O noapte furtunoasa de I.L. CARAGIALE
În Bucureşti, la Dumitrache
ACTUL I
(O odaie de mahala. Uşă în fund dând în sala de intrare; de amândouă părţile
uşii din fund, câte o fereastră. Mobile de lemn şi paie. La stânga, în planul întâi şin
planul din fund câte o uşă; în dreapta, pe planul al doilea altă uşă. În dreapta în
fund, răzemată de fereastră, o puşcă de gardist cu spanga atârnată lângă ea.)
SCENA I
JUPÂN DUMITRACHE, în haine de căpitan de gardă fără sabie, şi NAE
IPINGESCU
JUPÂN DUMITRACHE (urmând o vorbă începută) Iaca, nişte papugii...nişte scârţascârţa pe hârtie! Si ştim noi! Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pişicherlicuri... şi seara... se gătesc frumos şi umblă după nevestele oamenilor să le facă cu ochiul. N- ai să mai ieşi cu o femeie pe uliţă, că se ia bagabonţii laie după dumneata. Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chiară în pungă şi se ţine după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule!
IPINGESCU Nu se ia după toate, jupân Dumitrache; după cum e şi femeia:
dacă trage la ei cu coada ochiului şi face fasoane, vezi bine! bagabonţii atât
aşteaptă.
JUPÂN DUMITRACHE Ba să am pardon! Ştiu eu ce vrei dumneata să zici...
Dar nevastă-mea nu-i d-alea, domnule.
IPINGESCU Vai de mine! jupân Dumitrache, adică, gândeşti că am vrut pentru ca să-ţi fac un atac? Îmi pare rău!
JUPÂN DUMITRACHE Nu, nene Nae; dar vreau să zic adică că nevasta mea nu-i d-alea cum ziseşi, şi iaca, după mine de ce s-a luat?
IPINGESCU S-a luat bagabonţii şi după dumneata?
JUPÂN DUMITRACHE S-a luat şi se ia...
IPINGESCU Şi cum eşti dumneata!...
JUPÂN DUMITRACHE Eu am ambiţ, domnule, când e vorba la o adică de
onoarea mea de familist...
IPINGESCU Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE Apoi să ştiu de bine că intru în cremenal! Să mai văz
eu numai că se ţine bagabontul după mine, lasă-l...
IPINGESCU Cara bagabont?
JUPÂN DUMITRACHE Ei! iaca... un bagabont! de unde-l cunosc eu?
IPINGESCU Apoi, dacă nu-l cunoşti, de unde ştii că-i bagabont?
JUPÂN DUMITRACHE Asta-i Una vorbim şi başca ne- nţelegem. Dar de! ai
dreptul; nu ştii ce mi s-a întâmplat, nu ştii cum mă fierbe el pe mine de două
săptămâni de zile... Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea... să nu...
IPINGESCU 'Aida de! Coana Veta! Mie-mi spui? n-o ştiu eu?...
JUPÂN DUMITRACHE Nu că mi-e frică... dar am ambiţ, domnule; când e
vorba la o adică de onoarea mea de familist...
IPINGESCU Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE Bagabontul...
IPINGESCU Că bine zici! începuseşi să-mi spui istoria.
JUPÂN DUMITRACHE Stai s-o iau de la cap.
IPINGESCU Stau.
JUPÂN DUMITRACHE Ştii dumneata că la lăsata secului am mers la grădină
la "Iunion"; erau eu, consoarta mea şi cumnată-mea Ziţa. Ne punem la o masă, ca
să vedem şi noi comediile alea de le joacă Ionescu. Trece aşa preţ ca la un sfert de
ceas, şi numai ce mă pomenesc cu un ăla, cu un bagabont de amploiat...
IPINGESCU De unde ştii că era amploiat?
JUPÂN DUMITRACHE După port nu semăna a fi negustor. Mă pomenesc că
vine şi se pune la altă masă alături, cu faţa spre masa noastră şi cu spatele la
comedie. Şade rezemat într-un peş, şade, şade, şade, şi se uită lung şi galiş la
cocoane, se uită, se... Eu, cum m-a făcut Dumnezeu cu ambiţ, mă scol ca să
plecăm; cocoanele nu! că să mai şedem, că încă nu s-a isprăvit comedia. Încep să
mă-ncruntez la bagabontul şi mai că-mi venea să-l cârpesc, dar mi-era ruşine de
lume; eu de! negustor, să mă pui în poblic cu un coate-goale nu vine bine... Mai
mă uit eu încolo, mai mă fac că nu mă sinchisesc de el... bagabontul cu ochii zgâiţi
la cocoane; ba încă-şi pune şi ochilarii pe nas. Tii! frata Nae, să fi fost el aici să
mă fiarbă aşa, că-i sărea ochilarii din ochi şi giubenul din cap, de auzea câinii din
Giurgiu.
IPINGESCU Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE În sfârşit, se isprăveşte comedia. Ne sculăm să plecăm;
coate-goale se scoală şi dumnealui. Plecăm noi, pleacă şi dumnealui după noi. Eu
îl vedeam cu coada ochiului; dar nu vream să le spui cocoanelor, ca să nu le
ruşinez. Ştii cum e Veta mea,... ruşinoasă.
IPINGESCU Mie-mi spui? n-o ştiu eu?... Ei?
JUPÂN DUMITRACHE Ei! Apucăm pe la Sfântul Ionică ca să ieşim pe Podulde-pământ,
papugiul cât colea după noi; ieşim în dosul Agiei, coate-goale după
noi; ajun- gem la Sfântul Ilie în Gorgani, moftangiul după noi; mergem pe la
Mihai-Vodă ca să apucăm spre Stabilament, maţe-fripte după noi... Eu trăgeam cu
coada ochiului... fierbeam în mine, dar nu vream să spui cocoanelor...
IPINGESCU Rezon! ca să nu le ruşinezi.
JUPÂN DUMITRACHE Ştii cum e Veta mea...
IPINGESCU Ruşinoasă, mie-mi spui?
JUPÂN DUMITRACHE Când apucăm de la Stabilament în sus, mă uit înapoi
cu coada ochiului şi nu mai văd pe coate-goale. Mai mergem ce mai mergem, mă
uit iar... mă iertase bagabontul.
IPINGESCU Jupân Dumitrache, adică să am pardon de impresie, eu gândesc
că numa' ţi-ai făcut spaimă degeaba. Poate că omul o fi şezând prin partea locului,
pe Dealul Spirii. Ei! a venit şi el la grădină ca şi dumneavoastră, a stat şi el până
la isprăvitul comediei, şi s-a nemerit să apucaţi tot pe-un drum ca să vă înturnaţi
la domiciliu. El a rămas la al lui şi dumneavoastră aţi mers înainte.
JUPÂN DUMITRACHE Aşa am crezut şi eu întâi, dar stai să vezi!... A trecut
după aia o săptămână la mijloc. Îmi ca şi uitasem eu de istoria bagabondului;
gândeam şi eu: poate c-o fi stâng coate-goale prin partea locului, bunioară vorba
dumitale. Aşa, zice cumnată-mea ieri: "Nene, hai deseară la «Iunion» la Ionescu!"
Cum auzii eu de "Iunion", mă făcui verde la faţă. "Ce să mai căutăm la comediile
alea nemţeşti, nişte mofturi; dăm parale şi nu înţelegem nimica; mai bine punem
banii în buzunarul ălălalt şi zicem că ne-am dus." "'Aide, nene, zău! parol! să n-ai
parte de mine şi de Veta!" Ei! când am auzit aşa vorbă mare, n-am putut pentru ca
s-o tratez cu refuz.
IPINGESCU Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE Ei! haide!... dar unde mă gândeam eu că o să mi se
întâmple un aşa ceva. Ne ducem. Şedem la o masă mai la o parte; şedem cât
şedem, şi începe comedia. Nu ştiu cum mă-ntorc cu ochii înapoi, şi pe cine
gândeşti că văz la masa de la spate?...
IPINGESCU Pe bagabontul...
JUPÂN DUMITRACHE Pe coate-goale, domnule, pe moftangiul, pe maţe-fripte,
domnule! Fir-ai al dracului de pungaş!... Bagabontul, nene, cu sticlele-n ochi, cu
giubenul în cap şi cu basmaua iac-aşa scoasă. Cum m-a văzut, că trebuie să fi fost
schimbat la faţă, cum sunt eu când mă necăjesc (îşi mângâie favoritele) cum m-a
văzut, a sfeclit-o... A întorsc capu-ncolo şi a început să bea din ţigară ştii aşa,
niznai. Dar mă trăgea cu coada ochiului. Mă-ntorc eu iar la loc şi mă fac că mă uit
la comedii, se-ntoarce şi bagabontul iar cu ochii la cocoane!... mă uit iar la el, iar
se-ntoarce-ncolo;... mă-ntorc iar la comedii, iar se uită la cocoane;... mă uit iar la
el, iar se-ntoarce-ncolo; mă-ntorc iar comedii...
IPINGESCU Iar se uită la cocoane...
JUPÂN DUMITRACHE Ei! iac-aşa m-a fiert fără apă toată seara...
IPINGESCU În sfârşit?
JUPÂN DUMITRACHE În sfârşit... plecăm; coate-goale după noi. Era să mă-
ntorc în poarta "Iunionului", să-i zic numa': "Ce pofteşti, mă musiu?" şi să-l şi
umflu; dar ştii, am ambiţ; m-am gândit: eu negustor... să mă pui în poblic cu un
bagabont ca ăla, nu face...
IPINGESCU Rezon!... Ei! pe urmă?
JUPÂN DUMITRACHE Pe urmă s-a ţinut iar gaie după mine.
IPINGESCU Până la Stabilament...
JUPÂN DUMITRACHE Da, până la Stabilament! S-a ţinut după mine până la
răscruci, ştii, unde vrei s-apuci spre cazarmă. Ce ziceam eu? "Haide, drace, haide!
să intri tu pe strada lui Marcu Aoleriu ori Catilina şi lasă!" Aveam de gând să intru
cu cocoanele în casă, să trimit repede pe Chiriac pe poarta de din dos pe maidan
să-i iasă înainte, şi eu să-l iau pe la spate,... să-l apucăm la mijloc pentru ca să-l
întreb: "Ce pofteşti, mă musiu?" şi să-l şi umflu!... Şi dacă nu-i ajungea, să-mi tai
mie favuridele! (îşi mângâie favoritele)
IPINGESCU Ei! dacă nu-i ajungea, despărţirea e aproape; să fi poftit la mine
la despărţire cu lăcrămaţie, că-i împlineam eu cât i mai lipsea.
JUPÂN DUMITRACHE A avut noroc! mare noroc a avut bagabontul; a scăpat!
IPINGESCU Iii! păcat... Cum?
JUPÂN DUMITRACHE Când am trecut eu de răscruci cu coaoene, şi
bagabontul era să intre după noi în uliţă, a ieşit haita de câini de la maiorul din
colţ, şi i-a tăiat drumul lui coate-goale. Am lăsat pe Ziţa acasă, m-am suit degrab
cu Veta sus, am trimis pe Chiriac repede pe maidan, eu i-am ieşit înainte peste
uluci tocmai pe la prăvălia lui Bursuc; dar... geaba! până să ieşim noi, fugise
bagabontul!
(Se aude glasul lui Chiriac, strigând afară: "Spiridoane! Spiridoane!")
IPINGESCU Iacătă vine Chiriac. Să n-auză.
JUPÂN DUMITRACHE Aş! de el nu mă sfiesc. La din contra, el ştie toată
istoria, i-am spus-o de la început... Atâta om de încredere am... Băiat bun!... ţine
la onoarea mea de familist. Dacă nu l-aş fi avut pe el, mi-ar fi mers treaba greu.
Eu, ştii, cu negustoria, mai mergi colo, mai du-te dincolo, mă rog, ca omul cu
daraveri, toată ziua trebuie să lipsesc de-acasă. Pe de altă parte, ce să-ţi spui! am
ambiţ, ţiu când e vorba la o adică la onoarea mea de familist. De! când lipsesc eu
de-acasă, cine să-mi păzească onoarea? Chiriac săracul! N-am ce zice! onorabil
băiat! De-aia m-am hotărât şi eu, cum m-oi vedea la un fel cu meremetul caselor,
îl fac tovarăş la parte şi-l şi însor!
IPINGESCU Da'... coana Veta ce zice?
JUPÂN DUMITRACHE Consoarta mea?... Ce să zică?...
De! ca muierea... mai ursuză. Am cam băgat eu de seamă că nu-l prea are ea
la ochi buni pe Chiriac; dar ştii cum m-a făcut Dumnezeu pe mine, nu-i trec
muierii nici atitica din al meu, i-am zis pe şleau: "Nevastă, e băiat onorabil şi
credincios; n-ai ce-i face: ce-i al omului e al omului!"
IPINGESCU Rezon!
SCENA II
ACEIAŞI , CHIRIAC
CHIRIAC (intrând prin fund): Jupâne, trebuie să facem mandat de arestare pentru Tache pantofarul de la
Sf. Lefteri; nu vrea să iasă mâine la izirciţ cu nici un preţ.
JUPÂN DUMITRACHE Dar pentru ce nu vrea?
CHIRIAC Zice că-i bolnav. Am trimis gornistul de trei ori la el cu biletul, şi l-a
primit cu refuz. Zice mă-sa că nu poate umbla, că de-abia s-a sculat după
lingoare.
IPINGESCU Să dea ceferticat medical.
CHIRIAC M-am dus eu la el chiar în persoană; zic: pe ce bază nu vrei să vii
mâine la ezirciţ, domnule? zice: sunt bolnav, domnule sergent, zice, de-abia mă ţiu
pe picioare, nu pot să merg nici pân' la prăvălie, zice; zic: nu cunosc la un aşa
rezon fără motiv; zice: aduc martori, domnule sergent, că am zăcut o lună de zile,
zice, întreabă şi pe popa Zăbavă de la Sfântul Lefterie, zice, alaltăieri m-a grijit,
m-a spovedit; zic: n-am eu de-a face cu popa Zăbavă, nu-l am pe listă, zic, eu pe
dumneata te am pe listă; să te prezanţi mâini la companie. Acu, trebuie să-i dăm
mandat, pentru ca să-l iau mâine dimineaţă.
JUPÂN DUMITRACHE Să-i dăm, să-l iei! Ala-i de-al ciocoilor, îl ştiu eu; cât a
umblat dânsul fel şi chip să scape de gardă...
IPINGESCU Şi eu îl am însemnat pe musiu Tache la cata- stiful meu; e finul
lui Popa Tache.
JUPÂN DUMITRACHE Ei! vezi!
CHIRIAC Lasă-l că nu se sfinţeşte el cu mine, jupâne, îl pocăiesc eu... Ei!
după aia pe nea Ghiţă Ţîrcădău nu l-a putut găsi gornistul deloc. A fost la el şi ieri
şi astăzi cu biletul; cică n-a dat pe-acasă de trei zile!
JUPÂN DUMITRACHE Pricopsitul de cumnatu-meu, n-aş fi mai avut parte de
el! Cine ştie în ce cârciumă s-a-nfundat!...
IPINGESCU L-am văzut eu azi dimineaţă, trece pe la despărţire.
CHIRIAC Mă duc să-i trimeţ gornistul cu biletul pentru mâine. (iese repede)
IPINGESCU Era afumat rău nenea Ghiţă.
JUPÂN DUMITRACHE Ei! bravos! asta e una la mână. Om stricat, domnule!
Păi de ce am dezvorţat-o pe Ziţa de el, gândeşti? Nu mai putea trăi cu mitocanul,
domnule...
IPINGESCU Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE Fată frumoasă, modistă şi învăţată şi trei ani la pasion,
să-şi mănânce ea tinereţele cu un ăla... Tot gândeam la început, că de! e tânăr, o
să-i treacă mai încolo, o să-şi vie la pocăinţă. Aş, ţi-ai găsit! Ţîrcădău şi om de
treabă! Eu, ca ăla, cumnat mai mare, cum am zice ca şi un frate, tot i dam poveţe
fetii să mai rabde, să nu strice casa. Cu azi, cu mâine, a răbdat biata fată biată
să nu fie! a răbdat cât a răbdat, până m-am pomenit într-o zi că vine ţipând la
mine, pe cum că: "Nene, moartă, tăiată, nu mai stau cu mitocanul, scapă- mă de
pastramagiul! să ştiu de bine că mă duc la mănăstire, pâine şi sare nu mai
mănânc cu el!" Ei! dacă am văzut ş-am văzut, zic: "Lasă, Ziţo, zic, îţi găseşti tu
norocul, n-a intrat zilele-n sac! acu e vremea ta! Lac să fie, că broaşte destul!" ş-
am şi dezvorţat-o. Apoi nu mai era de suferit aşa trai. N-o mai maltrata, domnule,
măcar cu o vorbă bună. Mă rog, o dată ce nu e bărbatul levent, ce fel de casă să
mai fie ş-aia?
IPINGESCU Mie-mi spus? Nu i-am încheiat eu procestul verbal atuncea
noaptea, când a tratat-o cu insulte şi cu bătaie?
(Chiriac reintră)
JUPÂN DUMITRACHE Apoi de ! n-a avut dreptul muierea să-l? Om fără ambiţ,
domnule, nu ţinea la onoarea lui de familist! Un mitocan, mă rog; zice că-i
negustor, alege-s-ar praful!
CHIRIAC Jupâne, da' deseară că eşti de rond... mergi?
JUPÂN DUMITRACHE Mai e vorbă? cum să nu merg? De ce m-am îmbrăcat?
nu vezi?
CHIRIAC Jupâne, da' face toate posturile? nu-i aşa? Nu sunt multe... până pe
două după douăspce le isprăveşti.
JUPÂN DUMITRACHE Aşa, cam pe la două după douăspce, ca totdeauna...
Chiriac băiete (îl trage la o parte) ia vezi tu... mă ştii că am ambiţ, când e vorba la o adică, ţiu la...
CHIRIAC Lasă, jupâne, că doar nu mă cunoşti de ieri de- alaltăieri.
SCENA III
ACEIAŞI SPIRION (aducând o gazetă)
JUPÂN DUMITRACHE (lui Spiridon) Dar mai mult nu puteai să şezi, mă?
SPIRIDON Vezi că era mulţi muştirii, jupâne, până să-mi dea madama gazeta.
(Ipingescu ia gazeta)
JUPÂN DUMITRACHE Mă Spiridoane, fii băiat de treabă, mă, că iau pe
sfântul Niculae din cui; ştii că i-am pus sfârcul nou de ibrişim să nu-i fac saftea pe
spinarea ta!
SPIRIDON Da' de ce, jupâne?
JUPÂN DUMITRACHE Atâta-ţi spui eu ţie: 'aida! du-te iute şi cere cocoanii să-
mi dea sabia şi cintironul. (Spiridon pleacă.) Chiriac băiete, (îl ia la o parte) ia vezi,
ştii că am ambiţ, ţiu când e la o adică...
CHIRIAC Lasă, jupâne, mă ştii că consimţ la onoarea dumitale de familist.
JUPÂN DUMITRACHE Ei! ia vezi...
CHIRIAC N-ai grije, jupâne... Eu mă duc să închiz cantorul şi magazia. (cătră
Ipingescu, care, de când a adus Spiridon gazeta, a sorbit-o cu ochii pe toate feţele.)
Bonsoar, nene Nae.
IPINGESCU Salutare, onorabile! (Chiriac iese, prin fund, după ce a schimbat
gesturi de înţelegere, despre onoarea de familist, cu jupân Dumitrache.
SPIRIDON (vine din dreapta cu sabia şi cintironul) Iaca, na, jupâne, poftim.
JUPÂN DUMITRACHE Ce făcea cocoana, mă? SPIRIDON Cosea galoanele la
mondirul lui nea Chiriac. JUPÂN DUMITRACHE Ce a zis?
SPIRIDON Zicea că să vii mai devreme la noapte, că-i e urât singură-n casă.
JUPÂN DUMITRACHE Uită mă! Ce ţi-e cu muierea fricoasă! (strajnic) Da'
Chiriac nu-i aicea?
SPIRIDON Jupâne, nea Chiriac mi-a zic să-nchidem mai degrabă, că ai să
pleci de rond.
JUPÂN DUMITRACHE Du-te de ado cheile şi le du lui Chiriac jos. (Spiridon
iese.) Nene Nae, auzişi cum îmi poartă Chiriac de grija rondului? Ei! ie tot frică să
nu uit reglementul. Are ambiţ băiatul, ca să fie compania noastră ceva mai abitir
din toate. Gândeşti dumneata că mai primeam eu să fiu căpitan dacă nu-l alegea
pe el sergent? Ştii cum a regulat compania? E prima domnule, poci să zic...
IPINGESCU Bravos!
JUPÂN DUMITRACHE Face să-i dea şi dicoraţie!
IPINGESCU Să-i dea! de ce să nu-i dea? Şi el e d-ai noştri, băiat din popor...
JUPÂN DUMITRACHE Fireşte, dicorăţiile nu sunt făcute tot din sudoarea
poporului?
IPINGESCU Rezont!
SPIRIDON (venind din fund) S-a închis, jupâne; acuma eu... mă duc să mă culc?
JUPÂN DUMITRACHE Da, dar tutun şi cărticică ţi-ai lu- at? Chibrituri ai?
SPIRIDON Ce tutun, jupâne?
JUPÂN DUMITRACHE Te face că nu înţelegi, ai? Nu ştii ce tutun? Eu n-am
aflat că tragi ţigară? Aoleo, Spiridoane, nu te-oi prinde odată!... Săracul sf. Niculae!
i ştii tu păpara lui...
SPIRIDON Zău, jupâne.
JUPÂN DUMITRACHE Haida pleacă. (Spiridon pleacă.) Mă! spune lui nen-tu
Chiriac să nu uite de ce ne-a fost vorba... să fie cu ochii-n patru.
SPIRIDON (ieşind) Bine, jupâne.
SCENA IV
IPINGESCU, JUPÂN DUMITRACHE
JUPÂN DUMITRACHE (şezând pe scaun)
Hei! ia să vedem acu ce mai zice politica. Citişi ceva?
IPINGESCU Bravos ziar, domnule! Asta ştiu că combate bine.
JUPÂN DUMITRACHE Apoi nu-i zice lui degeaba "Vocea Patriotului Naţional"!...
IPINGESCU (citeşte greoi şi fără interpunctaţie)
"Bucureşti 15/27 Răpciune. Amicul şi colaboratorele nostru R. Vent. ..., un
june scriitor democrat, a cărui asinu- itate o cunoaşte demult publicul cititor, ne
trimite următoarea prefaţiune a unui nou op al său. I dăm astăzi locul de onoare,
recomandând cu căldură poporului suveran scrierea amicului nostru. Republica şi
Reacţiunea sau Venitorele şi Trecutul. Prefaţiune.
Democraţiunea romană, sau mai bine zis ţinta Democraţiunii romane este de
a persuada pe cetăţeni, că nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun
solemnaminte pactul nostru fundamentale, sfânta Constituţiune..."
JUPÂN DUMITRACHE (mulţumit)
Ei, bravos! Aici a adus-o bine.
IPINGESCU (căutând şirul unde a rămas) "... A mânca... sfânta Constituţiune..."
JUPÂN DUMITRACHE (cam nedomirit) Adică, cum s-o mănânce?
IPINGESCU Stai să vezi... că spune el..."Sfânta Constituţiune, şi mai ales cei
din masa poporului..."
JUPÂN DUMITRACHE (nedomirit) E scris adânc.
IPINGESCU Ba nu-i adânc deloc. Nu pricepi? Vezi cum vine vorba lui: să nu
mai mănânce nimeni din sudoarea bunioară a unuia ca mine şi ca dumneata, care
suntem din popor; adică să şază numai poporul la masă, că el e stăpân.
JUPÂN DUMITRACHE (lămurit)
Ei! aşa mai vii de-acasă. Bravos! Zi-i nainte.
IPINGESCU Stai să vezi: acuma vine un ce şi mai tare.
JUPÂN DUMITRACHE Ei?
IPINGESCU (urmând citirea)
"... A mânca poporul mai ales, este o greşală neiertată, ba putem zice chiar o
crimă..."
JUPÂN DUMITRACHE (cu deplină aprobare)
Ştii că şi aici loveşte bine! Da! cine mănâncă poporul să meargă la cremenal!
IPINGESCU (bătând cu mâna-n gazetă) Apoi de ce scrie el, sireacul!
JUPÂN DUMITRACHE Dă-i nainte, că-mi place.
IPINGESCU "... Ba putem zice chiar o crimă. (schimbând tonul şi mai grav.)
Nu! Orice s-ar zice şi orice s-ar face, cu toate zbieretele reacţiunii, ce se zvârcoleşte
sub dispreţul strivitor al opiniunii publice; cu toate urletele acelora ce cu
neruşinare se intitulează sistematici opozanţi..."
JUPÂN DUMITRACHE (care la fiece accent al lui Ipingescu a dat mereu din cap în
semn de aprobare, îl întrerupe cu entuziasm)
Hahahaha! i-a-nfundat!
IPINGESCU (urmând cu tărie) "... Nu! în van! noi am spus-o şi o mai spune:
situaţiunea Romaniei nu se va putea chiarifica; ceva mai mult, nu vom putea intra pe calea viritabilelui progres, până ce nu vom avea un sufragiu universale..." (amândoi rămân
foarte încurcaţi.)
JUPÂN DUMITRACHE Adicătele, cum vine vorba asta?
IPINGESCU (după adâncă reflecţie)
A! înţeleg! bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea popor- ului suveran... ştii: masă... sufragiu...
JUPÂN DUMITRACHE Ei! acu înţeleg eu unde bate vorba lui! Ei! bravos! Bine vorbeşte...
IPINGESCU Asta combate, domnule, nu ţi-am spus eu!
JUPÂN DUMITRACHE Apoi, nu-i zice lui degeaba "Vocea Patriotului Naţional"!
IPINGESCU "... Până ce nu vom avea un sufragiu universal. Am zis şi
subsemnez! R. Vent... studinte în drept şi publicist."
(Când încă nu sfârşeşte bine Ipingescu de citit, se aude afară, în stradă, la
dreapta, ceartă mare.)
UN GLAS DE BARBAT (de afară) Lasă, cocoană! Poate că să mor şi să nu ţi-o fac!
GLASUL ZIŢII (de afară)
Mitocane! pastramagiule! la poliţiune! (amândouă glasurile vorbesc deodată.)
Nene Dumitrache! (Jupân Dumitrache şi Nae Ipingescu rămân uimiţi.)
JUPÂN DUMITRACHE
(ascultând) Săi, nene Nae!
IPINGESCU Urgent! (strânge repede gazeta şi scoate fluierul de la cheotoarea
mondirului. Amândoi ies fuga prin fund, Ipingescu şuierând signalul de alarmă.)
SCENA V
SPIRIDON (singur, intră din dreapta făcându-şi o ţigară)
Măă! al dracului rumân şi jupânul nostru! Bine l-a botezat cine l-a botezat
"Titircă Inimă Rea". Ce are el cu mine? Zău! Biata cocoană şi cu nea Chiriac! Cu ei
mai am noroc, ei mai mă scapă de afurisitul, că despre partea lui jupân Titircă
Inimă-Rea, halal să fie de oasele mele! m-ar cotonogi. Ieri săptămâna, când s-a
întors de la grădină cu cocoanele, m-a găsit deştept: "Bravos, musiu Spiridoane!
zice, nu te-ai culcat pân-acuma; mâine dimineaţă jupânul săracul să deschiză
prăvălia; ai stat pân-acuma să bei la tutun, 'ai? Nu jupâne, zic, da' dacă nu mi-e
somn. Nu ţi-s somn, 'ai? stai că-ţi fac eu Uie poftă de culcat!"... Bietul nea Chiriac
m-a scăpat, că luase pe sfântul Niculae din cui... Ieri seară m-a găsit dormind:
"Bravos, musiu Spiridoane! zice; dormi, ce-ţi mai pasă! tutun ai tras destul, acum
te-ai pus să tragi la aghioase; trai, neneaco, cu banii băbachii! Nu, jupâne, da'
dacă mi-a fost somn, zic. Somn, 'ai? Te trage traiul ăl bun la somn! (Auzi, cu
sfântul Niculae trai bun, cădei-ar bunul pe inimă lui jupânul!) Tragi la somn? Stai
că am eu leac să-ţi tai de piroteală." Şi mi-a şi pus mâna-n păr. Dacă nu era
cocoana să sară pentru mine tocmai la apropot, mă rupea, că nu-ş' ce-avea, era
turbat rău de tot (s-aude zgomot). Auliu! Vine! (stinge repede ţigara cu degetele şi o bagă în buzunar.)
SCENA VI
SPIRIDON, ZIŢA (intră agitată)
ZIŢA Auzi mizerabilul! să se-ntinză până-ntr-atâta ca să- mi facă un afront.
SPIRIDON Dumneata eşti, cocoană Ziţo? Bine că venişi. Eu n-am putut să
viu. Mi-era frică să nu mă spuie nea Chiriac lui jupânul, că am umblat noaptea pe
drum...
ZIŢA (repede) Ei! L-ai găsit? I-ai vorbit? I-ai dat? I-ai spus?
SPIRIDON Da, cocoană.
ZIŢA Ce-a zis?
SPIRIDON "Mersi!"
ZIŢA Şi tu ce i-ai spus?
SPIRIDON "Pentru puţin."
ZIŢA Nu i-ai spus cum ţi-am zis eu?
SPIRIDON Ba da, l-am luat să-i arăt casa.
ZIŢA Nu mai trebuia să-i arăţi nimic, că-i scrisesem eu în bilet unde să vie.
SPIRIDON Aşa mi-a zis, să-i arăt casa, ca să meargă la sigur... Dar când să
ies de pă maidan cu dumnealui, tocmai trecea jupânul de la vale; am lăsat pe
persoana în chestiune să m-aştepte pe maidan şi eu am sărit peste uluci prin
fundul curţii, că mi-era frică să nu dea jupânul cu ochii de mine, ori să vie acasă
şi să nu mă găsească.
ZIŢA Prostule! Nu ştii că nenea e de rond la noapte? Nu mai dă pe-acasă
până la ziuă.
SPIRIDON Dar dacă mă găsea pe uliţă, plăteai dumneata pielea mea?
ZIŢA Ei! Şi zi persoana în chestiune aşteaptă pe maidan?
SPIRIDON Da, şi mi-a dat şi biletul ăsta ca să ţi-l aduc.
ZIŢA (luând biletul)
Şi nu mi-l dai mai curând! Adu să văz. (merge la o parte şi citeşte.) "Angel
radios! De când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul
raţiunii... (îşi comprimă palpitaţiile.) Te iubesc la nemurire, Je vous aime et vous
adore: que prétendez-vous encore? Inima-mi palpită de amoare. Sunt într-o
poziţiune pitorească şi mizericordioasă şi sufăr peste poate. O da! Tu eşti aurora
sublimă, care deschide bolta azurie într-o adoraţiune poetică infinită de suspine
misterioase, pline de reverie şi inspiraţiune, care m-a făcut pentru ca să-şi fac aci
anevata poezie: "Eşti un crin plin de candoare, eşti o fragilă zambilă, Eşti o roză
parfumată, eşti o tânără lalea! Un poet nebun şi tandru te adoră, ah! copilă! De a
lui poziţiune turmentată fie-ţi milă; Te iubesc la nemurire şi îţi dedic lira mea! Al
tău pentru o eternitate şi per toujours."
(Foarte aprinsă, îşi face vânt cu scrisoarea şi se plimbă repede.)
Spiridoane băiete, du-te, du-te iute; te aşteaptă siguralmente... du-te...
spune-i să aştepte, viu şi eu după tine numaidecât, numai să vorbesc cevaşilea cu
ţăţica.
SPIRIDON Nu pot, cocoană, să mă duc, până nu mi-o da voie ori nea Chiriac,
ori cocoana.
ZIŢA Unde-i Chiriac?
SPIRIDON Nu ştiu, pân curte.
ZIŢA Dar ţaţa?
SPIRIDON Lucrează dincolo. (Ziţa porneşte spre uşa din stânga, când uşa se
deschide şi Veta intră.) Iacătă-i cocoana.
SCENA VII
ACEIAŞI VETA
VETA (intră cu lucrul în mână; coase galoanele la un mondir de sergent de gardă
civică; este obosită şi distrată, vorbeşte rar şi încet)
Cine-i aici? (văzând pe Ziţa.) A! Tu erai? mă miram cine-i. (trece încet să şază
cu lucrul la masa din dreapta.)
ZIŢA Eu, ţăţico; te rog lasă pe Spiridon să se ducă pân' la mine acasă, ca să-
mi aducă mantelul; bate vântul şi mi-e frică să nu răcesc când m-o întoarce...
(tăcere. Veta şade la dreapta şi lucrează adâncită în gânduri.) Îl laşi, ţaţo? (se
apropie de ea.)
VETA 'Ai? Ce să las?
ZIŢA Să laşi pe Spiridon să-mi aducă ceva de acasă.
VETA Da, îl las.
ZIŢA Du-te, Spiridoane.
(Spiridon, după ce schimbă privire şi semne cu Ziţa, iese.)
VETA Dar tu, Ziţo, la ce-ai venit? (lucrează înainte.)
ZIŢA Stai să-ţi spui... Dar nu mă-ntrebi, ţaţo, să-ţi povestesc ce am păţit cu
mitocanul! Să vezi, e halima... Auzi, mizerabilul! să-ndrăznească să-mi ţie drumul
ca să-mi facă un atac... Stai, ţaţo, să-ţi spui şi să te cruceşti, nu altceva. Mai
adineaori şedeam acasă. Tuşica, cum ştii c-a făcut-o Dumnezeu, se culcă o dată
cu găinile. Eram ambetată absolut. "Dramele Parisului" câte au ieşit până acuma
le-am citit de trei ori. Ce să fac? N-aveam ce citi. Zic: hai să mă duc la ţaţa, dacă
nu s-o fi culcat, să mai stăm de vorbă. Scoţ ivărul de la şalon şi plec. Când să trec
pe maidan, mă pomenesc cu mitocaul, cu pricop- situl de Ţîrcădău, că-mi taie
drumul. "Bonsoar, bonsoar", şi ştii aşa deodată, sanfasò: "Hei, cocoană, zice,
mai bine ţi-e acuma văduvă? Pardon, domnule, zic, n- am de-a face cu dumneta,
şi mai întâi când e la o adică, nu sunt văduvă, sunt liberă, trăiesc cum îmi place,
cine ce are cu mine! Acu mi-e timpul: jună sunt, de nimini nu depand, şi când oi
vrea, îmi găseşte nenea Dumitrache bărbat mai de onoarea ca dumneata. Mi că
t-ei căi! Zic: pardon, domnule, nu-ţi permit să te-ntinzi mai mult la un aşa afront;
mă-nţelegi? zice..."
VETA (întrerupând-o scurt) Ziţo... ce e când ţi se bate tâmpla a dreaptă?
ZIŢA Îţi vine o bucurie.
VETA Mie, bucurie?... nu crez.
ZIŢA Da' de ce nu?
VETA Dar când ţi se bate a stângă?
ZIŢA Te-mpaci cu o persoană cu care eşti certată.
VETA (ridicând capul cu mult interes)
Da? (dând din umeri.) Cu cine să mă-mpac?... Nu sunt certată cu nimeni.
ZIŢA Aşa... zic mitocanului... ţaţo, că era trăsnit... Am auzit că de la o vremencoace
într-o băutură o duce. Uf! ţăţico, maşer, bine că m-a scăpat Dumnezeu de
traiul cu pastramagiul! Să trăiesc eu cu un mitocan! Nu era de mine; eu sunt o
persoană delicată; bine că m-am văzut liberă!... Aşa să nu-mi uit vorba zic
mitocanului: "Nu-ţi permit, domnule, să te naintezi la un aşa afront! Da' el:
"Gândeşti, zice, că o să te măriţi, cocoană? Asta mă-mportă pe mine, cine ce
treabă are! Să te măriţi, 'ai? Cât o trăi Ghiţă Ţîrcădău, ori să te-nhăitezi cu vreunul?
Sărcul! Dar să ştiu de bine că merg cu el de gât până la Dumnezeu, tot n-ai
dumneata parte de un aşa ceva; încai dacă m-ai lăsat pe mine, să te duci la
mănăstire, că aşa te lăudai la trebunar!... Mitocane, pastramagiul! La poliţiune!
Vardist! Nene Dumitrache!..." Am avut ţaţo, parte că a sărit nenea Dumitrache şi
cu Nae ipistatul! aminteri, mitocanul scosese şicul de la baston pentru ca să mă
sinucidă... Ei! Ce zici dumneata, ţăţico, de nasul care şi l-a luat mitocanul? (Veta
nu răspunde; Ziţa s-apropie de ea şi o observă.) "Taţo! Ce ai? Plângi?
VETA (ştergându-se la ochi) Eu? De ce să plâng? Mă doare capul, mi-e cam rău.
ZIŢA Îţi sunt ochii turburi grozav...
VETA Nu-ş' ce am; parcă mă-ncearcă nişte friguri.
ZIŢA Nenea e de rond la noapte?
VETA Da. (s-apucă iar de lucru.) Tu mai stai, Ziţo
ZIŢA Nu, ţaţo; o să mă duc şi eu să mă culc; trebuie să fie târziu.
SPIRIDON (intră şi trece repede lângă Ziţa)
Cocoană! (încet.) Până acu am aşteptat degeaba. L-am căutat peste tot, şi pe
maidan, şi pe uliţă, nu e nicăieri.
ZIŢA (încet) Biletul, zici că i l-ai dat.
SPIRIDON Nu ştii? I l-am dat de când m-am dus la tutungerie, când m-a
trimes jupânul. (iese în dreapta)
ZIŢA Bine. (cătră Veta.) Ei! ţaţo, eu mă duc, bonsoar, alevoa. Culcă-te şi
matale, nu mai lucra dacă ţi-e rău.
VETA Lasă să-mi fie rău. (râzând silit.) Mai bine ar fi să mor.
ZIŢA Vai de mine! Ce vorbă-i asta? Ce, ţi-e rău de tot? Să trimitem să caute
pe nenea.
VETA Aş! Eşti nebună! Nu vezi că glumesc. Mă doare capul; nu ţi-am spus?
Am lucrat mult la lumânare. (are un fior.) M-a tras şi fereastra... Cum m-oi culca,
îmi trece.
ZIŢA Atunci, alevoa, bonsoir, ţaţo. (pleacă şi se întoarce.)
A! să nu uit; mâine ne vedem, ştii că-i sărbătoare. Să ne legăm de nenea să ne
ducă la "Iunion".
VETA (repede) La "Iunion"? Nu Ziţo, nu mai merg la "Iunion".
ZIŢA Da' de ce?
VETA Pentru că... pentru că nu-mi face nici o plăcere acolo, nu-nţeleg
comediile alea... Ei! Ce să-ţi spui! Nu voi.
ZIŢA Ei, Doamne! Tato, parol, ştii că eşti curioasă! Ce, pentru comediile alea
mergem noi? Mergem să mai vedem şi noi lumea. Ce, adică toţi câţi merg acolo
înţeleg ceva, gândeşti? Merg numai aşa de un capriţ, de un pamplezir; de ce să nu
mergem şi noi?
VETA De ce, de ne-ce, nu voi să merg.
ZIŢA 'Aide, zău, ţaţo; i zic eu lui nenea,... vrei?
VETA Nu voi, ţi-am spus o dată, şi nici dumnealui nu mai vrea să meargă;
mi-a spus de azi dimineaţă: degeaba-i zici.
ZIŢA Zău! Tăţico, parol! Să mă-ngropi!
VETA Nu merg, Ziţo, nu. Mă ştii tu; când zic o vorbă e vorbă.
ZIŢA Zi, nu vrei să mergi, ţaţo?
VETA Nu.
ZIŢA (obidindu-se treptat) Nu?
VETA Nu.
ZIŢA (podidind-o plânsul)
Fir-ar a dracului de viaţă ş-afurisită! Că m-a făcut mama fără noroc! (pleacă.)
N-am avut parte şi eu pe lume măcar de o compătimire! (iese, plângând şi trântind
uşa, prin fund. Spiridon intră din dreapta.)
SCENA VIII
SPIRIDON, VETA
VETA (lasă mondirul din mână) Spiridoane băiete, tu de ce mai stai? Mai ai vreo
treabă?
SPIRIDON Nu, cocoană.
VETA Apoi, du-te de te culcă, ce mai aştepţi? Domnul Chiriac unde este?
SPIRIDON E jos pân curte; adineaori şede pe laviţa de la poartă. Dar... nu
ştiu ce o fi având nea Chiriac, cocoană... parcă nu-i sunt toţi boii acasă...
VETA Cine ştie ce-o fi având şi dumnealui.
SPIRIDON E necăjit foc; un ceas s-a tot plimbat pe jos; când am trecut pân
curte, umbla de colo până colo, parcă vorbea singur şi se bătea cu pumnii-n
piept...
VETA O fi supărat, cine ştie!... Spune-i să-nchiză poarta.
Galoanele i le-am cusut; uite mondirul, să i-l duci.
SPIRIDON Bine, cocoană. (vrea să plece cu mondirul.)
VETA Pe urmă, să-i spui... nu; pe urmă, să te duci să te culci, nu mai ai ce
căuta p-aci. Să nu vie dumnealui să te găsească deştept, că iar o paţi.
SPIRIDON (aparte) Ei, că parcă dacă m-o găsi dormind nu-i tot un drac!
VETA 'Aide, du-te.
SPIRIDON Mă duc; noapte bună, cocoană.
VETA Noapte bună, Spiridoane. (Spiridon iese.) Noapte bună!... Săracul
Spiridon! Nu ştie el ce-i pe sufletul meu, nu ştie el cum râde de mine! Eu şi noapte
bună!... (merge încet la fereastra din dreapta uşii din fund, se uită în curte, apoi
se-ntoarce tot adâncită în gânduri.) Ei! Iacă nu vrea omul, nu vrea! Dragoste cu
sila nu se poate. Nu-i mai place, nu mai vrea!... Bine! N-o să mor nici eu!... De
unde ştii? Poate mai bine că s-a întâmplat aşa... A! De ce mai dă Dumnezeu
omului fericire, dacă e să i-o ia înapoi!? De ce nu moare omul când e fericit!? De ce
am mai trăit eu s-ajung la aşa ceva!?... (plânge; se aude zgomot.) Vine! (se şterge la ochi repede şi vrea să plece.) Nu! Nu mai voi să fiu proastă: dragoste cu sila nu se poate! (porneşte să iasă spre stânga, când intră Chiriac, care rămâne un moment
la uşă. Veta stă locului. Tăcere.)
SCENA IX
CHIRIAC, VETA, apoi de afară JUPÂN DUMITRACHE şi IPINGESCU
CHIRIAC Dumneata m-ai chemat?
VETA Eu?... Nu.
CHIRIAC Spiridon mi-a spus că...
VETA Da... am zis lui Spiridon să-ţi aducă mondirul; l-am cusut.
CHIRIAC Mersi!
VETA Pentru puţin. (Pauză)
CHIRIAC Poarta... am închis-o.
VETA Bine. (întoarce capul în faţa scenii; e mişcată.)
CHIRIAC Alt nimic nu mai ai să-mi porunceşti?
VETA Ce! Eu să-ţi poruncesc dumitale?
CHIRIAC Să-mi porunceşti, fireşte; nu-mi eşti stăpână?...
Nu sunt slugă în casa dumitale, cu simbrie?
VETA (întorcându-se cu faţa spre Chiriac)
Bine, domnule Chiriac, bine; zi înainte, că n-ai zis destule.
CHIRIAC (înaintează)
Ei! De ieri seama până acu cum ai petrecut? Ti-e mai bine aşa?
VETA (scoborând un pas spre a se depărta de el) Da.
CHIRIAC Îţi pare bine de ce-ai făcut?
VETA Nu mă ştiu să fi făcut nimic; dar nu-mi pare rău că s-a-ntâmplat aşa.
(Pauză)
CHIRIAC (mai apropiindu-se)
Mâine seară mergi iar la "Iunion"?
VETA Dacă o vrea dumnealui să mergem, trebuie să merg, fireşte.
CHIRIAC Ca să te curtezi cu amploiatul dumitale?
VETA (tresărind şi ridicând capul spre el)
Domnule, te-am rugat să fii bun să nu-mi mai zici vorba asta. Dacă n-ai avut
destul vreme să mă cunoşti, păcat! Eu te credeam pe dumneata mai deştept.
CHIRIAC (stă la îndoială, apoi se mai apropie) Jură-te încă o dată!
VETA Să mă mai jur eu?... Nu m-am jurat? N-am plâns? Cu ce m-am ales?
Nu mai mă jur, pentru că nu mă crezi; de plâns aş mai plânge, dar nu mai pot...
Dar... în sfârşit, nu strici dumneata... eu stric... nu trebuia să-mi pui mintea cu
un copil ca dumneata...D-aia zic şi eu mai bine că s-a întâmplat aşa. Tot trebuia
să isprăvim odată... Am isprăvit...
CHIRIAC Jură-te încă o dată şi...
VETA (cu emoţie din ce în ce mai nestăpânită)
Ce folos! Dumneata crezi mai mult în prostiile şi în bănuielile lui bărbatumeu,
decât în jurământul meu, şi gândesc că trebuia să ne cunoşti destul de bine
şi pe mine şi pe dânsul. Dar... foarte bine ai făcut să nu mă crezi. Aşa e. Eu sunt o
femeie rea; am vrut numai să râz de dumneata. Eu te las pe dumneata ca p-o
slugă "cu simbrie" să păzeşti casa, şi târăsc pe dumnealui pe la grădini ca să
curtez cu alţii. Eu sunt o femeie mincinoasă; n-am simţit nimic când ţi-am spus că
nu ştiu să mai fi trăit până să nu te cunosc pe dumneata... Toate le-am făcut
pentru dumneata numai din prefăcătorie... totdeauna alta ţi-am spus şi alta am
gândit; te-am minţi, te-am amăgit, am râs de dumneata atâta vreme... Acuma,
bine că ţi-ai deschis şi dumneata în sfârşit ochii ca să vezi cine sunt. De! Ti-am
făcut rău, dar... ai scăpat de mine. Lasă! Ce-a fost a trecut... Bonsoar. (vrea să
plece spre stânga.)
CHIRIAC (ieşindu-i cu un pas înainte) Te duci?
VETA La ce să mai stau? Ce mai am eu cu dumneata?
CHIRIAC Nu-mi mai zice "dumneata".
VETA Cum pofteşti să-ţi zic?
CHIRIAC Cum mi-ai zis până ieri.
VETA Azi e azi, ieri a trecut. (porneşte să iasă.)
CHIRIAC (tăindu-i drumul)
Şi nu vrei să se mai întoarcă?
VETA (scoboară un pas, depărtându-se de el la dreapta) Nu.
CHIRIAC (apropiindu-se) Veto!
VETA Nu; lasă-mă... Ce folos câtă fericire am avut un an, dacă într-o zi mi-am
plâns-o toată! Nu, nu mai voi; mai bine mi-este aşa cum sunt...
CHIRIAC Dar eu.. eu ce să fac?
VETA Ce fac şi eu... Învăţul are şi dezvăţ, nu ştii dumneata?
CHIRIAC Dezvăţ! Lesne din gură. Îi scoţi rumânului ochii şi după aia-i zici:
"Lasă că nu e rău şi fără să mai vezi... mai bine că s-a întâmplat aşa! N-o să mori
fără luminile ochilor!... Învăţul are şi dezvăţ!..." Dar dacă n-oi vrea eu să mai trăiesc aşa!... care va să zică să mor, 'ai?
VETA Ei, bine ar fi să poată muri omul când vrea; dar... nu moare nimeni de asta!
CHIRIAC Dar dacă eu oi muri? (se repede şi ia spanga de la puşcă.) Vezi
dumneata spanga asta?
VETA (se redepe la el şi vrea să i-o smucească) Chiriac!
CHIRIAC (luptându-se cu ea) Fugi!... Lasă-mă!...
VETA Nu te las! Te ştiu eu cine eşti. Nu te las! Nu voi să ţi se tragă moartea
de la mine.
CHIRIAC Lasă-mă! Lasă-mă!... (se luptă.)
VETA (desperată) Chiriac! (înecându-se.) Dacă vrei să te omori, omoară-mă întâi pe
mine! (se luptă din putere.) Chiriac!... Nu ţi-e milă ţie de mine? Toate, toate de un an şi mai bine le-ai uitat într-o zi?... Chiriac!...
CHIRIAC Tocmai pentru că nu le-am uitat, vreau mai bine să mor. Dacă nu
mai este nimic între noi, spune-mi dumneata cum să mai trăiesc! Dacă mă laşi,
dacă nu mai mă vrei, tot mort sunt eu; mai bine, lasă-mă: adio, viaţă! (se smuceşte.) Lasă-mă!
VETA (ţinându-l strâns) Chiriac! Vrei să strig? Eşti nebun?
CHIRIAC Da! Sunt nebun, fireşte că sunt nebun; m-ai înnebunit dumneata;
dumneata să-mi tragi păcatul! Câte gânduri şi dor m-a ars pe mine, nu mă-ntrebi?
VETA Dar tu pe mine nu mă-ntrebi?
CHIRIAC Nu mai voi să ştiu de nimic, nu mai ştiu cine sunt! Am vrut să mă
omor adineori în curte, dar ţi-am văzut trecând umbra peste perdeaua de la
fereastră, ş- am vrut să te mai văz o dată. Încai să mor lângă tine, cum am trăit.
(cu vorbele acestea Chiriac s-a mai domolit.)
VETA Chiriac, ascultă. Nu mi-ai zis tu să mă jur încă o dată? Dacă m-oi jura,
mă crezi?
CHIRIAC Te crez.
VETA (repede)
Dragă Chiriac, să n-am parte de ochii mei, să n-am parte de viaţa ta, să nu
mai apuc măcar o zi fericită cu tine, na! Ce mai vrei? Dacă ştiu eu ceva la sufletul
meu din câte ţi le-a sporit dumnealui.
CHIRIAC De ce te-ai dus la grădină?
VETA M-am dus numai de gura sorii-mii Ziţii. Era lume multă, de n-aveam
unde sta; cânta muzica; juca comedii; n-am auzit nimic, n-am văzut nimic. Toatea
seara în uietul grădinii m-am gândit numai la tine; parcă dormeam şi visam ceva...
Ştiam eu că o să mi se întâmple mie un necaz mare; mi se făcuse semn:
răsturnasem de dimineaţă candela.. Încă dumnealui, dacă m-a văzut că mă
speriu, zice: "Ei ce e dacă s-a răsturnat! Nu mai crede în prostii de-alea. Ce! Ce-o
să ni se-ntâmple? Să-mi arză cherestigiria? Arză sănătoasă! Nu m-a făcut ea pe
mine! Este asiguripsită... Atâta pagubă!..." Răsturnasem candela; pe urmă ochiul
ăl drept mi se bătea într-una de vreo trei zile. Pe tine te lăsasem acasă ştergându-ţi
puşca: ştii că ruginise încărcătura înăuntru şi te apucaseşi s-o scoţi cu vergeaua.
Nu puteam să-mi iau gândul de la puşcă. Mă gândeam: dacă s-o descărca,
Doamne fereşte! Puşca în mâna lui, ce să mă fac eu când l-oi găsi mort întins
acasă!... Da' de ce nu i-am spus să bage de seamă! De ce nu l-am rugat să o lase
cu gândurile toată seara. N-am văzut, zău! N-am văzut nimic, n-am auzit nimic!
Mă jur pe ce vrei tu; mă crezi?
CHIRIAC (biruit cu desăvârşite)
Te crez! (aruncă departe spanga şi ia pe Veta în braţe.)
VETA (strângându-l cu putere)
Chiriac! (rămân o clipă îmbrăţişaţi în tăcere.) Chiriac, să nu mai faci ce mi-ai
făcut, că mor... zău! mă omori...
CHIRIAC Nu, nu mai fac.
VETA Îmi făgăduieşti? Te juri?
CHIRIAC Da.
VETA Şi o să mă crezi că eu numai la tine mă gândesc?
CHIRIAC Da.
VETA Că numai pentru tine trăiesc?
CHIRIAC Da.
VETA Şi n-o să-mi mai zici nici o vorbă rea?
CHIRIAC Nu.
VETA Şi n-o să mai mă faci să plâng?
CHIRIAC Nu! Nu! Nu! Dar mă ierţi?
VETA Dar tu pe mine mă ierţi?
CHIRIAC Eu te-am iertat de mult (se strâng bine în braţe).
JUPÂN DUMITRACHE
(de afară, sub fereastră) Chiriac! Chiriac!
(Cei îmbrăţişaţi rămân încremeniţi ascultând.)
VETA Hii! Dumnealui...
CHIRIAC
(repede, fără s-o lase din braţe, merge spre fereastră)
Nu-i nimic! Trece la posturile dinspre Marmizon... (cătră jupân Dumitrache,
pe fereastră.) Dumneata eşti, jupâne?
JUPÂN DUMITRACHE (de afară) Dar ce, Chiriac puiule, nu te-ai mai culcat?
CHIRIAC Încă nu, jupâne, acu mă culc.
JUPÂN DUMITRACHE
(de afară) Somn uşor!...
IPINGESCU (asemenea) Şi vise plăcute, onorabile!
JUPÂN DUMITRACHE (depărtându-se treptat)
Chiriac, puiule, ia vezi de ce am vorbit, fii cu ochii-n patru, d-aproape de tot:
mă ştii că ţiu când e la o adică...
CHIRIAC (strângând pe Veta cu putere)
Lasă, jupâne, mă ştii că consimţ la onoarea dumitale de familist!...
(Cortina)
ACTUL II
(Aceeaşi odaie. O lampă cu gaz arde pe masă) VETA, CHIRIAC
SCENA I
VETA, CHIRIAC
VETA Du-te, puiule, du-te; fii cuminte, sunt aproape de unsprezece... Cine
ştie? Vine fără veste!
CHIRIAC Aş! Mai are două ceasuri bune de alergat; nu poate veni aşa degrab'.
VETA De unde ştii ce se-ntâmplă? Paza bună trece primejdia rea.
CHIRIAC N-ai grijă, dragă, când îţi spui eu că nu vine; are să meargă până la
Cotroceni, ce te gândeşti? Nu-l ştii pe el că umblă agalea?...
VETA Bine, dar aş vrea şi eu să mă culc; zău, sunt obosită grozav. Ştii tu că
de ieri seară de când ne-am certat, până acum n-am închis ochii?
CHIRIAC Ei! D-apoi eu i-am închis!
VETA Tocmai d-aia; sărută-mă încă o dată şi du-te şi tu de te culcă. Mâine ai
să ieşi la ezirciţ; ai uitat că trebuie să te scoli până-n ziuă?
CHIRIAC Bine zici! Cum să uit, se poate? Mâine trebuie să mă scol la patru
ceasuri. Are să vie gornistul, să mergem să luăm doi oameni din companie, ca să
ridicăm pe Tache pantofarul de la Sfântul Lefterie.
VETA Apoi mi-a spus leliţa Safta, că-i bolnav de lingoare.
CHIRIAC Ce treabă am eu cu boala lui? Ce, eu sunt bolnav? Nu mă priveşte
pe mine. Îl am pe listă, trebuie să se prezante la ezirciţ.
VETA (tresărind, ca cum ar fi auzit ceva)
Ia taci! (ascultă.) Mi s-a părut că umblă cineva pe portiţă. 'Aide, Chiriac,
sărută-mă şi du-te.
CHIRIAC (o sărută) Mâine seară nu te mai duci la "Iunion"?
VETA Nu, nu mai mă duc fără tine... Dar tu... nu uiţi ce mi-ai făgăduit, n-o să
mă mai necăjeşti niciodată?
CHIRIAC Niciodată. (o sărută, o strânge-n braţe şi pleacă.) Bonsoar. (se mai
întoarce spre a repeta jocul şi iese în stânga planul din fund.)
VETA (singură, fredonează încet, coborând la masă)
"Într-un moment de fericire, Stelele s-au umplut de dor Şi, printr-o perlă
de iubire, Mi-au revărsat raze lor." (fredonează din ce în ce mai încet.) Trebuie
să fie trecute de unsprezece... Să mă culc... Ce obosită sunt!
Nu mai pot... (şade lângă masă, deschide albumul şi dă de portretul lui
Chiriac.) Ah! Ah! Chiriac! (fredonează întâia strofă din "Portretul" de d. G. Sion.)
"Când ore de-ntristare vor turbura vreodată Frumoasa-ţi inimioară, tu vei portretul
meu, Şi crede că eu sufer cu tine deodată, Şi c-amândoi atuncea compătimim
mereu." (Urmează mai încet; micşorează lumina lămpii de tot şi începe a se pregăti
de culcare. Uşa din fund se deschide încet în vremea asta, şi se arată Rică Venturiano;
odaia este foarte slab luminată de flacăra închisă a lămpii.)
SCENA II
VETA şi RICĂ VENTURIANO, apoi JUPÂN DUMITRACHE şi
IPINGESCU de afară
RICĂ
(intră, se opreşte pe prag, vede pe Veta în spate, răsuflă din adânc, pune
mâna la inimă şi înaintează în vârful degetelor până la spatele scaunului ei; cade
în genunchi şi începe cu putere)
Angel radios!
VETA (dă un ţipăt, se scoală şi fuge în partea ceailaltă a scenii făcându-şi cruce şi
scuipându-şi în sân) A!
RICĂ (întorcându-se în genunchi spre partea unde a fugit ea) Angel radios! Precum
am avut onoarea a vă comunica în precedenta mea epistolă, de când te-am văzut întâiaşi
dată pentru prima oară mi-am pierdut uzul raţiunii; da! Sunt nebun...
VETA Nebun! (strigând.) Săriţi, Chiriac! Spiridoane!
RICĂ Nu striga, madam, (se târăşte un pas în genunchi) fii mizericordioasă!
Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer peste
poate, parcă sunt turbat.
VETA Turbat?... Domnule, spune-mi degrab', c-aminteri, strig: cine eşti, ce
pofteşti, ce cauţi pe vremea asta în casele oamenilor?
RICĂ (se ridică şi se apropie de dânsa tăindu-i drumul)
Cine sunt? Mă întrebi cine sunt? Sunt un june tânăr şi ne- feric, care sufere
peste poate şi iubeşte la nemurire.
VETA Ei! Ş-apoi? Ce-mi pasă mie! (după o mică reflecţie.) Vai de mine! Asta e
vun pungaş: a aflat că nu-i dumnealui acasă şi umblă să ne pungăşească. (tare
strigând.) Chiriac! Spiridoane! Săriţi! Hoţii!
RICĂ (cu mâinile rugătoare)
Nu striga! Nu striga! Fii mizericordioasă; aibi pietate! M-ai întrebat să-ţi spui
cine sunt, ţi-am spus. Mă întrebi să-ţi spui ce caut... Ingrato! Nu mi-ai scris chiar
tu însuţi în original?
VETA Eu?
RICĂ Da! (se ridică.) Nu mi-ai scris să intru fără grijă după zece ceasuri la
numărul 9, strada Catilina, când oi vedea la fereastr că se micşorează lampa? Iată-
mă. M-am transportat la localitate pentru ca să-ţi repet că te iubesc precum
iubeşte sclavul lumina şi orbul libertatea.
VETA Adevărat, domnule, parol că eşti nebun. Visezi; ţi- am scris eu dumitale
vreo scrisoare? Auzi obrăznicie! Ştii dumneata cu cine vorbeşti?
RICĂ Cum să nu ştiu? În van te aperi. Şi tu mă iubeşti pe mine, nu mai
umbla cu mofturi. Te-am văzut d-atunci seara de la "Iunion"...
VETA De la "Iunion"? (caută cu gândul.)
RICĂ Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în
ochii tăi cei sublimi că şi tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine
chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simţisem că mitocanul de cumnatu-tău
mă mirosise, ştia că mă ţiu după voi; şi, abandonându-mă curajul de a mai intra
într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să
nu paţ vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; mam
ţinut după voi până în această suburbie, în colţul stradei; dar când să-ţi văz
justaminte adresa, mi-a tăiat drumul nişte câini. Când am aflat că şezi pe aci, team
curtat la nemurire şi m-am informat prin băiatul de la cherestegeria lui
cumnatu-tău cum stai cu familia ta. Am aflat că acum eşti liberă, ţi-am scris
prima mea epistolă într-un moment de inspiraţiune, ai primit-o, mi-ai răspuns să
viu, şi am venit... pentru ca să-ţi repet că: (cade iar în genunchi) nu, orice s-ar
zice şi orice s-ar face, eu voi susţinea, sus şi tare, că tu eşti aurora, care deschide
bolta înstelată într-o adoraţie poetică, plină de... (urmează declaraţia foarte iute
până ce-l întrerupe Veta.)
VETA (a ascultat cu mult interes toată tirada lui Rică şi-l întrerupe izbucnind de
râs). Ha! Ha! Ha! Acu înţeleg eu tot! Ha! Ha! Ha!
RICĂ Râzi, râzi, ingrato, de amoarea mea?
VETA Da' cum, Doamne iartă-mă! Să nu râz?... Vezi bine că râz. Apoi ştii
dumneata cu cine vorbeşti?... Mă cunoşti?... Ştii bine cine sunt?
RICĂ Cum să nu ştiu! Tu eşti angelul visurilor mele, tu eşti steaua, pot
pentru ca să zic chiar luceafărul, care străluceşte sublim în noaptea tenebroasă a
evistenţii mele, tu eşti...
VETA (care trece la lampă, i măreşte focul şi se pune cu chipul în bătaia luminii)
Zău? Ia uite-te bine! (râde.)
RICĂ (foarte încurcat, se scoală de jos şi se dă înapoi împiedicându-se)
Madam! Să am pardon! Scuzaţi! Cocoană! Considerând că... adică, vreau să zic,
respectul... pardon... sub pretevt că şi pe motivul... scuzaţi... pardon...
VETA (râzând)
Bine, pardonul ca pardonul, dar te rog, dacă ţii la pielea dumitale, să te duci
mai degrabă, să ieşi curând din casa asta, că, Doamne fereşte! De te-o călca aici
bărbatu-meu (accentuând) mitocanul... De!...
RICĂ Scuzaţi... pardon...
VETA Apoi zău nu ştiu ce s-o mai alege de dumneata. Bărbatu-meu sufere
grozav de gelozie şi e în stare a fi capabil să te omoare.
RICĂ (speriat) Să mă omoare!
VETA Deja alaltăieri seara ai avut noroc de ţi-a tăiat drumul câinii şi nu te-a
lăsat să intri în uliţa noastră. Aminteri, dumnealui s-a suit repede sus, a deşteptat
pe Chiriac...
RICĂ Chiriac!
VETA Da, tejghetarul nostru, şi au ieşit amândoi, unul pe maidan şi altul pe
la poartă ca să te prinză în uliţă. Încă Chiriac luase şi levorverul; dar până să iasă
ei, dumneata fugiseşi...
RICĂ (îngrijat) Levorverul!... Madam, vă rog binevoiţi a-mi da drumul d-aici de
urgenţă...
VETA Ei! Ştii că-mi place! Ce! Te ţiu eu? Du-te, uşa-i deschisă; du-te repede,
şi bagă de seamă la poartă să nu dai piept în piept cu dumnealui, că de-acum
încolo trebuie să se întoarcă acasă. Apucă pe maidan şi ieşi devale spre Antim.
Bagă de seamă să nu te întâlneşti cu bărbatu-meu, că te cunoaşte, şi cum te-o
vedea, zău! Te umflă.
RICĂ Mă umflă!... (vrea să plece, apoi stă şi se întoarce.)
Cocoană, eşti o damă venerabilă; profit de ocaziune, spre a vă ruga (cu multă
volubilitate) să primiţi asigurarea înaltei stime şi profundului respect, cu care am
onoare a fi al domniei-voastre prea supus şi prea plecat, Rică Venturiano, arhivar
la judecătoria de pace circumscripţia de galben, poet liric, colaboratore la ziarul
"Vocea Patriotului Naţional", publicit şi studinte în drept...
VETA În drept, în strâmb, ce-mi pasă mie! Du-te odată, ori ţi s-a făcut
pesemne de vun conflict...
RICĂ Nu, madam, nu; eu sunt june cu educaţie, nu voi să paţ nici un conflict!
VETA Apoi, atunci du-te! Ce mai stai?
RICĂ Mă duc; scuzaţi, pardon, bonsoar!
VETA 'Aide! (vrea să-l conducă până la uşă; când vrea să deschiză uşa ca să-i
dea drumul, s-aude glasul lui jupân Dumitrache în curte. Rică şi Veta coboară
înspăimântaţi.)
JUPÂN DUMITRACHE (afară în curte)
Îţi spui că i-am văzut eu capul pe fereastră. E aici în casă. Chiriac! Spiridoane!
VETA (îngrozită) Muziu! Domnule! M-ai nenorocit, şi dumitale atâta ţi-a fost! Fugi,
fugi, că te omoară!
RICĂ Aoleo! (se repede să fugă pe uşă.)
VETA (oprindu-l) Nu p-acolo!
JUPÂN DUMITRACHE (d-afară) Dacă nu i-o ajunge ce i-oi da eu moftangiului, să-
mi tai mie favuridele!
IPINGESCU (tot d-afară) Rezon! (se aud paşi repezi suind scările.)
RICĂ (desperat) Madam, cocoană! Ai mizericordie de un june român în primăvara
existenţii sale! De-abia douăzeci şi cince de roze şi jumătate înnumăr, douăzeci şi şase le
împlinesc tocmai la sfântul Andrei... Scapă-mă!
VETA Da... dar pe unde? A! Pe fereastra asta; ieşi curând, treci binişor pe
schele la stânga, lasă-te pe scară în capătul binalii; jos e o portiţă scurtă, care dă
în maidan... Fugi iute!...
RICĂ (iese pe fereastră, se loveşte cu capul de zid şi-şi turteşte pălăria)
Pardon!... Scuzaţi!... Bonsoar! (dispare pe fereastră, paşii se apropie.)
SCENA III
VETA singură, apoi DUMITRACHE şi IPINGESCU
VETA A scăpat sărmanul... Ce comedie! Doamne sfinte! Dacă-l prindea
Chiriac, îl omora. Vezi dumneata cine mi-a fost soră-mea Ziţa! D-aia se ţinea
dumneaei de capul meu să tot batem grădinile; era amorezată. Şi eu, proastă, să
nu ştiu nimic, şi să-mi fac zile amare cu Chiriac din pricina lui musiu ăsta... Bine
că a scăpat, vai de el; acum trebuie să-i sfârâie călcâiele pe maidanul lui Bursuc.
(coboară la masă şi se face că lucrează. Uşa din fund se deschide de perete şi intră
furioşi jupân Dumitrache şi Ipingescu cu săbiile scoase.)
JUPÂN DUMITRACHE (înaintează strajnic)
Cocoană! Cine a fost acum aici? (Ipingescu caută cu ochii în toate părţile, se
uită pe sub pat, pe sub masă, peste tot.)
VETA Cine să fie?
JUPÂN DUMITRACHE (fierbând) Cine să fie?... Ştiu eu cine să fie? Dacă aş şti, nu
te-aş întreba.
IPINGESCU Rezon! (caută mereu.)
VETA Ei! Ştii că eşti nu ştiu cum! Ce vii aşa turbat? Uite, cu sabia scoasă, ca
la bătălie.
JUPÂN DUMITRACHE Nu râde, cocoană, după ce că paţ un afront tocmai la
ce-am ţinut eu, nu râde; du-te dincolo, cocoană!... De ce nu te-ai culcat pânacum?
VETA Zău, că nu eşti în toată firea! Auzi că de ce nu m-am culcat; pentru că
nu mi-a fost somn. Ce! Vrei să mă culc şi să-mi las lucru? Mâine e sărbătoare,
trebuie să mă gătesc să merg la biserică.
IPINGESCU Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE Cocoană, du-te dincolo, aci avem treabă; du-te curând.
(umblă agitat, strigând.) Spiridoane! Spiridoane! Chiriac! Spiridoane! Chiriac! (către Veta.) Rău ai făcut, cocoană!
VETA Ce rău? Ce visezi? Ce-am făcut?
JUPÂN DUMITRACHE Ştii dumneata bine! Dumneata să tragi păcatul de ce so
întâmpla (sinistru), că are să se întâmple lucru mare, cocoană, măcar să ştiu de
bine că merg la cremenal!
VETA Eşti nebun! (aparte.) Acu nu mai mi-e frică.
JUPÂN DUMITRACHE (strajnic la culme) Du-te, cocoană, şi nu râde.
VETA Iaca, mă duc. (iese răzând în stânga planul întâi.)
SCENA IV
JUPÂN DUMITRACHE, NAE IPINGESCU,apoi SPIRIDON
JUPÂN DUMITRACHE Ştii (se îneacă de emoţie), mă stăpânesc, adică-i
vorbesc cu perdea, nu voi să-i isplic lucru formal, ca să n-o ruşinez.
IPINGESCU Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE Ştii cum e dânsa... IPINGESCU Coana Veta?
Ruşinoasă,... mie-mi spui? JUPÂN DUMITRACHE
(plimbându-se agitat)
Adică chiar în casa mea să nu pot eu pune mâna pe bagabontul? Că n-a avut
pe unde ieşi; altă scară nu mai are casa. (strigă.) Spiridoane! Chiriac! Chiriac!
Spiridoane!
SPIRIDON (vinde din dreapta, cu părul vâlvoi, sculat zăpăcit din somn)
Ce-i porunca, jupâne?
JUPÂN DUMITRACHE Porunca? Vino să-ţi dau poruncă. (îl ia de păr.)
IPINGESCU Hahahaha! Dă-l, dă-l căţeaua!
JUPÂN DUMITRACHE Apoi parcă ne-a fost vorba, musiu Spiridoane băiete, să
nu te mai găsesc dormind când mă-ntorc acasă! Na poruncă! Na poruncă! Mai na
poruncă! Să-ţi mai treacă de piroteală!
SPIRIDON (plângând) Auliu, jupâne, auliu! Ce ţi-am făcut eu, jupâne, dacă am dormit?
IPINGESCU (strajnic cătră Spiridon)
Pentru ce nu eşti prezent la apelul nominal?...
SPIRIDON Auliu! (se jeleşte.)
JUPÂN DUMITRACHE Taci! Unde-i Chiriac?
SPIRIDON (fugind într-un colţ) Nu ştiu...
JUPÂN DUMITRACHE (se repede la el; Spiridon fuge) Da' să mănânci şi să dormi
ştii?
SPIRIDON Doarmne în odaia dumnealui, jupâne.
JUPÂN DUMITRACHE Doarme? Toţi dormiţi, dormirea-ţi somnul ăl lung! Pâinea
ştiţi să mi-o mâncaţi. Cheamă pe Chiriac degrabă... mergi!
IPINGESCU (cătră Spiridon, bătându-i din picior) Urgent! (Spiridon iese degrab' în
stânga.)
JUPÂN DUMITRACHE Chiriac! Chiriac!... Eu arz în foc şi toţi trag la aghioase!
Eu arz de onoarea mea de familist şi lor de somn le arde... Chiriac!
SCENA V
ACEIAŞI CHIRIAC, apoi SPIRIDON
CHIRIAC (Ştergându-se la ochi, în costum de noapte, vine moale de somn, din
stânga) Ce-i jupâne? Ce s-a aprins? Arde? Unde arde?
JUPÂN DUMITRACHE (luându-l de mână şi aducându-l în faţa scenii) Chiriac!
(scurt.) M-am nenorocit!
CHIRIAC Pentru ce?
JUPÂN DUMITRACHE S-a dus ambiţul!
CHIRIAC Cum?
JUPÂN DUMITRACHE Tocmai la ce am ţinut...
CHIRIAC Ce?
JUPÂN DUMITRACHE Mi s-a necinstit onoarea de famil- ist!
CHIRIAC Aş! nu se poate; ţi s-a părut!
JUPÂN DUMITRACHE Am văzut cu ochii.
CHIRIAC Aş! Aşa m-ai speriat şi alaltăieri seara; aşa ţi se năzare dumitale.
JUPÂN DUMITRACHE Chiriac, întreabă şi pe nenea Nae!
IPINGESCU(grav) Aprob pozitiv.
CHIRIAC (dezmeticit) Cum? Când? Unde? Cine?
JUPÂN DUMITRACHE Bagabontul!
CHIRIAC Ei?
JUPÂN DUMITRACHE Maţe-fripte, Chiriac puiule, l-am văzut din uliţă pe
fereastră aici în casă... cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap.
IPINGESCU Idem.
(Spiridon intră din dreapta.)
CHIRIAC Aici în casă? Nu mă băga-n păcate, jupâne!
SPIRIDON (aparte) Cu ochelari? Cu giuben? E persoana cocoanii Ziţii. (iese pe furiş
prin fund.)
JUPÂN DUMITRACHE L-am văzut cu ochii mei, şi nu se poate să fi ieşit daici,
că n-avea pe unde! Pe scară m-am suit eu cu nenea Nae, trebuia să dau piept
în piept cu el. Trebuie să fie aici în casă ascuns. Trebuie să-l găsim. (iese în
dreapta.)
CHIRIAC (bătându-se-n piept) Las' pe mine, jupâne.
IPINGESCU (care se află la fereastra din stânga)
Să am pardon: fereastra asta dă pe schele, schelele merg până-n capătul
binalii. (Jupân Dumitrache reintră şi iese căutând în stânga.)
CHIRIAC Da.
IPINGESCU Ei! Acolo nu-i scară? Dacă o fi ieşit pe aici pe fereastră, s-a dus, a
scăpat pe maidanul lui Bursuc.
CHIRIAC Nu se poate să fi găsit scara. Schelele se-nfundă în podul grajdului;
podul nu-i podit până acuma, e gratie numa, şi scara este în partea ailaltă, în
dosul binalii.
JUPÂN DUMITRACHE (reintră în stânga desperat)
Mi s-a dus ambiţul, nu mai voi să ştiu de nimic! Mi s-a ne- cinstit onoarea de
familist, acum nu mai îmi pasă măcar să intru şi-n cremenal! (căutând cu ochii,
găseşte ba- stonul lui Rică uitat pe scânduri lângă scaunul unde acesta a căzut în
genunchi la intrare. Chiriac şi Ipingescu caută şi ei în toate părţile.) Chiriac!
Chiriac! puiule, uite! (arată bastonul.) Mai zi că mi s-a părut.
SCENA VI
ACEIAŞI VETA (din stânga)
VETA Ce e, frate, ce e?
CHIRIAC (cu putere cătră ea) Nu scapă el, cocoană, nici mort din gheara mea!
JUPÂN DUMITRACHE (asemenea) Da, cocoană, nici mort.
IPINGESCU (asemenea) Absolut!
CHIRIAC 'Aide, jupâne, 'aide, nene Nae! (vrea să se repează peste fereastră cu
puşca-n mână.)
VETA (aleargă şi se pune în dreptul ferestrii)
Sunteţi nebuni? Vreţi să se rupă schelele cu voi? Chiriac, nu ştii că schelele
sunt părăsite de trei săptămâni? Vrei să te prăpădeşti?
CHIRIAC Lasă-ne cocoană! (vrea s-o dea în lături, ea nu se lasă.)
JUPÂN DUMITRACHE
(asemenea) Lasă-ne cocoană!
IPINGESCU
(asemenea) Pardon!
VETA (lui Chiriac) Iar te iei după vreo bănuială de-a dumnealui, iar? Ai uitat ce...
JUPÂN DUMITRACHE Da, bănuială... cu ochilari la nas şi cu giobenu-n cap!
CHIRIAC (se luptă cu Veta)
Lasă-mă, cocoană! (scapă din mâinile ei şi iese pe fereastră.)
VETA (şovăie şi cade pe scaun) Chiriac!
JUPÂN DUMITRACHE Înainte, Chiriac! Înainte, nene Nae! (iese pe fereastră,
Nae Ipingescu îl urmează.)
VETA (sculându-se şovăind, scoate capul pe fereastră) Chiriac! Chiriac! Binişor! Să
nu cazi!
SCENA VII
VETA, ZIŢA
ZIŢA (intră prin fund repede) Ce e, ţaţo? Ce s-a întâmplat? Mi-a spus Spiridon...
VETA (sculându-se repede de pe scaun)
Ziţo, Ziţo, tu mi le faci toate, tu m-au dus la "Iunion", tu ai dat nas
amploiatului să se ţie după noi, de mi-am găsit beleaua cu Chiriac...
ZIŢA Cu Chiriac?
VETA (dregând-o) Cu dumnealui, cu Chiriac, cu toţi; l-ai chemat să vie, şi în loc să
vie la tine a venit aici.
ZIŢA Şi?...
VETA Şi tocmai când să-i dau drumul înapoi pe uşe, iacătă-i dumnealui cu
Nae ipistatul se suia pe scară strigând ca nişte turbaţi...
ZIŢA Şi pe urmă?
VETA L-am făcut scăpat pe fereastră, i-am dat drumul pe schelă, ca să iasă
pe la spatele binalii, pe portiţa dinspre maidan.
ZIŢA (cu spaimă) Pe portiţa dinspre maidan!
VETA Da, pentru că pe scara a mare s-ar fi întâlnit piept în piept cu
dumnealui.
ZIŢA (zdrobită) Ţaţo! Per l'amour di Dieu! Portiţa dinspre maidan e încuiată; adineori
am vrust să viu eu p-acolo, ca să nu mai ocolesc, şi a trebuit să mă întorc iar pe uliţă ca să
intru în curte.
VETA Încuiată? Şi ulucile sunt de doi stânjeni! Atunci persoana în chestie n-a
putut fugi! Ziţo, Ziţo! E primejdie! dumnealui e grozav, Chiriac e nebun!
ZIŢA Vai de mine! Monşerul meu! Mi-l omoară!
VETA Chiriac a luat puşca cu spangă şi dumnealui a scos sabia...
ZIŢA Nu mai spune ţaţo, că mor! (se aude o dărâmare de scânduri.)
VETA Taci! (ascultă amândouă.)
JUPÂN DUMITRACHE (de afară) Aţin'te, Chiriac!
IPINGESCU (de afară) Stai! În numele Costituţiunii!
VETA (îngrozită) L-a prins!
ZIŢA (asemenea) Ah! Mor!
VETA Sunt în curte, 'aide să mergem degrabă. Tu ai făcut încurcătura, tu s-o
descurci! 'Aide repede de scapă omul din primejdie.
ZIŢA 'Aide! (Amândouă pornesc să iasă prin fund; când ele vor să păşească
pragul, s-aude alt zgomot afară şi strigăte.)
GLASUL LUI JUPÂN DUMITRACHE Nu le lăsa, Chiriac! (zgomot, strigăte şi o
detunătură de puşcă.)
VETA Chiriac!
ZIŢA Monşerul meu! (ies amândouă desperate.)
SCENA VIII
RICĂ VENTURIANO, apoi SPIRIDON
RICĂ (Coboară încet pe fereastră pe unde a ieşit; este prăfuit de var, ciment şi
cărămidă; părul îi este în neorânduială; pălăria ruptă; e galben şi tras la faţă;
tremură şi i se încurcă limba la vorbă; i se năluceşte a spaimă din când în când şi
îl apucă slăbiciune la încheieturi.) Am scăpat până acum! Sfinte Andrei, scapă-mă
şi de acu încolo: sunt încă june! Geniu bun al venitorului României, protege-mă; şi
eu sunt român! (răsuflă din greu şi îşi apasă palpitaţiile.) O ce noapte
furtunoasă! Oribilă tragedie! (i se pare că aude ceva şi tresare.) Ce de
peripeţiuni!... Ies pe fereastră şi pornesc pe dibuite pe schele! Mă ţiu binişor de zid
şi ajung în capătul binalii... Destinul mă persecută implacabil... Schelele senfundă;
nici o scară... Cocoana perfidă mă indusese în eroare... Vreau să mă-ntorc
şi d-odată auz pe inimici venind în faţa mea pe schele. O iau înapoi fără să ştiu
unde merg; mă împiedic de un butoi cu ţiment... O inspiraţiune,... eu ca poet am
totdeauna inspiraţiuni!
M-ascunz în butoi! Paşii inimicilor s-apropie în fuga mare, mulţi inşi trec iute
pe lângă butoiul meu înjurându-mă; eu, ca june cu educaţiune, mă fac că n- auz...
Toţi se depărtează... Auz un zgomot, strigăte, ţipete de femei, în fine o
împuşcătură. Zgomotul apoi cu încetul se stinge, totul rămâne într-un silenţiu
lugubru, numai din depărtare se aude orologiul de la Stabiliment bătând
unsprezece şi douăzeci... oră fatală pentru mine!
Ies binişor din butoiul meu, mă târăsc de-a buşele pe schele şi mă pomenesc
înapoi aci... Ce să fac? Pe unde să ies? Îmi trebuie o inspiraţiune ingenioasă...
(pune mâna la frunte şi caută în gând.) Da, am găsit-o! Să ies pe uşe. (merge
repede în vârful degetelor la uşa din fund, o deschide; afară, în sală, e beznă.)
Obscuritate absolută! (merge la fereastră.) A! Auz paşi; vine cineva pe schele. (se
repede la uşa din dreapta, a odăii lui Spiridon.) P-aici! (Spiridon intră în acelaşi
moment repede, şi se lovesc amândoi în piept.) Ah! Cum m-ai speriat! (îi vine rău.)
SPIRIDON Domnule, musiu, tot aici eşti? E foc mare, trebuie să fugi! Dacă o
pune mâna pe dumneata, te omoară...
RICĂ Mă omoară?... Scapă-mă, băiete, scoate-mă de aici... Pe unde să ies?
(pornind spre uşa din dreapta, pe unde a intrat Spiridon.) Pe aici...
SPIRIDON Nu se poate. (îi taie drumul.) Odaia d-acolo răspunde toto pe scara
a mare; vrei să te-ntâlneşti cu ei piept în piept?
RICĂ Nu, nu voi; dar atunci ce-i de făcut! Evistenţa mi- este periclitată. Voi să
scap. Scapă-mă: îţi dau bacşiş trei sferturi de rublă.
SPIRIDON Trei sferturi de rublă: şase pachete de tutun! Te scap.
RICĂ Cum? Pe unde? Spune-mi iute, că mi-e degrabă, îmi vine stenahorie.
SPIRIDON Dumneata stăi aici. Eu mă duc colea în odăiţă (la dreapta), deschiz
uşa care dă în scară, cum i-oi vedea că se urcă sus, te chem în odaie, închidem
uşa de la mijloc, şi când or intra cu toţii aici, îţi dau drumul pe dincolo pe scară, te
cobori şi ieşi repede pe poartă... Lasă că te scap, n-ai grijă.
RICĂ Da, du-te degrabă!
SPIRIDON(cu şiretenie) Apoi, nu-mi dai?
RICĂ Ce?
SPIRIDON Ce mi-ai făgăduit.
RICĂ Ba da, îţi dau. (se caută în toate buzunarele şi completează suma din
mărunţele; Spiridon o socoteşte cu scumpătate.) Băiete, (solemn) tânărule! Ştii tu
în ce poziţiune mă găsesc? Ştii tu ce pericol mă ameninţă?
SPIRIDON Ba bine că nu! Dacă n-oi şti eu păpara lui jupânul!... Hehei! Lasă;
dacă n-ăi putea scăpa...
RICĂ 'Ai? (şovăie.)
SPIRIDON Ai să vezi şi dumneata al dracului ce e... De ce-i zice lui "Titircă
Inimă-Rea"?
RICĂ Nu, nu voi să văz, scapă-mă.
SPIRIDON (cam rece) Ei! Lasă, dacă oi putea, te scap eu, fireşte.
RICĂ A! (şovăie.) Auz zgomot pe scară; se suie... (şovăie.) Aleargă; scapă-mă!
(Spiridon iese încet în dreapta, numărând gologanii; Rică îl zoreşte de la spate.)
SCENA IX
RICĂ, DUMITRACHE, CHIRIAC, IPINGESCU, ZIŢA şi apoi VETA
RICĂ (o clipă singur; joc de scenă mută; deodată se aud în odaia din dreapta palme, şi Spiridon ţipând) A! (paşi pe scară; Rică se repede la uşa din dreapta.)
JUPÂN DUMITRACHE (întâmpinându-l cu sabia scoasă) Stăi!
RICĂ (dându-se înapoi) Sunt mort, sfinte Andrei! (se repede la fereastra schelelor în stânga.)
CHIRIAC (întâmpinându-l, sare pe fereastră în scenă, cu puşca cu baionetă în
mână, ca de asalt) Stăi!
RICĂ (dându-se înapoi şovăind) Geniu bun al venitorului României! (se repede la
uşa din fund.)
IPINGESCU (întâmpinându-l cu sabia scoasă)
Stăi! (recunoscând pe Rică, îi cade sabia din mână.) Nu mă nebuni, onorabile!
Dumneata eşti?
RICĂ (tremurând grozav) Eu! (Ziţa intră prin fund.)
JUPÂN DUMITRACHE Ce pofteşti, mă musiu? (se repede să-l umfle. Ziţa i
sare-n piept şi-l opreşte.)
CHIRIAC (trânteşte puşca şi scuipă în palme) Lasă-mi-l mie, jupâne! (se repede şi el
să-l umfle.)
IPINGESCU (sărind şi oprind în piept pe Chiriac) Nu da, onorabile!... îl cunosc eu.
CHIRIAC (lui Ipingescu) Dă-te la o parte!
ZIŢA (lui Jupân Dumitrache)
Nene Dumitrache, nu-mi asasina viitorul! (se luptă cu el.)
JUPÂN DUMITRACHE Lasă-l să-l întreb numai: ce pofteşti, mă musiu?
CHIRIAC Lasă-mă, nene Nae, să-l învăţ eu pe maţe-fripte să mai umble după
nevestele negustorilor!
IPINGESCU (strigând tare ca să acopere toate strigătele)
Staţi! Staţi! Că e-ncurcătură! Pe dumnealui îl cunosc eu! Dumnealui nu-i d-ei de
care credeţi dumneavoastră; e cetăţean onorabil.
CHIRIAC Da' de onorabil n-are-ncotro! (vrea să se repează.)
IPINGESCU (oprindu-l) E d-ai noştri, e patriot!
JUPÂN DUMITRACHE Dacă-i patriot, de ce umbră să-mi strice casa? De ce
mă atacă la onoarea de familist? (vrea să se repează; Veta intră prin fund.)
ZIŢA Nene! Nene! Iartă-mă! Nu e ce crezi dumneata.
JUPÂN DUMITRACHE Dar ce e?
CHIRIAC Ce e?
VETA (trecând lângă Chiriac şi luându-l la o parte necăjită)
Ce e, ce e! Oameni în toată firea şi nu-nţelegeţi ce e! Umblaţi ca nebunii!
(şoptindu-i repede.) Iaca ce e! Tânărul umbă după Ziţa, s-a amorezat cu ea de la
"Iunion", ştii din seara când s-a luat după noi, şi-a trimes unul la altul bilete de
amor, şi-n loc să meargă la ea acasă, a greşit ş-a venit aici. Nu ţi-am spus eu că e
tot o bănuială proastă de-a dumnealui. Mă faci să intru în alte alea cu nebuniile
tale. Iaca ce e; ai văzut? (în timpul acesta Jupân Dumitrache, cam încurcat de
potolirea lui Chiriac, vrea să asculte şi el explicaţia.)
CHIRIAC (domirindu-se) A!
JUPÂN DUMITRACHE (trecând lângă Veta) Ei! Ce e!
(În timpul acesta, scenă mută între Ipingescu, Rică şi Ziţa mai în fund.)
VETA (cătră Chiriac) Spune-i ce e. (trece în fund.)
CHIRIAC (luând la o parte pe Jupân Dumitrache şi şoptindu-i)
Ce e, ce e! Oameni în toată firea şi nu înţelegem! Umblăm ca nebunii! Iaca ce
e! Tânărul umblă după Ziţa; s-a amorezat cu ea de la "Iunion", ştii, din seara aia
când s-a luat după dumneavoastră, şi-a trimes unul la altul bilete de amor, şi în
loc să meargă la ea acasă, a greşit ş-a venit aici. Nu ţi-am spus eu, jupâne, că aşa
îţi căşunează dumitale! M-ai făcut să alerg ca nebunii, să-mi rup gâtul! Doamne
fereşte! Dacă făceam şi moarte de om? Iacă ce e; ai văzut?
JUPÂN DUMITRACHE (înseninat şi domirit)
A! (căutând la Ziţa cu coada ochiului.) Ei! Bată-te, Ziţo, să te bată! (Chiriac trece
lângă Ipingescu.)
ZIŢA (plecândochii cunevinovăţie) Nene!
JUPÂN DUMITRACHE (cu părinţie) Ei! Nu te ruşina! Ale tinereţii valuri! (cătră
public.) Fată romanţioasă! D-aia dumneaei: "'Ai, nene, la «Iunion», parol! Să mă-ngropi!"
(În timpul acesta, cei ce n-au vorbit sunt grupaţi în fund; Rică încă nu-şi poate
veni bine în fire.)
IPINGESCU (înaintând lângă Jupân Dumitrache)
Onorabile! (cu ifos.) Ştii cine-i tânărul ăsta? (arată pe Rică.)
JUPÂN DUMITRACHE Cine?
IPINGESCU Asta e ăl care scrie la "Vocea Patriotului Naţional".
JUPÂN DUMITRACHE Nu mă nebuni!
IPINGESCU Parol.
JUPÂN DUMITRACHE Ei, fugi că mor!
IPINGESCU D-apoi ce crezi! Chiar el însuşi în persoană: e băiat bun, d-ai
noştri, din popor. El combate în articolul ăl de astă-seară, ştii cu "sufragiul".
JUPÂN DUMITRACHE (încântat) Ei bravos! (încet.) Apoi de! Să facem cunoştinţă.
Cum e amorezat cu Ziţa, mai ştii? De unde a fost să iasă norocul fetii!
IPINGESCU Rezon! Aia ziceam şi eu. (cătră Rică.) Onorabile domn, permite-mi
pentru ca să-ţi prezant pe cetăţeanul Dumitrache Titircă, comersant, apropitar şi
căpitan în gvarda civică. (cu importanţă.) E d-ai noştri. (grupul din fund
înaintează.)
RICĂ Sunt încântat. (se confundă în complimente.) Mersi de cunoştinţă.
IPINGESCU Dumnealui este cetăţeanul Rică Venturiano, amploiat judiciar,
student la Academie învaţă legile, şi redactor la "Vocea Patriotului Naţional"...
(cu putere.) E d-ai noştri... ce să mai stăm să mai vorbim... îl ştii... (amândoi
recomandaţii se complimentează şi-şi dau mâna.)
JUPÂN DUMITRACHE (cu respect amestecat cu sfială)
Da, tocmai astă-seară citeam cu nenea Nae, în gazeta dumneavoastră, cum
scriţi despre ciocoi că mănâncă sudoarea poporului suveran. Ei, bravos! Îmi place!
Bine combateţi reacţiunea, nu pot să zic, ştii colea, verde, româneşte. Să vă ajute
Dumnezeu ca să scăpaţi poporul de ciocoi! (prinzând limbă, după ce a zâmbit cu
multă satisfacţie de vorbele lui Jupân Dumitrache) Domnule, Dumnezeul nostru
este poporul: bov populi, bov dei! Noi n-avem altă credinţă, altă speranţă, decât
poporul. (Jupân Dumitrache ascultă uimit.) Noi n-avem altă politică decât
suveranitatea poporului; de aceea în lupta noastră politică, am spus-o şi o mai
spunem şi o repetăm necontenit tuturor cetăţenilor: "Ori toţi să muriţi, ori toţi să
scăpăm!"
JUPÂN DUMITRACHE Bravos! Să trăieşti! (bate-n palme, încet către
Ipingescu.) Vorbeşte abitir, domnule. Asta e bun de dipotat.
IPINGESCU Hei! Lasă-l că ajunge el şi dipotat curând- curând...
(În timpul acesta Rică a venit lângă Ziţa.)
JUPÂN DUMITRACHE Cum combate el, poate să ajungă şi ministru. (tare
cătră Rică, care stă tot în grup.) Mă rog, onorabile, eu îmi cer iertare, ştiţi că poate,
adineaori, cum ţiu eu la... poate, v-am adus un afront; dar e şi vina
dumneavoastră; nu ştiam că veniserăţi pentru Ziţa...
RICĂ Mă rog, pardon, vina nu este nici a mea, nici a dumitale, nici a madam
Ziţii: este a tăbliţii de la poartă... Dumneaei îmi scrisese că şade la numărul 9...
am văzut la poartă numărul 9 şi am intrat. (vorbeşte încet cu Ziţa, Veta şi Chiriac.)
JUPÂN DUMITRACHE (către Ipingescu)
Aşa e; asta meşterul Dincă binagiul mi-a făcut-o; a tencuit zidul de la poartă
şi mi-a bătut numărul 6 d-a-ndoaselea; să-l pui mâine să mi-l întoarcă la loc, să
nu mi se mai întâmple vreun conflict.
CHIRIAC (care s-a găsit în fund cu Veta, Ziţa şi Rică) Lasă ce-i spui eu şi cu
cocoana, dacă vă e ruşine. (coboară cu Veta; Rică şi Ziţa se ţin în fund.) Jupâne.
VETA Frate.
JUPÂN DUMITRACHE Ce-i, Chiriac, puiule? Ce-i Veto?
VETA Avem să te rugăm ceva.
CHIRIAC Da'... să nu ne tratezi cu refuz.
JUPÂN DUMITRACHE Orice; mă ştii cum ţiu la nevastă şi la tine.
VETA Uite ce e: musiu Rică şi cu Ziţa compătimesc împreună.
JUPÂN DUMITRACHE (încântat) Ei! Aşa e, ale tinereţii valuri!
CHIRIAC Şi le e ruşine să-ţi spuie că ar vrea să...
JUPÂN DUMITRACHE Să... ce?
CHIRIAC Ei! Nu ştii dumneata? Să puie pirostriile!... Vrei şi Dumneata?
JUPÂN DUMITRACHE (răpit)
Dacă dumnealui cabulipseşte să ne onoreze cu atâta cinste... de! Zestrea nu-i
aşa mare, şi dumnealui e... ştii, ceva mai sus... noi suntem negustori.
RICĂ (coborând) Cetăţene, suntem sub regimul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii:
unul nu poate fi mai sus decât altul, nu permite Constituţia.
IPINGESCU Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE (lui Ipingescu) Bine vorbeşte, domnule, bravos!
RICĂ Eu, dacă compătimeşte şi madam Ziţa la suferinţa mea...
JUPÂN DUMITRACHE Mai e vorbă! Cum să nu compătimească? Ziţo, nene, ia
vino-ncoa. (Ziţa vine ruşinoasă.) Ei! Nu-ţi mai fie ruşine: ale tinereţii valuri... Vrei?
ZIŢA Eu fac ce vrei dumneata; îmi eşti ca şi un frate mai mare.
JUPÂN DUMITRACHE Ei! Să vă fie de bine, şi ceasul ăl bun să-l dea Pronia.
(încet Ziţii.) Să-ţi cinsteşti bărbatul: ăsta e om, nu glumă; ţi-ai găsit norocul.
ZIŢA Mersi, nene. (trece în fund.)
JUPÂN DUMITRACHE Pentru puţin. (lui Rică.) Ei acum, cumnate, ia să
vorbim o vorbă colea între bărbaţi, cocoanele să nu asculte; ştiin dumneata, nene
Nae, cum sunt cocoanele...
IPINGESCU Ruşinoase... mie-mi spui?
JUPÂN DUMITRACHE (lui Rică care a venit lângă ei) Toate ca toate, dar la onoarea
de familist să ţii.
RICĂ Da, familia e patria cea mică, precum patria e familia cea mare; familia
este baza societăţii.
JUPÂN DUMITRACHE Aşa e, bravos! (lui Ipingescu.) Toate le ştie, îmi place...
IPINGESCU Apoi dacă-i jurnalist...
VETA (din fund către Jupân Dumitrache) Ei! Toate bune, frăţico, dar noi nu dormim
în noaptea asta? Chiriac are să se scoale mâine până-n ziuă la ezirciţ.
JUPÂN DUMITRACHE Mai e vorbă, soro, cum să nu? (Toţi se dispun a se
retrage; Rică e cu Ziţa, Chiriac cu Veta, Jupân Dumitrache suie cu Ipingescu.)
IPINGESCU (lui Jupân Dumitrache) Onorabile, îndatorează-mă cu o ţigară de
tutun.
JUPÂN DUMITRACHE Şi cu două, nene Nae. (bagă mâna să scoaţă tabachera
şi se opreşte încruntat cu mâna în buzunar. Nene Nae! Chiriac!
CHIRIAC (coborând lângă Jupân Dumitrache) Ce-i, jupâne?
JUPÂN DUMITRACHE (luând pe Chiriac şi pe Ipingescu de mână şi aducându-i
dramatic în faţa scenii) Toate le-am lămurit; bine, de cumnatul Rică nu mai am ce să zic; dar să vă arăt ce am găsit pe pernele patului dumneaei,... că uitasem;... îmi vine să intru la bănuieli rele.
CHIRIAC (înfiorat) Ce-ai găsit, jupâne?
JUPÂN DUMITRACHE Uite. (scoate din buzunar o legătură de gât.)
IPINGESCU Frumoasă legătură, de şic!
CHIRIAC Aş! Ado-ncoa, jupâne; asta-i legătura mea, n-o ştii dumneata?
JUPÂN DUMITRACHE (lămurit) Ei, bată-te să te bată! De ce nu spui aşa, frate? (lui
Ipingescu, cu filozofie.) Ei! Vezi?... Uite aşa se orbeşte omul la necaz!
IPINGESCU Rezon!
(Pornesc cu toţii veseli spre fund.)
Cortina
piesa de descarcat