A fost odata, in vremurile de demult, a fost un imparat si-o imparateasa,si cum nu se indurase soarta sa le harazeasca un urmas, nu trecea zi in care sa nu se tanguie amandoi: “Cat de goala ne e casa si ce fericiti am fi de-am avea si noi un copil!”
Dar coconul cel mult dorit se lasa asteptat de multa vreme… A fost odata, in vremurile de demult, a fost un imparatsi-o imparateasa,si cum nu se indurase soarta sa le harazeasca un urmas, nu trecea zi in care sa nu se tanguie amandoi: “Cat de goala ne e casasi ce fericiti am fi de-am aveasi noi un copil!” Dar coconul cel mult dorit se lasa asteptat de multa vreme…
Si iata ca-ntr-un sfarsit, pe cand imparateasa se scalda in apa unui rau, o broasca sari din unde pe prundisul malului si-i grai astfel: – Afla, Maria ta, ca-ti va fi indeplinita dorinta; caci pana a nu trece anul, vei aduce pe lume o fetita.
Si se implini intocmai ceea ce spusese broasca; imparateasa nascu o fetita,si atata era de frumoasa fetita, ca imparatul nu-si mai incapea in piele de bucurie. Cum voia sa se impartaseasca si altii din bucuria lui, Maria sa dadu o mare petrecere, la care pofti nu numai rudele, prietenii si cunoscutii, ci si ursitoarele, ca sa le castige toata bunavointa si grija fata de soarta copilei. In toata tara aceea erau treisprezece ursitoare, dar pentru ca imparatul nu avea decat douasprezece talere de aur in care sa le serveasca bucatele, una din ele nu fu poftita la ospat. Petrecerea se praznui cu mare straluciresi, cand fu sa se incheie, ursitoarele inzestrara copila cu cele mai alese daruri: una ii harazi sa se bucure de virtute, a doua, de frumusete, a treia, de bogatie si asa, pe rand, ursitoarele ii daruira tot ce-si poate dori omul pe lumea asta. I6n clipa cand cea de-a unsprezecea ursitoare tocmai isi sfarsea urarea, numai ce intra valvartej cea de-a treisprezecea. Pasamite, venise sa se razbune pentru ca nu fusese poftita si ea la serbare.si, fara ca macar sa arunce cuiva vreo privire, rosti cu un glas tunator: – Cand va implini fata cincisprezece ani, sa se-ntepe c-un fus si o sa moara!
Apoi nu mai spuse nici un cuvant si, intorcand spatele la cei de fata, parasi sala tronului. Toti incremenisera de spaima, dar cea de-a douasprezecea ursitoare, care nu-i rostise inca urarea, se apropie de leagansi, fiindca nu-i sta in putinta sa ridice blestemul, ci doar sa-l mai indulceasca, glasui asa: – Dar sa nu fie moarta, ci sa cada intr-un somn adanc, care sa tina o suta de ani!
Imparatul, care dorea din tot sufletul s-o fereasca pe iubita sa copila de napasta blestemului, dadu porunca sa se puna pe foc toate fusele din imparatie.
In ast timp, fetita crestea si darurile cu care o inzestrasera ursitoarele isi aratau roadele cu prisosinta: era atat de frumoasa, de cuminte, de prietenoasa si de inteleapta, ca oricine o vedea o indragea pe data.
Se intampla insa ca tocmai in ziua in care domnita implinea cincisprezece ani imparatul si imparateasa sa fie dusi de-acasa si fata sa ramana singura in palat. Ca sa-i treaca de urat, lua la rand incaperile; zabovi ea prin tot felul de sali si odai si colinda asa, dupa pofta inimii, ceasuri intregi, pana ce ajunsesi la un turn vechi. Urca scara ingusta si intortocheata ce ducea sus si se pomeni in dreptul unei usi micute. In broasca era varata o cheie ruginita si cand o rasuci, usa sari in laturi si fetei ii fu dat sa vada intr-o camaruta o femeie batrana, batrana, care stasi torcea cu sarguinta un fuior de in.
– Buna ziua, batranico, spuse domnita, da’ ce faci aici?
– Iaca, torcsi eu! raspunse batrana, dand din cap.
– Da’ ce naiba-i aia de se rasuceste asa de repede? intreba fata si, luand fusul in mana, incerca si ea sa toarca.
Dar de-abia-l atinse, ca se si implini blestemul ursitoarei si domnita se intepa la un deget.
In clipa in care simti intepatura, fata cazu pe patul care se afla acolo si se cufunda intr-un somn adanc.Si somnul asta cuprinse intreg palatul: imparatul si imparateasa, care tocmai atunci se intorsesera acasa si intrasera in sala tronului, adormira pe loc si o data cu ei adormi intreaga curte. Adormira si caii in grajd,si cainii prin cotloanele curtii,si hulubii pe acoperis,si mustele pe pereti; ba chiar si focul care ardea in vatra isi potoli vapaia si se stinse cu totul. Friptura inceta de-a mai sfarai, iar bucatarul, care tocmai se pregatea sa-si apuce de chica ucenicul, fiindca facuse o boroboata, ii dadu drumul si adormi si el. Chiar si vantul isi opri suflarea si nici o frunzulita nu se mai misca in copacii din preajma palatului.
Si ce sa vezi: de jur-imprejurul palatului incepu sa creasca un tufis de maracini, ca un gard viu! An de an, maracinisul se inalta tot mai mult si, in cele din urma, cuprinse toti peretii, pana la capriori, ba se mai intinse si pe deasupra, de nu mai puteai vedea palatul defel, nici chiar steagul de pe acoperis. A mers vestea-n lume despre frumoasa adormita, caci asa o numeau toti pe tanara domnita si la cate-un rastimp se gasea cate-un fiu de crai care incerca sa strabata prin tufisul de maracini si sa patrunda pana la palat.
Dar de razbit n-a razbit nici unul, din pricina ca maracinii se prindeau laolalta ca si cand ar fi avut niste maini ghimpoase si nu-i lasau sa inainteze macar un pas. Dupa amar de ani, prin acele meleaguri iata ca mai veni un fecior de imparat. Si intalnindu-se el cu un batran, acesta-i povesti despre gardul de maracini care imprejmuia palatul de amar de ani…si-i mai zise ca-n palat o fiica de crai, frumoasa cum nu se mai afla alta pe lume, dormea somn adanc, de vreo suta de ani.si ca tot de atunci dorm si imparatul si imparateasa si toti curtenii…si mai stia batranul, de la bunicu-sau, ca se perindasera pe-acolo multi feciori de imparat care incercasera sa razbeasca la palat prin tufarisul de maracini, dar ca toti s-au pierdut fara urma, agatati printre spini, murind de-o moarte cumplita.
Atunci tanarul ii vorbi cu semetie: – Mie nu mi-e teama de fel si afla
c-am sa ma duc s-o vad pe frumoasa adormita, chiar de-ar fi sa-mi pierd viata!
Si oricat incerca batranul cel omenos sa-l abata pe flacau de la acest gand, nu izbuti, caci acesta era neinduplecat in hotararea lui. Se nimeri insa ca tocmai atunci se implineau cei o suta de ani si sosise ziua in care frumoasa adormita trebuia sa se destepte din somnul ei lung. Cand feciorul de imparat se apropie de tufarisul de maracini, mai mai nu-i veni sa-si creada ochilor, caci maracinii se prefacusera pe data in puzderie de flori mari si frumoase, ce se dadeau la o parte din fata lui, lasandu-l sa treaca nevatamat.si dupa ce trecea el, cararea se strangea din nou si florile se preschimbau iarasi intr-un zid ghimpos, de nestrabatut. In curtea palatului vazu o multime de cai si niste ogari care dormeau pe lespezile de piatra. Pe acoperis, hulubii dormeau cu capsoarele varate sub aripi… De-ndata ce intra in palat, vazu acelasi lucru: mustele dormeau pe pereti, iar in bucatarie bucatarul tinea mana intinsa, casi cum ar fi vrut sa apuce de chica pe ajutorul sau, in timp ce o slujnica sedea pe-un scaunel, avand in fata o gaina neagra, pe care abia apucase s-o jumuleasca de cateva pene, cu o suta de ani in urma.
Si feciorul de crai merse mai departe, pana ce ajunse in sala tronului. Aici ii gasi pe toti curtenii dormind un somn ca de plumb iar mai in fund, sus, pe tron, dormeau imparatul si imparateasa. Colinda el mereu alte si alte incaperi, fara sa se opreasca macar o clipa si tot palatul era cufundat intr-o tacere asa de adanca, ca-ti puteai auzi rasuflarea. In cele din urma, flacaul ajunse in turn si deschise usa camarutei in care dormea tanara domnita. Si era atat de frumoasa in somnul ei, ca feciorul de imparat nu-si mai putu lua ochii de la easi, aplecandu-se, o saruta.
Dar de indata ce-o atinse cu buzele, frumoasa adormita clipi din gene, deschise ochii si-l privi cu drag. Coborara apoi amandoi din turn si, ca la un semn, imparatul si imparateasa se trezira si ei si tot atunci se trezira toti curtenii. Se priveau unii pe altii, mirati,si mai-mai ca nu le venea sa-si creada ochilor. Caii din curte se ridicara si incepura sa-si scuture coama; ogarii sarira sprinten in sus, dand vesel din coada si
gudurandu-se; hulubii de pe acoperis scoasera capsoarele de sub aripi si, rotindu-si privirile in zare, isi luara zborul spre campie; mustele incepura sa se miste pe pereti bazaind intruna; focul din bucatarie se dezmorti si-si inteti valvataia, mancarea de pe plita porni sa clocoteasca; friptura prinse iar sa sfaraie, bucatarul trase o palma zdravana ucenicului sau, care prinse sa tipe ca din gura de sarpe, iar slujnica se apuca de jumulit gaina si n-o mai lasa din mana pana nu-i smulse toate penele…
Apoi se praznui cu mare stralucire si alai nunta feciorului de imparat cu frumoasa adormita si amandoi traira fericiti pana la sfarsitul zilelor.