne cam grăbim: sunt douăsprezece trecute.
FARFURIDI: Şi eu, am n-am înfăţişare, la douăsprezece trecute fix mă duc la tribunal…
BRÂNZOVENESCU: Uite de ce e vorba, stimabile, să fim scurţi… Prin târg… se spune…
FARFURIDI: Adică, dă-mi voie, să fim expliciţi; mie îmi place să pun punctele pe i… Se aude…
BRÂNZOVENESCU: Se aude… cum că partidul nostru dă la colegiul II[3] ajutor lui Caţavencu…
TIPĂTESCU (mişcat): Care partid? Care Caţavencu?
BRÂNZOVENESCU: Cum care partid?
FARFURIDI: Adică partidul nostru: madam Trahanache, dumneata, nenea Zaharia, noi şi ai noştri… să ducem pe braţe pe d. Caţavencu.
TIPĂTESCU: Şi cine spune asta? (râde silit.)
BRÂNZOVENESCU: Nu râde, stimabile, nu râde; a început să se vorbească…
FARFURIDI: Şi de!… ce să zicem! lumea are pentru ce să intre la bănuieli.
BRÂNZOVENESCU: D. Trahanache la vizită la d. Caţavencu…
TIPĂTESCU: Ei?
FARFURIDI: Madam Trahanache la vizită la d. Caţavencu…
TIPĂTESCU: Ei?
BRÂNZOVENESCU: D. Ghiţă poliţaiul la vizită la d. Caţavencu…
FARFURIDI: De unde şi până unde?
BRÂNZOVENESCU: Noi, ce să zicem — ne temem de ce spune lumea…
TIPĂTESCU (nervos): Ei, ce spune lumea?
FARFURIDI: Vrei să vorbesc curat şi desluşit, stimabile? Ne temem de trădare… Na!
TIPĂTESCU (după ce s-a întors când la unul când la altul, supărat cătră Farfuridi): Amice, d-le Farfuride, nu ţi se pare d-tale că te faci mai catolic decât Papa?
FARFURIDI (hotărât): Da, când e vorba de prinţipuri, stimabile, da, mă fac, adică nu, nu mă fac, sunt când e vorba de asta, sunt mai catolic decât Papa…
TIPĂTESCU (supărat) : Domnilor, nu primesc acasă la mine astfel de observaţii, pe care, daţi-mi voie să vă spui, le consider ca nişte insulte…
FARFURIDI: Să nu ne iuţim, stimabile…
TIPĂTESCU: Cum să nu mă iuţesc, onorabile? D-voastră veniţi la mine acasă, la mine, care mi-am sacrificat cariera şi am rămas între d-voastră, ca să vă organizez partidul — căci fără mine, trebuie să mărturisiţi, că d-voastră n-aţi fi putut niciodată să fiţi un partid — d-voastră veniţi la mine acasă să mă numiţi pe faţă trădător… A! asta nu pot să v-o permit…
BRÂNZOVENESCU (scoţând o hârtie din buzunar) : Ma rog, iată ce se împarte acum prin târg, din partea lui d. Caţavencu… E tipărit, stimabile!
TIPĂTESCU (mişcat, îi smulge hârtia) : Tipărit?
FARFURIDI (smulgându-i-o el) : Da, tipărit, dă-mi voie… (citeşte.) „Dăm ca pozitivă ştirea cum că desigur candidatura amicului nostru politic d.Caţavencu, prezidentul grupului independent, este pusă la adăpost de orice loviri din partea administraţiei. Din contra, avem cuvinte puternice pentru a crede că atât bătrânul şi venerabilul d. Trahanache, prezidentul Comitetului electoral, cât şi junele şi onorabilul nostru prefect, ar fi convinşi în fine că în împrejurările prin care trece ţara, judeţul nostru nu poate fi mai bine reprezentat decât de un bărbat independent ca amicul nostru d.Ca-ţa-ven-cu… D. Caţavencu va lua cuvântul la întrunirea de deseară… Comitetul grupului independent.” (vorbit.)… Aud?
TIPĂTESCU (aparte): Nu mai rămâne nici o clipă de pierdut. (tare.) Domnilor, vă rog, nişte afaceri importante mă cheamă numaidecât la telegraf… Mă scuzaţi… dar… (merge la o masă şi trage clopoţelul, apoi iese în fund.)
BRÂNZOVENESCU: Aşa scurt ?
FARFURIDI: Adică, cum am zice, poftiţi pe uşe afară… Bine?
TIPĂTESCU (apare în fund cu un fecior): Unde e Ghiţă?
FECIORUL: L-am căutat în tot târgul, coane Fănică, nu e. (vorbesc încet în fund)
BRÂNZOVENESCU (care a vorbit încet cu Farfuridi): ‘Aide la Trahanache… Aici am aflat tot… ‘Aide…
FARFURIDI: Brânzovenescule, mi-e frică de trădare… Câte ceasuri sunt?
BRÂNZOVENESCU: Douăsprece trecute…
FARFURIDI: Douăsprece trecute?… Eu, la douăsprece trecute fix…
TIPĂTESCU (coborând între ei): Astfel dar, d-lor…
BRÂNZOVENESCU: Ne ducem, ne ducem, stimabile, nu voim să facem deranj…
FARFURIDI (grav): Ne ducem, dar gândeşte-te stimabile, că suntem membrii aceluiaşi partid… Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie (cu oarecare emoţie) dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi… De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea (cu intenţie), dar urăsc pe trădători… (schimbând tonul, cu dezinvoltură.) Salutare, salutare, stimabile!…
BRÂNZOVENESCU (asemenea): Salutare!…
TIPĂTESCU (închizând uşa după ei, grozav de plictisit): A! (coboară.)
Scena VII
TIPĂTESCU, ZOE, apoi CETĂŢEANUL TURMENTAT
ZOE (ieşind din stânga repede): S-a dus?… Ai văzut, Fănică? Ai auzit? Şi Ghiţă nu mai vine… Fanică, Fănică, ne ameninţă o nenorocire grozavă…
TIPĂTESCU: Taci! vine cineva. E Ghiţă desigur. (se repede la uşa din fund prin care apare Cetăţeanul turmentat.) CETĂŢEANUL (şovăind): Sluga! (în tot jocul sughite şi şovăie) ZOE: Cine e ăsta?
TIPĂTESCU: Ce pofteşti d-ta?
CETĂŢEANUL: Eu ?… (sughite.) Eu sunt alegător…
TIPĂTESCU (nervos): Cum te cheamă?
CETĂŢEANUL: Cum mă cheamă? Ce trebuie să spui cum mă cheamă… vorba e, sunt alegător? (şovăie.) ZOE: E turmentat?
TIPĂTESCU: Dracul să-l ia! nu e nimeni afară: lasă să-mi intre aici toţi nebunii, toţi beţivii… ‘Aide, ieşi!
CETĂŢEANUL: Nu sunt turmentat… (zâmbind) coană Joiţico… Las’ că ne cunoaştem… Mă cunoaşte conul Zaharia de la 11 Fevruarie… Nu e vorba, ţinem la d. Nae Caţavencu… e din Soţietate… dar vorba e, eu alegător… eu… (sughite) apropritar, eu pentru cine votez ? (sughite) d-aia am venit. (şovăie.) ZOE: Trimite-l, Fănică, dă-i dmmul… e ameţit de tot…
TIPĂTESCU (luându-l cu binişorul): Fii bun, cetăţene, du-te. Aldată mai vorbim.
CETĂŢEANUL: Dar ce să vorbim aldată?
ZOE: A!
CETĂŢEANUL: Acu ce treabă avem?… Nu vă uitaţi la mine că sunt aşa de… Am făcut-o de oaie de tot. Să vezi d-ta cum de a devenit la băutură… (sughite) că a fost lată de tot… TIPĂTESCU (necăjit): Fii bun, omule, şi-nţelege. (vrea să-l apuce.)
CETĂŢEANUL: Eu am găsit (sughite) o scrisoare… TIPĂTESCU şi ZOE: O scrisoare!
CETĂŢEANUL: Da. (cătră Tipătescu) A d-tale cătră coana Joiţica… Am găsit-o alaltăieri seara pe drum, când ieşeam de la întrunire… Fă-ţi idee, (sughiţă) de alaltăieri seara până azi-dimineaţă s-o duci într-un chef!…
TIPĂTESCU (răpezindu-se şi apucându-l cu amândouă mâinile de gât): Mizerabile!
CETĂŢEANUL: Nu mă-npinge, că ameţesc…(sughite)
ZOE: Lasă-l, Fănică, să vedem.
CETĂŢEANUL: Lăsaţi-mă să vedeţi. Când am găsit-o, de curiozitate am deschis-o şi m-am dus subt un felinar, s-o citesc. N-apucasem s-o isprăvesc bine… şi haţ! pe la spate, d. Caţavencu dă să mi-o ia.
TIPĂTESCU: Şi (desperat) ţi-a luat-o?
ZOE (acelaşi joc): Ţi-a luat-o?
CETĂŢEANUL: Aş! Am băgat-o în buzunar. Zice d. Nae: „Aşa? faci parte din Soţietatea noastră şi primeşti scrisori de la prefectul, cetăţene, bravos! — Zic: (sughite) Aş! de la prefectul! — Zice: I-am cunoscut slova… Ia arată-mi-o. — Doamne păzeşte!” Ba că dă-mi-o, ba că nu ţi-o dau, din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o ţuică… una-două-trei… pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere… A făcut cinste d. Nae… l-am băut… oo! l-am băut!
ZOE: Dar scrisoarea?
TIPĂTESCU: Scrisoarea (se repede la el strigând), unde e scrisoarea?
CETĂŢEANUL: Nu striga, (sughite) că ameţesc!… O am la mine scrisoarea. (amândoi îl ascultă şi-l privesc cu îndoială şi nerăbdare nervoasă.) Da.
ZOE şi TIPĂTESCU: S-ar putea!
CETĂŢEANUL: Da… o am la mine. (căutându-se prin buzunare) Ehei! d. Nae zicea că-mi dă zece poli pe ea; zic: nu trebuie, onorabile, parale… slava Domnului.. apropitar sunt (sughite), alegător… (sughite şi se caută mereu.) Vorba e… eu (sughite), eu pentru cine votez? (se opreşte din căutat şi cu simplicitate.) Am pierdut-o! (se mai caută, apoi cu hotărâre.) Am pierdut-o!
TIPĂTESCU: A!
ZOE: Ţi-a furat-o Caţavencu!
CETĂŢEANUL: Adică dl Nae. Se prea poate… că am şi dormit… Vezi d-ta (Zoe şi Tipătescu îşi frâng mâinile) fă-ţi idee… dă-i cu bere… dă-i cu vin… dă-i cu vin… dă-i cu…
TIPĂTESCU (apucându-l şi zguduindu-l) : Mizerabile! Ce ai făcut?
CETĂŢEANUL (căzând pe un scaun) : Nu mă zgudui, (sughite) că ameţesc!
Scena VIII
ACEIAŞI — GHIŢĂ PRISTANDA
PRISTANDA (intră gâfâind într-un suflet, prin fund) : Coane Fănică! Coană Joiţico!
TIPĂTESCU şi ZOE: Ghiţă!
PRISTANDA: Vine! vine conul Zaharia!
CETĂŢEANUL (pufnind): Conul Zaharia?… nu mai spune (sughite) că ameţesc…
TIPĂTESCU (lui Pristanda, arătând pe Cetăţeanul turmentat): Ia-l pe nenorocitul ăsta, şi…
ZOE: Şi dă-i drumul prin dos, pe scara a mică.
PRISTANDA (ridicând pe Cetăţeanul turmentat) : ‘Aide, cetăţene! (îl împinge spre dreapta) CETĂŢEANUL: Nu mă-mpinge (sughite) că ameţesc.
PRISTANDA (acelaşi joc) : ‘Aide !
CETĂŢEANUL: Vorba e… eu pentru cine votez?…
PRISTANDA: ‘Aide!
CETĂŢEANUL: Nu mă-mpinge (sughite) că ameţesc. (iese, împins de Pristanda)
Scena IX
ZOE, TIPĂTESCU, apoi GHIŢĂ PRISTANDA şi TRAHANACHE
TIPĂTESCU (răpede Zoii): De Zaharia nu avem teamă: ştie tot, dar nu crede nimica… N-ai auzit?
ZOE:Fănică! Fănică! (Ghiţă intră din dreapta)Ce-ai făcut, Ghiţă? Ai fost la Caţavencu?
PRISTANDA: Am fost, coană Joiţico… Se lasă greu, greu de tot: ori o mie de poli, ori deputăţia…
TIPĂTESCU: Trebuie să punem mâna pe el. (hotărât) Du-te Ghiţă, ia jandarmi… viu ori mort, trebuie să mi-l aduci la poliţie, acuma într-un moment…
ZOE: Fănică!…
TIPĂTESCU: Du-te.
PRISTANDA: Ascult! (vrea să pornească spre fund, în momentul acesta intră Trahanache cu aerul triumfător.) TRAHANACHE: L-am prins cu alta mai boacănă!
ZOE (începând să se jelească şi căzându-i ca leşinată în braţe): Nene! nene!
TRAHANACHE: Joiţico! (către Tipătescu) A aflat?
TIPĂTESCU: Ştie tot!
TRAHANACHE (îngrijind-o, după ce a pus-o cu ajutorul lui Pristanda pe fotoliu): Bine, omule, nu ţi-am zis să nu-i spui? o ştiam eu cât e de simţitoare! Iaca vezi! (toţi o îngrijesc) Ei! ţi-am spus că l-am prins pe onorabilul cu alta mai boacănă… Ghiţă, iute un pahar cu apă. (Ghiţă iese în stânga) TIPĂTESCU (bătând în palmele Zoii) : Care onorabil?
TRAHANACHE (acelaşi joc) : Ei, ai puţintică răbdare… Caţavencu, de…
TIPĂTESCU: Cu ce alta?
TRAHANACHE (bătând cu putere în palmele Joiţichii): Cu altă plastografie… Ce plastograf!
PRISTANDA (care a venit cu paharul cu apă): Curat plastograf!

Cortina cade