Viewing Single Post
Anna

Ursul pacalit de vulpe - 

Era odata o vulpe vicleana, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreaga dupa hrana și nu gasise nicairi. Facandu-se ziua alba, vulpea iese la marginea drumului și se culca sub o tufa, gandindu-se ce sa mai faca, ca sa poata gasi ceva de mancare.

Șazand vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea radica puțin capul și, uitandu-se la vale, în lungul drumului, zarește venind un car tras de boi.

– Bun! gandi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndata iese de sub tufa și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moarta.

Carul apropiindu-se de vulpe, țaranul ce mana boii o vede și, crezand ca-i moarta cu adevarat, striga la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Țaranul vine spre vulpe, se uita la ea de aproape și, vazand ca nici nu sufla, zice: Bre! da cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti! ce frumoasa cațaveica am sa fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicand așa, apuca vulpea de dupa cap și, tarand-o pana la car, se opintește ș-o arunca deasupra peștelui. Apoi striga la boi: „Hais! Joian, cea! Bourean”. Boii pornesc.

Țaranul mergea pe langa boi și-i tot îndemna sa mearga mai iute, ca s-ajunga degraba acasa și sa ieie pelea vulpii.

Însa, cum au pornit boii, vulpea a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos. Țaranul mana, carul scarțaia, și peștele din car cadea.

Dupa ce hoața de vulpe a aruncat o mulțime de pește pe drum, bine…șor! sare și ea din car și, cu mare graba, începe a strange peștele de pe drum. Dupa ce l-a strans gramada, îl ia, îl duce la bizunia sa și începe a manca, ca ta…re-i mai era foame!

Tocmai cand începuse a manca, iaca vine la dansa ursul.

– Buna masa, cumatra! Ti!!! da ce mai de pește ai! Da-mi și mie, ca ta…re! mi-i pofta!

– Ia mai pune-ți pofta-n cuiu, cumatre, ca doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Daca ți-i așa de pofta, du-te și-ți moaie coada-n balta, ca mine, și-i avea pește sa mananci.

– Învața-ma, te rog, cumatra, ca eu nu știu cum se prinde peștele.

Atunci vulpea ranji dinții și zise: Alei, cumatre! da nu știi ca nevoia te duce pe unde nu-ți e voia și te-nvața ce nici gandești? Asculta, cumatre: vrei sa mananci pește? Du-te desara la baltoaga cea din marginea padurei, vara-ți coada-n apa și stai pe loc, fara sa te miști, pana despre ziua; atunci smuncește vartos spre mal și ai sa scoți o mulțime de pește, poate îndoit și-ntreit de cat am scos eu.

Ursul, nemaizicand nici o vorba, alearga-n fuga mare la baltoaga din marginea padurei și-și vara-n apa toata coada!

În acea noapte începuse a bate un vant race, de îngheța limba-n gura și chiar cenușa de sub foc. Îngheața zdravan și apa din baltoaga, și prinde coada ursului ca într-un clește. De la o vreme, ursul, nemaiputand de durerea cozei și de frig, smuncește o data din toata puterea. Și, sarmanul urs, în loc sa scoata pește, ramane far de coada!

Începe el acum a mornai cumplit ș-a sari în sus de durere; și-nciudat pe vulpe ca l-a amagit, se duce s-o ucida în bataie. Dar șireata vulpe știe cum sa se fereasca de mania ursului. Ea ieșise din bizunie și se varase în scorbura unui copac din apropiere; și cand vazu pe urs ca vine far de coada, începu a striga:

– Hei cumatre! Dar ți-au mancat peștii coada, ori ai fost prea lacom ș-ai vrut sa nu mai ramaie pești în balta?

Ursul, auzind ca înca-l mai ie și în ras, se înciudeaza și mai tare și se rapede iute spre copac; dar gura scorburei fiind stramta, ursul nu putea sa încapa înlauntru. Atunci el cauta o creanga cu carlig și începe a cotrobai prin scorbura, ca sa scoata vulpea afara, și sa-i deie de cheltuiala… Dar cand apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: „Trage, nataraule! mie nu-mi pasa, ca tragi de copac…” Iar cand anina carligul de copac, ea striga: „Valeu, cumatre! nu trage, ca-mi rupi piciorul!”

În zadar s-a nacajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.

Și iaca așa a ramas ursul pacalit de vulpe!