Reformele lui Alexandru Ioan Cuza – Legea secularizarii averilor manastirilor
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza inca de la inceputul domniei sale a fost adeptul statului secular. Actiunea de a seculariza, inseamna trecerea in patrimonial statului (in schimbul unei despagubiri) un bun apartinand bisericii sau manastirii.
Cuza isi dorea aducerea in totalitate a Bisericii Ortodoxe sub supravegherea statului, deoarece acestea insumau un sfert din teritoriul national. Alt motiv pe care-l avea domnitorul era acela de a moderniza statul roman si de a ajunge din urma occidentul, printr-o serie de reforme, care aveau sa fie ca o garantie a realizarii unirii celor doua tari, Moldova si Tara Romaneasca, intr-un singur stat. Venirea lui pe tronul tarii a fost acceptata prin votul popular favorabil unirii ambelor tari, rezultat in urma unei adunari ad-hoc in 1857 care a dus la Conventia de la Paris din 1858, o intelegere intre Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formala intre cele doua tari, cu guverne diferite si cu unele institutii diferite. In 1859, liderul unionist moldovean a fost ales ca domnitor al Moldovei si Valahiei, aducandu-le intr-o uniune personala.
Abia in 1861 Cuza a unificat Parlamentul si Guvernul realizand si unirea politica. Legile reformatoare pe care le-a instituit au fost considerate de unii istorici ca fiind o dorinta nerabdatoare a domnitorului de a aseza tara in rand cu celelalte puteri.
Legea secularizarii a fost considerata delicata in chestiunea proprietatilor apartinand manastirilor, deoarece acestea au fost acumulate de-a lungul timpului prin daniile(donatie pioasa, legata de binefacere) domnilor si a boierilor. Astfel primul ministru Kogalniceanu si Cuza au grabit dezbaterea si adoptarea legii la 25 decembrie 1863, care a fost aprobata cu 93 de voturi pentru si 3 impotriva.
“Legea prevedea că toate pământurile şi alte averi ale mănăstirilor treceau în proprietatea statului. Iniţial a fost discutată doar secularizarea averilor mănăstirilor închinate dar ulterior prin legea din 13/25 dec 1863 au fost trecute în proprietatea statului toate averile mănăstireşti din România. Un sfert din teritoriul ţării a devenit patrimoniul statului ceea ce a mărit suprafaţa de care dispuneau autorităţile pentru viitoarea împroprietărire.”
Secularizarea a readus, aşadar, sub autoritatea statului român, marile întinderi de pământ sustrase controlului său. Ea a însemnat însă şi privarea Bisericii Ortodoxe Române de proprietăţile ei, fără a exista temeiuri pentru această etatizare, decât, poate, dorinţa lui Cuza de a nu fi acuzar de părtinire.
“Se prevedea o despăgubire către “Locurile Sfinte” în locul veniturilor provenite de la mănăstirile închinate. După o reacţie ostilă a câtorva puteri, mai ales a Rusiei şi a Austriei, în mai 1864 s–a ajuns la un compromis prin care puterile au recunoscut secularizarea, în schimbul unei despăgubiri mai mari pentru “Locurile Sfinte”. Încă de la sfârştul lunii iunie 1863, se oferise drept despăgubire călugărilor greci o importantă sumă de bani la care se adaugă o alta separat pentru construcţia unei şcoli laice şi a unui spital la Constantinopol. Oferta statului român fusese însă respinsă, în sprijinul celor expropriaţi aflându–se Poarta foarte sensibilă când era vorba de venituri care i se cuveneau şi Rusia, protectoarea ortodoxilor din Imperiul Otoman.”.
Mănăstirile închinate erau un produs fanariot. Drept urmare a legii secularizării disputa ce exista în legătură cu acestea este lichidată. Totodată rolul mănăstirilor în viaţa economică încetează datorită faptului că terenurile agricole intrau acum în proprietatea statului.
Cuza preciza că “toate averile mănăstireşti din România sunt şi rămân averi ale statului, veniturile lor aparţinând bugetului.”. Într–un mesaj către ministrul de externe otoman căruia îi explică raţiunea secularizării, Alexandru Ioan Cuza i–a scris “În această chestiune Alteţă, eu nu sunt principele românilor, sunt România însăşi.”
Domnitorul Ioan Cuza a instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistenţă socială etc.
Concluzie :
Motivul pentru care am adus vorba azi despre domnitorul Cuza si una din reformele sale, este acela ca tara noastra, acum aflata in haos, este condusa ca si atunci, intr-o mare masura, de capii bisericii ortodoxe, ca mesajele din campanile electorale se bazeaza pe credinta oarba a oamenilor, ca atitudinea bisericii de a propavadui cuvantul lui Dumnezeu se bazeaza pe argintii din buzunarul fiecaruia dintre noi.
Daca azi s-ar face o noua reforma a secularizarii vom descoperi cu uimire ca domeniile si averea bisericii ortodoxe insumeaza mai mult de un sfert din suprafata tarii. Si intrebarea mea fireasca ar fi, cui ii foloseste aceasta avere, cui foloseste strangerea “birurilor” pentru construirea catedralei neamului, cu ce e multumit crestinul credincios ca doneaza din banutii lui in fiecare duminica sau in zi de sarbatoarea crestineasca, sau in pelerinaje ?
Astfel ne cumparam iertarea pacatelor sau e o forma de indobitocire in turma?
Legea lui Cuza a fost dreapta ?