Călin Gruia – Povestea florii-soarelui
Dintre legende, cele etiologice sunt cele mai accesibile pentru scolari si prescolari. Legendele pasarilor si plantelor isi au locul lor in operele unor scriitori care s-au inspirat din creatia populara: Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Mihail Sadoveanu, Calin Gruia, Alexandru Mitru etc. Acestia dau viata si prospetime unor adevaruri stiintifice, adevaruri transfigurate prin modalitati artistice originale, bogate in resurse morale.
Semnificatia :
Povestea florii – soarelui, de Calin Gruia, cu o structura complexa, asemanatoare basmului,in care sunt folosite modalitati artistice variate pentru a explica originea si trasaturile plantei. Din punct de vedere ideatic, legenda transfigureaza, prin alegorie, destinul tragic al “fetei lui Stefan-Voda”, al omului afectat de lupta fortelor opuse. Tesatura metaforica si hiperbolica a motivelor muteniei, blestemului, predestinarii, Soarelui si Lunei, din perspective reala si supranaturala, reprezinta un pretext pentru a nuanta, in reverberatii lirice si dramatice, trasaturi general – umane opuse: bine – rau, viata – moarte, bunatate – rautate, lumina –intuneric.
Compoziția
Povestea florii-soarelui de Calin Gruia, este organizata in episoade narative, intretaiate de pasaje descriptive. Actiunea e structurata pe doua planuri ce se intrepatrund: planul concret si cel transfigurat, care pastreaza datele existentiale. Evenimentele sunt circumstantiale in “spatiul acestui pamant”, folosindu-se timpul trecut (“pre vremea lui Stefan cel Mare”). Naratiunea legendei Povestea florii-soarelui incepe firesc, aducand in prim plan imaginea “fetei lui Stefan – Voda”. Fata, desi este de o frumusete unica, e muta, fapt ce provoaca o tristete coplesitoare voievodului. Acesta cauta leac, sfatuindu-se cu carturarii si vracii cei mai vestiti ai timpului, dar fara rezultat. Intr-un tarziu, o batrana aude de necazul domnului si se prezinta in fata acestuia cu gand sa-l ajute. De la episodul venirii batranei la domnul intristat, intriga se nuanteaza. Batrana il povatuieste pe Stefan sa cheme Soarele la un ospat, unde odrasla sa “avea sa prinda grai, daca il va saruta pe alesul invitat”. Acest moment determina imprevizibilul intamplarilor si al episoadelor. Sfatul batranei parea, pentru moment, ca aduce o raza de speranta in sufletul voievodului. Dar Piaza-Rea, personaj malefic, forta a raului, simbol al intrigii si vicleniei, prin vorbe mestesugite incurca si zadarniceste dezlegarea fetei de “blestem”, anuntand Luna de “necredinta Soarelui”
Reactiile Lunii – zana rea – sunt surprinse in imagini intunecoase, exprimate in stil direct si indirect, cu tonalitate de ura – bocet si imprecatie. Ea isi blestema conditia de zana, si nu cea de femeie, ce i-ar fi adus mai multa fericire. Jura ca se va razbuna pe voda. Insusirile supranaturale si contrastante ale personajelor dau pregnanta mesajului, in gradarea episoadelor, incepand cu “noaptea ospatului”. Astfel, “Luna s-a ascuns sub spranceana codrului ca s-o zdrobeasca pe fata”, iar “Soarele, un Fat-Frumos de lumina, petrecea cu Voda si cu toti curtenii”.
Punctul culminant al naratiunii se realizeaza prin suprapunerea planurilor si a fortelor conflictuale: “Cand la sfarsit, veni la ospat si fata Domnului, ea cade in genunchi in fata Soarelui si-I cere o gura de mantuire”, dar “Luna furioasa s-a aruncat asupra fetei ca o ploaie de blestem, si i-a topit chipul in floarea galbena. Voda si mesenii plang pentru povestea trista a fetei”.
Deznodamantul legendei e infatisat prin impletirea planului fantastic cu cel real. Astfel, “Soarele furios face vant Lunei, iar pe copila o ia in palma si-o sadeste in gradina”, ca s-o aiba aproape si ca sa se mai mangaie tatal ei.