Domnu Trandafir de Mihail Sadoveanu rezumat
A fost publicata mai intai in revista Albina" din Bucuresti, in anul 1905, apoi in volumul La noi in Viisoara, in anul 1907.
Sub forma unei epistole adresate unui prieten, Mihail Sadoveanu evoca cu duiosie imaginea locurilor copilariei si a dascalului sau, Domnu Trandafir (in realitate, Mihai Busuioc, fostul sau invatator de la scoala Vatra-PascanI).
Scriitorul rememoreaza fapte, sentimente si emotii din copilarie. Descrierea locurilor dragi se impleteste cu evocarea jocurilor pline de farmec ale acelor ani. impreuna cu dracii" de seama lui, se scalda in apele Siretului, iesea la mal si se ungea cu namol din cap pana-n picioare, se arunca apoi in apa, in bufneli asur zitoare si in curcubeie de stropi".
Sadoveanu il apreciaza pe dascal nu numai pentru "gramatica si aritmetiaca", deoarece "acestea se fac bine", baietii invata dupa puterile lor, ci mai ales pentru "invatatura cealalta, sufleteasca", pentru ca are o adevarata vocatie de apostol chiar daca in "coltul acela de tara", "nimeni nu se intereseaza cum merge scoala lui".
Domnu ‘ Trandafir era un om inalt, bine facut , putin chel in varful capului, cu ochi blajini,zambet linistit, cu mustata neagra tunsa scurt , cu dinti lungi cu strunga mare la mijloc.
Invatatorul era blajin , iubitor de copii, devotat meseriei ,respectuos si modest . Avea multa intelegere fata de copii . Era facut pentru a fi dascal. Avea talent artistic si era un mare patriot.. Preda cu mult entuziasm orele de istorie si parca ii scanteiau privirile cand vorbea despre maretia stramosilor. Ii invata pe copii rugaciuni ,cantece frumoase si poezii patriotice si le citea din povestirile lui Creanga.
Glasul lui curgea domol si ii fermeca pe copii ca un cantec frumos.El a sadit in sufletul copiilor respectul pentru marile valori morale umane : patrie , adevar ,cinste , dreptate , demnitate, lucruri pe care multi le batjocoreau in acea vreme.
Invatatorul era un om gospodar si ospitalier . Ii invita seara pe copii la el acasa , unde le spunea povesti.Era din fire statornic . Nu a plecat din sat, a ramas acolo sa invete copiii si sa le modeleze caracterele.
Domnu’ Trandafir era un om deosebit.
Pentru calitatile lui de dascal si om , copiii il iubeau mult , il respectau si il admirau. Scriitorul isi aminteste cu emotie si placere de invatatorul sau.
In finalul naratiunii, nostalgia scriitorului atinge cote maxime, cu puternice accente elegiace, evocarea transformandu-se in meditatie, caci tot ce ii este drag si ii mangaie copilaria nu mai exista. Nu mai ramane decat "locul unde a fost o odaie scunda" si unde "odata a trait un om…"
descacati rezumatul de aici...