Zeii Olimpului
Zeii se urcă pe muntele Olimp Primind şi darurile-acestea, zeii s-au hotărît s-aleagă un loc de luptă potrivit. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp.
Olimpul muntele semeţ, cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii, era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii, Egeea, şi priveghea toată Elada. Nu era loc mai potrivit decît acesta pentru zei. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă.
Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi:
– De azi-nainte stăpînirea este în mîna altor zei. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. Titanii vor fi pedepsiţi. Ţineau puterea pe nedrept. Şi toţi cîţi s-or alătura zeilor olimpieni, în luptă, vor primi o răsplată dreaptă. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi…
Zece ani de război crîncen.Războiul a-nceput cu furie… Pămîntul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu, ce-ntrecea orice-nchipuire. Cerul a dat parcă un geamăt. Olimpul s-a cutremurat pînă-n adîncuriie sale, şi Tartarul cel mohorît a bubuit, prelung şi surd, cînd zeii au intrat în luptă.
In faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus, mîniat. El năvălea peste titani, azvîrlind tunete cumplite. Din pumnul său neobosit ţîşneau mereu trăsnete tari, pe dîre albe de lumină. Pămîntul roditor ardea. Pădurile inainte verzi, erau schimbate în tăciuni şi scînteiau înfiorate. Şi totul clocotea în jur: Oceanul, marea nesfîrşită şi rîurile de ardeau sub aburii fierbinţi din ape.
Focul se întindea pînă-n haos. Legenda spune că pămîntul ardea parcă aur -si. flacăra lui se ridica, unindu-se cu aprigul pîrjol ce mistuia cerul întreg.
Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. Şi, în acest potop de foc, hecatonhirii aruncau, cu forţă înspăimîntătoare, cîte o sută de pietroaie, înspre mănunchiul de titani. Ciclopii ajutau şi ei, lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă, zdrobindule umeri şi şolduri, picioare, braţe şi grumazuri. Iar zeii Hades şi Poseidon, Hestia, Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri, lovind întruna vitejeşte.
Zece ani, poate şi mai bine, a dăinuit acest război, ce nu avea asemănare, dar pînă la sfîrşit titanii au fost înfrînţi şi nimiciţi.
Titanii au fost îmbrînciţi, după poruncile lui Zeus, în Tartarul întunecat, unde-i ţinuse şi Uranus. La poartă, strajă li s-au pus cei trei fîrtaţi hecatonhiri, să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă, de sub pămînt.
Zeus era noul stăpîn. Toţi se plecau în faţa lui. Doar Gheea, mama zeilor, se mîniase rău pe el.
Titanii sunt copiii mei. Uranus i-a lovit din greu, întemniţîndu-i sub pămînt. Abia de iam putut scăpa, se plîngea Gheea zeilor. Şi Zeus… Zeus, cel pe care l-am ajutat să se înalţe, acuma, cînd este stăpîn, loveşte tot atît de crud? Şi-i zvîrle iarăşi în adînc pe bieţii mei feciori, titanii? Nu. Asta n-o pot îndura. Zeus mi-o va plăti curînd…
Zeus, nascutul din Titani trona pe muntele Olimp, asemeni unui mare rege. Plin de mîndrie privea el cerul albastru, nesfârşit, pămîntul roditor şi larg, mările, fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. Totul, totul era al lui. Şi Zeus nu se sătura săşi mîngîie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii.
El, ce şezuse altădată ascuns în Creta, domnea acuma în Olimp şi poruncea… Da. Poruncea pe voia lui, şi dacă îşi dorea ceva, se împlinea numaidecît.