Proiectarea pedagogică a activităţilor de instruire şi educaţie. Moduri şi forme de organizare a activităţilor didactice
1. Conceptul de proiectare pedagogică. Funcţiile proiectării pedagogice: anticipare, orientare, dirijare, reglare – autoreglare, decizie, inovare
Proiectarea pedagogică:
- procesul deliberativ de fixare mentală a paşilor ce vor fi parcurşi în realizarea instrucţiei şi educaţiei;
- un demers de anticipare a obiectivelor conţinuturilor, metodelor şi mijloacele de învăţare, a instrumentelor de evaluare şi a relaţiilor ce se stabilesc între toate aceste elemente.
În conducerea desfăşurării activităţilor instructiv-educative, profesorul exercită mai multe funcţii:
- orientarea şi planificarea activităţilor instructiv-educative:
- se începe cu studiul resurselor umane, materiale, al programelor şcolare şi al mijloacelor de învăţământ;
- precizarea obiectivelor şi a conţinuturilor;
- se aleg apoi strategiile didactice, metodele, mijloacele de învăţare, formele de activitate cu elevii şi instrumentele de evaluare.
- conceperea şi desfăşurarea metodică a lecţiilor în concordanţă cu obiectivele vizate;
- dirijarea proceselor de predare-învăţare:
- dirijarea directă a proceselor de predare se obţine folosind metodelor de comunicare expozitive şi interogative;
- dirijarea indirectă presupune folosirea parţială a metodelor interogative şi, pe scară largă, a metodelor activ–participative (euristice);
- dirijarea euristică dezvoltă la elevi creativitatea şi îi ajută să redescopere noi adevăruri prin efort propriu de gândire.
- reglarea procesului de învăţarea pe bază de feed-back:
- feed-back-ul are funcţia de control, de reglare şi autoreglare;
- profesorul poate regla din mers predarea şi învăţarea; profesorul poate să ia microdecizii în scopul optimizării procesului predare-învăţare mergând până la o reproiectarea a instruirii.
- controlul şi evaluarea activităţilor de învăţarea a elevilor:
• prin metode de control şi evaluare.
- optimizarea, ameliorarea şi inovarea procesului de predare-învăţare-evaluare; optimizarea se realizează prin:
- precizarea obiectivelor pedagogice;
- structurarea logică a conţinutului;
- adecvarea conţinutului la nivelul de înţelegere al elevilor;
- folosirea mijloacelor moderne de învăţământ;
- folosirea metodelor activ–participative;
- eficacitatea procesului de învăţământ creşte atunci când profesorul comunică elevilor obiectivele operaţiunilor (competiţii specifice), îi motivează, îi determină să participe activ la lecţie;
- inovarea se obţine prin propunerea de noi mijloace şi metode de învăţământ, de noi programe şi materiale şcolare.
- evaluarea şi autoevaluarea activităţilor instructiv–educative:
• evaluarea este realizată prin asistenţa la ore, rapoarte de activitate, situaţii statistice privind rezultatele la învăţătură.
2. Etapele proiectării pedagogice; definirea obiectivelor şi a sistemelor de referinţă spaţio – temporal; determinarea conţinuturilor; stabilirea strategiei optime de acţiune; stabilirea criteriilor şi a instrumentelor de evaluare
Profesorul trebuie să-şi pună următoarele întrebări:
- Ce voi face?
- Cu ce voi face?
- Cum voi face?
- Cum voi şti dacă ceaa ce trebuie dăcut a fost făcut?
Răspunsurile la cele 4 întrbări vor continua etapele proiectării didactice:
Ce voi face?
- vizează obiectivele, care trebuie să fie fixate şi realizate;
- obiectivele stabilite ce va şti şi ce va şti să facă elevul după lecţie; obiectivele trebuie formulate explicit prin utilizarea unor „verbe de acţiune”.
Cu ce voi face?
- stabilirea resurselor educaţionale (delimitarea conţinutului învăţării, a resurselor psihologice, a resurselor materiale);
- un profesor este cu atât mai bine cu cât reuşeşte să-l înveţe pe elev exact ceea ce poate elevul şi are realmente nevoie; orice copil poate fi învăţat ceva, cu condiţia alegerii celor mai potrivite metode şi mijloace de educaţie.
Cum voi face?
- vizează conturarea strategiilor didactice optime. Imaginaţia pedagogică a cadrului didactic este cea care prezidează aleferea şi combinarea, mai mult sau mai puţin fericite, a metodelor, materialelor şi mijloacelor folosite în învăţământ. Profesorul trebuie să stabilească scenariul didactic.
Cum voi şti dacă ceea ce trebuie făcut a fost făcut?
- vizează stabilirea tehnicilor de evaluare a rezultatelor învăţării;
- o activitate didactică este cu atât mai eficientă cu cât obiectivele ei au fost realizate într-un timp cât mai scurt, cu cheltuieli minime de resurse materiale, cu mai puţină oboseală şi cu mai multă plăcere pentru efortul depus.
3. Niveluri ale proiectării pedagogice. Finalizarea proiectării pedagogice
Proiecte elaborate pe: ciclu, an, semestru, săptîmână, oră
În funcţie de orizontul de timp luat ca referinţp, distingem 2 tipuri fundamentale de proiectare pedagogică:
- proiectarea globală – are drept referinţă p ăerioadă mai mare din timpul de instruire: de la un ciclu şcolar la un an de studiu; se concretizează în elaborarea planurilor de învăţământ şi a programelor şcolare;
- proiectarea eşalonată – are drept referinţă perioade mai mici de timp şi se concretizează în:
- planificarea anuală;
- planificarea semestrială; • proiectarea unităţilor de învăţare;
- proiectarea lecţiei.
Proiecte elaborate pe: arii curriculare, disciplină şcolară, temă, subiect
4. Unitate şi diversitate în proiectarea activităţilor de instruitr şi educaţie. Modele de proiectare a lecţiei, a altor activitîţi şcolare şi extraşcolare (+ 5. Grile de evaluare. Criterii de autoevaluare)
Modelul 1 se referă la lecţia de transimtere şi asimilare a informaţiilor şi are mai multe variante:
- varianta introductivă – prima oră de curs;
- lecţie de comunicare şi însuşire de cunoştinţe;
- varianta în care domină organizarea predării şi învăţării prin problematizare, dialog euristic şi descoperire; - lecţia mixtă sau combinată;
- varianta instruirii programate – învăţarea cu ajutorul calculatorului.
Modelul 2 este destinat consolidării şi sistematizării cunoştinţelor şi se foloseşte în mai multe variante:
- lecţia de consolidare curentă – după o lecţie de transmitere şi asimilare;
- lecţia de consolidare a cunoşstinţelor după predarea unui capitol;
- lecţia de recapitulare şi sistematizare finală.
Modelul 3 are ca scop verificarea şi evaluarea cunoştinţelor prin:
- chestionare orală;
- lucrări de control;
- aplicaţii practice.
Modelul 4 este destinat formării de principii şi deprinderi:
- de muncă intelectuală;
- de a mânui anumite unelte şi maşini.
Lecţiile din clasă sunt completate de alte forme de organizare a procesului de învăţare:
- meditaţiile;
- observaţiile în natură;
- temele pentru acasă;
- cercurile de elevi;
- vizitarea de expoziţii, spectacole, filme;
- excursii şi vizite la înterprinderi, insitituţii şi în natură;
- grile de evaluare. Criterii de autoevaluare.
Fişa de evaluare a activităţii didactice cuprinde ca indicatori:
- proiectarea didactică 1,5p;
- realizarea activităţii didactice 5p;
- comportamentul didactic 1p;
- evaluarea 1p;
- cunoaşterea elevilor 0,25p;
- autoevaluarea 0,25p;
- activitatea metodică şi ştinţifică 0,25p;
- activitatea educativă 0,25p;
- conduita în şcoală 0,25p.
Total 10p
Autoevaluarea activităţii didactice se face tot după aceşti indicatori.
6. Moduri şi forme de organizare a activităţii didactice:concept, tipologie (frontal, pe grupe, individual). Lecţia activităţii didactice de bază. Alte forme de organizare
Organizarea pe clase şi lecţii – „sistemul tradiţional” de învăţământ Critici la adresa acesteia:
- lipsa de adcvare a patricularităţilor individuale ale elevilor;
- autoritarismul relaţiei profesor–elev;
- organizarea conţinuturilor pe discipline care fragmeantează realitatea, împiedicând interpreatarea corectă şi înţelegerea situaţiilor de viaţă reală.
Activităţi practice şi jocuri bazate pe interesele spontane ale elevilor:
- valorifică interesele spontane pentru cunoaştere ale copilului;
- se bazează pe formula „learning by doing” (a învăţa facând);
- se renunţă la planurile, programele şi metodele tradiţionale.
Individualizarea totală a învăţării, în condiţiile unei programe unice:
- elevul primeşte programa şi încheie cu profesorul un „contract de lucru” prin care se obligă să-şi însuşească o parte din teme;
- elevul are libertate totală în organizarea învăţării; fiecare elev evoluează în ritmul său şi trece la o nouă etapă de învăţare atunci când decide el, în urma verificării însuşirii cunoştinţelor.
Organizarea activităţii în clase organizate pe discipline, nu pe criteriul vârstei
- îmbină activitatea individuală cu activitatea comună; - elevii pot fi în clase diferite, la discipline diferite.
Organizarea activităţii pe „centre de interes”
- organizarea instruirii pe bază de „proiecte” (teme complexe) ce presupune cunoştinţe din mai multe domenii şi efectuarea de lucrări practice;
- „centrele de interes” răspund unornevoi umane fundamentale (hrană, luptăcontra intermperiilor, activitate în comun).
Organizarea activităţilor pe grupe de elevi
Acestea sunt doarcâteva modalităţi de organizare a activităţii didactice născute din critica sistemului tradiţional. Aceste modalităţi au fost la rândul lor criticate şi prea puţine au trecut proba timpului.
Clasificarea modalităţilor de organizare a activităţii didactice:
- frontal;
- pe grupe; - individual.
După locul de desfăşurare:
- în şcoală
- lecţia;
- meditaţii;
- activităţi de laborator;
- activităţi de atelier;
- cercuri pe materii;
- extraşcolare
- vizionări de spectacole;
- vizite, excursii;
- audiţii muzicale;
- activităţo de turism.
Lecţia (unitatea didactică fundamentală)
- instructivă – de transmitere a unei cantităţi de cunoaştere de către profesor şi receptarea, asimilarea lor activă de către elevi;
- educativă – de formare a pesonalităţii elevului.
Prin lecţie de învaţă, pe lângă cunoştinţe, şi abilităţi:
- de a înţelege necesitatea unui stil de viaţă sănătos; - de a contribui pozitiv la viitorul personal şi comunitar;
- de a dezvolta propria cunoştinţă a valorii.
7. Aplicaţii: proiectarea unui sistem de lecţii, de alte activităţi şcolare şi extraşcolare