Epoca marilor clasici – Curs IV (continuare)
Incepe in anul 1860 si se termina in jurul anului 1900.
Iacob Negruzzi “Amintiri Junimea” – citat – ” Originea Junimii se pierde in noaptea veacurilor”
Societatea s-a infiintat la Iasi spre finalul anului 1863 si inceputul anului 1864; cei care au avut initiativa sun cinci tineri intorsi din strainatate de la studii, cel mai important fiind Titu Maiorescu, V. Pogor, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetii si Petre P. Carp.
Sedintele societatii se tineau fie in casa lui Titu Maiorescu fie in ce a lui V.Pogor. Deviza societatii fiind “Intra cine vrea, ramane cine poate”. Au loc prelectiuni populare, cicluri de conferinte diversa care dureaza vreme de 17 ani.
La inceput temele nu aveau legatura unele cu altele dar pe masura timpului au devenit cicluri unitare care vizeaza cultura si istoria romanilor.
Societatea dispune de o tipografie, asadar va infiinta si o revista in 1867 “Convorbiri Literare”
Conducerea revistei ii este data lui iacob Negruzzi iar ea va aparea neintrrupt pana in 1944 dar apogeul il reprezinta primii 25 de ani
Viata societatii “Junimea” cunoaste trei etape :
- 1863 – 1874 cand activitatea se desfasoara exclusiv la Iasi printr-un spirit polemic foarte accentuat
- 1874 – 1885 activitatea desfasurandu-se la Iasi si Bucuresti – perioada in care se consolideaza noua directie in literatura si in care apar scrierile lui Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L.Caragiale
- dupa 1885 – 1944 intreaga activitate se muta la Bucuresti dar nu mai este o epoca omogena revista capatand un aspect universitar iar sedintele de cenaclu incep sa se rareasca.
Titu maiorescu scrie o serie de studii importante, studii culturale sau studii despre limba.
In 1866 publica studiul “Despre scrierea limbei romane” in care stabileste principiile limbii romane si anume : a) scrierea cu alfabet latinesc
- b) aplicarea principiului fonetic si renuntarea la principiul etimologic
Iar in studiul Neologisme pledeaza pentru inlocuirea cuvinelor de origine slava cu forme autohtone.
Accepta totusi neologismele din limbile romanice atunci cand sunt neaparat necesare.
Un studiu important este o cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867, structurat in doua parti :
- Conditiunea materiala a poeziei
- Conditiunea ideala o poeziei
In prima parte T. Maiorescu face distinctia intre stiinte si arta considerand ca stiinta se ocupa de adevar si artele de frumos. Cu toate acestea si intre arte exista diferente pentru ca fiecare arta are un material propriu, poezia foloseste cuvantul (muzica- sunetul; desenul – culoarea)
A doua parte, conditia ideala a poeziei, in care poezia exprima sentimente, pasiuni si nu, cugetari exclusiv intelectuale.
Titu Miorescu scrie si studii despre scriitori
- “Comediile domnului Caragiale” – studiu scris in apararea dramaturgului pentru ca acesta era atacat in presa vremii fiind acuzat de imoralitate. Maiorescu incearca sa demonstreze ca moralitatea artei consta in faptul ca trezeste emotie estetica si nu ca prezinta situatii morale.
- “Studiul lui Eminescu si poeziile sale ” publicat in 1889 (anul mortii poetului) studiu scris in apararea societatii “Junimea”, acuzata ca n-a facut suficiente lucruri pentru Eminescu, iar Maiorescu incearca sa demonstreze ca personalitatea poetului este mult peste cea a unui om obisnuit si indiferent de locul sau timpul in care ar fi trait viata sa ar fi fost aceeasi. Studiul acesta fixeaza imaginea lui Mihai Eminescu