AnnaE
#0

 



Teoria si metodologia curriculum-ului: concepte, tipuri, documente curriculare.

1. Concepte
2. Documente curriculare

1. Teoria si metodologia curriculumului. Concepte

Curriculum este un concept–cheie in teoria si practica instruirii si provine din limba latina, de la “curriculum, -a” – alergare, drum.

Timp indelungat, conceptul de curriculum a reprezentat unul dintre cele mai controversate concepte ale pedagogiei. Definitiile, extrem de diverse si contradictorii, au variat, pe parcursul secolelor XVI si XX, in functie de conceptia pedagogica a autorilor si de metodologia de cercetare a conceptului, adoptata in functie de traditiile practicii si literaturilor pedagogice exprimate in principalele limbi de circulatie internationala in functie de prioritatile si caracteristicile reformelor invatamantului si ale educatiei.

In sensul cel mai larg, curriculum semnifica intreaga experienta de invatare dobandita in contexte educationale formale, nonformale si informale.

In sensul cel mai restrans (sensul traditional), curriculum semnifica continuturile invatarii, obiectivate in planuri de invatamant, programe si manuale :

  • 1. cursurile oferite de o institutie educationala;
  • 2. un set de cursuri ce constituie o arie de specializare

Termenul de continut curricular se refera la anumite fapte, idei, principii, probleme, incluse intr-un program de studii.

In acceptiune traditionala, conceptul de curriculum reprezinta un set de documente scolare/universitare care planificau continuturile instruirii, un instrument de eficientizare sociala a activitatii scolare/universitare, un program de invatare oficial, organizat institutional.

In acceptiune moderna, curriculum vizeaza sistemul de experiente de invatare, directe si indirecte, ale elevilor/studentilor.

Prima formulare moderna a teoriei curriculumului are in vedere urmatoarele aspecte:

  • obiectivele educationale pe care trebuie sa le urmareasca scoala;
  • experientele educative care ar putea permite atingerea obiectivelor;
  • modalitatea de realizare a acestor experiente educative;
  • modalitatea de stabilire a gradului in care au fost atinse aceste obiective

Curriculumul este considerat astazi o resursa importanta a inovarii, al carui scop este adaptarea institutiilor, programelor si practicilor invatamantului la nevoile si la solicitarile unei societati dinamice.

Curriculumul se refera la programul activitatii educationale, la ansamblul proceselor educative, la activitatile de invatare, la evenimentele care se petrec in clasa si pune accent pe articularea componentelor procesului de invatamant: obiective, continuturi, metode de invatare, metode si tehnici de evaluare. Curriculumul cuprinde insusi continutul procesului de invatamant, care se concretizeaza in ansamblul documentelor scolare de tip reglator: planuri de invatamant, programe, manuale scolare, ghiduri si indrumari metodice, materiale-suport.

Incepand cu anul scolar 1998 – 1999, in tara noastra a devenit operant Curiculumul National, inteles ca articulare a obiectivelor de formare, a continuturilor invatarii, a metodelor de predare si invatare si a evaluarii. Curiculumul National este alcatuit din doua segmente: curriculumul nucleu si curriculumul la decizia scolii.

Curriculumul nucleu reprezinta trunchiul comun, adica numarul minim de ore de la fiecare disciplina obligatorie prevazuta in planul de invatamant. Curriculum nucleu reprezinta unicul sistem de referinta pentru diversele tipuri de evaluari si de examinari externe din sistem si pentru elaborarea standardelor curriculare de performanta.

Curriculumul la decizia scolii acopera diferenta de ore dintre curriculum-ul si numarul minim/maxim de ore pe saptamana, pe disciplina si pe an de studiu, prevazute in planurile-cadru de invatamant.

In completarea curiculumului nucleu, care este obligatoriu, scoala poate opta pentru una din variantele urmatoare:

a) curriculum nucleu profundat
b) curriculum extins
c) curriculumul elaborat de scoala
d) curriculum formal
e) curriculum local
f) curriculum ascuns


Maxima largire a ariei semantice a conceptului de curriculum este reprezentata de tendinta de incorporare a experientelor de invatare dobandite in contexte informale. Constientizarea importantei parteneriatului educational al scolii cu diferitele institutii comunitare se reflecta in literatura pedagogica prin vehicularea conceptului de curriculum informal, care vizeaza ocaziile de invatare oferite de mass-media, teatru, muzee, biserica.

Desi nu exista inca, in literatura pedagogica actuala, un consens asupra unei definitii unice a conceptului de curriculum, s-a conturat totusi, cu claritate, cadrul sau referential:

  • Curriculum desemneaza ansamblul coerent de continuturi, metode de invatare si metode de evaluare a performantelor scolare, organizat in vederea atingerii unor obiective determinate.
  • Curriculum reprezinta intreaga experienta de invatare-formare propusa de scoala prin activitati scolare si extrascolare. Aceasta experienta se realizeaza prin ansamblul functional al componentelor si tipurilor curriculare proiectate si aplicate in interdependenta.

Caracteristicile esentiale ale curriculum-ului sunt: “coerenta, cunoasterea interconexiunilor dintre elementele componente si posibilitatea obtinerii unui feed-back semnificativ in raport cu obiectivele urmarite”.

Componentele curriculum-ului:

• un sistem de consideratii teoretice asupra educatului si a societatii
• finalitati
• continuturi sau subiecte de studiu selectionate si organizate cu scopuri didactice
• metodologii de predare-invatare
• metodologii de evaluare a performantelor scolare


Aria curriculara – reprezinta un grupaj de discipline scolare care au în comun anumite obiective si metodologii si care ofera o viziune multii inter-disciplinara asupra obiectelor de studiu. Curriculumul National din România este structurat pe 7 arii curriculare, desemnate pe baza importantei diferitelor domenii de studiu, precum si a conexiunilor dintre acestea.

Ariile curriculare sunt:

  1. limba si comunicare,
  2. matematica si stiinte ale naturii,
  3. om si societate,
  4. arte,
  5. educatie fizica si sport,
  6. tehnologii,
  7. consiliere si orientare.

Aria curriculara trebuie sa ramâna aceeasi pe toata durata învatamântului obligatoriu, dar ponderea pe cicluri si clase este variabila.

Continutul invatamantului este un ansamblu de valori stiintifice, tehnice, tehnologice si umaniste, de capacitati, deprinderi, abilitati de competente transpuse didactic in functie de

  • - logica stiintei contemporane
  • - idealul si obiectivele educationale
  • - particularitatile psihologice ale elevilor


Tipuri de curriculum

Reunind o varietate de elemente, termenul este dificil de înteles, de aceea în literatura de specialitate exista o tipologie a curriculumului din doua perspective, a cercetarii fundamentale si a cercetarii aplicative.

1. Din perspectiva cercetarii fundamentale:

  • Curriculum general are ca obiectiv oferirea unei baze de cunostinte pentru toti cursantii pe parcursul diferitelor etape de pregatire. El cuprinde trunchiul comun de materii, obligatorii pentru toti elevii, pâna la 80% din totalul disciplinelor;
  • Curriculum specializat sau de profil reprezinta seturile de discipline care tind sa formeze cunostinte si valori specifice, abilitati si competente pe domenii particulare de studiu (tehnic, artistic, teoretic, sportiv);
  • Curriculum subliminal sau ascuns reprezinta totalitatea valorilor si experientelor de învatare pe care institutia de învatamânt le transmite fara ca acestea sa fie prevazute în programul educativ, respectiv ritualuri, reguli, principii, conveniente, proceduri; în acest context scoala formeaza o serie de conduite si atitudini precum: a sti sa petreci timpul liber, a te apara, a te face placut, a învata sa ai succes, a-ti afirma opiniile, a alege, a fi autonom;
  • Curriculum informal se refera la oportunitatile si experientele de învatare oferite de institutiile din afara sistemului de învatamânt (organisme non- guvernamentale, mass-media, muzee, alte institutii culturale si religioase, comunitati locale, familie) care transmit valori, formeaza atitudini si competente într-o maniera complementara scolii.


2. Din perspectiva cercetarii aplicative:

  • Curriculum formal desemneaza ansamblul documentelor scolare de tip reglator, în cadrul carora se consemneaza datele initiale privind procesele educative si experientele de învatare pe care institutia de învatamânt le ofera cursantilor în functie de etapa de pregatire;
  • Curriculum recomandat se refera la oferta pusa la dispozitie de catre experti si specialisti, din care deriva o serie de valori si cunostinte ce se propun utilizatorilor;
  • Curriculum scris reprezinta acea ipostaza a curriculumului explicitat în diferite documente scolare, care reprezinta produsele curriculare (planuri de învatamânt, programe scolare), ca expresie a prescriptibilitatii si programarii în învatare;
  • Curriculum exclus reprezinta acele ipostaze ale curriculumului care nu au fost introduse în materia de predare din anumite ratiuni;
  • Curriculum predat cuprinde totalitatea cunostintelor, deprinderilor, atitudinilor incluse efectiv în predare de catre toti actorii implicati în procesul educativ (profesori si elevi);
  • Curriculum suport reprezinta toate materialele curriculare aditionale (culegeri, caiete didactice, ghiduri, mijloace multimedia);
  • Curriculum învatat sau realizat desemneaza totalitatea achizitiilor active sau interiorizate de catre elevi în procesul de predare-învatare, de fapt el constituind rezultanta actiunii cumulate a tuturor tipurilor de curriculum si poate fi evidentiat prin rezultatele evaluarii;
  • Curriculum testat este experienta de învatare transpozitionata în teste, probe de examinare si alte instrumente de apreciere a progresului scolar, etalata prin totalitatea instrumentelor de evaluare;
  • Curriculum local sau zonal reprezinta oferta educationala de care beneficiaza doar cursantii dintr-un spatiu geografic determinat, deoarece se considera ca anumite valori sau cunostinte prezinta un interes special (cum ar fi cele etnografice, folclor, istorice, geografice, lingvistice).

Curriculum nucleu este expresia curriculara a trunchiului comun, care cuprinde acel set de elemente esentiale pentru orientarea învatarii la o anumita disciplina. El reprezinta unicul sistem de referinta pentru diversele tipuri de evaluari ale procesului educativ si comparatii internationale, pentru elaborarea standardelor de performanta curriculare. Trunchiul comun corespunde numarului de ore prevazut pentru fiecare disciplina obligatorie în parte, pe ani de studiu. Planul cadru cuprinde pentru majoritatea disciplinelor numarul maxim si numarul minim de ore.

Curriculum la decizia scolii (CDS) – cuprinde ansamblul proceselor educative si al experientelor de învatare pe care fiecare scoala le propune în mod direct elevilor sai în cadrul ofertei curriculare proprii.
El are trei variante:

  • curriculum nucleu aprofundat,
  • curriculum extins
  • curriculum elaborat în scoala.

Prin plaja orara si CDS se urmareste:

  • oferirea elevilor posibilitatea de a opta pentru un anumit domeniu de interes,
  • corelarea resurselor scolii cu cerintele elevilor,
  • flexibilitatea demersului didactic,
  • mai buna adaptare a acestuia la cerintele sociale, la posibilitatile diferentiate pe clase ale elevilor,
  • individualizarea scolilor,
  • valorizarea fiecarui liceu si crearea personalitatii sale prin diferentierea ofertei educationale.


Curriculum nucleu aprofundat – reprezinta, pentru învatamântul general, acea forma de CDS care urmareste aprofundarea obiectivelor de referinta ale Curriculumu- lui –nucleu prin obiective de referinta si unitati de continut, în numar maxim de ore prevazut în plaja orara a unei discipline.

Curriculum extins – reprezinta, pentru învatamântul general, acea forma de CDS care urmareste extinderea obiectivelor si a continuturilor din Curriculumul - nucleu prin noi obiective de referinta si noi unitati de continut în numar maxim de ore prevazut în plaja orara a unei discipline. Acesta presupune parcurgerea integrala a programei scolare, inclusiv a elementelor marcate cu asterisc.

Curriculum elaborat în scoala – reprezinta, pentru învatamântul general, acea forma de CDS prin care scoala poate concepe si propune o disciplina noua, cu programa, obiective si continuturi noi, diferite de cele existente în planul cadru si trunchiul comun.

La nivelul învatamântului liceal, CDS se poate realiza prin mai multe tipuri de discipline optionale.

  • optionalul de aprofundare – derivat dintr-o disciplina studiata în trunchiul comun care urmareste aprofundarea obiectivelor/competentelor din curriculumul nucleu, prin noi continuturi propuse la nivelul scolii, sau prin cele cu asterisc în cazul specializarilor care nu le parcurg în mod obligatoriu prin trunchiul comun;
  • optionalul de extindere – derivat dintr-o disciplina studiata în trunchiul comun, ca- re urmareste extinderea obiectivelor/competentelor generale din curriculum nucleu, prin obiective si continuturi noi, definite la nivelul scolii;
  • optionalul preluat din trunchiul comun al altor specializari se refera la preluarea unei discipline noi pentru specializarea în cauza care face parte din trunchiul comun al alteia;
  • optionalul ca disciplina noua – consta în introducerea unei discipline noi, în afara celora prevazute prin trunchi comun, elaborarea programei si continutului acesteia la nivelul liceului;
  • optionalul integrat consta într-un obiect de studiu structurat în jurul uneia sau mai multor arii curiculare, prin elaborarea unei programe interdiscilinare, cu obiective si continuturi diferite de cele cuprinse în ariile curriculare respective.

Factori determinanti si surse generatoare in elaborarea curriculumului

Noua revolutie stiintifica se caracterizeaza printr-o crestere exponentiala a informatiilor si o mare miscare de idei, inventii si descoperiri. Acestea au drept consecinta aparitia si dezvolarea unor discipline de sinteza ca cibernetica, informatica, teoria mecanismelor si a unor discipline de granita, precum si aparitia unor profesiuni noi, cum sunt cele din domeniul calculatoarelor si al tehnologiilor de varf, bazate pe cibernetica, informatica, microelectronica, producand schimbari in planurile si programele de invatamant la toate nivelurile.

Dintre factorii determinanti ai curricumului invatamantului si sursele generatoare de informatii privind continutul acestuia, mentionam:

  • - progresul din domeniul stiintei, al tehnologiei de varf si culturii;
  • - tendinta de informatizare a societatii;
  • - mobilitatea profesiunilor;
  • - aparitia unor stiinte de sinteza si stiinte de granita;
  • - rezultatele cercetarii stiintifice;
  • - dezvoltarea economica si sociala;
  • - interdependentele economice si culturale intre state;
  • - aspiratiile tineretului spre cultura;
  • - adaptarea continuturilor invatamantului la cerintele societatii si ale formarii integrale, armonioase, autonome si creative a personalitatii.


Invatamantul, pentru a asigura o pregatire anticipativa a personalitatii, va trebui sa raspunda
acestor schimbari prin continut si tehnologie didactica, intensificandu-si caracterul formativ. Accentul va trebui sa cada pe:

  • - dezvoltarea inteligentei si a creativitatii elevilor;
  • - policalificarea la nivelul cetintelor economiei de piata;
  • - insusirea limbajelor de programare;
  • - formarea unor capacitati intelectuale cum sunt: spiritul de observatie, capacitatea de a sesiza relatiile dintre obiecte, fenomene, idei, de a organiza si reorganiza cunostintele, gandirea divergenta, formarea comportamentului moral-cetatenesc, spirit de cooperare, dezvoltarea capacitatii de adapraee la schimbarile sociale etc.

 

Orientari si practici noi in organizarea curriculumului, interdisciplinaritate, organizare modulara, organizare de tip integrat, curriculum diferentiat si personalizat



Interdisciplinaritatea:

  • - a devenit o necesitate a lumii contemporane fiind o consecinta logica a inegrarii tuturor tipurilor de continuturi in perspectiva educatiei permanente;
  • - vine ca o solutie la situatia de organizare pe discipline, situatie ce risca la o ruptura intre acestea;
  • - satisface nevoia de globalitate in stiinta.


Principala modalitate de introducere a interdisciplinaritatii in invatamant o reprezinta regandirea continuturilor si colaborarea planurilor, programelor si manualelor scolare in perspectiva conexiunilor posibile si necesare sub raport epistemologic (cunoasterea stiintelor) si pedagogic.

Predarea integrala a cunostintelor:

  • - este o maniera de organizare a invatamantului asemanatoare cu interdisciplinaritatea, dar se deosebeste de aseasta prin facptul ca se ia ca referinta o idee sau un principiu integrator care transcende granitele dintre disciplinele stiintifice si grupeaza cunoasterea in functie de noua perspectiva;
  • - este o notiune dinamica ce sufera permanente modificari; in principal, ea evidentiaza unitatea funciara (originara) a gandirii stiintifice si ntrebuie sa evite accentuarea neadecvata a distinctelor dintre diversele discipline stiintifice;
  • - se fundamenteaza pe doua sisteme de referinta: unitatea stiintei si procesul de invatare la copil.


Modalitati de organizare:

  • - integrarea continuturilor ce apartin diferitelor subdiviziuni ale unei discipline stiintifice majore;
  • - integrarea a doua sau mai multor domenii in proportii mai mul sau mai putin egale;
  • - integrarea a doua sau mai multor discipline cu preponderenta uneia dintre ele;
  • - una sau alta dintre cele trei modalitati amintite, corelata cu integrarea unei discipline nestiintifice.


Modularitatea:

  • - este rod al necesitatii de a arunca punti intre filierele scolare, intre educatia formala, nonformala si informala, oferind adultilor o a doua sansa de instruire;
  • - presupune o organizare supla a continuturilor invatamantului care sa asigure continuitate educativa, care sa rezerve posibilitati de intrare, de ietire, de reorientare, de schimbare de persectiva, de adecvare la diferite medii.


Un modul pedagogic este un mijloc de invatamant care trebuie sa raspunda la patru criterii fundamentale:

* sa defineasca un ansamblu de situatii de invatare;
* sa vizeze obiective bine definite;
* sa propuna probe de verificare a celui care invata pentru a realiza feed-back-ul;
* sa poata sa se integreze an contexte variate ale invatarii.


Curriculumul diferentiat si personalizat:

  • trecerea de la o scoala pentru toti la o scoala pentru fiecare;
  • diferentierea experimentului de invatare se face de catre profesori in continut, metode de predare-invatate, mediu psihologic;
  • diferentierea se exprima la nivelul elevului prin: extensiunea cunostintelor, profunzimea intelegerii, ritmul si stilul de invatare (creativ, reproductiv, investigat);
  • la nivelul liceului; organizarea diferentiata a continutului apare chiar in plan de invatare in functie de profilul liceului.


Concluzia: forma de organizare a proceselor de invatamant in vederea predarii diferentiate si
personalizate este unul dintre factorii determinanti pentru succesul strategiei de personalizare a
curricumului.

 

2.Documentele curriculare



Continutul procesului educativ se organizeaza si planifica prin documente scolare ce au rolul de a-i imprima un caracter obiectiv, coerent si unitar , mai ales în conditiile în care pe lânga învatamântul public functioneaza o varietate de scoli particulare. Spunem astfel ca procesul de învatamânt si continuturile educationale se obiectiveaza prin documente scolare sau documente (produse) curriculare.

Exista mai multe tipuri de asemenea produse, dupa importanta lor:

  • obiectivari primare (planul de învatamânt si programele scolare);
  • obiectivari secundare (manuale si metodicile speciale);
  • obiectivari tertiare (orare, planificari calendaristice, proiecte pedagogice).

Planul de invatamant este un document oficial in care se structureaza continutul invatamantului pe niveluri si profiluri de scoli. In planul de invatamant se stabileste numarul de ore (maxim si minim) pe diferite discipline sau arii curriculare. Acest document are caracter reglator-strategie si reflecta filosofia si politica educational a sistemului de invatamant national. Totodata, el exprima, in forma sintetica, conceptia pedagogica si in special teoria curriculara care fundamenteaza stiintific procesul instructiv-educativ la nivel national. Prin efectele sale imediate pe linia managementului sistemului de invatamant, planul-cadru influenteaza strategia de alocare a resurselor umane si materiale in domeniul invatamantului, sistemul de evaluare si de examinare, sistemul de formare initiala si continua a personalului didactic.

Importanta planului de invatamant, demonstrata prin efectele sale asupra tuturor celorlalte componenete ale sistemului si procesului de invatamant, face ca, ori de cate ori o reforma a invatamantului isi propune sa se exprime in primul rand ca o restructurare curriculara, ca sa reprezinte o reforma de esenta. Planul de invatamant trebuie interpretat ca o proiectie pedagogica si de politica educationala, continuu perfectibila, in scopul adaptarii la transformarile sociale si economice.


Proiectarea unui plan-cadru de invatamant este un proces deosebit de complex si de laborios, implicand lucru in echipa la diverse niveluri de instanta decizionala. In cadrul acestui proces se pot distinge trei etape, fiecare antrenand profesionisti cu roluri specifice:

  • etapa de expertiza stiintifica ce antreneaza specialisti in teoria si dezvoltarea curriculum-ului;
  • etapa de expertiza practica ce antreneaza educatori practicieni;
  • etapa de expertiza decizionala ce transfera responsabilitatea factorilor de decizie.

In cadrul actualei Reforme a invatamantului din Romania, Comisia de elaborare a Planului de invatamant, numita prin Ordinul Ministrului, a finalizat in 1998 un proiect reformator, care are la baza finalitatile invatamantului preuniversitar si doua categorii de principii:

1. Principii de politica educationala:

  • Principiul descentralizarii si al flexibilizarii (scolile vor avea libertatea de a-si construi scheme orare proprii, cu „plaje orare" pentru disciplinele obligatorii si optionale);
  • Principiul descongestionarii programului de studiu al elevilor, vizandu-se un mai mare randament al invatarii pe fondul unui consum psihic normal, fara fortari si presiuni;
  • Principiul eficientei;
  • Principiul compatibilizarii sistemului romanesc de invatamant cu standardele europene.

2. Principii de generare a noului plan de invatamant:

  • Principiul selectiei si al ierarhizarii culturale;
  • Principiul functionalitatii;
  • Principiul coerentei;
  • Principiul egalitatii sanselor;
  • Principiul flexibilitatii si al parcursului individual;
  • Principiul racordarii la social.

Ca o aplicare a principiului selectiei si al ierarhizarii culturale, noul plan-cadru de invatamant propune gruparea obiectelor de studiu pe sapte arii curriculare, pentru tot invatamantul preuniversitar (clasele I-XII):

Planul cadru de învatamânt reprezinta un plan generativ, cu caracter de baza de pornire. Astfel, în locul unui plan de învatamânt unic pentru toate scolile de acelasi tip, prin planul cadru se fixeaza un trunchi comun de discipline obligatorii, care are o proportie de 75-80% din totalul disciplinelor, în virtutea principiului autonomiei institutiile scolare având posibilitatea de a decide asupra restului de discipline din programul educativ


Aria curriculara – reprezinta un grupaj de discipline scolare care au în comun anumite obiective si metodologii si care ofera o viziune multii inter-disciplinara asupra obiectelor de studiu. Curriculumul National din România este structurat pe 7 arii curriculare, desemnate pe baza importantei diferitelor domenii de studiu, precum si a conexiunilor dintre acestea. Ariile curriculare sunt: limba si comunicare, matematica si stiinte ale naturii, om si societate, arte, educatie fizica si sport, tehnologii, consiliere si orientare. Aria curriculara trebuie sa ramâna aceeasi pe toata durata învatamântului obligatoriu, dar ponderea pe cicluri si clase este variabila.

Ciclurile curriculare – reprezinta periodizari ale scolaritatii care au în comun obiective specifice. Ele grupeaza mai multi ani de studiu care apartin uneori de niveluri scolare diferite si care se suprapun peste structura formala a sistemului de învatamânt cu scopul de a focaliza obiectivele majore ale fiecarei etape de pregatire si de a regla procesul de învatamânt prin interventii de natura curriculara. Obiectivele se refera la ce anume ar trebui sa stie sau sa faca elevul la sfârsitul unui ciclu, iar efectele pregatirii prin cicluri curriculare sunt: asigurarea continuitatii disciplinelor (prin conexiuni explicite la nivelul curriculumului si transfer de metode), crearea premizelor extinderii învatamântului obligatoriu de la 6 la 16 ani, construirea unei structuri a învatamântului mai bine corelata cu vârstele psihologice.

Programa scolara. Reprezinta acel document care configureaza continutul procesului instructiv - educativ la o disciplin a de învatamânt. Programa scolara este instrumentul de la care se porneste în proiectarea didactica, având o valoare operationala si instrumentala deosebita. Ea indica obiectivele, temele si subtemele la fiecare disciplina, timpul afectat pentru fiecare dintre acestea. În unele circumstante, programa poate suplini locul unui manual, dat fiind ca ea cuprinde urmatoarele informatii: importanta disciplinei în planul de învatamânt, valoarea ei instructiv-educativa; obiectivele de atins la disciplina respectiva, pe obiective cadru si de referinta; natura si volumul cunostintelor /abilitatilor ce trebuie predate /însusite de catre elevi concretizate în enumerarea temelor si subtemelor; timpul afectat pentru fiecare capitol, subcapitol, lectie; indicatii metodologice privind predarea si evaluarea; temele suplimentare; referinte bibliografice; standarde de performanta. În functie de tipul disciplinei programa include lucrarile practice circumscrise capitolelor sau lectiilor, numarul de ore de laborator, alte forme de aplicare a cunostintelor.

Structura unei programe scolare conceputa din perspective curriculara, si adaptata actualei reforme curriculare din tara noastra se compune, dintr-o componenta generala, valabila pentru toate ariile curriculare si una particularizata la o arie curriculara anume.

Componenta generala include:

  • prezentarea succinta a scopurilor tuturor programelor ariilor curriculare din planul de invatamant;
  • prezentarea obiectivelor generale ale sistemului de invatamant national;
  • precizarea obiectivelor instructiv-educative ale nivelului si ale profilului de invatamant pentru care au fost concepute programele;
  • planul de invatamant, insotit de precizari si comentarii referitoare la aspectele particulare ale rolului ariei curriculare respective si relatiile ei cu celelalte arii curriculare propuse;
  • principiile didactice fundamentale, corelate cu obiectivele instructiv-educative urmarite prin programa propusa.

Componenta particularizata la o arie curriculara cuprinde urmatoarele elemente :

  • prezentare a disciplinei sau a ariei curriculare respective;
  • obiectivele generale;
  • obiectivele referentiale (tinta) pe ani de studiu;
  • temele sugerate spre studiere;
  • sugerarea unor activitati de invatare;
  • sugerarea unor metodologii de predare, insotite de recomandari din domeniul curriculum de suport;
  • sugestii privind evaluarea rezultatelor elevilor;
  • precizarea standardelor nationale de performanta ale elevilor (nivel minim, mediu, maxim).

Planificarea calendaristica

Este un document administrativ alcatuit de profesor care asociaza intr-un mod personalizat elemente ale programei (obiective (competente) si continuturi) cu alocarea de timp considerata optima de catre acesta.

In elaborarea planificarii se parcurg urmatoarele etape:

  • realizarea asociatiei dintre obiective (competente) si continuturi;
  • impartirea materiei an unitati de invatare;
  • stabilirea succesului de parcurgere a unitatii;
  • alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de invatare.


Manualul scolar

Manualul reprezinta instrumentul de lucru cel mai important, atât pentru elevi cât si pentru profesori, deoarece el îndeplineste trei functii fundamentale: de informare, de selectie a informatiilor, simplificari si organizari a cunostintelor conform cu programa scolara; de structurare logica a învatarii si de ghidare a învatarii în functie de metodele de predare- învatare privilegiate si de principiile didacticii.

Un manual bun propune un mod de structurare a informatiei pe criteriul progresiei si sistematicitatii cognitive (în parti, capitole, subcapitole, lectii), prin respectarea programei scolare care vizeaza egalitatea sanselor. Fiecare unitate curriculara de baza (lectia) va include secvente distincte de informatii, explicatii, comentarii, corelatii intra si inter-disciplinare, exerciti, rezumate, întrebari, teste, referinte bibliografice.

Ca expresie a democratizarii învatamântului si cresterii autonomiei institutiilor de învatamânt în tara noastra functioneaza în prezent manualele alternative. Acestea sunt considerate o necesitate atât pentru formatori cât si pentru elevi, întrucât nici unii nici altii nu sunt identici, profesorii având posibilitatea de a alege manualul care raspunde cel mai bine cerintelor diferite ale elevilor. Programele scolare definesc în termeni generali informatiile necesare fiecarei unitati de continut. Ramâne la latitudinea autorului de manual si a profesorului sa organizeze informatia în functie de obiectivele si continuturile prevazute în programa si de propriile optiuni privind progresia, abordarea metodologica si interesele, nevoile, ritmurile diferite ale elevi lor.

Manualele scolare concretizeaza programele scolare in diferite unitati didactice sau experiente de invatare, operationalizabile in relatia didactica profesor-elev. In cadrul manualului, continuturile invatarii sunt sistematizate pe capitole, subcapitole, lectii, teme. Manualul scolar are urmatoarele functii pedagogice :

  • funcfia de informare, realizata prin mijioace didactice si grafice specifice;
  • functia de formare a cunostintelor si capacitatilor vizate de obiectivele instructiv educative;
  • functia de antrenare a capacitatilor cognitive, afective, psiho-motrice, sau a disponibilitatilor aptitudinale;
  • functia de autoinstruire, ce evidentiaza mecanismele de conexiune inversa interna existente la nivelul actiunilor didactice promovate prin intermediul programei, respectiv tehnicile de autoevaluare.

Problematica actuala a manualelor alternative presupune din partea profesorilor practicieni competente psihopedagogice deosebite pentru alegerea acelor manuale care se adapteaza cel mai mult caracteristicilor psiho-comportamentale ale elevilor, precum si propriilor aptitudini si stiluri didactice.

Alte suporturi curriculare

Curriculum suport, constand in materiale didactice sau de documentare destinate elevilor si profesorilor, devine deosebit de necesar in strategia actualei reforme curriculare. Libertatea de optiune oferita profesorilor necesita abilitare curriculara prin care sa se formeze si sa se dezvolte competente didactice diferite fata de cele reclamate de rolul de profesor dirijat de autoritatea centrala. O parte integranta a strategiei de abilitare curriculara o constituie elaborarea si difuzarea de ghiduri metodologice, pachete de formare si de autoformare, liste de teme pentru diverse arii curriculare si inventarii de sugestii de realizare didactica a lor etc. Pentru elevi, in completarea manualelor, se cer elaborate si diversificate culegeri de texte literare, filosofice, culegeri de exercitii si probleme, soft didactic, atlase, etc.

În contextul accelerarii mutatiilor din mediul tehnic si informational, dar si din politica educationala, în ultimele ghiduri metodologice de aplicare a noului curriculum din tara noastra, se vorbeste tot mai mult de noile tehnologii ale formarii. Acestea cuprind:

  • pe de o parte, suporturi pedagogice (scrise, audio si vizuale) altele decât manualul si culegerea sau caietul didactic traditionale si aici intra tabla magnetica sau de hârtie, casetele audio, transparentele, diapozitivele, casetele video, videoscopul;
  • pe de alta parte, mijloacele multimedia care se refera la limbajele de programare (cu aplicatie în matematica, geometrie, informatica, contabilitate, gramatica, limbi straine, de la nivel initiere, la nivel avansati), jocurile educative, CD-Rom-ul, CD-interactiv, internetul, bazele de date, e-learning, învatamântul la distanta asistat de calculator.