CURS 5
METODE DIDACTICE SPECIFICE ACTIVITĂȚILOR EDUCAȚIEI MUZICALE
Când educația generală a tineretului va începe cu o metodă bună, nimănui nu-i va lipsi ceea ce îi este necesar pentru a gândi și a acționa bine.
- A. Comenius
Termenul de metodă a rezultat din îmbinarea celor două cuvinte grecești: μετά = spre și σδοϛ = cale – prin care se înțelege un procedeu de urmat pentru realizarea unui scop. Mai poate fi tradus și prin: totalitatea procedeelor practice cu ajutorul cărora se predă o știință sau o disciplină. De la metodă s-a format cuvântul metodică – prin care se înțelege o ramură a științei pedagogice care studiază principiile și metodele de predare proprii fiecărei discipline școlare.
Nu există metode care să aparțină în mod exclusiv unei singure discipline, dar ele au un caracter specific pentru fiecare. Totodată trebuie remarcat și faptul că nu toate obiectele de învățământ folosesc aceleași metode – ci ele se selectează și de adaptează pe concretul disciplinelor școlare. Mai trebuie subliniat că absența metodelor sau derularea unor demersuri improvizate, în afara metodelor, periclitează activitatea educațională.
Lucrările de pedagogie disociază metodele de procedee, considerându-le pe acestea din urmă detalii ale celor dintâi. Ele clasifică metodele în funcție de mai multe criterii: scopul și obiectivele lecțiilor, conținuturi, măsura implicării educatorilor. Ultimul este cel care are în vedere tipurile de activități realizate și raportul dintre educator și educat, distingându-se metode de predare, de învățare și de creativitate. Metodele urmăresc realizarea parametrilor proceselor de învățământ înțeles în forma sa complexă: predare – învățare – evaluare.
Principalele metode de predare sunt: demonstrarea, explicarea, conversația (sau dialogul) redescoperirea, algoritmizarea.
Metodele de învățare sunt: exercițiul, studiul cu manualul și cu alte cărți și jocul didactic –
Principala metodă de creativitate este jocul didactic.
Clasificarea are avantajele și dezavantajele ei – după cum se vede în enumerarea de mai sus în care jocul didactic este prezent în două categorii, existând posibilitatea transformării lui, în anumite condiții, exclusiv în metodă de predare.
Unele lucrări de specialitate grupează metodele după criteriul treptelor procesului de cunoaștere adoptat la conținutul muzical:
1 – treptei senzoriale, de percepție, îi corespunde cel mai bine metoda demonstrării;
2 – treptei raționale, a înțelegerii, i se potrivește metoda explicării;
3 – treapta practică se realizează în forme optime prin metoda exercițiilor.
O altă clasificare ține cont de modul de comunicare dintre educator și elevi, distingându-se din acest punct de vedere următoarele tipuri:
– metode de comunicare verbală: exercițiul și explicația
– metode interogative: conversația (sau dialogul) și conversația euristică (descoperirea prin întrebări)
– metode de comunicare scrisă: rezumate comentarii, extragerea esențialului dintr-un text, redactarea unor fișe sau conspecte, elaborarea unui plan etc.
– metode de explorare: experimentul;
– metode de acțiune: exercițiile, lucrările de laborator, metoda proiectelor etc.
Fiecare disciplină are propriile metode sau își adaptează metodele generale amintite mai sus. Cele mai importante metode folosite în educația muzicală sunt: exercițiile, demonstrarea, explicarea, conversația, algoritmizarea, jocul didactic etc. – răspunzând complexului proces de percepere, înțelegere, receptare și interpretare.
Perceperea muzicii se realizează prin audiții dirijate în care ascultătorii sunt învățați ce și cum trebuie să urmărească, prin explicații, prin perceperea auditivă și vizuală. Demonstrarea se interferează cu explicarea. Conversația ajută procesul de decodare a limbajului muzical. Exercițiile ajută interpretarea dar și înțelegerea și receptarea.
Metodele utilizate în învățământul preșcolar și primar sunt:
- Metode de transmitere și însușire a cunoștințelor (metode expozitive, conversative, lectură).
- Metode de explorare și descoperire (observarea, demonstrația, modelarea).
- Metode bazate pe acțiune (exercițiul, algoritmizarea, jocul didactic, dramatizarea).
Metode specifice educației muzicale în învățământul preșcolar și primar
Metoda demonstrativă are o pondere însemnată în învățământul preșcolar și primar, când gândirea copiilor este predilect concretă.
A demonstra înseamnă a exemplifica, a arăta, a prezenta spre observare un obiect, un fenomen sau un proces. Demonstrația primește apelativul de demonstrație intuitivă, deoarece realizează prin intermediul unor mijloace didactice ce permit o cunoaștere prin simțuri (cunoaștere senzorială). Această metodă se realizează la ora de educație muzicală prin intermediul:
– mijloacelor naturale (sunete din mediul înconjurător, obiecte sonore sau confecționate, instrumente muzicale);
– mijloace didactice de substituire (casetofon, CD player, machete, planșe, calculator etc.)
Cea mai folosită și importantă formă a acestei metode este demonstrația prin cântare (vocală sau instrumentală)
Prin această metodă, ce vizează însăși esența muzicii, copiii iau contact direct cu fenomenul muzical. Metoda se utilizează în toate tipurile de lecții și în toate etapele ei: demonstrarea exercițiilor de încălzire a vocii, interpretarea ,,model” a cântecului, exemplificarea diverselor exerciții, prin care elevii percep elementelor de limbaj etc.
Metodele expozitive sunt metode de comunicare prin intermediul limbajului oral.
Formele acestei metode folosite în educația muzicală a copiilor din învățământul preșcolar și primar sunt: povestirea, descrierea, explicația, instructajul.
Povestirea poate fi folosită mai ales la grădiniță și în primele clase din învățământul primar – fiind cunoscută înclinația copiilor de vârste mici către lumea fabulosului, a imaginarului. Educatorul și învățătorul poate atrage copiii prin intermediul unor povestiri bine alese către elementele de conținut pe care le are de predat. Sub haina atrăgătoare a povestirii, însoțită și de materialul ilustrativ adecvat, cele mai dificile conținuturi pot f ușor de asimilat.
Explicația este o metodă relativ comodă pentru educator – care poate oferi pe această cale copiilor cunoștințe noi, redate clar, argumentate și interpretate. Utilizată în exces metoda explicativă poate transforma ora în monolog, generând monotonie. De aceea, la ora de educație muzicală, explicațiile trebuie reduse la strictul necesar, fiind subordonate aspectului practic (audiere, cântare, recunoaștere).
Instructajul precede sau însoțește desfășurarea unei activități practice. Prin instructaj se precizează anumite reguli, sarcini, norme de conduită ce trebuie respectate. În procesul de educație muzicală anumite activități ce se desfășoară în afara orelor de curs, ca, de exemplu, pregătirea și participarea la concerte educative, necesită un instructaj prealabil.
Metoda dialogului (a conversației). Utilizată atât în scopul însușirii unor cunoștințe noi cât și în cel al reactualizării și fixării cunoștințelor însușite anterior sau în cel al verificării orale, metoda se caracterizează printr-o succesiune de întrebări formulate de educator, la care răspund copiii. În cadrul conversației euristice, copiii, conduși cu abilitate de întrebările educatorului, ajung să formuleze ei înșiși reguli, definiții sau să desprindă concluzii. Însă, pentru a demonstra înțelegerea, nu este suficient ca elevii să răspundă la întrebări teoretice, ci ți să exemplifice, să intoneze, să recunoască etc. De aceea metoda trebuie folosită alături de cea a exercițiului și a demonstrației.
Metoda descoperirii. Învățarea prin descoperire presupune conjugarea efortului personal al elevilor cu cel al educatorului în dobândirea de noi cunoștințe. Asociată de obicei cu demonstrația intuitivă și cu algoritmizarea, metoda conduce copiii, pas cu pas, prin activitatea de reconstrucție la care participă. Descoperirea poate avea un raționament inductiv (se folosesc exemple concrete din realitate, pe care le analizează, ajungându-se la o concluzie, regulă etc.) sau deductiv (se parcurge drumul invers, de la regulă sau noțiune spre particularizările lor).
Metoda se poate folosi îmbinată cu metoda conversației în predarea tuturor elementelor de limbaj (durata sunetelor muzicale, înălțimea, nuanțelor, tempo-ului etc.).
Metoda exercițiului constă în efectuarea conștientă și repetată a unor acțiuni și operații în scopul formării sau consolidării de priceperi și deprinderi, a dezvoltării unor capacități și aptitudini sau a stimulării creativității. Este o metodă larg utilizată în procesul de învățare a muzicii, în care practica (cântarea) este un domeniu predilect. Exercițiul muzical este o repetare a unei acțiuni sau operații în vederea însușirii sau consolidării unor deprinderi muzicale.
Exercițiile muzicale se pot clasifica:
- după momentul în care sunt aplicate, în:
– exerciții de bază (pentru formarea diferitelor deprinderi)
– exerciții muzicale pregătitoare (introductive, de acomodare)
– exerciții de sinteză (recapitulative)
- după domeniul educației muzicale, în:
– exerciții destinate formării și consolidării deprinderilor ritmice: exerciții de ritmizare, de tactare, de recunoaștere a ritmului, de citire ritmică, de scriere a valorilor de durată, exerciții de tactare a măsurii etc.;
– exerciții destinate formării și consolidării deprinderilor melodice: exerciții de intonare melodică, de memorare, de recunoaștere orală sau scrisă a tronsoanelor melodice, de citire prin denumire silabică a sunetelor, exerciții de solfegiere;
– exerciții destinate formării și consolidării deprinderilor de cultură generală (exerciții de recunoaștere a cântecelor, a categoriilor de muzică, a structurii cântecului etc.)
Metoda algoritmizării constă în respectarea unui ansamblu de reguli sau operații ce se succed în mod logic în rezolvarea unei sarcini. Împărțirea, selectarea și ordonarea în operații a activităților muzicale (algoritmizarea) devin o tehnică operațională indispensabilă în procesul de educație muzicală ca proces de predare-învățare, care presupune ordonare logică și eficientă. Algoritmizarea permite înțelegerea mecanismelor implicate în formarea unor deprinderi muzicale. De aceea, această metodă trebuie să fie utilizată atât în lecțiile ce vor avea drept scop formarea deprinderilor de citit-scris muzical cât și a unor deprinderi practice de cântare vocală sau instrumentală.
Iată, de exemplu, un algoritm ce poate fi folosit în cazul citirii ritmice (clasele a II-a și a III-a). Operațiile vor fi următoarele:
– prezentarea exercițiului ritmic (scris la tablă, pe fise sau în manual);
– analizarea valorilor de note;
– stabilirea valorii etalon (ex. pătrimea) și executarea unor timpi pregătitori (bătăi egale în bancă, prin mișcări egale ale brațelor);
– executarea duratelor, folosind mai întâi silabele ritmice (de exemplu: TA pentru pătrimi, DO-UĂ pentru optimi, RA-AR pentru doimi) apoi numai silaba TA.
Algoritmul următor poate fi aplicat în cazul recunoașterii orale a ritmului (de exemplu pentru clasa a II-a):
– intonarea exemplului (fragment de cântec, exercițiu ritmic) de către învățător;
– repetarea lui de către elevi;
– executarea unor timpi pregătitori, învățătorul precizând faptul că mișcarea brațului în sus și în jos reprezintă un timp ( de obicei o pătrime);
– reluarea exemplului însoțit de tactarea timpilor;
– recunoașterea duratelor și executarea lor cu silabe ritmice;
- B. La acest algoritm se adaugă în clasele următoare scrierea semnelor de durată.
Iată și un exemplu de algoritm ce se recomandă a se utiliza în activitățile de intonare melodică ( cl. a III-a și a IV-a):
– efectuarea unor exerciții de bază și pregătitoare (ex. exerciții de intonație);
– prezentarea cântecului;
– precizarea tonului;
– intonarea pe arcuri melodice;
– reluarea intonării în întregime;
Metoda jocului didactic[1] este o metodă de a satisface nevoia de motricitate a copiilor, de a se exprima creativ îmbinând spontanul cu imaginarul specific acestei vârste cu obiectivele învățării. După conținutul și obiectivele urmărite, jocurile didactice muzicale pot fi clasificate în:
- Jocuri didactice muzicale de formare a competențelor specifice muzicale:
-jocuri melodice;
-jocuri ritmice;
-jocuri de diferențiere timbrală;
-jocuri pentru însușirea elementelor de expresie (nuanțe, tempo)
- Jocuri de stimulare a spiritului creativ a imaginației:
– jocuri de construire a formei unui cântec;
– jocuri de asociere la o muzică dată a unor elemente extrasenzoriale (imagini, mișcări, descrieri etc.);
- Jocuri de socializare a copiilor prin muzică:
– pentru formarea spiritului de echipă;
– pentru depășirea timidității;
– pentru formarea unei aderări la un concept.
După mijlocul didactic cu care se combină, jocul didactic muzical poate fi:
-joc cu cântec (joc axat pe cântec)
-joc-audiție (joc axat pe audiție)
-joc exercițiu (joc axat pe exercițiu)
Trebuie specificat că jocul cu cântec (cu text cântat) poate sluji oricărui obiect de învățământ (limba română, geografie, istorie, matematică, educație fizică), realizând adevărate legături interdisciplinare.
MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT FOLOSITE ÎN EDUCAȚIA MUZICALĂ
(RESURSE MATERIALE)
Procesul de învățământ necesită o serie de mijloace sau resurse didactice, care asigură cadrul necesar bunei lui desfășurări. Există diverse clasificări ale mijloacelor didactice, după diferite criterii.
După funcția lor pedagogică ele se pot grupa în:
- Mijloace informativ-demonstrative (care posedă un mesaj informațional) divizate în:
– mijloace intuitiv obiectuale și imagistice (materiale naturale și forme de reprezentare ale acestora, reprezentări figurative și reprezentări vizuale sau auditive);
– mijloace logico-raționale (reprezentări grafice, simboluri, formule matematice, fizice, chimice, note muzicale etc);
- Mijloace de exersare și formare a deprinderilor (care se aplică în activitățile practice): truse, aparate de laborator, jocuri de construcție, instrumente muzicale etc.;
- Mijloace audio-vizuale (CD-ul, diapazonul, filmul, emisiunile radio – tv);
- Mijloace de raționalizare a timpului didactic care cuprind instrumente ca: șabloane, xerox-uri.
- Mijloace informatice (tehnica informatică și de calcul, internetul)
Dintre aceste mijloace, specifice educației muzicale sunt următoarele:
- Mijloace informativ-demonstrative:
Obiecte sonore (lemne de esențe diferite, sticle goale sau pline cu apă, cutii umplute cu pietricele sau boabe de cereale, jucării sonore etc. sunt mijloace naturale care pot fi integrate în activitățile muzicale, substituind instrumentele muzicale.
Materiale sau reprezentări figurative (planșe, fotografii, tablouri, albume etc.);
Materiale sau reprezentări simbolice (scheme, grafice, scărițe muzicale, partituri muzicale etc.)
- Mijloace de exersare și formare a deprinderilor:
Instrumente muzicale (pian, vioară, chitară, instrumente de percuție etc.)
- Mijloace audio-muzicale (înregistrări pe CD, transmisiuni radio, diapozitive, tabla smart, etc.)
ATENȚIE: trebuie făcută distincția dintre metodele de învățare și mijloacele folosite în procesul educativ. Un elev are nevoie la ora de educație muzicală de numeroase mijloace didactice (manual, caiet de muzică și de desen, creion, creioane colorate, planșă de carton cu portativ, jetoane cu forme de note, de cheia sol, de pauze, duratele sunetelor etc.
TIPURI DE STRATEGII DIDACTICE
Utilizarea creativă a metodelor și mijloacelor didactic în scopul realizării obiectivelor educaționale definește strategia didactică.
Multitudinea strategiilor didactice pot fi clasificate în funcție de:
a)particularitățile gândirii elevilor
-strategii inductive – care conduc copilul de la percepția intuitivă la gândirea abstractă, de la observarea și analiza faptelor concrete la generalizarea și elaborarea de noțiuni;
-strategii deductive – în care se parcurge drumul invers, de la abstract la concret, de la general la particular;
-strategii analogice – bazate pe modelare
-strategii mixte
- b) gradul de dirijare a învățării
-strategii algoritmice – bazate pe dirijarea strictă, pas cu pas a învățării
-strategii semi-algoritmice – în care gradul de independență al elevilor este ponderat
-strategii nealgoritmice – bazate pe învățarea independentă, nondirijată
De fapt aceste ultime tipuri de strategii se întâlnesc îmbinate sub forma unor strategii mixte. În educația muzicală se întâlnesc toate tipurile de strategii descrise mai sus. ținând cont de particularitățile preșcolarului și școlarului mic, se recomandă ca în grădinițe și în învățământul primar să se utilizeze cu precădere strategii inductive – menite să conducă copiii de la perceperea și analiza fenomenului muzical concret la elaborarea de noțiuni. De asemenea sunt indicate strategii în care elementele de dirijare strictă (algoritmică) să se îmbine armonios cu cele euristice și creative.
STILURI DE ACTIVITATE DIDACTICĂ ÎN EDUCAȚIA MUZICALĂ
O componentă definitorie a succesului la catedră și în același timp un element psihosocial cu un mare rol formativ îl constituie stilul de activitate didactică. Acesta desemnează felul în care educatorul/învățătorul organizează și conduce procesul de învățământ. În literatura pedagogică există mai multe clasificări ale stilurilor didactice (autocrat, consultativ, autoritar, explorator, binevoitor, consultativ, participativ etc.).
În practica didactică, fiecare învățător își elaborează propriul stil didactic, care poartă amprenta personalității sale.
În educația muzicală stilurile care și-au dovedit eficiența sunt stilurile creative, bazate pe flexibilitate, inventivitate, stilurile centrate pe angajarea elevilor în actul didactic, care valorifică la maximum elementele educative ale conținutului predat, care fac din aceasta un mijloc de cultivare a sensibilității lor afective. Vibrația emoțională pe care o declanșează muzica dă un colorit aparte stilului didactic, optimizând strategiile didactice și influențând în mod benefic rezultatele învățării.
BIBLIOGRAFIE:
Aldea, Georgeta și Munteanu, Gabriela. Didactica educației muzicale, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2005.
Delion, Pavel. Metodica educației muzical, Chișinău, Editura Hyperion, 1993.
Motora-Ionescu, Ana și Dogaru, Anton. Îndrumări metodice pentru predarea muzicii la clasele V-VIII, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1983.
Popescu – Mihăești Alexandru. Probleme fundamentale ale instruirii și educării, București, Editura Fundației ,,România de Mâine”, 1995.
Șerfezi, Ion. Metodica predării muzicii, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1967.
Ștefan, Mircea, Lexicon Pedagogic, București, Ed. Aramis Print, 2006.
Vasile, Vasile. Metodica educației muzicale, București, Editura Muzicală, 2004.
[1] A nu se confunda cu jocul didactic muzical folosit ca formă de învățământ.