PDF Aghata Christie Cuțitul în ceafă carte de citit online download free

AGATHA  CHRISTIE

CUŢITUL ÎN CEAFĂ

I

O seară la teatru

Lumea uită uşor: indignarea intervenită cu ocazia asasinatului lui George Alfred Saint-Vincent Marsh, baronul Edgware, s-a spulberat deja pentru a lăsa loc noilor evenimente.

În timpul procesului, numele prietenului meu Hercule Poirot n-a fost citat niciodată, îndeplinindu-i-se astfel propria dorinţă de a rămîne în umbră. El era mulţumit dacă laurii puteau fi decernaţi altora.

Poirot considera această afacere ca un eşec şi, de altfel, repeta oricui vroia să-l asculte, că orice reflecţie cu totul întîmplătoare a vreunui trecător de pe stradă l-ar fi îndrumat pe pista cea bună.

În acelaşi timp, pentru a descoperi întregul adevăr în această dramă, era nevoie de geniul lui Hercule Poirot, căci fără el, această crimă ar fi rămas probabil nepedepsită.

Apreciez momentul cînd a venit la mine dezvăluindu-mi toate detaliile acestei întîmplări tenebroase şi sînt sigur că astfel voi satisface din plin dorinţele unei persoane încîntătoare care a fost implicată.

Îmi amintesc de seara cînd, aşezat în micul, cochetul şi atît de ordonatul salon al lui Poirot, ascultam relatările acestuia cu privire la moartea lordului Edgware.

Precum celebrul detectiv belgian, voi începe şi eu cu reprezentaţia ce a avut loc în luna iunie a anului trecut, într-un teatru londonez, unde vedeta americană - Carlotta Adams - atrăgea mulţimea.

Cu un an în urmă, Carlotta Adams dăduse două matinee care aveau să obţină un succes triumfal. În momentul în care-mi încep istorisirea, ea îşi ducea la bun sfîrşit un angajament pe trei săptămîni ce avea să se încheie a doua zi.

Carlotta excela în sketchuri în care juca singură, fără schimbări de costume sau de decoruri. Părea a fi capabilă de a se exprima în orice limbă cu aceeaşi uşurinţă. Una dintre scenetele sale se petrecea seara, într-un hotel cosmopolit, ea interpretînd pe rînd rolurile cele mai variate: turişti americani sau germani, diferiţi membri ai unei familii engleze aflate în călătorie, nobili ruşi ruinaţi, servitori stilaţi... Toate aceste personaje se încarnau în ea, succesiv, cu o uluitoare veridicitate, sub ochii fascinaţi ai publicului.

În seara cu pricina, termina cu un număr intitulat: "Cîteva imitaţii".

Aici, de asemenea, era incomparabilă. Trăsăturile sale, lipsite de orice machiaj, se ştergeau brusc pentru ca să formeze imediat caricatura unui om politic, a vreunei mondene celebre sau a unui star de renume. În cîteva fraze zugrăvea trăsăturile sau maniile personalităţii alese ca model.

Una dintre ultimele sale imitaţii fuse cea a lui Jane Wilkinson, o actriţă new-yorkeză foarte frumoasă şi de mare talent, apreciată în mod deosebit la Londra. Carlotta a reprodus-o de-o manieră uimitoare, cel puţin pentru mine, admirator frecvent al comedienei americane.

În această seară, ascultînd-o pe Carlotta, regăseam cu emoţie această voce caldă cu un timbru puţin grav...

acest gest lent al mîinii care se deschidea şi se închidea... acea bruscă mişcare a capului aruncînd părul pe spate la sfîrşitul triadelor dramatice.

Ştiam că în urmă cu trei ani, Jane Wilkinson se căsătorise cu lordul Edgware, bărbat foarte bogat, dar mai ales original. Zvonul zburase că ea l-ar fi părăsit după numai cîteva luni. Se mai zicea că, la un an şi jumătate după căsătorie, ea turnase un film în America şi că de-a lungul ultimului sezon teatral cunoscuse un viu succes la Londra.

Urmărind imitaţiile foarte reuşite, dar poate un pic caustice ale Carlottei Adams, mă întrebam ce puteau gîndi personalităţile "puse pe tavă". Se bucurau de această publicitate gratuită? Sau erau înmărmurite de această etalare a defectelor lor?

I-am atras atenţia lui Poirot, fiindcă un cuplu tocmai se aşezase foarte aproape de noi. Văzusem deja chipul femeii, dar nu reuşeam să-i atribui vreun nume.

Deodată o identificai pe CarIotta Adams. Purta o rochie neagră foarte discretă şi fizionomia nu oferea nimic care să-ţi atragă în mod deosebit atenţia. Trăsăturile sale mobile şi sensibile se pretau foarte bine artei de a mima: fiind lipsite de un caracter personal, luau uşor expresia unui alt chip.

Îl făcui părtaş al reflecţiilor mele pe Poirot. El mă asculta cu capul plecat, înclinat uşor înspre mine, dar în acelaşi timp ochiul său observa alternativ cele două mese în discuţie.

• A! E lady Edgware! Am văzut-o adesea jucînd. O femeie frumoasă!
• Şi nu mai puţin o actriţă perfectă.
• Posibil!
• Nu pari prea convins.
• Totul depinde de rolul care îi este rezervat. Dacă este centrul piesei, dacă totul se raportează la ea, atunci devine inegalabilă. Dar mă îndoiesc că ar face faţă convenabil unui rol secundar sau unei "Utilităţi" - cum se obişnuieşte să se spună. Mi se pare că face parte dintre acele femei pentru care nimic nu există în afară de ele însele... Aceste femei se expun la grave pericole, adăugă el după o pauză.
• Ce pericole? îl întrebai, surprins.
• Deci nu vrei să rişti o părere despre Carlotta Adams?
• E o actriţă. Ce-aş adăuga în plus?
• După tine, viaţa ei nu prea e presărată cu pericole ca cea a lady-ei Edgware?
• Noi toţi ne strecurăm printre piedici, observă Poirot cu o voce gravă. Pe drumul nostru, răul se tine adesea în ambuscadă. Dar în ceea ce o priveşte pe doamna Adams, ea va triumfa, graţie a două motive: nu-i lipseşte prezenţa de spirit, şi, fără îndoială ai remarcat deja, e evreică.

Acest detaliu, mărturisesc, mi-a scăpat. Sesizam acum pe faţa sa urme de origine semită.

• Prevăd acolo mari şanse de succes, continuă Poirot, numai dacă va fi atentă: un obstacol o poate face să clacheze.

-Care?

• Dragostea exagerată pentru bani.
• Fiecare dintre noi poate da în această boală.
• Sînt de acord. în acelaşi timp, noi doi cîntărim pentru" şi "contra" înainte de a acţiona şi nu ne-am lăsa ghidaţi de simpla dorinţă de a îngrămădi bani. Tonul serios al lui Poirot mă făcu să zîmbesc. Fără a se emoţiona, micul detectiv belgian reluă:
• Criminologia implică studiul psihologiei. Detectivul nu se apleacă numai asupra actului asasinului, el încearcă să descopere mobilul care a dus la acest act. Mă asculţi, Hastings? L-am asigurat de atenţia mea completă.

Poirot, făcînd un vădit efort pentru a părea indiferent. -  Cred mai degrabă că e vrăjită de eleganţa mustăţii tale.

Cu un gest discret, Poirot îşi mîngîie acest oi na-ment al chipului său.

• Nu cunosc alta mai frumoasă. "Peria voasti ă de dinţi" pe care aţi adoptat-o mi se pare o crimă împotriva bunei şi generoasei Naturi. Lasă-ţi deci să crească mustăţile în întregime, Hastings.
• Priveşte! l-am întrerupt. Doamna se ridică şi se îndreaptă înspre masa noastră!

Poirot se ridică şi salută. Eu, la fel.

• Domnul Hercule POIROT, nu-i aşa? zice vocea melodioasă a lui Jane Wilkinson.
• El însuşi, pentru a vă servi, doamnă.
• Aş vrea să vă vorbesc, domnule Poirot. - Vă ascult, doamnă. Luaţi loc, vă rog.
• Nu, nu aici. Putem urca în apartamentul meu, dacă sînteţi amabil.

Bryan Martin o urmări şi zise deodată:

• Jane, aşteaptă cel puţin pînă la sfirşitul mesei. Noi nu sîntem decît la început... Domnul Poirot, de asemenea.

Jane Wilkinson nu se lăsă prea uşor îndepărtată de la ţelul său:

• Ce importanţă are, Bryan? Ne vom muta cu toţii la mine. Fii bun şi dă-i ordinele şefului de hotel... Aşteaptă, Bryan! 13

în momentul în care acesta se îndepărta, e grăbi în urma lui Bryan, şi cu o sprinceana inci tată, îşi

întoarse capul. Tînăra femeie îi vorbi pe u ton decisiv, iar el cedă ridicînd din umeri.

O dată sau de două ori în timpul acestei discuţii fulger, Jane îşi întoarse privirea înspre _ Cari o Ua Adams; cuvintele sale cuprindeau oare şi aceasta faţă a lui Jane? Jane reveni la noi. - Să urcăm repede, zise.

. Şi, fără să se sinchisească dacă invitaţia ne convenea sau nu, ne îndrumă spre lift.

• Domnule Poirot, reluă ea, şansa mă favorizează pentru că v-a scos în calea mea în seara asta. Nu ştiu cărui sfînt să-i mulţumesc că v-am observat la masa vecină... (Aici s-a întrerupt pentru a-i spune liftierului:) AI doilea etaj!
• Dacă vă pot fi de folos cu ceva... începu Poiiol.
• Sînt sigură. Mi s-a spus că sînteţi un om fantastic.

La etajul al doilea, Jane Wilkinson ne-a însoţit de-a lungul culoarului şi ne-a introdus într-unui din J apartamentele cele mai luxoase ale hotelului Savoy. Aruncîndu-şi capa de blană albă pe un scaun şi poşeta ornată cu pietre preţioase pe masă, actiiţa se afundă într-un fotoliu şi declară: - Domnule Poirot, trebuie să scap de soţul meu!

descarcare carte:........