Doctrine pedagogice – Curs 10
Secolul XIX, primii moderniști
- Periodizare. Repere istorice și cronologice
- Climatul cultural al epocii/perioadei. Evenimente, evoluții și coordonate de mentalitate
III. Personalități, curente de gândire și doctrine pedagogice
- Conexiuni și perspective
- Periodizare. Repere istorice & cronologice
Epoca modernă începe din punct de vedere al istoriei intelectuale odată cu Revoluția Americană și cea Franceză, dar modernismul se impune pe scena internațională de-a lungul secolului XIX și la începutul secolului XX. El va fi urmat după Războiul Mondial II de perioada ce va fi denumită convențional post-modernism, ale cărei coordonate se afirmă în special în a doua jumătate a sec. XX.
Principalele evenimente ale sec. XIX și ale perioadei moderne sunt revoluțiile cu care debutează și momentul 1848, care duce la schimbarea completă a hărții socio-politice și economice a lumii occidentale, influențele resimțindu-se pe ambele maluri ale Atlanticului.
De acum, toate evenimentele majore ale Occidentului se vor desfășura în arealul de pe ambele maluri ale Atlanticului.
Finele evoluțiilor modernismului ca format intelectual vor fi marcate de Războiul Mondial I și Criza Ecomonică din anii ’30 ai sec. XX, evenimente ce vor invalida multe dintre ipotezele de lucru cu care se pornise în afirmarea acestui nou curent.
- Climatul cultural al epocii/perioadei. Evenimente, evoluții și coordonate de mentalitate
Principalul reper ideologic și de mentalitate al evoluțiilor socio-politice din secolul XIX și din perioada modernismului este ascensiunea ideii de ,,națiune”, de ,,stat național”, ceea ce a condus la apariția unei noi mitologii politice, ale cărei reflexe se regăsesc, inevitabil, la toate nivelurile vieții intelectuale, inclusiv în zona pedagogiei.
Odată cu revoluțiile de la finele sec. XVIII, accentul gândirii politice se mută pe formularea unei noi variante de stat, pe înlăturarea artistocrației și monarhiei ca elemente forte ale organizării sociale și înlocuirea lor și tuturor ideilor conexe lor cu noi forme de ficțiune politică, printre care se vădesc drept cele mai importante idei precum națiunea, statul național, republica și democrația constituțională.
Aceste repere vor marca toate eforturile noilor grupuri sociale emergente, mai ales ale burgheziei, de a instaura regimuri politice bazate pe noi configurații simbolice și imaginare.
Momentul 1848 va conduce la schimbări ale organizării sociale și ale fundamentelor politice ale tuturor puterilor europene și va amorsa conflicte ce vor conduce la Războiul Mondial I, pentru a reorganiza politic lumea europeană pe criteriul naționalismelor.
Educația nu va scăpa de aceste influențe și va deveni, inevitabil, și ea ,,națională”, la fel ca toate ideile de bază ale sistemelor sociale, cu tot de decurge de aici: preocuparea pentru promovarea unor caracteristici locale ca fiind coordonate supreme ale vieții intelectuale, conflictualizarea relațiilor cu alte paradigme culturale etc.
Discuție:comentați critic dimensiunea ,,națională” și ,,naționalistă” a educației. Aveți în vedere evoluțiile politice ce au marcat zona de referință culturală căreia în aparțineți. Luați în considerare remarca președintelui Republicii Franceze (promotoarea acestor idei prin revoluțiile pe care le-a parcurs), François Mitterrand – « Le nationalisme, c’est la guerre !» (declarație politică, în Parlamentul European, 17 ianuarie 1995). Care considerați că trebuie să fie prioritatea și orientarea educației în zona voastră culturală în momentul actual: către naționalism sau către universalism și globalizare? Argumentați!
Poate că în această repetată cădere a umanității în eroarea tragică a războiului și a crimelor în masă ar trebui observată și o nuanță de eșec al formulării unei pedagogii a păcii.
Până în prezent niciun sistem pedagogic nu a reușit să educe oamenii pentru a nu mai cădea în starea de anormalitate a conflictelor și crimelor.
Discuție: comentați aceste perspective. Credeți că este posibil a se formula un sistem de educație global care să înlăture tensiunile și conflictele dintre oameni și să instaureze o nouă mentalitate, pașnică și orientată către cunoaștere și dezvoltare? Argumentați critic!
III. Personalități, curente de gândire și doctrine pedagogice.
- Johann Friedrich Herbart
- a)schiță bio-bibliografică: 1776 – 1841; studii de filosofie la Universitatea Jena, elev al lui Fichte; doctor în filosofie în 1802, când este numit profesor la Univ. Gottingen; din 1809 profesor de filosofie la Konigsberg (catedra lui Kant), în paralel înființează un seminar pedagogic – pentru viitorii profesori și o școală de aplicații – petru efectuarea de practică și experimente pedagogice; după o carieră de 24 de ani la Universitatea Konigsberg, revine la Gottingen, unde rămâne până la finalul vieții; lucrări de referință în domeniul pedagogiei: Manual de psihologie (1816), Psihologia ca știință, fundamentată pe experiență, metafizică și matematică (1825), Despre aplicarea psihologiei în pedagogie (1831), Prelegeri pedagogice (1835);
- b)repere teoretice:
– este primul cercetător care urmărește o fundamantare a pedagogiei pe studii, observații empirice și cercetări de laborator și experimentale complexe; practic – este primul pedagog care propune o fundamentare științifică a unei paradigme epistemologice complete a pedagogiei;
– fundamentele teoriei pedagogice herbartiene sunt etica și psihologia; își propune să reformeze aceste domenii și să reformuleze unele din teoriile principale ale acestora, pentru că era nemulțumit de dezvoltarea lor în momentul cercetărilor sale;
– teoria sa asupra moralei, ca o componentă fundamentală a sistemului etic, au ca bază ideea kantiană că legea morală nu poate fi dependentă de un reper intern conștiinței umane, pentru că atunci am fi judecători în propria noastră cauză, ci trebuie să se subordoneze unor criterii externe determinismului personal; conform acestor perspective, o faptă umană este etică atunci când corespunde următoarelor idei:
– libertatea interioară: fapta se bazează pe armonia între judecată și voință, convingeri și acte (omul care acționează conform propriilor gânduri este liber);
– perfecțiunea: fapta reflectă aspirațiile multilaterale ale omului și subordonarea acestora unui scop suprem;
– bunăvoința: tendința de a evita conflictele, armonia cu ceilalți oameni;
– ideea de drept: discernământul și capacitatea de a renunța la conflicte și la lucruri ce ar putea fi rele sau nefolositoare;
– echitatea: binele trebuie recompensat, iar răul trebuie sancționat.
– sistemul psihologic herbartian pretinde că lumea e formată din entități eterne, imuabile, diferite între ele (asemănătoare ideilor absolute platonice, sau monadelor leibniziene), numite ,,reale”; după Herbart nu există coordonate native ale sufletului, ci acestea se formează treptat, pe baza reprezentărilor dobândite prin percepții; Herbart este atașat de teoria asociaționistă – viața psihică a individului este o combinare a acestor reprezentări, care se asociază între ele;
– idealul educației este acela a formării unui individ exemplar moral, pe baza cultivării elementelor idealului moral – caracterul (legat de libertatea internă de mai înainte), energia (legată de perfecțiunea de mai înainte) și moralitatea (legată de bunătatea, dreptatea și răsplata menționate);
– pedagogia generală are trei noțiuni de bază: guvernarea, învățământul educativ și educația morală; guvernarea este o formă de educare fără instruire, menită să deprindă copilul mic, preșcolar, cu uzanțele lumii; învățământul educativ este școlarizarea propriu-zisă; educația morală este cultivarea virtuții și reprezintă partea supremă, subtilă a educației, a formării individului, prin dezvoltarea conștiinței individuale a acestuia, în conformitate cu idealul uman;
– învățământul educativ, adică școlarizarea elevilor, se realizează prin cultivarea interesuluiacestora pentru diverse materii, domenii ale cunoașterii și dezvoltarea diverselor forme de interese; Herbart dezvoltă inclusiv o teorie a interesului, înțeles ca formă de abordare individuală a obiectelor cunoașterii dar și ca formă de organizare a materiilor și de predare; de exemplu, ar putea exista: interes empiric (pentru perceperea imediată a lucrurilor), interes speculativ (pentru reflecția asupra lucrurilor percepute), interes estetic (contemplarea aspectelor artistice ale lucrurilor cunoscute), interes moral și simpatetic (pentru persoane și aspecte afective), interes social (pentru societate, umanitate etc.), interes religios (pentru divinitate);
– a elaborat o teorie a lecției, în funcție de modalitățile de predare – analitic sau sintetic;
– considera că în procesul de învățare sunt necesare etape precum: prezentarea clară a elementelor de informație, asupra obiectului cunoașterii / asocierea cunoștințelor prin realizarea de conexiuni cu alte elemente din intelectul subiectului cunoscător / sistematizarea cunoștințelor dobândite și formarea unei noi perspective, multilaterale și complete, integratoare asupra tuturor cunoștințelor dobândite și așezate alături de cele deja avute / operaționalizarea cunoștințelor dobândite – aplicarea lor
Discuție: comparați această perspectivă cu viziunea Sf. Thoma din Aquino, care în Summa Theologiae propune drept condiții ale ,,frumuseței” oricărui lucru (sau demers) trei criterii: consonantia, claritas și integritas (consonanță între elementele constitutive, echilibru și armonie între acestea, claritate – deschidere către cunoaștere, inteligibilitate, integritate – completitudine, caracterul de a fi complet sub raport ontologic și epistemologic, adică de a avea toate elementele necesare definirii și existenței); apreciați argumentat dacă gândirea lui Herbart se resimte de o posibilă influență a lecturilor din texte anterioare, fundamentale pentru cultura occidentală, cum este, de ex., opera Sf. Thoma;
*viziunea lui H. asupra educației este una intelectualistă; el rămâne atașat profund de ideile religioase și pledează pentru o componentă substanțială de educație religioasă în formarea individului și în viața socială.
1.1. Ideile lui Herbart au fost dezvoltate de câțiva discipoli, printre care s-a remarcat Tuiskon Ziller (1817 – 1882), care a predat pedagogie și filosofie la Universitatea Leipzig și a fondat Societatea pentru pedagogie științifică în 1864. A lăsat ca lucrări mai importante Bazele instruirii educative și Pedagogia generală.
Ziller a dezvoltat și a detaliat la nivel aplicativ unele idei herbartiene, cum ar fi, de exemplu, aceea că obiectul central de studiu trebuie să fie unul care să dezvolte simțul moral și dimensiunea etică a personalității, din moment ce scopul suprem al educației este formarea virtuții. Așadar în centrul programei trebuie să fie etica, istoria, religia.
O idee cu mare răsunet în epocă și mai apoi a fost aceea că dezvoltarea individului parcurge un traseu ce reface dezvoltarea umanității, copilul evoluând de la stadiul omului primitiv / sălbaticcătre acela al omului civilizat contemporan. După Ziller etapele istoriei culturale (și etice) a omenirii pe care le parcurge individul după modelul umanității ar fi: legende & mituri& basme / Robinson Crusoe / perioada biblică a patriarhilor / epoca judecătorilor din Biblie / epoca regilordin Biblie / viața lui Isus / perioada apostolilor și, în final – epoca reformelor lui Luther. Toate acestea între 5 și 14 ani.
Este de remarcat că nu a teoretizat și o eventuală perioadă apocaliptică, de inspirație tot biblică; însă nu este exclus ca aceasta să fi putut urma în evoluția individului, mai ales la vârsta adultă și, poate, odată cu căsătoria….
Un alt discipol al lui J. H. Herbart a fost Charles – Volkmar Stoy, care a contrazis speculațiile lui Ziller și a înclinat să susțină că trebuie respectate mai atent principiile propuse de maestrul Herbart și că esența procesului de educare consistă în plasarea copilului într-un mediu sănătos și într-o atmosferă morală și intelectuală exemplare, elevul urmând să evolueze inevitabil bine datorită influențelor și emulației. A fost preocupat de formularea programelor pentru învățământ și de studierea comportamentelor elevilor ca bază a formulării de metodologii de lucru. Stoy a trăit între 1815 și 1885, a predat la Jena ca docent privat, și a lăsat o Enciclopedie pedagogică.
Un herbartian minor este și Wilhelm Rein (1847-1929), director de seminar pedagogic pe lângă Universitatea Jena. A lăsat ca lucrări notabile Manual enciclopedic de pedagogie, Pedagogie în expunere sistematică, Teoria și practica în învățământul primar. A fost preocupat de reformularea treptelor formale ale procesului de învățare în teoria herbartiană (menționate mai sus), pe care le-a redenumit pregătirea, predarea, asocierea, generalizarea și aplicarea.
Principiul obiectului central de studiu ca pivot al ariei de cunoștințe (curriculare) a fost înlocuit cu corelarea între obiectele de învățământ.
Acestea sunt principalele direcții de debut ale modernismului în cercetarea pedagogică.
În cursul următor vom discuta despre alte experimente ale sec. XIX, efectuate de Friedrich Adolf Diesterweg, Friedrich Frobel și de Friedrich Foerster, pentru a urmări (în afară de frecvența numelui Friedrich Wilhelm la germanii din sec XIX) o serie de trăsături comune ale abordărilor teoretice ce au stat la originea formulării paradigmei epistemologice a pedagogiei ca știință și anumite diferențe de abordare ce au condus la apariția unor școli de gândire pedagogică.
- Conexiuni și perspective
Secolul XIX înseamnă pentru pedagogie ceea ce înseamnă pentru multe alte științe: momentul autonomizării domeniului de studiu, momentul afirmării la nivel academis, al introducerii în programele de studii la toate nivelurile și apariția preocupărilor pentru un stiu sistematic al istoriei disciplinei științifice.
Dezvoltarea vieții economice și schimbările politice reclamau o preocupare intensă pentru un nou sistem de educație, iar acest nou sistem de educație și-a făcut un titlu de glorie și o preocupare fundamentală din a pregăti noi schimbări la nivel economic, politic și cultural – în general.
Discuție: până la întâlnirea următoare, încercați să notați câte o idee care vi se pare interesantă din gândirea celor trei pedagogi enumerați ca fiind subiectul lecției următoare, pentru a observa dacă sunt idei ce s-ar putea regăsi la mai multe persoane și a vedea cum comentează fiecare aceste repere.
*suplimentar, pentru cei care sunt pasionați de istoria pedagogiei autohtone: urmăriți și identificați în diverse surse bibliografice ecouri ale curentelor de gândire pedagogică de pe marea scenă intelectuală a occidentului reflectate în texte ale unor autori de pe teritoriile românești în perioada de referință – sec. XIX.