Acţiunea romanului Europolis se petrece la gurile Dunării ,, la Sulina, acolo unde bătrânul Danubiu îşi pierde apa şi numele în mare”, cum spune citatul de pe coperta volumului. Toată această lume cosmopolită, făcută din funcţionari şi naufragiaţi ai vieţii, aventurieri şi căutători de noroc, porniţi în voia soartei pe liniile indescifrabile ale destinului, au găsit în Jean Bart un profund şi pasionat cunoscător. Tot acel oraş instalat peste o aşezare de piraţi ai Mării Negre, cu stigmatele şi misiunea lui, aici pe linia de intersecţie a Europei orientale şi-a găsit în pana scriitorului o valoroasă realizare. Afabulaţia este simplă şi clară, fără afecţiuni dramatice şi fără eforturi de limbaj, curge în mod firesc ca toată literatura de elită pe care a făcut-o scriitorul până acum.
În cadrul acesta pitoresc pe care-l abordează scriitorul cu atâta facilitate şi prestigiu, se desfăşoară tragedia unei familii de greci întâlnită în această răscruce a pământului.
La Sulina ,,acolo unde bătrânul Danubiu îşi pierde şi apa şi numele în mare” şi unde Comisia Europeană a Dunării, aduce o notă gravă, internaţională, colonia elenă este frământată de un mare eveniment: Stamati Marulis, patronul cafenelei din faţa debarcaderului, primise o scrisoare de la un frate al său ,Nicola, îmbarcat pe vremuri ca marinar pe un vapor francez, şi dispărut. Se afla acum în America, în Guyana, şi fiindcă îi murise nevasta şi avea numai o fată, avea de gând să-şi vândă totul şi să se întoarcă, spre a-şi sfârşi zilele lângă rudele sale, după patruzeci de ani lipsă. Această ştire împarte familia în două tabere, fiecare disputându-şi pe American, şi trezeşte în toţi speranţa mare de propăşire a portului şi comerţului, deoarece un întors din America nu putea fi decât milionar. Stamati face pregătiri mari de primire şi băncile îi deschid credit larg în vederea colaborării cu marele capitalist.
Americanul soseşte simplu şi cu bagaje puţine, aducând cu sine pe Evantia, fata născută din convieţuirea cu o indigenă de culoare, precum şi o maimuţă. E primit cu mare alai şi amândoi sunt înconjuraţi de cele mai mari atenţii, fiind acceptaţi chiar în cercul protocolar şi închis al Comisiunii Europene a Dunării. În curând Evantia face cunoştinţă cu ofiţerul de marină Neagu, de care se îndrăgosteşte. Îi iese însă în cale un alt ofiţer, tip de Don Juan, poreclit de aceea şi ,,Marchizul de Priola” , un anume Deliu, fost amant al Penelopei, soţia lui Stamati Marulis, frumuseţe bizantină pe vremuri şi neconsolată încă de a-şi irosi viaţa în acest port monoton alături de un bărbat bătrân şi ursuz.
Deliu, seduce pe Evantia, în urma unei prinsori, Neagu pleacă atins în suflet, iar Evantia, nefericită şi persecutată de Penelope din gelozie, se îmbolnăveşte. La rândul lui Deliu, vrând să scape de Penelope, simulează o călătorie îndepărtată ceea ce provoacă sinuciderea Penelopei.
Exasperaţi că americanul nu scoate nici un ban, compatrioţii încep să se informeze. ,, Înţeleptul Logaridis” descoperă că Nicola fusese deportat în Guyana pentru o crimă săvârşită pe vapor, că stătuse acolo multă vreme în închisoare şi apoi liber, în calitate de concesionar în colonia agricolă, că luase o indigenă chiar dintre condamnate şi-şi crescuse fata sub îngrijirea călugăriţelor misionare. Era sărac. După ce vânduse tot, venise în Europa. Banii îi cheltuise cu drumul şi acum nu mai avea nimic.
De acum încolo începe tragedia lui Nicola şi a Evantiei. Toată lumea începe să-I ocolească şi să-I persecute. Autorităţile încearcă expulzarea lor. Hamalii din port nu vor să primească printre ei la lucru pe bătrân, ameninţând cu greva. Izgonit, înfometat, Americanul intră într-o afacere de contrabandă, e împuşcat şi în curând moare. Rămasă pe drumuri, Evantia, devine stea de cabaret, rezistând ,,la viţiu” şi protejată de un bătrân aspru, Jak- ,,tapeurul”, până ce se îmbolnăveşte de tuberculoză, şi moare după ce dăduse naştere unui copil.
Europolis – este, printr-o metaforă fericită denumirea oraşului cosmopolit Sulina. Nu e un secret pentru nimeni că românul nu îşi cunoaşte ţara. Aşadar, suntem în situaţia de a descoperi, mulţumită lui Jean Bart, exoticul în limitele hotarelor naţionale: ,, Viaţa acestui mic port cosmopolit e originală şi interesantă. Are un farmec şi un pitoresc deosebit. Este unicul loc în ţară unde găseşti adevărata viaţă de port. Celelalte porturi ale noastre nu sunt decât oraşe. Sulina este numai port, nu are oraş. Toată populaţia se hrăneşte din viaţa portului. Dealtfel nici nu are nimic comun cu restul ţării. Aici e o viaţă de colonii. Comerţul levantin atrage aventurieri din toate seminţiile, cari se perindă pe aici ca să pescuiască în apa tulbure a Dunării. Un mozaic de rase. Toate neamurile, toate tipurile şi toate limbile. Mica lume a acestei instituţii- Europa în miniatură- cu decoruri, culise şi protocol, are o viaţă aparte. Este un cerc închis, impermeabil, etanş.”
Se înţelege de aici perfect cu câtă simpatie vechiul marinar şi-a fixat ca teatru al acţiunii portul, unicul port românesc- Sulina, şi cu ce privire expertă a examinat varietatea materialului omenesc. Eroii săi principali sunt luaţi din colonia grecească, pare-se cea mai densă insulă de populaţie străină a portului.
Acţiunea e declanşată cu deosebită abilitate prin motorul unui eveniment senzaţional. Nicola Marulis, după patruzeci de ani de absenţă, îşi anunţă sosirea apropiată din America, fratelui său, Stamati. După cum spune undeva , în carte,Jean Bart ,, grecul se naşte marinar, şi în afară de orice meserie el e căpitan de… vapor, caic sau barcă.”
În roman este prezentată o societate pestriţă, mişcătoare, agitată de interese şi pasiuni, e adunată în filele acestui roman dens. Europolis –ul este o monografie romanţată a Sulinei, un manual de etnografie vie, care îmbogăţeşte deopotrivă literatura şi disciplinele exacte.
Europolis – e mica Sulină românească, orăşel pe ţărmul mării şi mare port la Dunăre, sediu al Comisiei Dunărene, locuinţă a tuturor ginţilor europene, ceea ce face pe Jean Bart, unicul şi preţuitul nostru scriitor-marinar să-I dea acest nume de importantă alură. Putea la fel de bine să-l numească- Metopolis, Cosmopolis sau Planetopolis.
Dar dacă teribilul Europolis , nu-I decât o biată urbe românească, nici măcar reşedinţă de judeţ, cu percepţie şi cu judecătorie, cu oameni nevoiaşi şi cu cancanuri, cu cafenele şi cu greci, în schimb ritmul de accelerată şi nepotolită viaţă, pe care I-l împrumută autorul, îi preschimbă într-adevăr porecla în renume.
Astfel, în Europolis palpită suflete cu năzuinţele aţintite spre celălalt capăt al oceanelor, se agită oameni cu gândul, cu trecutul, cu nădejdile la Pera sau la Pireu, pe sânul nordic al Africii sau tocmai în Guyana Franceză. În raport cu viaţa băştinaşilor statornici sau celor cu gând de rămânere, această curgere suprapusă de fluviu omenesc, pare şi mai frământată şi mai dureroasă în zadarnica ei zbatere.
Exotismul din Europolis este numai un exotism de mediu, fatal porturilor active, care au toate o înfăţişare cosmopolită. În roman simţim orgoliul colectiv al coloniei greceşti, în aprigă concurenţă cu autohtonii şi evreii capitalişti, cu umoristicile conflicte din sânul ei, datorite aceleiaşi îngâmfări atavice şi pasiunilor politice; simţim viaţa activă plină de farmec şi de peripeţii a portului, după cum intuim destinul marinarului nestatornic din profesie, în veşnica luptă cu elementele naturii şi cu omul.
Prin acest larg fundal se desfăşoară acţiunea principală din Europolis, consolidând romanul printr-o bogată ambianţă, care dă şi savoarea esenţială a naraţiunii.
Prin drama amoroasă a grecoaicei Penelopa şi a poeticei negrese Evantia, Europolis este şi o contribuţie interesantă a romanului nostru provincial. Inaugurat de sămănătorism, romanul provincial s-a răsfăţat pe unica temă a dezadaptatului.
Impresia de ratare, în mediul meschin care ucide pasiunile puternice şi declanşază pe cei slabi înarmaţi, se degajă din simpla înlănţuire a faptelor. Măritată de nevoie cu pilotul Stamati Marulis, după ce gustase din fructul ispititor al vieţii celor avuţi, Penelopa devine, în mod fatal, victima unui nostalgic bovarism. Diferenţa de vârstă şi prozaismul lui Marulis precipită evadarea din lanţurile căsniciei, aruncând-o în braţele unui cuceritor de profesie, căpitanul Angelo Deliu.
Surprinşi de Stamati, acesta se retrage din viaţa de marinar, deschizând o cafenea în port. Dar pasiunea Penelopei nu aţipeşte; hrănită şi de iluzia eventualei bogăţii a lui Nicola, fratele lui Stamati, care se întoarce din America la Sulina, speranţa într-o totală schimbare a existenţei e însă progresiv risipită. Americanul n-are nici un ban, iar Deliu s-a plictisit de pasiunea ei romanţioasă, îndreptându-şi ochiul de pradă asupra Evantiei, apariţie de o tulburătoare graţie exotică. Stamati se ruinează prin datorii făcute în speranţa bogăţiei presupuse a lui Nicola, iar Penelopa, dezamăgită de Deliu, se îneacă. Acelaşi destin tragic o urmăreşte şi pe Evantia, fiica americanului.
Ficţiunea se impune cititorului, intens şi uneori fascinant, căci acesta simte la orice pagină că un om care a cutreierat mări şi oceane, venind în contact cu o faună umană variată şi diversă, a dat la lumină aici rodul copt şi sinteza unei experienţe personale din cele mai vaste.
O dovadă a sincerităţii şi probităţii lui de artist e faptul că Jean Bart a localizat acţiunea plină de mişcare şi patetic a romanului în micul port de la gurile Dunării, unde, în calitate de comisar maritim, şi-a petrecut anii maturităţii, şi a cărui viaţă o cunoştea ca nimeni altul sub toate aspectele ei. În acest centru curios şi unic, el ne înfăţişază un număr impunător de personaje, fiecare din ele cu fizionimia lui distinctă, fiinţe ce se agită, iubesc sau urăsc, animate de pasiuni intense şi violente, care mână pe unii la sacrificiu, pe alţii la acţiuni ilicite, având uneori ca epilog sinuciderea sau moartea. Eroii principali, lucru firesc acolo, unde colonia elenă alcătuieşte elementul etnic dominant, sunt greci levantini, copii ai soarelui sudic, pe care imaginaţia aprinsă îi predispune la iluzie, iar sângele clocotitor la gesturi şi manifestări iuţi, subite, rizibile, de obicei, dar fatale şi funeste, prin urmările lor, câteodată.
Romanul lui Jean Bart este plin de regăsiri pentru orice cititor. Chiar dacă ai trăit toată viaţa la sute de kilometri depărtare de gurile Dunării- locul în care se desfăşoară acţiunea din Europolis- recunoşti în carte peisaje şi oameni pe care parcă I-ai mai întâlnit undeva şi totuşi nu I-ai văzut niciodată. Nu este la mijloc numai binecunoscuta proprietate de regăsire, atât de caracteristică imaginii tipice. Este şi altceva: nostalgia mărilor ce ne-a încântat copilăria, pitorescul atât de cunoscut al oraşelor portuare cu taverne, marinari cheflii, cu cafenele în care eşuează, la nelipsita partidă de table, vechi marinari, bătrâni lupi de mare ce-au colindat toate oceanele, fiecare cu câte-un sac plin de poveştile extraordinare ale călătoriilor.
Prin alte fire, romanul lui Jean Bart ne leagă de un însemnat capitol al literaturii noastre, literatura oraşului de provincie.Sulina se află aşezată tocmai la gurile Dunării. Pe aici comunică Europa centrală cu Mediterana şi Orientul, cu celelalte oceane şi continente. Un mic oraş de provincie cu porţile deschise spre lumea întreagă. La Sulina, în faţa ochilor este marea întinsă şi deschisă peste imensitatea căreia Constantinopolul, Cairo, Marsilia, Insulele Azore, Indonezia, Insulele Haway sunt apropiate de căile de apă.
E vorba de Sulina, pe vremea cănd era porto-franco, pe vremea când era românească numai cu numele, fiindcă în realitate acolo dicta fosta Comisiune Europeană a Dunării în forma ei acut imperialistă.
Într-o precisă încadrare de atmosferă locală, cu nenumăratele figuri episodice de căpitani de corăbii, de hamali, de ofiţeri români, de femei de moravuri uşoare şi marinari cheflii, de misiţi şi bogătaşi de origine suspectă, de notabilităţi provinciale, la care se adaugă toată drojdia unui oraş cu populaţie internaţională- romanul Europolis rămâne opera de frunte prin care Jean Bart trece în istoria literară.