Greuceanu
Acest basm popular fantastic a fost cules de Petre Ispirescu in 1876 si publicat in 1882 in volumul Legende sau basmele romanilor.
Tema este comuna basmelor populare, adica lupta dintre bine si rau din care iese invingator intotdeauna binele, dreptatea, cinstea etc, caracteristici esentiale ale optimismului uman.
Titlul este numele personajului principal. Eroului nu i se dezvaluie originea, cum se intampla in alte basme. Se precizeaza doar ca „Pe vremea aceea, se afla un viteaz pe nume Greuceanu". Nu este nici fiu de imparat, nici mezinul unei familii modeste, ci un viteaz care „isi lua inima in dinti", incumetandu-se sa-si ofere imparatului Rosu slujba pentru a elibera Soarele si Luna din captivitatea zmeilor, „acesti impielitati vrasmasi ai omenirii".
Subiectul acestei opere literare este simplu si reprezinta o impletire de fapte si situatii reale cu altele fantastice sau miraculoase intre care nu exista hotare. Ca in orice basm, predominante sunt situatiile supranaturale fata de cele realiste, spre deosebire de poveste in care domina realul. Formula introductiva de la inceput „A fost odata ca niciodata" proiecteaza actiunea intr-un spatiu nelimitat si intr-un timp nedeterminat. Imparatul Rosu era foarte mahnit ca niste zmei au furat de pe cer Soarele si Luna. Dadu de stire ca, viteazul care le va aduce, va primi pe fata lui de sotie si jumatate din imparatie, iar cine nu va izbuti va fi pedepsit prin taierea capului.
Desi imparatul se dovedeste drept si ferm in hotararea de a pedepsi eventuala neizbanda, Greuceanu este cu atat mai hotarat: „-Fie, marite imparate, chiar de-as sti ca voi pieri, tot nu ma voi lasa pana nu voi duce la capat bun sarcina ce imi iau de bunavoia mea." Pe Greuceanu insa, in primul rand, il determina sa riste dragostea fata de oameni, care, fara soare (simbol al vietii, al luminii, al cunoasteriI) si fara luna (simbol al linistii, al pacii si al poeziei) nu puteau trai. Insotit de fratele sau, Greuceanu ajunse
Dupa plecarea lui Greuceanu, Faurul Pamantului face din fier chipul lui Greuceanu, apoi porunci „sa arda cusnita ziua si noaptea". La o rascruce de drumuri, cei doi frati se despart. Un cutit infipt in pamant si cate o basma purtata de fiecare va avea menirea de a da de stire unuia despre soarta celuilalt. Intors mai devreme, fratele Greuceanului constata ca e curat cutitul, iar Soarele si Luna au revenit pe cer. In acest timp, Greuceanu, prefacut mai intai in porumbel si apoi in musca, afla de la zmeoaice cand se intorc zmeii de la vanatoare din Codrul Verde. Codrul Verde apare ca un taram al interdictiei pentru oameni, stapanit de zmei, aici aflandu-se locul tainic unde erau Soarele si Luna in captivitate. Greuceanu se lupta cu zmeii. Dupa ce-i invinse pe zmeul cel mic si pe fratele acestuia, el se lua la lupta cu tatal zmeilor, „un tartor catranit". Lui i se adreseaza curajos Greuceanu: ,,Vino sa ne batem, in sabii sa ne taiem, in suliti sa ne lovim, ori in lupta sa ne luptam".
Lupta cu tartorul zmeilor este descrisa cu mult dinamism: Sosi zmeul si se luara la bataie: „in sabii se batura ce se batura si se rupsera sabiile; in suliti se lovira ce se lovira si se rupsera sulitele; apoi se luara la lupta: se zguduiau unul pe altul de se cutremura pamantul. Asa lupta nici ca s-a mai vazut!". Cu ajutorul miraculos al corbului care-i aduce lui Greuceanu un cioc de apa dulce si acesta se inzdraveni, il vari pe zmeu pana la gat in pamant si, dupa ce afla unde se gasesc Soarele si Luna, ii reteza capul.
Cu degetul mic de la mana dreapta a zmeului - drept cheie- deschide „cula", eliberand Soarele si Luna. Gestul eroului capata dimensiuni titanice: „Lua in mana dreapta soarele si in cea stanga luna, le arunca pe cer si se bucura cu bucurie mare". Gestul nobil al lui Greuceanu a fost bine primit de colectivitate: „Oamenii, cand vazura iarasi soarele si luna pe cer, se veselira si laudara pe Dumnezeu ca a dat atata tarie lui Greuceanu de a izbandit impotriva impielitatilor vrajmasi ai omenirii".