Tyrannosaurus Rex – fără rival
„Şopârla-tiran suverană”, ce pare să fi preferat Montana şi Wyoming în defavoarea Oklahomei (toate fiind state pe ale căror teritorii au fost descoperite fosile), măsura până la 14,5 m în lungime, avea o poziţie bipedă (verticală) de 5,8 metri şi un pas de circa 4 metri. Relativ agil pentru cele şapte tone ale sale, acest animal avea un craniu lung de 1,2 metri, cu colţi ascuţiţi şi zimţuiţi de 18 centimetri lungime – special dezvoltaţi pentru a sfâşia carnea.
Acest dinozaur era carnivor şi se hrănea cu alţi saurieni – şi asta într-un mod vicios. Nu s-a descoperit niciun schelet integral al celui mai mare carnivor al naturii, însă fosilele din care s-a reconstituit un schelet compozit oferă o imagine impresionantă.
Tyrannosaurus rex avea mai bine de 60 de dinți groși, de formă conică, suficient de puternici pentru sfărâma oasele victimelor. Dinții aveau până la 25 centimetri în înălțime, iar fălcile luiTyrannosaurus rex aveau până la 1,2 metri lungime.
În ultimii ani, reputația de carnivor feroce a lui Tyrannosaurus rex a avut de suferit. Unii paleontologi au susținut că Tyrannosaurus rex nu se hrănea cu animalele pe care le vâna tot el, ci mai degrabă cu hoituri. Asta l-ar asemăna mai degrabă cu hienele sau vulturii și i-ar cam anula pretențiile la titlul de “rege al animalelor”.
Cercetări științifice :
Cercetatorii s-au folosit de lasere pentru a crea scanări tridimensionale, de mare precizie, a scheletelor de Tyrannosaurus, apoi le-au „modelat” virtual, adaugandu-le tesuturi si organe, avand ca reper procentul dintre tesuturi-schelet din pasari si crocodili. Studiul a fost desfasurat de o echipa condusa de profesorul John R. Hutchinson, de la Royal Veterinary College din Londra, si Peter Makovicky, doctor in paleontologie, curator al Field Museum of Natural History din Chicago.
Grupul de cercetare a obtinut chiar permisiunea de a se folosi de vedeta muzeului american, asa numitul schelet SUE, al unui T-Rex imens, pe care l-a scanat cu lasere 3D, generand modele digitale avand ca baza de plecare acest schelet. Makovicky a explicat ca metoda s-a dovedit a fi mai precisa decat cele precedente, bazate pe modele realizate la scara.