Legendele slave despre Vlad Ţepeş au fost culese la sfârşitul secolului al XV-lea, după moartea acestuia, într-un manuscris intitulat „Skazanie o Drakule voevode“ („Povestire despre Dracula voievod“), transcris de un autor care s-a semnat „păcătosul Efrosin”.
1. Cum au tratat solii otomani care nu şi-au scos fesurile
Prima legendă prezentată de autorul „Povestirilor despre Dracula voievod” este cea a solilor otomani care s-au înfăţişat lui Vlad Ţepeş, fără a-şi scoate fesurile de pe cap. Solii i-au spus lui Vlad Ţepeş că aceasta este tradiţia lor, iar voievodul, răspunzându-le că vrea să o întărească, a poruncit ca fesurile turcilor să fie fixate cu câte un cui, bătut direct în cap. “Mergeţi şi spuneţi stăpânului vostru că el este obişnuit să sufere asemenea necinste din partea voastră, noi însă nu suntem”, le-ar fi spus Ţepeş solilor, potrivit autoarei volumului “Cartea cronicilor (texte antologate şi commentate de Elvira Sorohan)”, publicat de Editura Junimea, Iaşi, 1986.
2. Sultanul s-a temut de neînfricarea lui Dracula
O altă legendă arată cum l-a înfiorat Vlad Ţepeş pe sultanul venit să îl pedepsească pentru modul în care i-a tratat solii. Sultanul ar fi adunat o oaste mare, spune povestea, şi a invadat Ţara Românească. Vlad Ţepeş a atacat noaptea tabăra otomană, însă având oşteni mai puţini decât duşmanii a fost nevoit să se întoarcă. Le-ar fi spus însă ostaşilor săi: „Cine vrea să se gândească la moarte, acela să nu meargă cu mine, ci să rămână aci!”, iar sultanul aflând acestea s-a temut de curajul lui Dracula şi a renunţat să continue invazia, scrie cercetătorul Ştefan Andreescu, autor al volumului „Vlad Ţepeş (Dracula), între legendă şi adevăr istoric” (Editura Enciclopedică).
3. Vâna şoareci în temniţă pentru a-i trage în ţeapă
O altă relatare a autorului Povestirilor despre Dracula vorbeşte despre faptul că în vremea în care a stat în temniţă din ordinul regelui Matia „nu şi-a lăsat obiceiul său cel rău”, drept care vâna şoareci şi punea să i se cumpere păsări la târg, pe aceste animale satisfăcându-şi pofta de a chinui. Altă îndeletnicire din aceeaşi perioadă a faimosului Ţepeş ar fi fost aceea că „a învăţat să coasă şi cu aceasta se hrănea în temniţă”, se arată în volumul „Vlad Ţepeş (Dracula), între legendă şi adevăr istoric”.
4. Cana de aur pe care nimeni nu îndrăznea să o fure
O altă anecdotă despre Dracula descrie cruzimea cu care îi trata pe cei care încălcau legea. Nimeni nu mai avea curaj să mai fure, de teama de a fi tras în ţeapă. Vlad Ţepeş ar fi dat poruncă să fie aşezată o cupă mare de aur lângă o fântână vestită şi oricine să poată bea cu ea. Nimeni nu a îndrăznit să fure acel pocal, spune legenda, citată în volumul „Vlad Ţepeş (Dracula), între legendă şi adevăr istoric” şi, în varianta românească, de autoarea “Cărţii Cronicilor”.
5. A ars de vii săracii şi leneşii din ţară
O legendă despre Vlad Ţepeş, prezentată atât de autorii povestirilor slave, cât şi într-o variantă românească, spune că domnitorul, supărat de numărul mare al „leneşilor”, ar fi poruncit să să se adune din toată ţara, la curtea sa, toţi bătrânii, bolnavii şi săracii. A poruncit ca aceştia să fie introduşi într-o casă mare, în care au fost ospătaţi. „Traseră calicii un pui de chef de se duse pomina. Mâncară şi băură cu lăcomie. Cei mai mulţi se îmbătară de dădeau pe brânci. Tocmai când li se amestecară limbile şi nu se mai înţelegeau între dânşii, se pomeniră cu foc din patru părţi. Vodă poruncise slujitorilor să puie foc casei. Dară năvală la porţi ca să iasă, însă porţile erau zăvorâte. Focul înainta, vâlvoarea se ridica în sus ca nişte zmei înflăcăraţi. Ţipete, chiote, vaiete ieşeau din gurile tuturor cerşetorilor închişi acolo. Când se potoli focul nu mai era suflet de om viu”, se arăta în varianta românească a povestirii slave. Vlad Ţepeş şi-ar fi justificat astfel faţă de boierii săi gestul: „Să ştiţi că am făcut aşa, mai întâi ca să nu mai fie povară altor oameni şi nimeni să nu mai fie sărac în ţara mea, ci toţi bogaţi. În al doilea rând, i-am slobozit ca să nu mai sufere nimeni dintre ei pe această lume de sărăcie sau de vreo neputinţă”, conform lui Ştefan Andreescu, autor al volumului „Vlad Ţepeş (Dracula), între legendă şi adevăr istoric” (Editura Enciclopedică).
6. A tras în ţeapă un boier care nu suporta mirosul cadavrelor
„Odată se ospăta sub trupurile oamenilor morţi, care erau puşi în ţeapă, mulţime mare, împrejurul mesei lui. Iar el mânca în mijlocul lor şi cu aceasta se desfăta. Dar o slugă a lui pe care o aşeza în faţa lui ca să mănânce, nu a mai putut să îndure mirosul acela şi şi-a astupat nasul şi a plecat capul într-o parte. El a întrebat-o: „De ce faci aşa?”. Sluga i-a răspuns: „Stăpâne, nu pot să sufăr putoarea asta”. Draculea a poruncit îndată ca să-l pună în ţeapă, zicând: „Tu trebuie să trăieşti acolo sus, pentru că putoarea nu poate să ajungă până la tine”, (SURSA: “Cartea cronicilor (texte antologate şi commentate de Elvira Sorohan)”, Editura Junimea, Iaşi, 1986).
7. Solul lui Matias, cruţat de la moarte
“Altă dată a venit la dânsul un sol de la Mateiaş, craiul unguresc. Solul era boier mare şi de neam din Polonia. Draculea i-a poruncit să stea cu el la masă în mijlocul leşurilor acelora. Şi în faţa lui era o ţeavă foarte groasă şi înaltă, aurită toată. Şi Draculea a întrebat pe sol: „Spune-mi de ce am făcut ţeapă aceasta aşa?”. Iar solul acela s-a temut foarte tare şi i-a zis: „Stăpâne, pare-mi-se că vreun boier mare a greşit înaintea ta şi vrei să-i faci o moarte mai cu cinste decât altora”. Draculea zise: „Drept ai grăit. Ţie ţi-am făcut această ţeapă”. Solul răspunse: „Stăpâne, dacă voi fi săvârşit ceva vrednic de moarte, fă ceea ce vrei, pentru că tu eşti un judecător drept şi nu eşti tu vinovat de moartea mea, ci eu singur”. Draculea a izbucnit în râs şi a zis: „Dacă nu mi-ai fi răspuns aşa, cu adevărat ai fi fost în ţeapa asta”. Şi l-a cinstit foarte mult, umplându-l de daruri i-a dat drumul, zicând: „Tu într-adevăr poţi să umbli în solie de la stăpânitorii cei mari, la alţi stăpânitori mari, pentru că eşti învăţat de stăpânitorul tău cum să vorbeşti cu stăpânitorii cei mari. Alţii însă să nu îndrăznească, ci mai întâi vor fi învăţaţi cum să stea de vorba cu stăpânitorii cei mari”. (SURSA: “Cartea cronicilor (texte antologate şi commentate de Elvira Sorohan)”, Editura Junimea, Iaşi, 1986).
8. Ţeapa aurită pentru soli
“Astfel de obicei avea Draculea: Ori de unde venea la el un sol, de la împărat, sau de la rege şi nu era îmbrăcat în chip ales şi nu ştia ce să răspundă la întrebările lui sucite, îl punea în ţeapă zicându-i: „Nu sunt eu vinovat de moartea ta, ci sau stăpânul tău, sau tu însuţi. Mie să nu-mi spui nimic rău. Dacă stăpânul tău, ştiindu-te cu minte puţină şi neînvăţat, te-a trimis la mine, la un stăpânitor înţelept, atunci stăpânul tău te-a omorât; iar dacă cumva ai îndrăznit tu însuţi să vii, nefiind învăţat, atunci tu însuţi te-ai omorat”. Unui astfel de sol îi făcea o ţeapă înaltă şi aurită toată şi îl punea în ea. Iar stăpânului îi scria aceste cuvinte prin alţi oameni: „Să nu mai trimită la un stăpân prea înţelept în solie pe un om puţin la minte şi neînvăţat”. (SURSA: Cartea cronicilor (texte antologate şi commentate de Elvira Sorohan), volum publicat de Editura Junimea, Iaşi, 1986)
9. A ucis un hoţ care i-a intrat în curte
“Când regele l-a scos din temniţă şi l-a dus la Budin şi i-a dat o casă în Pesta în faţa Budinului şi pe când încă nu fusese la rege, s-a întâmplat unui răufăcător să fugă în curtea lui şi să se salveze. Dar au venit următorii şi au început să-l caute şi l-au găsit. Draculea însă s-a sculat şi a luat sabia sa şi a sărit din casă şi a tăiat capul pristavului aceluia, care ţinea pe răufăcător şi a dat drumul răufăcătorului. Ceilalţi însă au fugit şi s-au dus la birău şi i-au spus cele întâmplate. Iar birăul cu toţi posadnicii s-a dus la rege ca să se plângă împotriva lui Draculea. Regele a trimis la el să-l întrebe: „De ce ai făcut un astfel de rău?”. Dar Draculea a răspuns astfel: „Nu am făcut nici un fel de rău, ci el singur s-a omorât. Oricine va pieri aşa, dacă va năvăli în casa unui mare stăpânitor. Dacă acel birău ar fi venit la mine şi mi s-ar fi înfăţişat şi eu aş fi găsit în casa mea pe acel răufăcător, sau l-aş fi predate, sau l-aş fi iertat de la moarte”. I-au spus aceasta regelui. Regele a început să râdă şi să se mire din inimă de dânsul”. (SURSA: Cartea cronicilor (texte antologate şi commentate de Elvira Sorohan), volum publicat de Editura Junimea, Iaşi, 1986)
10. A murit pentru că s-a deghizat în turc
“Sfârşitul lui a fost astfel: Trăia în Ţara Muntenească şi au venit asupra ţării lui turcii şi au început să jefuiască. El i-a atacat şi turcii au început să fugă. Oastea lui Draculea a început să-i taie fără milă şi i-a gonit. Iar Draculea de bucurie s-a suit pe un deal să vadă cum taie pe turci. S-a rupt astfel de oastea celor apropiaţi lui, s-a travestit ca turc şi l-a lovit unul cu lancea. El, văzând că este omorât de către ai săi, îndată a ucis cu sabia sa pe cinci dintre ucigaşii săi. Pe el însă l-au străpuns cu multe suliţe şi astfel a fost omorât”. (SURSA: Cartea cronicilor (texte antologate şi commentate de Elvira Sorohan), volum publicat de Editura Junimea, Iaşi, 1986). Despre autorul povestirilor slave nu au rămas alte informaţii în afara numelui. Efronim a prezentat 19 relatări, cele mai multe fiind anecdote, despre viaţa voievodului. Cel mai vechi manuscris al povestirilor slave datează din 1490 şi provine de la mănăstirea rusă Chirilo Belozersc, potrivit cercetătorului Ştefan Andreescu, autor al volumului „Vlad Ţepeş (Dracula), între legendă şi adevăr istoric”, publicat de Editura Enciclopedică. „În ochii celor ce au redactat evenimentele întâmplate, Vlad Ţepeş apare ca un personaj dornic de a instaura dreptatea absolută prin pedepsele capitale, în special trasul în ţeapă. Acesta nu face distincţie între români şi străini atunci când simte nevoia de a-şi impune punctul său de vedere faţă de anumite norme de conduită morală. Mai târziu, în secolul al XIX-lea, istoricul rus Nikolai Karamzin era de părere că aceste poveşti ar putea fi considerate drept roman istoric, iar Vlad Ţepeş ar fi un personaj de-a dreptul mitic, similar luptătorilor pentru dreptate din operele literare ale momentului”, se arată în Cartea cronicilor (texte antologate şi commentate de Elvira Sorohan), volum publicat de Editura Junimea (Iaşi, 1986).
adevarul.ro
Femeia lenesa
Dracula a observat pe camp un taran ce purta o vesta prea scurta, asa ca l-a chemat si s-a interesat daca avea o sotie. Omul a raspuns afirmativ.
Ajuns la curte a dat ordin sa fie adusa in fata sa femeia si a intrebat-o cum isi petrece zilele. Femeia i-a raspuns ca spala, gateste si tese.
Tepes i-a aratat vesta sotului si a cerut sa fie trasa in teapa deoarece este si lenesa si mincinoasa. Cu toate ca taranul a protestat spunand ca este multumit de sotia sa, aceasta din urma a fost ucisa.
Vlad i-a dat o alta fata de sotie si a avertizat-o ca va avea aceeasi soarta cu prima daca nu munceste cum se cuvine.
Cana de aur
Vlad era cunoscut in general drept un conducator neinfricat, dar onest. Se spune ca era atat de sigur ca nici un hot nu ar fi indraznit sa-l infrunte stiind modul brutal in care ar fi fost pedepsit, incat a pus o cana de aur la fantana din centrul pietei din Targoviste.
Cana nu a fost niciodata furata, ramanand in locul unde a fost pusa de Vlad pe toata perioada domniei sale.
Exista variante conform carora mai multe astfel de cani au fost puse si la fantanile din afara oraselor, unde oamenii se opreau cel mai adesea din drumul lor. Nici acestea nu au fost vreodata furate cat timp a domnit Dracula!
Turbanele turcesti
Se presupune ca de-a lungul razboiului dintre Vlad si turci, acestia din urma au incercat de mai multe ori sa ajunga la un compromis care sa duca la incetarea luptelor.
De aceea au fost trimisi mai multi emisari pentru a trata cu Vlad. Dar cand au primit audienta la el, nu si-au scos acoparamintele de pe cap – asa cum era obiceiul in prezenta regelui Valahiei.
Vlad a fost furios, dar in loc sa-i traga in teapa, a dat ordin sa le fie fixate turbanele pe cap cu cuie, nemaiputand sa si le scoata.
Amanta
Vlad tinea o amanta pe una dintre strazile laturalnice ale Targovistei, iar femeia era innebunita de dragoste; ar fi facut orice pentru el.
Intr-o zi printul a venit la ea abatut si demoralizat, iar pentru a incerca sa-l inveseleasca, femeia l-a mintit ca este insarcinata cu copilul lui – desi stia cat de mult il deranja sa fie mintit.
Vlad a avertizat-o ca nu trebuie glumit cu un lucru asa de serios, dar ea s-a incapatanat in afirmatia sa.
Domnitorul a cerut apoi sa fie consultata de moasele cele mai pricepute din cetate, pentru a vedea daca este adevarat ca urma sa fie tata.
Cand a aflat ca nu va avea un mostenitor a fost atat de furios incat a spintecat-o pe femeie de la vintre pana sub sani si a lasat-o sa moara lent, in chinuri, expusa in centrul capitalei pentru a ilustra ce patesc mincinosii.
Vanzatorul strain
Un negustor din Ungaria vizita capitala (Targoviste), iar Vlad i-a ordonat sa-si lase vagonul cu aur in mijlocul strazii intr-o noapte, neincuiat si nepazit, pentru a demonstra ca poporul sau nu o sa fure din monede.
Cu toate acestea, dimineata au lipsit 160 de bucati dintr-un sac.
Vlad i-a spus negustorului:
-Mergi acum, iar la noapte vei avea aurul inapoi.
A dat ordin ca trupele sale sa rascoleasca orasul in cautarea hotului si a adaugat ca daca nu va fi gasit o sa se ocupe personal de problema si o sa distruga orasul.
Dracula a pus atunci aurul el insusi in vagor, din vistieria personala, adaugand un florint la suma initiala numarata de negustor.
A doua zi, omul a fost surprins sa descopere acest lucru si s-a prezentat in fata lui Vlad sa-i spuna ce a descoperit in acea dimineata.
Pana la acea ora, domnitorului ii fusese deja adus hotul si daduse ordin sa fie tras in teapa.
Dracula i-a raspuns oaspetelui sau:
-Mergi in pace acum, caci daca nu mi-ai fi spus de acea bucata de aur in plus, te-as fi tras in teapa alaturi de hotul ce te-a pagubit.
Arderea celor nenorocosi
Tepes s-a infuriat cu privire la cresterea numarului de invalizi, cersetori si trisori in regatul sau, fiind obsedat de ideea egalitatii. Toti trebuiau sa munceasca in egala masura, doar copiii fiind intretinuti.
A organizat o masa imbelsugata intr-una din cele mai mari sali din Targoviste, sub pretextul ca nu doreste ca cineva sa flamanzeasca in timpul domniei sale.
Oamenii au mancat si au baut toata noaptea, iar in cele din urma Vlad s-a infatisat el insusi inantea lor, intrebandu-i daca mai doresc ceva:
-Doriti sa fiti lipsiti de griji si nevoi?
Pacaliti de aceasta intrebare, marea majoritate s-a ridicat in picioare si a raspuns ca asta doreste. Sala a fost incuiata si i s-a dat foc, iar nimeni nu a supravietuit.
Vlad s-a justificat spunand ca a facut acest lucru pentru ca nimeni sa nu mai fie obligat sa le poarte de grija, din moment ce alegeau sa nu-si poarte singuri.
Masa cu domnitorul
In 1459, de ziua sfantului Bartolomeu, Vlad a adus 30.000 de negustori din cetatea Brasov pentru a fi trasi in teapa, ei fiind gasiti vinovati de diverse fapte (sprijinire a turcilor mai ales)
Pentru a se putea bucura cum se cuvine de eveniment, a poruncit sa i se aseze masa in vecinatatea locului unde avea loc executia si a invitat cativa boieri sa i se alature.
In timpul mesei a observat ca unul dintre ei isi tinea nasul pentru a evita mirosul provenit de la corpurile din jur si de la proaspetele cadavre intrate in putrefactie.
Vlad l-a tras el insusi in teapa, mai sus decat pe ceilalti, pentru a nu simti mirosul ce-i era neplacut!
Calugarii
Exista mai multe variante pentru aceasta poveste; una nemteasca si una ruseasca
Doi calugari l-au vizitat pe Vlad la palat, iar acesta din urma a vrut sa vada care le sunt reactiile cu privire la faptul ca tragea victimele de razboi in teapa, dupa ce locotenentii sai ii torturau pentru a-i face sa tradeze strategiile si planurile taberelor sultanului.
I-a condus mai intai prin temnita, apoi in curtea unde erau expuse cadavrele in diverse stadii de descompunere, pe langa muribunzii ce agonizau.
Cand le-a cerut opiniile, unul dintre calugari i-a raspuns:
– Ai fost ales de Dumnezeu pentru a pedepsi pe raufacatori!
Celalalt calugar a fost ingrozit de cele vazute si l-a condamnat pe domnitor pentru actiunile sale.
Conform variantei germane, Vlad l-ar fi tras in teapa pe cel de-al doilea calugar si l-ar fi rasplatit pe primul, dar varianta ruseasca sustine contrariul; Vlad l-ar fi pedepsit pe primul pentru ca nu a fost onest si l-ar fi felicitat pe cel de-al doilea pentru ca a avut curajul sa se exprima in fata sa urmandu-si inima, nu interesele personale.
vampiresrealm.wordpress.com