CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A VÂRSTELOR ŞCOLARE
Etapa de vârstă 6,7-10,11 ani (vârsta şcolară mică sau marea copilărie)
Această perioadă reprezintă „cântecul de lebădă al copilăriei, când miturile care au populat acest univers mirific, inclusiv cel al lui Moş Crăciun, se destramă, treptat. Aşa se explică de ce etapa aceasta de vârstă a mai fost denumită şi „copilăria adultă” sau „maturitate infantilă”.
Încadrare generală
Din perspectiva stadialităţilor clasice (Erikson, Piaget, Kohlberg) această etapă se caracterizează prin următoarele aspecte.
- din punct de vedere al dezvoltării cognitive apar operaţiile concrete ale gândirii şi începutul operaţiilor formale. În clasele mai mari unii copii pot fi capabili să lucreze cu abstracţiuni, dar cei mai mulţi dintre ei au nevoie de generalizări, pornind de la experienţe concrete,
- din punct de vedere moral, copilul de această vârstă trece printr-o tranziţie de la moralitatea constrângerii la moralitatea cooperării, de la preconvenţional la convenţional. Acum are loc perceperea regulilor drept înţelegeri mutuale, dar pe de altă parte supunerea la regulile oficiale se face din respect faţă de cei din jur sau pentru impresionarea lor,
- din punct de vedere psihosocial copilul se poate caracteriza prin două aspecte contrarii: hărnicie sau inferioritate. Este important de oferit copilului activităţi constructive, limitând comparaţiile între cei buni şi cei slabi la învăţătură. De aceea, în clasele I-IV s-a recurs la evaluarea prin calificative, unde criteriile de apreciere sunt mult mai largi (I, B, FB).
Caracterizare analitică
– caracteristici fizice:
La majoritatea fetelor apare un puseu de creştere şi începe şi la o parte dintre băieţi. Acest decalaj între sexe creează sentimente de frustrare pentru ambele categorii. De aceea, dacă profesorii sau părinţii observă perturbaţii generate de problema creşterii bruşte (sau lipsa acestei creşteri), în comportamentul copilului, trebuie să-i facă să accepte situaţia, explicându-i lucrurile ce se vor întâmpla în viitor din acest punct de vedere.
Corpul şi extremităţile se alungesc, ceea ce provoacă o modificare a proporţiei dintre cap şi trup. Sistemul muscular progresează, îndeosebi sub raportul masei sale. Creşte forţa musculară, precizia şi viteza motrică a micului şcolar. Asistăm şi la o creştere în volum a creierului (aprox. 1200g) şi la o organizare de căi funcţionale noi.
Acum copilul devine mult mai rezistent la boli, decât în perioadele anterioare. Datorită creşterii apetitului său faţă de exerciţiul fizic, şcolarul mic trebuie antrenat în activităţi de călire a organismului (prin sport, dar şi printr-o alimentaţie corectă). Se întăresc acum şi o serie de deprinderi igienice (spălatul pe mâini, pe dinţi) şi deprinderile de autoservire.
Pe măsură ce copiii se apropie de pubertate, interesul şi curiozitatea asupra problemelor sexuale sunt aproape universale, mai ales în rândul fetelor. Copiii devin curioşi întrucât începe maturizarea sexuală, de aceea trebuie să li se ofere răspunsuri precise, în mod direct sau prin intermediul unor filme adecvate, reviste, cărţi etc.
Caracteristici socio-morale
La această vârstă copiii devin mai selectivi în alegerea partenerilor. Prezintă tendinţa de a avea „cel mai bun prieten” sau „cea mai bună prietenă”, mai mult sau mai puţin stabil şi pot de asemenea să-şi fixeze un inamic, şi acesta fiind mai mult sau mai puţin stabil.
Se pot folosi tehnicile sociometrice (teste, chestionare, interviuri etc) pentru a urmări relaţiile de prietenie şi de asemenea trebuie acordată asistenţă psihologică copiilor care au probleme de relaţionare. Trebuie acordată o mare atenţie apariţiei grupurilor ostile (de multe ori ele se constituie pe baza rivalităţii fete-băieţi). Profesorii, în acest caz nu trebuie să fie părtinitori, iar dacă profesorul este respectat de către elevi, punctul său de vedere contează foarte mult în faţa clasei.
La această vârstă copiii agreează jocurile şi activităţile didactice organizate sub formă de joc, în grupuri mici, dar ele îi învaţă, adesea să respecte reguli şi să dezvolte spiritul de echipă. Centrarea pe sarcină poate cădea, adesea, pe locul secund.
Profesorul trebuie să ştie că la această vârstă moralitatea constrângerii îl face pe copil să înţeleagă greu cum şi de ce trebuie să adapteze regulile la diferite situaţii.
Dacă clasa va fi împărţită pe echipe poate apărea rivalitatea între elevi, în mod spontan. Una dintre soluţii este de a le aminti că nu sunt în arena gladiatorilor şi trebuie schimbată frecvent componenţa echipelor. Certurile sunt frecvente la această vârstă (răfuiala verbală, iar la băieţi şi cea fizică); nu vă speriaţi, este o caracteristică a vârstei!
Spre sfârşitul etapei, grupul de elevi devine puternic, iar standardele adulţilor în ceea ce priveşte comportamentul şi performanţele sunt înlocuite de cele ale prietenilor de aceeaşi vârstă. Acum se organizează în găşti, părinţii sunt sfidaţi, îşi formează propriile reguli. De aceea trebuie acordată o mai mare atenţie copiilor aflaţi la începutul pubertăţii, deoarece pot apărea tulburări comportamentale şi chiar delincvenţa juvenilă, în urma unor eventuale dezechilibre afective.
Imitaţia adultului, dorinţa copilului de a demonstra că nu mai este mic, constituie o cale de socializare afectivă. Copilul recurge la acte de curaj, bravadă, pentru a proba aceste trăiri ( de exemplu, când se loveşte, pozează că nu îl doare, intră într-o încăpere fără lumină chiar dacă îi este teamă etc.). se modifică şi exprimarea reacţiilor emoţionale – el devine mai cenzurat, mai discret. La 7 ani este mai reţinut, mai meditativ, la 8 ani devine mai expresiv, mai bine dispus, iar la 9 ani recade într-o stare meditativă, în timp ce la 10 ani dobândeşte o mare expresivitate a feţei.
Caracteristici aptitudinale
La această vârstă copiii au aptitudini diferite: fetele dau dovadă de o mai bună fluenţă verbală, preferă lectura, iau în considerare detaliile, sunt mai meticuloase în orice activitate. Băieţii au mai mult îndeletniciri practice, dând dovadă de o mai bună orientare spaţială, dar şi un stil mai impulsiv, ceea ce îi face să de un randament mai bun în activitatea de învăţare.
Entuziasmul iniţial pentru învăţătură al copiilor de această vârstă ar putea să se piardă pe măsură ce caracterul de noutate se pierde, iar perfecţionarea abilităţilor pretinde eforturi tot mai mari. Diferenţele de cunoştinţe dintre cei ce învaţă mai repede şi cei ce învaţă mai încet sunt vizibile.
Dacă părinţii şi profesorii descoperă la timp aptitudinile copilului, ei îi vor da acestuia şansa de a se perfecţiona pe linia favorabilă, în aşa fel încât mai târziu for obţine performanţe foarte înalte într-un anumit domeniu.
Apariţia motivaţiei pentru învăţătură este regizată de legea succeselor şi a insucceselor. Concret, dacă debutul şcolarităţii se face sub o zodie bună, în sensul că micul şcolar are o serie de succese, acest lucru va iradia favorabil în opinia învăţătoarei şi a clasei, primind emblema de elev bun, în virtutea căreia îi vor fi trecute cu vederea eventualele erori sau lacune. Mai apoi, un asemenea debut fericit îl va atenţiona şi asupra căilor pe care le-a urmat pentru a dobândi aceste mici victorii şcolare. Dimpotrivă, dacă elevul va începe cu o serie de note proaste, el va fi pecetluit cu statutul de elev mediocru, iar posibilele sale momente de inspiraţie ulterioare la lecţii vor fi privite cu maximă circumspecţie şi suspiciune de către dascăl, ele nereuşind să disloce părerea iniţială. În timp, datorită opiniei eronate a dascălului, elevul va abandona cursa, complăcându-se în mediocritate. De aceea, espectanţele (aşteptările faţă de elev) cadrelor didactice constituie o sursă de diferenţiere în şcoală, dar şi o sursă de progres.
Etapa de vârstă 14-24,25 ani (pubertatea şi adolescenţa)
J.Jrousseaucaracterizează adolescenţa ca pe vârsta celei de-a doua naşteri.
La rândul său, G.Stanley Hall,cel care a elaborat o disciplină nouă, care să se ocupe în special de vârsta adolescenţei, numită „hebeologie”, afirmă despre adolescenţă că ar fi o adevărată etapă de „furtună şi stres”, deoarece adolescentul oscilează între extreme: exuberanţă şi apatie, cruzime şi sensibilitate, hărnicie şi lene. Din acest motiv, etapa a căpătat denumiri diferite: criză juvenilă, criză de originalitate, vârstă dificilă, vârsta dramei, vârsta marilor idealuri, vârsta de aur, vârsta integrării sociale etc. Oricum, perioada cea mai grea este cuprinsă între 14-16 ani.
Trebuie să recunoaştem, însă, că adolescenţa cunoaşte aspectul spectaculos al transformărilor pe care le traversează individul sub toate aspectele. Criza apare deoarece persoana nu reuşeşte ca pe baza noului echipament bio-psiho-social, pe care l-a dobândit, să treacă dintr-o dată de la statutul de copil la cel de adult. Astfel, adolescentul oscilează între copilărie şi maturitate, chiar dacă se orientează preponderent spre vârsta adultului.
Există câteva dominante care conferă acestei vârste elemente specifice:
- aspiraţia individului spre independenţă;
- interiorizarea activităţii mentale;
- individualizarea, ce se structurează odată cu desăvârşirea particularităţilor de sex şi a impactului provocat de influenţele mediului.
Astfel, adolescenţa se sub-etapizează astfel:
pubertatea (10-14,15 ani) – vârsta gimnaziului;
adolescenţa propriu-zisă (14,15-18,20 ani) – liceul;
adolescenţa prelungită (18,20-24,25 ani) – studii superioare, stagiu militar, şcoli postliceale, serviciu etc..
Caracteristici somato-fiziologice
La această vârstă există două „revoluţii”: una fiziologică (de creştere) şi una hormonală (se instalează odată ce se temperează creşterea).
În pubertateritmul de creştere este spectaculos; el se instalează mai repede la fete (la 10 ani) decât la băieţi (12, 13 ani). De asemenea este mai intens la adolescenţii din mediul urban decât la cei din mediul rural. Individul creşte mai întâi în înălţime şi mai apoi în greutate. O dată cu dezvoltarea masei musculare creşte şi puterea fizică.
Maturizarea sexuală demarează vertiginos, atât la fete cât şi ulterior la băieţi.
Debutul, ritmul şi nivelul creşterii este influenţat de mai mulţi factori: condiţii climaterice, clasa socio-economică, premise genetice, nutriţia, gradul de sănătate al persoanei etc.
Ca aspect, puberul are o alură caricaturală, întrucât îşi ajustează cu dificultate gestica la noua sa configuraţie. Ansamblurile vestimentare sunt adeseori groteşti, obligatoriu făcute pentru a epata anturajul. Moda grupului devine imperativă pentru adolescent. De asemenea adolescentul este mult prea preocupat de părul său, încercând noi freze, tot din dorinţa de a epata.
În adolescenţă, ritmul de creştere se temperează treptat, dar continuă lent până la 25 de ani.
Caracteristici psihologice
În pubertatecoexistă două stadii de evoluţie a intelectului: atât stadiul operaţiilor concrete cât şi stadiul operaţiilor formale. Este prezentă îndeosebi capacitatea de sinteză, generalizare, analiză, abstractizare, comparaţie, schiţându-se abia mai târziu capacitatea de a utiliza algoritmi.
Treptat se formează judecăţi şi raţionamente tot mai complexe, precum şi o curiozitate intelectuală deosebită, gândirea căpătând un caracter critic.
În adolescenţăeste specific stadiul operaţiilor formale (aşa cum spune Piaget – punctul terminus în evoluţia gândirii şi inteligenţei). Acum individul operează uşor cu domeniul abstracţiunilor, rezolvă probleme complexe, ipotetice, logice. Se constată şi o nevoie de sistematizare a cunoştinţelor, un spirit experimental, capacitatea de a folosi strategii euristice, dar şi fapte din realitate.
Curiozitatea atinge un apogeu, precum şi nevoia de a filosofa, ceea ce contribuie la apariţia primei concepţii despre lume şi viaţă a individului.
În pubertateeste specifică memoria voluntară, logică, de scurtă durată, deşi funcţionează şi cea de lungă durată.
În ceea ce priveşte limbajul, creşte debitul verbal oral şi cel scris.. vocabularul se îmbogăţeşte prin termeni din ştiinţă, tehnică, literatură şi dispar expresiile fonematice parazite. Exprimarea devine mai fluentă, mai logică, mai elocventă. Este specifică vorbirea în jargon, populată cu expresii pitoreşti, teribilisme, vulgarisme. Apare un anumit stil personal în exprimare, se consolidează corectitudinea gramaticală a limbii materne, dar apare şi plăcerea discuţiilor în contradictoriu.
Motivaţia şi afectivitatea sunt elemente dominante în această perioadă. Conform piramidei trebuinţelor(Maslow, 1954), adolescentul le parcurge acum pe toate:
- fiziologice (foame, sete, sex, odihnă);
- securitate;
- dragoste şi afiliere la grup;
- stimă şi statut;
- cunoaştere;
- estetice;
- autorizare, valorificare a propriului potenţial.
In pubertate specifice sunt trebuinţele de securitate, precum şi cele de dragoste şi afiliere la grup.
În adolescenţăîntregul set este prezent, critice fiind trebuinţele sinelui (de cunoaştere şi estetice).
În adolescenţa prelungităse manifestă cu pregnanţă trebuinţa de autorealizare.
În ceea ce priveşte motivaţia şi pârghia recompensă-pedeapsă, s-a constat că succesul şi recompensa sunt mai stimulative decât insuccesul şi pedeapsa. Nu trebuie pedepsit un eşec pentru că accentuează sentimentul de insecuritate. În pubertate dacă pedeapsa este supradimensionată apare revolta, dacă e subdimensionată apare culpabilitatea. Pentru elevii slabi este mai stimulativă încurajarea, iar pentru cei buni reproşul discret.
În pubertate afectivitatea are un caracter vulcanic. Emotivitatea oscilează între extreme. Toată gama de stări afective este prezentă: anxietate, teamă, timiditate. S-a constatat că faţă de stres puberul manifestă intoleranţă, reacţionând recalcitrant. Relaţiile sunt mai tensionate în raport cu familia, deoarece aceasta manifestă cea mai veche şi cea mai perseverentă tutelă, iar adolescentul vrea independenţă. La această vârstă, copilul preferă prieteni de acelaşi sex, manifestând o atitudine ostilă faţă de sexul opus, la începutul perioadei pubertăţii.
În adolescenţă viaţa afectivă se nuanţează; emotivitatea devine mai echilibrată. Apar sentimentele superioare: intelectuale, estetice, morale. În ceea ce priveşte relaţiile cu familia asperităţile se estompează şi armonia se restabileşte. Faţă de sexul opus apare o deschidere particulară, adolescenţa fiind caracterizată ca vârsta celor mai frenetice iubiri. La început adolescentul are aspiraţii înalte faţă de alegerea partenerului asupra căruia să-şi răsfrângă dragostea (un star de muzică, o vedetă etc.), dar mai apoi iubirea devine terestră, astfel încât, după 18 ani adeseori apar primele cupluri maritale.
Pubertatea şi adolescenţa se caracterizează prin definitivarea şi stabilizarea structurilor de personalitate, fenomen care se produce pe la 14-15 ani. Procesul de consolidare şi diferenţiere a eu-lui intim şi a eu-lui social, proces care demarează încă din copilărie, devine alert în pubertate, dar nu cunoaşte o autentică desăvârşire decât în adolescenţă.
Există trei dominante care dau culoare şi specificitate adolescenţei:
- cristalizarea conştiinţei de sine;
- identitatea vocaţională;
- debutul independenţei.
Fenomenul de cristalizare a conştiinţei de sineimplică, la rândul său, trei faţete: identificarea eu-lui corporal(preocuparea faţă de propriul corp, vestimentaţie, freză etc.), a eu-lui spiritual(capacitatea individului de a-şi evalua corect propria activitate, precum şi nivelul de cunoştinţe şi aptitudinile pe care le posedă) şi a eu-lui social(reputaţia socială a individului şi conştientizarea statutului şi rolului pe care le îndeplineşte în prezent sau cele pe care le proiectează în viitor).
Identitatea vocaţională desemnează abilitatea persoanei de a-şi cunoaşte calităţile şi defectele, ca pe baza lor să poată decide asupra viitoarei cariere, opţiunea sa profesională. Dacă puberul manifestă abilitate, îndeosebi în cunoaşterea trăsăturilor de caracter şi a intereselor, la adolescent apare capacitatea de a-şi defini aptitudinile. Progresul pe care copilul şi adolescentul le înregistrează în ceea ce priveşte capacitatea de autocunoaştere poate fi datorat exerciţiilor special organizate în cadrul şcolii. Rezultă de aici necesitatea proiectării unor programe, care să stimuleze formarea şi dezvoltarea imaginii de sine.
Dobândirea independenţei se referă la trei planuri majore pe care şi le face individul pentru el însuşi: valoric, afectiv, material. Întrucât adolescentul este orientat predominant spre viitor, asistăm acum la cristalizarea unui ideal, ceea ce se realizează prin identificarea cu alte persoane renumite. Idealul, în adolescenţă are câteva note distinctive: adolescentul refuză orice şablon, îşi asumă responsabilităţi şi îşi reconstruieşte personalitatea.
crys/febr.2016