Nică, personajul principal al „Amintirilor..." ne spune că într-o dimineaţă de vară mama lui l-a sculat din zori şi l-a rugat cu toată inima să stea lângă ea şi să aibă grijă de frăţiorul cel mic, pentru că tatăl este plecat la coasă, iar dânsa nu-şi mai vede capul de treabă (adică are foarte, foarte multă treabă).
Nică a acceptat la început, dar în gândul lui îşi dorea să meargă la baltă, pentru că era o zi foarte călduroasă şi numai bună pentru scăldat. Aşa că şi-a împlinit gândul şi s-a dus... unde nu avea voie în acel moment.
S-a distrat foarte bine la baltă, până când mama lui - care şi-a dat seama unde îl poate găsi pe copilul neascultător... - a sosit şi ea, luându-i toate hainele de pe mal, drept pedeapsă. Nică nu ştia cum să mai ajungă acasă..., fără haine! S-a bălăcit el cât s-a bălăcit, dar apoi i-a venit foamea şi... a ieşit din apă, fugind spre casă, ruşinat.
Toate fetele, venite cu treabă la baltă, râdeau de el - şi asta e mare ruşine, mai ales pentru un băiat... El mergea prin locuri mai ferite, până când l-au simţit câinii lui Trăznea..., care l-au lătrat. El ştia că poţi scăpa de muşcăturile de câine, dacă te întinzi la pământ şi-i aştepţi să te latre în voie. Aşa a făcut, că era în grădina lui Trăznea şi câinii îşi apărau teritoriul.
Apoi, ţuşti, a ajuns acasă, unde a văzut-o pe mama sa trebăluind. Dar mai milă îi era de bietul lui stomac, care ghiorăia de foame..., aşa că şi-a cerut iertare, s-a umilit şi o vreme după aceea s-a purtat cât a putut de bine cu mama sa..., dar numai de joi până mai apoi, că iar s-a luat de pozne, adică „făceam câte-o drăguţă de trebuşoară ca aceea, de nici sfânta Nastasia, izbăvitoarea de otravă, nu era în stare a o desface cu tot meşteşugul ei."
Ei, e mai greu pentru cel ce este fratele cel mare, că apasă mai multe îndatoriri asupra lui, având grijă și de frăţiorii mai mici...