AnnaE
#0

Oaspeţii primăverii
de Vasile Alecsandri
În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,

La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată!

E cocostârcul tainic în lume călător,

Al primăverii dulce iubit prevestitor.

El vine, se înalţă, în cercuri line zboară

Şi, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;

Iar copilaşii veseli, cu peptul dezgolit,

Aleargă, sar în cale-i şi-i zic: „Bine-ai sosit!”

În aer ciocârlia, pe casă rândunele,

Pe crengile pădurii un roi de păsărele

Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc

Şi pe deasupra bălţii nagâţii se-nvârtesc.

Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă!

În lume-i veselie, amor, sperare, viaţă,

Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări

Prin raze aurite şi vesele cântări!