Vulpea şi Veveriţa
Ori peste cine vezi c-a dat napasta,
De nimeni sa nu râzi pe lumea asta.
Chiar daca n-ai pacate sau cusururi,
Au crezi ca fericirea ta-i de-a pururi?
Esop ne da si el la fel povata,
Dar astazi iau o pilda chiar din viata.
Facea cumatra Vulpe, odata, mare haz
De-o Veverita mica, ajunsa la necaz,
Ce se juca-ntr-un paltin, cu toata voiosia,
Când din senin o prinse, în ramuri, vijelia.
- Cu coada ta stufoasa în van ti-acoperi mutra (Striga la ea de jos, din ierburi, cutra),
Ca vântul te snopeste cu cât te sui mai sus!
Nu-ti mai aduci aminte, surato, ce ti-am spus?
Umblai dupa înalturi cu trasnetul vecine.
Vezi ce patisi, neghioabo?
Mai bine e de mine: Dau fuga, la nevoie,-n vizuina.
Dar mai astept putin acum, vecina,
Ca sa te vad zdrobita la tulpina!
Si, dând târcoale-ncoace si-ncolo dupa pui,
Mai gâtui destui.
Avea îndata vântul mânia sa si-o curme
Si iar trona în slavi seninul soare.
Un Vânator din preajma, pornind la vânatoare,
Zari lânga bârlogul Cumetrei niste urme. "Aci erai? (îsi zise-n gândul lui).
Stai ca te satur eu de pui: Am sa-ti atârn, Cumatra, blana-n cui!"
Si puse-ndata câinii bârlogul sa i-l scurme.
Vazând-o pe Cumatra-nhatata de grumaz,
Si Veverita noastra putea sa faca haz,
Dar se-nvatase minte din propriul ei necaz