AnnaE
#0

 

Mihail Sadoveanu - Dumbrava minunata

                  

De mult, Mihail Sadoveanu nu mai era nici tanar, nici varstnic, nici batran, figura lui masiva, impietrita intr-un suras blajin, era a unei statui care sta in mijlocul unui popor, zambind parinteste generatiilor, mereu altele, necontenit actual, venind din trecut si pasind spre viitor.

(G. Calinescu)

 

                    

Mihail Sadoveanu a trait intre anii 1880-1961. Nascut la Pascani, oras situat in nordul judetului Iasi, ca fiu al avocatului gorjean Alexandru Sadoveanu si al Profirei Ursache, descendenta unei familii de razesi din satul Verseni, Mihail a studiat mai intai la Pascani, unde a avut ca invatator pe celebrul D-l Trandafir, mai apoi la Falticeni unde a urmat cursurile gimnaziului Alecu Donici si, in cele din urma, la Liceul internat din Iasi, instutitie de invatamant celebra in Moldova si Basarabia. Despre parintii sai prozatorul marturisea: „Tatal meu si maica-mea au venit unul spre altul din doua extremitati ale teritoriului romanesc, dupa zigzaguri in aparenta bizare ale inaintasilor” .

                  

El debuteaza in literatura inca de pe bancile scolii si se dedica acestei vocatii fara a mai urma cursurile vreunei institutii de invatamant superior. Obligat sa se intretina, Mihail Sadoveanu a ocupat mai intai functii modeste: functionar la Casa Scoalelor, inspector al cercurilor culturale satesti si al bibliotecilor populare. A avut responsabilitati in ierarhia inalta culturala care i-au consacrat celebritatea: vicepresedinte la Societatea Scriitorilor Romani, director al Teatrului National din Iasi, director al gazetelor bucurestene „Adevarul” si „Dimineata”, membru al Academiei Romane dIn1923.

                 

A debutat literar in revista in anul 1898, pentru ca 1904 sa fie declarat anul Sadoveanu, cand unul dintre cele patru volume publicate acum (Soimii, Povestiri, Crasma lui mos Precu, Dureri inabusite) a fost premiat de Academia Romana. Neamul Soimarestilor, aparut in anul 1915, inaugureaza seria romanelor sale de inspiratie istorica. La 50 de ani autorul elabora in cateva saptamani Baltagul, pentru ca intre 1935-1942 sa finalizeze trilogia Fratii Jderi, un proiect epic amplu dedicat epocii de consolidare a domniei lui Stefan cel Mare. Dupa al doilea razboi mondial el publica in anul 1952 Nicoara Potcoava, ultimul sau roman de inspiratie istorica.

                   

Dintre afinitatile sale estetice retin atentia cele semanatoriste si poporaniste, exprimate intr-o maniera personala, inconfundabila. El colaboreaza din anul 1903 la „Samanatorul” lui Vlahuta, Cosbuc si N. Iorga, si din 1906 la „Viata romaneasca” si „Insemnari iesene”. Mentorii lui spirituali, care i-au profetit ascensiunea si elogiat cu sinceritate opera au fost Nicolae Iorga si Garabet Ibraileanu.

                

Viata intima a lui Sadoveanu este reflectata in romanele sale istorice: o sotie fidela si gospodina, numerosi copii, o multime de prieteni. In locuinta imbelsugata din Copoul Iasilor se adunau la masa zilnic peste 20 de persoane. In anii tulburi ai celui de-al doilea Razboi Mondial cartile lui Sadoveanu au fost arse in piete publice, autorul fiind obligat sa se ascunda in munti pentru a evita prigoana regimului legionar. Din 1930, el devenise seful Marii Loje francmasonice din Romania, pozitie care nu l-a impiedicat dupa 1950 sa devina presedinte al Marii Adunari Nationale.

                 

Scriitorul marturisea adesea ca principala sa tema de creatie a fost taranul roman. Asemenea marilor scriitori romantici ai Junimii, el a preferat retragerea din lumea civilizata si macinata de ambitii desarte si izolarea in mijlocul naturii. Pescar si vanator pasionat, el a fost un observator atent al lumii vietuitoarelor, devenite personaje in cartile sale. Prozatorul a ilustrat in opera sa si alte teme: natura cu infinitele ei manifestari, trecutul istoric, viata incremenita a targurilor de provincie de la inceputul secolului XX s.a.

 

Dumbrava minunata

(prezentare generala)

               

  „Trebuie sa fac marturisirea de credinta ca poporul este parintele meu literar, ca trecutul pulseaza in mine ca un sange al celor disparuti, ca ma simt ca un stejar [...] cu mii si mii de radacini infipte in pamantul neamului meu. Multumesc Domnului Dumnezeu ca am avut copilarie!” (M. Sadoveanu)

 

                

Aceasta povestire a fost mai intai istorisita uneia dintre copilele scriitorului. Ulterior ea a fost transcrisa si inclusa in volumul Neagra Sarului, aparut in anul 1922. Titlul numeste mostenirea eroinei principale Lizuca Vasiliu, o fetita de sase ani. Orfana de mama, ea devine victima noii sotii a tatalui sau, care avida de bani isi propune sa vanda Dumbrava din padurea Buciumeni, singurul bun ramas fetei dupa moartea mamei sale. Prozatorul impleteste doua fire narative: unul inspirat din viata nefericita a fetitei obligata a suporta rautatile unei femei fara suflet si un altul fantastic, in care se evoca expeditia copilei in dumbrava bunicilor.

               

Cele noua capitole ale povestirii au la randul lor titluri sugestive. Se vede ce soi rau este duduia Lizuca, capitolul I, parafrazeaza opiniile Miei Vasiliu si ale servitoarei care cearta si bruscheaza pe copila in fata oaspetilor. Celelalte capitole evoca expeditia fetei prin dumbrava si intalnirile ei cu personaje de poveste, miraculoase: Duduia Lizuca planuieste o expeditie indrazneata, Sfat cu Sora Soarelui, Unde s-arata sfanta Miercuri, Duduia Lizuca isi gaseste gazda buna in Dumbrava, Aici s-arata cine sunt prichindeii, Povestea cu zana inchipuirii, La hotarul imparatiei minunilor, Bunicii aveau livada si albine.

                

Lizuca era o fetita „maruntica, voinica, plinuta, imbracat aintr-o rochita de doc albastru ce ii venea stramb, cu botinele pline de praf si cu sireturile desfacute, cu coltunii cazuti si cu piciorusele parlite de soare iar cu genunchii nu tocmai curati”.„Nu era deloc frumusica si delicata duduia Lizuca. Numai ochii caprui, umbriti de gene negre, aveau in ei cate o mica floare de lumina”. Ea face de ras in fata musafirilor pe Doamna Mia, deoarece serveste serbetul din chesea cu degetele, refuzand lingurita. Daca pentru Mia Vasiliu fetita este „o rusine si o nenorocire”, servitoarea o numeste cu vulgaritate „gangania dracului”, o ameninta ca-i „spanzura chelea pe bat”, considerand-o „dihanie si soi rau”. Intristat, copilul ii marturiseste singurului sau prieten, cainele Patrocle, ca „m-au batut si ieri, m-au batut si azi, ma bat in fiecare zi”. Ea hotaraste sa plece la bunici si face pregatirile necesare pentru o asemenea calatorie: fura o bucata de paine pentru prietenul sau, isi ia o bereta si o hainuta, aduna cenusa pentru a o presara pe drum.

                

Ea paraseste casa tatalui „spre toaca”. Copil inzestrat cu o bogata imaginatie, ea se intalneste in Dumbrava cu personaje din povestile bunicilor: cei sapte pitici care insotesc pe o Domnita in jurul careia se aduna jivinele si pasarile padurii pentru a asculta povestea trista a lui Statu-Palma, morarul. De asemenea, Lizuca asculta povestea Zanei inchipuirii, cea „subtire si alba”, cu ochii albastri si cu „parul de aur pana la pamant”, de care se indragosteste Fat-Frumos, caruia i se arata, deoarece: „ai crezut in mine si m-ai avut in sufletul tau, de aceea cand m-ai chemat, eu am venit. Si de acum dragostea mea are sa-ti incalzeasca viata si nacazurile tale vor avea rascumparare, si-ti vor aduce mangaieri in ceasul mortii”.

                

Expeditia fetitei se incheie in casa bunicilor care afland de plecarea ei o cauta si o gasesc adormita intr-o scorbura de copac din padure. Dimineata, mama vitrega insotita de servitoare vin sa ia fetita acasa, numai ca bunicii refuza sa o mai lase in grija acesteia.

                  

In povestirea lui Mihail Sadoveanu nu numai Lizuca este victima lacomiei si rautatii Miei Vasiliu, ci si Dumbrava minunata de la Buciumeni. Fetita afla in noaptea minunata petrecuta in padure, de la Statu-Palma ca oamenii s-au inrait si nu mai protejeaza natura si vietatile ei. De asemenea, istoria Zanei inchipuirii o invata ca fantezia poate atribui lumii reale o imagine magica, mai atragatoare si convingatoare.

                  

Personajele negative ale povestirii sunt mama vitrega si servitoarea rea. Mia Vasiliu este o femeie tanara care s-a casatorit cu un barbat mai in varsta cu 15 ani. Ea nu se sfieste sa cocheteze cu tinerii ofiteri iar pentru placerile ei mondene are nevoie de multi bani. De aceea averea Lizucai devine tinta acestei femei lacome. Insensibila la farmecul naturii, ea este pedepsita de vietuitoarele acesteia, devenind victima albinelor din prisaca bunicilor Lizucai.

                

Pentru a sugera atmosfera dintr-un targ de provincie, prozatorul apeleaza la modelul naratiunii sentimental-romantice: un barbat vaduv si matur se recasatoreste cu o femeie mult mai tanara care ajunge sa-i porunceasca si sa-i nedreptateasca fata din prima casatorie. Este schitat aici conflictul traditional al unui basm in care mama vitrega alunga din casa copiii din prima casatorie a sotului.

                  Expeditia fetitei este evocata cu ajutorul feeriei romantice. Lizuca se refugiaza in mijlocul dumbravii minunate, pentru a se salva de rautatea oamenilor mari. Copila devine la randul ei ocrotitoarea acestui loc minunat, solidarizandu-se cu bunicii care refuza sa vanda padurea in care salasuiesc vietuitoare miraculoase.

                  Descrierile de natura urmeaza modele romantice: natura este infratita cu omul bun si mai ales cu cei mici carora le deschide portile ei fermecate.

 

Vietuitoarele sunt pasnice si protectoare, copacii devin gazde primitoare: „Duduia Lizuca deschise ochii. Acuma vedea soborul de langa scorbura mai departat, ca printr-o sticla fumurie. Domnita facu semn cu varguta-i subtirica. Unul din prichindeii carunti se ridica si trase de la brau un ciocanel de argint. Apoi alese cu graba un clopotel cu pai inalt si, asezand in cupa florii un licurici, porni repede cu faclioara aceea spre rapa paraului. Luminita luci in negura vaii, apoi sui coasta dimpotriva.

 

Aparea si disparea printre tufisuri. Dumbrava parcai nghetase in tacere, ca intr-un cristal. Peste parau se auzi deodata limpede ciocanelul de argint, batand de trei ori in fereastra pamantenilor. Faclioara se arata iar in negura paraului. Si prichindeii ramasi, ridicand soborul de sub rachita, zambira cu prietenie duduii Lizuca si se trasera iar spre pestera fermecata. Usa tainica se deschise la apropierea lor, apoi se inchise nesimtit in urma-le. Licuricii se stinsera. Jivinele se trasera in intunecimea sihlei. Pasarile palpaira spre stele. Si Lizuca, cu ochii inchisi, auzi langa ea pe Patrocle latrand cu manie de trei ori” .

                

In literatura romana pentru copii povestea expeditiei Lizucai Vasiliu si a prietenului sau Patrocle in Dumbrava minunata este o replica autohtona a cartii Aventurile Alisei inTara Minunilor, publicate in anul 1865 de Lewis Carroll.

 

poveste de citit : Dumbrava Minunată poveste