Ion Creanga - Amintiri din copilarie
Memorialistica a reprezentat in secolul al XIX-lea o forma de expresie literara in opozitie cu fantezia romantica oferind o imagine realista asupra existentei umane. Ea prezinta realitatea „sincera” si „adevarata” a faptului de viata trait, oferind cititorilor iluzia similaritatii cu propria existenta. Insemnarile zilnice, epistolarele, jurnalele de calatorie au trezit interesul unor creatori de talie universala ai secolului romantic (Goethe, Fratii Goncourt etc.) care au simtit nevoia sa-si prezinte anii de ucenicie, ca exemple de felii de viata „autentica”.
Spre sfarsitul secolului al XIX-lea romanul realist se impune atentiei cititorilor urmarind devenirea morala si sociala a unui erou de la nastere pana la implinirea ca sot si parinte. De succes de public se bucura mai ales romanele ce au ca protagonisti copii orfani care prin munca, ambitie si respect fata de valorile autentice reusesc a-si infrunta destinul potrivnic. Operele romancierilor englezi Fielding sau Dickens isi gasesc reflectarea tarzie in romanele lui Mark Twain populate de eroi inventivi, indragostiti de viata, adaptabili conditiilor din lumea americana.
I. Creanga se alatura cu Amintiri din copilarie tendintei generale de transfigurare a notatiilor intime in romane ale devenirii intelectuale ale unui erou-copil apartinand cadrului geografic, istoric si economic al Romaniei din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. El creeaza un „roman al copilariei copilului universal”, cum eticheta G. Calinescu Amintirile, al carui protagonist apartine unei lumi rurale, favorabile manifestarii bucuriei si dragostei de viata intr-un cadru traditional de viata patriarhala, taraneasca.
Geografia spirituala a Amintirilor are ca punct de plecare satul Humulesti, evocat la inceputul fiecaruia dintre cele patru capitole ale lucrarii . La inceputul cartii satul este „mare si vesel”, alcatuit „in trei parti care se tin totuna: vatra satului, Delenii si Bejenii. [...] era un sat vechi razasesc, intemeiat in toata puterea cuvantului: cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre, care stiau a invarti hora, dar si suveica, de vuia satul de vatale in toate partile; cu biserica frumoasa si niste preoti si dacali si poporeni ca aceia, de faceau mare cinste satului”. In capitolul al doilea scriitorul evoca indeosebi casa parinteasca, fratii si surorile, copiii si copilele megiesilor „care erau pururea in petrecere cu noi”. Al treilea capitol prezinta satul dintr-o larga perspectiva: „Din sus de Humulesti vin Vanatorii Neamtului ca sa-ti aminteasca pe aceia care s-au hartuit odinioara cu Sobieski, craiul polonilor. Si mai sus, manastirile Secul si Neamtul, altadata fala Bisericii romane si a doua visterie a Moldovei.
Din jos vin satele Boistea si Ghindaoanii, care injuga numai boi unguresti la carele lor, unde plugurile raman singure pe brazda in tarina, cu saptamanile, prisacile fara prisacar, holdele fara jitar si nime nu se atinge de ele [...]. Iar deasupra Condrenilor, pe varful unui deal plin de tiharai se afla vestita Cetatea Neamtului, ingradita cu pustiu, acoperita cu fulger, locuita vara de vitele fugarite de streche si strejuita de ceucele si vindereii care au gasit-o buna de facut cuiburi in dansa”. Ultimul capitol se deschide cu lauda adusa satului natal ce a conservat peste veacuri tezaurul de traditii, cantece si obiceiuri. Vechimea asezarii de razesi lipsiti de pamanturi, obligati a practica indeletniciri diverse pentru intretinerea familiilor este ilustrata de regulile patriarhale de convietuire ce intretin o stare de petrecere, netulburata de griji.
Eroul principal al Amintirilor este Nica, al carui univers este limitat mai intai la odaia cu „prichiciul cel humuit”, cu „stalpul hornului si cuptoriul” unde se jucau si dormeau matele. Dupa ce se ridica in picioare, primul nascut al Smarandei si al lui Stefan a Petrei descopera casa, curtea cu acareturile ei, ulita si casele vecinilor de unde fura cirese sau pe unde fuge la scaldat. La varsta invataturii el descopera scoala si biserica, in corul careia canta alaturi de baietii de varsta sa.
Itinerarul invataturii ii descopera lui Nica vecinatatile satului natal, localitati cu marca distincta in istoria regiunii: Brosteni, Targu Neamt, Falticeni, Iasi. Plecat din Humulesti, Nica descopera spectacolul lumii in imaginea ruinelor Cetatii Neamtului, oglindite cu tristete in apele Ozanei, „cea frumos curgatoare” ori in atmosfera duhovniceasca din Manastirea Neamt.
Departarea de ograda parinteasca ameninta sa-l desparta definitiv de familie si de sat: cu cat cresc sansele de a deveni preot cu atat distanta fata de meleagurile natale pare a deveni insurmontabila. Daca Nica se lasa purtat de ambitia Smarandei de a-l face popa cu oarecare voiosie si inconstienta dragoste de aventura, naratorul, in general absent in actiune, da frau liber nostalgiei si duiosei, regretului pentru copilaria pierduta: „Hai mai bine despre copilarie sa povestim, caci ea singura este vesela si nevinovata. Si drept vorbind, acesta-i adevarul” . El se simte solidar cu eroul sau: „Asa eram eu la varsta cea fericita si asa cred ca au fost toti copiii, de cand ii lumea asta si pamantul, macar sa zica cine ce-a zice!”.
La scoala de catiheti din Falticeni, alaturi de alti „baieti doriti de invatatura” Nica ia in ras atat plocoanele oferite dascalilor, „doua merte de orz si doua de ovas” cat si cunostintele asimilate de mantuiala cu conditia ca „boii sa iasa”. Aici el imortalizeaza chipul popei Duhu, apreciat pentru cunostintele sale si care este alergat prin biserica de Niculae Oslobanu, care azvarle dupa el cu pravila si sfesnicul mare de alama. Daca Nica nu retine prea multe din invatatura primita
Un alt personaj al acestor clipe vesele de viata este Trasnea, care „inaintat in varsta, bucher de frunte si tamp in felul sau” nu putea memora definitiile absurde ale Gramaticii lui Macarescu, in ciuda ajutorului oferit de colegul mai sprinten la minte.
Intre personajele secundare ale Amintirilor parintii lui Nica se evidentiaza prin trasaturi distincte. Stefan a Petrei este harnic si intreprinzator, putin increzator in foloasele invataturii si mai ales sceptic in ceea ce priveste aptitudinile intelectuale ale feciorului mai mare. El accepta cu greu dorinta Smarandei, atentionandu-si baiatul ca la finalul anilor de scoala va trebui sa-si ajute, la randul lui, fratii ramasi acasa.
Smaranda este, dupa tata, originara din Transilvania si tanjeste dupa carte. Ea are ambitia sa-si ajute fiul sa devina preot si invata sa citeasca o data cu el, bucurandu-se cand acesta, in joaca lui nevinovata, transforma casa si ograda in biserica mimand ceremonialul liturgic. Bisericoasa si credincioasa, ea cunoaste si practica obiceiuri pagane care o impun in fata copilului ei drept o femeie „miraculoasa” care stapaneste misterele naturii. Harnica, ambitioasa, severa atunci cand este necesar, ea este zeul tutelar al copilariei lui Nica: „Asa era mama in vremea copilariei mele, plina de minunatii, pre cat mi-aduc aminte; si-mi aduc bine aminte, caci bratele ei m-au leganat [...] si ma alintam la sanu-i gangurind si uitandu-ma in ochii ei cu drag! Si sange din sangele ei si carne din carnea ei am imprumutat, si a vorbi de la dansa am invatat”.
Nica se evidentiaza prin ambitie, inteligenta si capacitatea de a se adapta oricaror situatii. Cenzurandu-se ironic, autorul pare a dori sa se identifice cu eroul sau: „ [...] am fost si eu in lumea asta un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana la douazeci de ani, nici cuminte pana la treizeci si nici bogat pana la patruzeci nu m-am facut. Dar si sarac ca in anul acesta, ca in anul trecut si ca de cand sunt niciodata n-am fost!”. Nica este calificat cel mai adesea cu ironie tandra drept un „baiet prizarit, rusinos si fricos si de umbra lui”, „dorit de invatatura”, „cel mai bun de harjoana si slavit de lenes”, „un ghibirdic si jumatate”.
Daca opinia despre sine este plina de ironie, si alte personaje au rezerve fata de viitoarele lui performante. Pentru Stefan a Petrei feciorul sau era o „tigoare de baiet, cobait si lenes de n-are pereche”, pentru matusa Marioara este un „zbantuit caruia nu-i scapa nimic”. Animat de o nestavilita pofta de viata, Nica infrunta atat boli cumplite (ciuma ori raie), cat si oameni hapsani. Copilul este inconjurat de severa dragoste materna cat si de grija autoritara a tatalui si a bunicului. De aceea, el isi adapteaza fara nici un fel de teama mediul inconjurator la jocul si placerile lui nevinovate: pupaza devine o gainusa de vanzare, locuinta Irinucai din Brosteni un prilej de zbenguiala pe malul apelor reci ale Bistritei, aglomeratia din casa lui Pavel ciubotarul o adunare de adolescenti amatoare de cantec si petrecere boema.
G. Calinescu afirma ca alaturi de opera lui Eminescu, Amintiri din copilarie reprezinta in literatura romana „cea mai de necomparat expresie a trairii nemijlocite a vietii ca pe o nesilita expresie de arta si a artei ca pe cea mai deplin recuperabila bogatie a vietii prin creatie” iar pe autorul lor il considera „poporul roman insusi surprins intr-un moment de geniala expansiune.