PDF Alaturi de Eduard ( continuarea romanului Jane Eyre) de KIMBERLY BENNETT carti de citit autori straini

• Rezumat –

Jane Eyre este o copilă orfană crescută din obligaţie de către o mătuşă, doamna Reed. O servitoare, pe nume Bessie, este singura persoană din anturajul lui Jane care o tratează cu blândeţe, îi spune poveşti seara sau îi cântă. Într‑o zi, ca pedeapsă pentru că s‑a bătut cu vărul ei, agasantul John Reed, mătuşa o închide în camera roşie, cea în care murise unchiul ei. În timp ce era prizonieră aici, Jane, crezând că vede fantoma unchiului începe să ţipe şi în cele din urmă leşină. Când îşi revine, lângă ea se află Bessie şi gentilul farmacist, domnul Lloyd. Spre încântarea lui Jane, şi susţinut de vărul ei, domnul Lloyd propune ca micuţa să fie trimisă la şcoală în altă parte.

Odată ajunsă la şcoala Lowood, Jane îşi dă seama că viaţa ei aici este departe de a fi una de vis. Directorul şcolii, domnul Brocklehurst este un om rău, abuziv şi ipocrit. El predică o doctrină a sărăciei şi privaţiunii în faţa elevilor săi, în timp ce, cu fondurile primite pentru şcoală asigură un stil de viaţă îndestulat pentru propria familie. La Lowood, Jane se împrieteneşte cu o tânără, Helen Bums, a cărei atitudine puternică şi în acelaşi timp voinţă ce putea merge până la sacrificiu vizavi de lipsurile din şcoală o ajută, dar o şi nemulţumeşte pe Jane. O epidemie masivă de tifos pune stăpânire pe internat, în urma căreia Helen îşi pierde viaţa. Această epidemie este cauza pentru care domnul Lowood este nevoit să plece de la conducerea şcolii, el fiind înlocuit cu persoane mai înţelegătoare, fapt ce‑i îmbunătăţeşte considerabil viaţa lui Jane. Ea va mai petrece 8 ani la şcoală, 6 ani ca elevă şi încă 2 ani ca profesoară.

După aceşti ultimi doi ani, Jane, devenind independentă pentru că avea 18 ani, realizează că vrea mai mult de la viaţă şi acceptă o poziţie de guvernantă la conacul Thomfield, unde se ocupă de o fetiţă franţuzoaică orfană plină de energie pe nume Adele. Menajera conacului, doamna Fairfax este cea care conduce treburile. Angajatorul lui Jane la Thomfield, domnul Edward Rochester, este un om puţin atrăgător, misterios, pătimaş, dar foarte cult şi cam cu 20 de ani mai în vârstă. Cu toate astea în sufletul ei începe să încolţească o dragoste secretă.

Într‑o seară ea îl salvează pe Rochester dintr‑un incendiu care, pretinde el, izbucnise din vina unei servitoare bete, Grace Poole. Dar pentru că aceasta continua să lucreze aici, Jane ajunge la concluzia că nu i se spusese adevărul.

Casa o captiva, dar o şi intriga, mai ales că la etajul al treilea se petrecea ceva ciudat, iar Jane nu avea voie să meargă acolo.

Conştientă că situaţia socială este o barieră în calea dragostei pe care o nutreşte pentru Edward, Jane este deznădăjduită atunci când Rochester aduce acasă o femeie frumoasă, dar vicioasă – Blanche Ingram. Jane se aşteaptă ca el să o ceară în căsătorie pe Blanche, dar spre marea ei surprindere, cererea îi este adresată ei. Uluită, acceptă propunerea.

Ziua nunţii soseşte şi, în timp ce Jane şi domnul Rochester se pregătesc să facă schimbul de jurăminte, Richard Mason vine şi dă în vileag faptul că Rochester avea deja o soţie. Mason se prezintă ca fiind fratele soţiei lui Rochester, Bertha Mason. Acesta declară că Bertha se căsătorise cu Rochester pe când el se afla în Jamaica şi că ea este încă în viaţă. Rochester nu contestă cele spuse de domnul Mason şi îi explică lui Jane că Bertha este o femeie nebună, din coloniile engleze, fiind ţinută în taină la castel pentru a nu fi închisă într‑un ospiciu.

La întoarcerea la conac toţi sunt martori la manifestările de nebunie ale Berthei care aleargă în toate direcţiile în patru labe, mârâind ca un animal. Rochester recunoaşte că Bertha era cauza incendiului care izbucnise la conac, precum şi a altor episoade ce fuseseră puse în sarcina servitoarei Grace Poole pe care o plătea ca să aibă grijă de ea. Dându‑şi seama că era imposibil să rămână alături de Rochester, Jane fuge de la conac.

Sleită de puteri şi bolnavă, ajunge la familia Rivers cu care se înrudea. Cei trei fraţi – Diana, Mary şi preotul misionar John o îngrijesc atent şi cu multă căldură. John îi găseşte lui Jane o slujbă la o şcoală de caritate în Morton.

Într‑o zi, spre surprinderea ei îi mărturiseşte că unchiul ei, John Eyre, i‑a lăsat moştenire o sumă mare de bani: 20.000 de lire, iar Jane se hotărăşte imediat să împartă banii cu verii ei.

John decide să călătorească în India ca misionar, şi îi propune lui Jane să îl însoţească, dar nu oricum, ci ca soţie a lui. Jane este de acord să plece în India, însă refuză căsătoria pentru că nu îl iubea. John o presează să se răzgândească şi Jane este aproape să cedeze.

Dragostea faţă de Rochester o macină. Într‑o noapte are impresia că aude vocea lui Rochester că o cheamă Şi îşi dă seama că nu‑l poate abandona pe bărbatul pe care îl iubea cu adevărat.

Jane se întoarce la Thomfield şi află că respectivul conac a ars din temelii, focul fiind pus de Bertha Mason, care şi‑a pierdut viaţa în incendiu. Rochester a reuşit să salveze servitorii, dar şi‑a pierdut vederea şi o mână. Jane pleacă apoi spre noua reşedinţă a lui Edward, Femdean, unde acesta trăieşte alături de doi servitori, John şi Mary.

Capitolul 1

La Femdean, Rochester şi Jane îşi reconstruiesc relaţia şi curând se şi căsătoresc. În finalul poveştii sale, Jane scrie că este căsătorită de 10 ani cu Edward şi că se bucură de armonie în viaţa lor. După doi ani, Rochester îşi recapătă vederea la un ochi şi este capabil să îşi zărească primul copil.

Cum altfel ar putea să înceapă povestea unei căsnicii şi a personajelor din ea, dacă nu în punctul de pornire? Biserica era goală şi tăcută, cu excepţia preotului, lângă care stătea diaconul. Solemni şi pioşi, nu ne‑au răspuns la zâmbete, în timp ce Edward şi cu mine ne apropiam de altar. Clericul ne‑a întrebat:

— Sunteţi perechea care urmează să se cunune în dimineaţa asta?

— Da, a răspuns Edward, noi suntem.

De la locul său de onoare, aflat cu un cap mai sus de Edward şi mine, preotul a oficiat ceremonia. După ce ne‑a explicat scopul căsniciei şi a întrebat dacă există vreun impediment în calea ei, a făcut o pauză, privind sever spre ochii lipsiţi de vedere ai lui Edward.

— O iei pe această femeie ca soţie legiuită?

— Da.

După rostirea acestor cuvinte, pe chipul lui se citi uşurarea. Viitorul meu soţ îmi aştepta cu nerăbdare legământul.

— Jane Eyre? Îl iei pe acest bărbat ca soţ legiuit?

— Da, am răspuns, cu un uşor zâmbet spre paroh.

Mi‑am privit noul soţ, punându‑i pe faţă mâinile tremurătoare, şi i‑am călăuzit gura spre a mea. După un sărut scurt şi tandru, ne‑am despărţit. Edward îmi luă mâna,” mulţumi clericului cu o înclinare a capului şi mă urmă demn prin scurtul naos al bisericii. Cu inimile uşoare, am ieşit în lumina curată a soarelui de dimineaţă. Când am trecut de colţul clădirii, razele ce străluceau de deasupra orizontului m‑au orbit. Edward se opri şi mă strânse la piept. Silueta lui îmi umbrea faţa, iar pantofii mei aproape se desprinseră de iarba înrourată.

Inima lui Edward îmi bubuia la ureche, în timp ce el mă ţinea în braţe.

— Jane. Lumina ochilor mei! Mireasa mea înfloritoare, aş dori atât de mult să te sărut din nou...

Faţa mi se încălzi, când i‑am văzut gura căutând‑o pe a mea. Ardeam de nerăbdare ca buzele să ni se întâlnească, şi în timp ce eu mă temeam să nu‑i produc vreo durere, îmbrăţişarea lui Edward mă ameninţa cu o intensitate de care aflasem cât era de capabil, dar până acum n‑o înţelesesem niciodată. Îmi dădu drumul şi‑mi mângâie obrazul şi buza de jos cu degetul mare.

— Jane, trebuie să am grijă cu tine. Acum, că eşti soţia mea, îmi poţi porunci să plec şi mă voi supune, dar numai pentru o clipă. Tu eşti tovarăşa mea de suflet şi vom depinde unul de altul în toate privinţele! De‑acum, vei sta cu mine. Da, Jane?

— Trebuie.

Am renunţat rapid la tonul stoic, când am văzut expresia abătută pe care o adusese pe chipul iubitului meu. Era insuportabil să privesc aceaşi faţă pe care mi se ceruse s‑o examinez prima oară când îl găsisem pe Edward, singur, cu câteva zile în urmă, privind fără vedere împrejurimile de pe treptele Conacului Femdean.

În seara întoarcerii mele la el, stătea cu ochii spre coroanele copacilor, fără să ştie nici de prezenţa mea, nici că venisem cu gândul de a‑i rămâne alături în orişice împrejurare. Ca mireasă a lui, refuzam să‑i mai aduc vreodată pe chip cea mai mică umbră de singurătate.

L-am cuprins cu braţele pe după talie şi, când am ridicat faţa spre figura lui, i‑am văzut o lucire umedă în ochiul mai puţin vătămat, tocmai când o absorbeau genele lui negre. Un surâs nesigur apăru pe gura cândva austeră, în timp ce‑i şopteam:

— Iubitul meu, sunt mireasa ta, cea mai bună confidentă, îngrijitoarea ta, şi n‑am să te părăsesc niciodată, atâta vreme cât ai suflare în plămâni ca să mă chemi lângă tine.

Oftând, Edward mi se alătură:

— Eşti o minune. Uneori, în prezenţa ta, mă simt din nou întreg.

— Recunoşti deja că ai nevoie de mine. Sunt în avantaj.

Edward se încruntă în glumă, ridicând din umăr.

— Aha, rolul de soţie nu se află dincolo de imaginaţia ta, teamă mi‑e. Voi fi atent la farmecele tale, vrăjitoareo!

Am râs, şi vă pot spune că era un râs de soi nou. Simţeam în mine o căldură dulce, care se întindea din creştetul capului cuprins de furnicături până‑n vârfurile picioarelor, şi am presupus că niciodată nu voi mai redeveni Jane cea veche. Doamna Rochester. Ce ciudat şi atrăgător îmi sunau acele cuvinte! Eram în acelaşi timp recunoscătoare şi uluită că întreaga ceremonie se terminase atât de repede, iar viitorul meu era complet schimbat. Eram pur şi simplu cea mai mulţumită tânără mireasă din Anglia, în acea zi de iunie.

În zilele dinaintea nunţii, m‑am gândit cum îşi achitase Edward datoria pentru a‑mi fi înşelat firea încrezătoare, îmi era greu să‑i îndur pierderea unui ochi şi orbirea celuilalt, în vreme ce mutilarea mâinii stângi era de asemenea foarte tristă. Fostele diversiuni ale acceselor lui de poftă şi lăcomie erau înlocuite de regretul sincer al soţului meu reformat. Furia, durerea şi umilinţa dragului meu Edward aveau să se calmeze curând, cu ajutorul atenţiei mele mărinimoase, consideraţiei pasionale şi companiei zilnice. Avea să redevină acelaşi stăpân de fortăreaţă Pe care ajunsesem să‑l stimez şi să‑l ador. Fără niciun balamuc secret pe care să‑l ascundă, se putea dezvălui pe deplin ca un om plin de empatie şi compasiune.

Edward Rochester nu mai era soţul Berthei Mason – epava de la Thomfield Hali. Fusese eliberat din rolul de pion într‑o intrigă a poftei şi a lăcomiei instigată de tatăl şi fratele lui. Îl păcăliseră să se însoare cu o frumuseţe morbidă dintr‑o familie cu antecedente de nebunie. Prima doamnă Rochester nu‑şi mai putea ispiti soţul să uite de firea lui sinceră şi cinstită, credincioasă şi filantropică, îşi nimicise prezenţa de torţionară tăcută cu mâna ei, prin propria ei voinţă, în focul care devorase Thomfield Hali. După nuntă, m‑am rugat la porţile bisericii să‑şi găsească în cer un loc potrivit şi mântuirea sufletului. Vai, alte amintiri hidoase nu mai existau pentru o zi atât de fericită!

Revin adesea la amintirea primului nostru drum cu trăsura, ca soţ şi soţie: ne‑am urcat în mica noastră cabrioletă, iar eu am mânat iapa castanie înapoi la Conacul Femdean. Edward m‑a cuprins cu braţul de talie şi a spus:

— Janet. Când ajungem acasă, aş dori să le dai asta lui Mary şi John, pentru bunătatea cu care m‑au slujit.

Am luat din mâna lui o hârtie de cinci lire sterline, vârând‑o în buzunarul rochiei. Eram mulţumită să văd că firea mea generoasă influenţa deja tendinţa spre meschinărie a omului de lângă mine, când de la ceremonia nupţială nu trecuseră decât zece minute!

— Îţi mulţumesc, domnişoară Eyre... Scuză‑mi greşeala! Ar trebui să‑ţi spun doamnă Edward Fairfax Rochester. Te‑ai obişnuit deja cu acest nume? Aţi exersat în secret semnătura? Tânjesc să‑ţi văd faţa de mireasă.

Domnul Rochester întinse mâna teafără, iar eu i‑am condus‑o la bărbia mea, pe care o ciupi uşurel. Îmi scăpă un chicotit şăgalnic, iar Edward zâmbi ca un copil care descoperă ascunzătoarea unei făpturi de poveste.

— Ah, ce bine e! Aerul este curat şi înviorător. Chiar şi atât de devreme, dimineaţa, briza e suportabilă, şi simt cum inima mi se eliberează din lanţurile cele vechi. Jane, vrei să‑mi mai vorbeşti? Mă agăţ de vocea aceea sigură şi puternică. La ce te gândeşti? Te implor, insistă Edward, prinzându‑mă de mijloc ca să mă tragă spre el.

— Domnule Rochester! Încerc să ajungem cu bine acasă! Te rog, dă‑mi drumul! m‑am ferit eu, ca în joacă. Dar, la drept vorbind, mâna lui care‑mi stăruia pe trup începea să‑mi stârnească simţurile şi abia dacă‑mi dădea puţină siguranţă faptul că nu putea să‑mi vadă zâmbetul. Edward îşi retrase mâna, şi i‑am simţit profund lipsa, dar mă temeam să i‑o cer înapoi, ca să nu mă ia drept vicleană sau prea nerăbdătoare.

— Ar trebui să‑mi măsor cuvintele înainte de a fi rostite. Însă mă enervezi aşa de tare, Edward... Da, sunt în delir de bucurie. Fac mari eforturi ca să‑mi păstrez calmul. În visele mele, când eram la şcoala sătească din Morton, îmi imaginam că eram sincer împreună, în hoinărelile mele nocturne. Visele erau singura mea alinare.

De fapt, căutam instrucţiuni, dar soţul meu nu mi le oferea. Actul fizic al consumării mariajului nu mă îmspăimânta, tocmai, dar mă intimida. Nu ştiam dacă aveam să mă desfăt în torentul de emoţii şi senzaţii. Cea mai profundă întrebare era: cum să‑mi mulţumesc soţul? Necunoscând îndatoririle unei mirese şi neavând cui pune întrebări, plănuiam să‑mi folosesc instinctele ca pe o hartă, pe parcursul activităţilor din seara care urma.

Edward rămăsese tăcut şi părea cufundat adânc în visare. Mi‑am simţit inima tresărind, ca şi cum ar fi lovit‑o un stol de săgeţi. Ce mărturisisem? Mă întrebam dacă soţul meu, atât de cunoscător în cele lumeşti, îmi putea înţelege inocenţa; era aşa de departe de o asemenea situaţie... Am început să turui, comentând peisajele.

— Ferigile par să prospere în vremea asta blândă, de vară. Copacii de pe plajă freamătă într‑o briză uşoară, iar merii au coroanele în floare. E o zi mai frumoasă decât sperasem. Nu‑mi pot imagina un cer mai eteric, mai frumos. Inspiră aerul curat! Lumea se trezeşte la viaţă!

Am aruncat o privire spre Edward şi am văzut că părea amuzat de exuberanţa mea prefăcută.

Recunosc, firea lui misterioasă îmi incita intelectul, şi am încercat să‑i ghicesc gândurile, dar degeaba. Edward era de nepătruns. Nu comentă decât că mă considera cam vivace, la care n‑am avut niciun răspuns.

Am mers în tăcere câteva minute, înainte de a apărea la vedere amfiteatrul de copaci care ascundea Conacul Femdean. Soarele strălucea la jumătatea drumului spre zenit, luminând colinele joase din spatele clădirii. Eram vrăjită de strălucirea priveliştii, care‑mi părea atât de primitoare şi fascinantă. Era ca o veche grădină a plăcerilor, pregătită pentru desfătarea aparte şi încântarea omenească a stăpânului şi a stăpânei. Deşi pustiu şi neîngrijit, Conacul Femdean era pentru mine ca un palat.

Iapa ne duse printre stâlpii de granit ai porţii înguste de fier, apoi pe drumul plin de bălării şi hurducături, pentru a opri pe aleea cu pietriş, lângă uşa din faţă. Niciun servitor nu se zărea, când am coborât din vehicul.

— Jane, te rog să‑mi îndeplineşti cererea de a le da lui Mary şi John darul nostru. Dacă vrei, acum poţi să le spui că ne‑am căsătorit. Eu aş prefera să mă retrag în camera mea, ca să mă odihnesc. Sunt obosit.

Pilot ne întâmpină cu un lătrat de bun‑venit şi, în timp ce bătrânul animal venea în goană spre cabrioletă, l‑am ajutat pe Edward să coboare. Mângâie câinele, care ne urmă în casă. Odată ajunşi în lumina vie a holului îngust aflat în mijlocul clădirii, soţul meu mă sărută pe frunte şi‑i făcu semn lui Pilot să‑l însoţească. Luând‑o la stânga, Edward îşi găsi pe pipăite drumul până la scara cu balustradă din lemn de cireş şi urcă treptele late, acoperite de un covor, spre odăile noastre de la etaj.

Ajunsă în bucătărie, le‑am spus lui Mary şi John despre căsătoria cu stăpânul lor. Mary rămase mută câteva momente, cu polonicul deasupra puiului pus la fript, i‑am adresat o privire serioasă, dându‑i de înţeles că spusesem adevărul. Atunci dădu din cap, cu un zâmbet scurt, şi mă felicită înainte de a‑şi relua lucrul, încă destul de uimită. John puse jos cuţitele pe care le ascuţea. Destul de zguduit, se uită după mine în timp ce ieşeam din bucătărie, lăsându‑i în mână hârtia de cinci lire sterline.

Trebuie să dezvălui, dragă cititorule, că am stat singură câteva momente înainte de a căuta îmbrăţişarea celui drag mie. Mângâindu‑mi micul colier de perle de la gât, primit în dar de la domnul Rochester cu câtva timp în urmă, înainte de prima noastră nuntă nedusă până la capăt, m‑am privit întrebător în oglindă. Mă schimbasem? Mi se părea că avusese loc o transformare. După ce mi‑am scos boneta de pai, mi‑am netezit părul negru, privind drept în ochii unei tinere mirese.

— Eşti doamna Rochester! i‑am şoptit femeii din oglindă, scundă şi luminoasă la faţă – şi, îndrăznesc să spun, fermecătoare. O, ce mai întorsătură a evenimentelor, să mă văd pe mine însămi într‑un asemenea fel! Eram sigură pe mine, în timp ce mă pregăteam să mă duc la Edward cu o întreagă bogăţie de dragoste şi pasiune pe care eram gata s‑o împart cu el. În acel moment, deznădejdea era ultima dintre stările mele. Aveam deplină încredere că‑l puteam mulţumi pe Edward în felul meu – simplu, calm, iubitor şi cu multă imaginaţie.

În timp ce priveam cum mi se aprindeau bujorii din obraji, l‑am auzit pe Edward strigând:

— Unde eşti, Jane? Pe‑aproape?

M-a frapat nerăbdarea din tonul lui poruncitor. Ca să nu‑l mai pun la încercare, m‑am înclinat spre mireasa din oglindă, spunându‑i cu voce tare:

— Du‑te la soţul tău! Te cheamă!

Apoi, am străbătut covorul de culoarea boabelor de muştar de pe scară şi coridor, pe lângă două uşi, spre camera unde urma să locuiesc împreună cu Edward Rochester.

Stătea tolănit în faţa unui foc mic şi vioi. Vatra era foarte aproape de el, iar lângă fotoliul masiv se afla altul, mai mic, tapiţat cu creton roz pal, numai bun pentru mine. Între ele era pusă o măsuţă ovală, de marmură, decorată cu o mică vază de porţelan. Din ea se aplecau precar câteva margarete. Lângă peretele din fund al camerei, un pat de mahon masiv, cu baldachin, două dulapuri şi o oglindă de toaletă înaltă, în ramă de stejar. De‑o parte şi de alta a celor două ferestre mici se găseau masa de toaletă şi un birou pentru scris. Covorul era cafeniu‑închis şi uzat. Patul, cu perdele de damasc carmin, părea aproape negru în umbra din acea porţiune, unde soarele amiezii nu putea ajunge prin ferestre. Perdelele ascundeau aşternutul fin, cu perne numeroase, în care mă desfătasem cu o seară înainte, pregătindu‑mă pentru noaptea nunţii.

Când auzi uşa închizându‑se, Edward întinse mâna spre mine.

— Micuţa mea mireasă? Vino la mine. Vreau să te cuprind într‑o îmbrăţişare atât de strânsă, încât să te simţi adorată pentru o mie de ani!

— Te vei sătura de mine mult mai devreme, domnule, am replicat. Nu‑s un sfinx.

Exagerările lui Edward mă ispiteau să‑l tachinez. Era jocul nostru. M-am oprit la o lungime de braţ, privind cum mintea lui suplă folosea arta persuasiunii.

— Acum îmi dau seama că‑nu sunt decât o necesitate suplimentară a existenţei, am declarat. Într‑o lună, ai să te obişnuieşti cu mine.

— Nu m‑aş sătura niciodată de Janet a mea. De vin mă satur vreodată? Mă satur de savoarea unei mese bune? Refuz desfătarea unui pat moale, la sfârşitul zilei?

Într‑adevăr, Edward ştia să fie convingător.

Am mai făcut doi paşi, oprindu‑mă în spatele fotoliului său. Mi‑am trecut cu multă plăcere degetele prin părul lui ondulat, negru ca pana corbului, încercând zadarnic să i‑l netezesc. Cât mai adoram atingerea lui mătătoasă, în contrast cu textura aspră a obrajilor! Degetele mele stăruiră în coama aceea deasă.

— Drăcoaică mică! Jane, înţelege că pentru mine nu eşti o nimica toată! Vino şi aşază‑te pe genunchii mei. Vrăjeşte‑mă. Azi vei reuşi.

Edward îşi ridică mâna, o prinse pe a mea şi mă conduse prin jurul fotoliului. Curând, m‑am găsit într‑o îmbrăţişare profundă.

Bucuroasă cum eram de a fi lângă omul pe care‑l iubeam cel mai mult pe lume, mă surprindea totuşi intensitatea propriei mele reacţii. Braţul soţului meu pe după mijloc, precum şi mâna lui schilodită, atingându‑mi spatele, mă readuseră la realitate, l‑am simţit muşchii braţelor fremătând. Timpul încetinise, ca şi cum n‑ar fi avut niciun motiv să se grăbească. Eram conştient de fiecare oftat dintre noi, de ridicările şi coborârile pieptului său. Chipul i se îmblânzi, când îmi mângâie umărul cu obrazul.

M-am desprins din strânsoare, pentru a‑i săruta fruntea nedumerită.

— Mi‑e cam sete. Nu cred c‑am băut un strop de apă, toată dimineaţa. Pot să‑ţi aduc şi ţie ceva de la bucătărie, Edward?

Edward se gândi un moment, apoi îşi lăsă braţele să cadă, după ce încercase zadarnic să mă reţină.

— Adu nişte vin. E timpul să închinăm paharele. N-am avut o masă de nuntă aşa cum se cuvine. Grăbeşte‑te, n‑am să te aştept mult.

Trecând peste dorinţa lui, am răspuns:

— Diseară, vom lua o cină în doi, ca de obicei, iar atunci vom şi închina. Dacă vrei o petrecere, se poate aranja, dar cine să vină? am încheiat, atingând clanţa uşii.

— Adevărat. Tocmai asta e. O asemenea sărbătoare e numai pentru mireasă şi mire.

Îmi simţea nervozitatea şi, în timp ce ieşeam pe uşă, strigă după mine:

— Jane, nu‑ţi fie frică. N-ai de ce să te temi de mine.

— Revin imediat, Edward.

Am închis uşa, stând un moment pe coridor, înainte de a porni grăbită spre bucătărie. Nu mi‑era cu adevărat teamă de el, ci numai de propriile mele fantezii şi accese ale imaginaţiei nepuse la încercare. Necunoscutul îmi complica reacţiile faţă de soţul meu şi de mine însămi. Cu siguranţă, detaliile complicate ale dragostei fizice mi‑erau necunoscute. Îmi aminteam şuşotelile colegelor mele de la Lowod. Mai târziu, ca profesoară, confiscam desenele obscene cu cupluri împerechindu‑se.

În nopţile petrecute departe de Edward, vreme de aproape un an, jinduisem după momentele petrecute singură cu el şi‑mi regretam fuga de la Thomfield Hali, sanctuarul iubitului meu. Mă atrăgea ideea patului său comod şi a sărutărilor tandre, în nopţile mele de singurătate. Oare realitatea dorinţelor mele stârnite de vanitate avea să fie greu de îndurat? În drum spre bucătărie, mi‑am privit vinovată imaginea în oglindă. Hotărârea de a fi cât mai însufleţită în noaptea nunţii se risipise.

Capitolul 2

Stăteam aşezată lângă Edward, în faţa ferestrei deschise a dormitorului, după ce mâncaserăm la cină pui fript cu cartofi. Sorbeam fiecare din câte un pahar de porto, iar eu simţeam cu seninătate cum ziua făcea loc nopţii, cu mica ei orchestră de stele. Marginea apuseană a cerului plutea peste sărutarea trandafirie a soarelui, în timp ce roua începea să îmbroboneze plaja însetată şi castanii din jurul moşiei. Restul cerului era scăldat în tonuri vineţii. Niciun nor singuratic nu păta orizontul. Câteva ciocârlii veniră pentru câteva momente dinspre cuiburi, ca să agite miresmele de iasomie şi pelin. Îmi aminteam de noaptea petrecută sub castanul porcesc, când Edward şi cu mine ne lăsaserăm dorinţele să se dezvăluie. Apusul soarelui era un simbol fericit.

Lui Edward îi plăcea felul amănunţit cum descriam cerul. Eram sigură că vocea mea suna la fel de aerian ca filamentele ultimelor raze de soare. Sub efectul alcoolului, limba mi se desferecase şi nu mă mai puteam stăpâni. Îmi venea să cânt şi să dansez!

Străduindu‑mă să rămân cuviincioasă, m‑am ridicat în picioare, l‑am luat pe Edward de mână şi am întrebat:

— Domnule Rochester? Eşti foarte tăcut în seara asta. Ţi‑e somn? Vorbesc prea mult, poate? Soarele încă nu s‑a dus prea departe de Anglia, şi mă tem c‑am zărit mai mult de trei căscături pe faţa dumitale, de când a strâns Mary masa, după cină!

Ca un spiriduş, am strâns mâna lui Edward într‑a mea, ca să‑i zoresc o reacţie. Încă nesigură de felul potrivit în care o femeie trebuie să i se adreseze soţului ei, continuam să joc rolul guvernantei naive care încearcă să smulgă o vorbă de la stăpânul ei. Spre uimirea mea, spiritul dejoacă se întoarse împotrivă‑mi, soţul meu fiind cel care mă păcălea.

— Aha! Vasăzică, eşti nerăbdătoare să mă vezi în pat? Fetişcanele se grăbesc adesea, când le‑o ia la goană curiozitatea faţă de sexul masculin. Gentlemanul superior este acela care ştie cum să savureze momentul şi să lase situaţiile să ia fiinţă de la sine. Vrei să mă grăbeşti, Jane?

— Mă superi! Voi învăţa vreodată să te întrec? Te voi surprinde vreodată, pe tine şi firea ta veselă?

Mi‑am retras mâna dintr‑a lui şi m‑am aşezat, netezindu‑mi cutele rochiei de mireasă din mătase albă, după care am băut ultimul strop de licoare purpurie din pahar.

În mod remarcabil, Edward îmi simţi dispoziţia şi mă bătu pe umăr, ca şi cum aş fi fost un copil nebunatic căruia i‑a fost descoperit şiretlicul. Şi când mă gândesc că încă nici nu‑mi începusem jocurile cu Edward! Continua să mă bată pe braţ. Senzaţia mătăsii pe pielea mea era delicioasă. M-am liniştit numaidecât.

— Mireasa mea, de ce eşti capricioasă în seara asta? mă întrebă el. Unde e micuţa mea prietenă care răspândeşte în jur o vrajă misterioasă? Aha, aşa da...! Da, ţine‑mă de mână. Ce ţeapănă e mâna ta! Jane, m‑ai calificat ca pe o brută? N-am să te capturez, pisicuţa mea. Tridentul l‑am dăruit unui duşman. Refuz riscul de a‑ţi răscoli firea nedeprinsă. Căci cum altfel poate fi această noapte, decât tinerească şi luminoasă precum cei nouăsprezece ani ai tăi neîntinaţi? Niciodată nu voi privi lumea atât de sublim cum o faci tu, Jane.

După o tăcere prelungită, Edward îşi retrase mâna dintr‑a mea.

— Îmi amintesc aerul altei lumi plutind în jurul tău, şi tenul tău palid, când ne‑am întâlnit prima oară, pe un drum albit de chiciură. Ochii aceia, pe care mai pot să‑i contemplu şi acum, în minte, proclamau că înţeleg mecanismele gândirii şi spiritului omenesc. Ai întrecut în isteţime un bărbat aproape de două ori mai în vârstă decât tine, şi n‑ai şovăit când se străduia să te şocheze. Am fost eu vreodată un asemenea om? Până şi un suflet distrus şi tulburat ca al meu şi‑a putut găsi mângâierea şi recunoaşterea în templul tău. Afirm că ai arăta cu degetul un şarlatan înainte ca nătărăul s‑o ştie el însuşi! Mai ţii minte când mă costumasem în ghicitoare şi încercam să te atrag într‑o cursă, în timpul jocurilor de salon, cu luni în urmă la Thomfield Hali? Mi‑a fost imposibil să te fac să te trădezi. Pe seama domnişoarelor Ingram şi Eshton, tu erai singurul motiv al farsei. M-ai lăsat uimit şi impresionat.

Am întins o mână spre Edward, dar înainte ca vârfurile degetelor mele să‑i simtă pielea caldă, îmi spuse:

— Să nu rămâi o taină pentru mine. Secretele prosperă în întunecime, iar dispreţul îţi va fura orice ofrandă de dragoste cinstită. Numai de n‑ar mai fi orori de ascuns, ca să fiu întru totul liber... Te ador, Jane.

Îmi luă mâna ridicată sfios, ducându‑mi degetele la buze pentru a‑l săruta pe fiecare, încet şi blând.

Analizam situaţia şi înţelegeam că n‑avea să‑mi răscolească spiritul în noaptea aceea. Urma să fie atent cu mine.

— Îţi pot simţi iubirea în degete, în înşişi atomii cărnii tale. A apus soarele?

Edward vorbea încet, ca în transă, când continuă:

— E răcoare în odaie şi pot distinge o lumină, deşi slabă. Când întorc capul la stânga, desluşesc lucirea roşiatică a unei lumânări.

În timp ce vorbea, îmi ţinea degetul mic lipit de buze. Mâna mi se relaxă, savurând senzaţia. Era foarte intimă, şi abia în acel moment adevăratul sens al acelui gest se făcu cunoscut trupului meu. Aveam să mă schimb pentru totdeauna, foarte curând. Mâna îi tresări, apoi o lăsă pe a mea, pentru a pune încă o întrebare:

— Jane. E întuneric? Îmi mai torni, te rog, un pahar de porto? Mă ia cu frig.

Era posibil ca noaptea aceea să‑i trezească şi lui aşteptări neliniştite? Teoria mă bucura: nu eram singura cuprinsă de temeri!

M-am ridicat de pe scaun, răspunzând:

— Da, s‑a întunecat.

Privindu‑mi soţul aşezat, am văzut că se încrunta, masându‑şi tâmpla, l‑am ocolit picioarele întinse, pentru a mă duce să iau carafa.

— Ridică paharul, te rog. Uite, jumătate... încă nu ştiu dacă sforăi, şi am aflat de la verişoarele mele, Diana şi Mary, că tatăl lor sforăia dacă bea prea mult înainte de a se retrage în camera lui.

Paharul se ridică agil spre gura lui Edward, care înghiţi lichidul dintr‑o sorbitură.

— Nu mi s‑a spus nicicând că aş sforăi. Nimeni nu s‑a plâns vreodată de obiceiurile mele nocturne.

Îmi întinse paharul, iar eu l‑am pus pe masa din spatele meu.

Apoi, Edward continuă:

— Şi domnul Rivers al tău? Beai şi împreună cu el, în serile de vară? Mi‑ai spus că te vizita destul de des în căsuţa ta de profesoară din Morton, alungându‑ţi junghiurile singurătăţii.

— Nu, St. John nu bea niciodată în prezenţa mea, Edward.

— Deci, un sfânt în toate privinţele vieţii? Iar ţie ţi‑era ruşine că mă cunoscuseşi – pe mine, un om cu atâtea obiceiuri rele?

Îşi încrucişă braţele la piept, ridicând chipul spre mine, în aşteptare.

— Într‑adevăr, St. John îmi risipea însingurarea cu unele ocazii, şi purtam conversaţii interesante, până s‑a hotărât să mă cucerească.

M-am întrebat cum avea să reacţioneze Edward la o declaraţie atât de îndrăzneaţă. Tăcu un moment, apoi mormăi ceva în sinea lui, înainte de a‑şi îndrepta degetul spre mine:

— Ce mărturisire! Tonul tău e ironic. Mă cutremur la gândul că te‑arfi putut ispiti să nu te mai întorci niciodată la mine.

Înclină capul, şi am văzut că era nefericit.

— Te iubesc mai mult decât orice pe lume. Toate astea au încetat să mai existe acum câteva zile. Ideea unui rival încă‑ţi mai roade pielea? Singura legătură este aceea de iubire filială. De ce să‑l aducem pe vărul meu, sau pe alţii, în odaia noastră de culcare? N-ai spus că asta e o sărbătoare numai a noastră? Reţin acest legământ şi voi risca tunetele tale, în noaptea asta şi‑n altele. Hai să nu ne interesăm despre nopţile din vremea când eram despărţiţi. Dacă vreau să aflu cum îţi petreceai nopţile înainte de a mă cunoaşte pe mine, am să te întreb. Te voi interoga cu înverşunare, dacă de‑asta este nevoie, dar te rog să nu‑mi pui la încercare tendinţele geloase.

Mă răneşte dureros, şi nu vreau să ştiu cum te‑au satisfăcut alte femei. N-am nici‑o speranţă! Imaginaţia mea nu mă poate duce prea departe, iar gândurile mi se risipesc când mă mângâi tu. Din păcate, dacă în noaptea asta cineva e pătruns de îndoială, eu voi fi aceea!

Am păşit peste picioarele lui Edward, iar poala rochiei mi se agăţă din neatenţie de vârful ghetei lui. Am tras cu putere. Când rochia mi se desprinse, am căzut în fotoliul meu. Eram în pragul lacrimilor şi mă bucuram că nu putea să‑mi vadă furia din ochi.

— Jane! Nu plânge în seara asta. N-am împărţit patul cu nimeni, înaintea ta. Erau halucinaţii. Vălul frumuseţii lor fizice nu era mai real pentru mine decât un duh. M-am culcat cu altele, dar nu din dragoste. Am un spirit firav. Există momente când sunt convins că mă găseşti respingător şi ofensiv. Mă tem de consecinţele pasiunii mele pentru tine, şi mă întreb ce te‑ndeamnă să‑mi răspunzi cu aceeaşi afecţiune, iartă‑mă. Iartă‑mi felul cum singur mă dispreţuiesc. Caut mereu motive de a fi atât de fericit să te am aici, cu mine, ca îngrijitoare, ca micuţă prietenă, ca mireasă. Uită‑te la expresia mea. Sunt sincer.

Am încercat să clădesc o punte între deznădejdile noastre separate. Îngenunchind, mi‑am rezemat de genunchiul lui Edward ţeasta care‑mi pulsa dureros.

— Băutura ta e prea tare pentru o novice ca mine.

Ţinându‑l de mână, mi‑am frecat obrazul de nodurile degetelor lui.

— Ce‑a fost, a fost! Amândoi suntem atât de plini de speranţe şi îndoieli, încât nimic altceva din tot ce zicem n‑ar trebui să conteze. N-am să te fac răspunzător pentru mila de tine însuţi, dacă nici tu nu mă pedepseşti pentru a mea. Edward, iubirea mea, legătura noastră e de nedesfăcut. Ne aparţinem unul altuia şi nici‑o fiară sau muritor n‑o să ne dezbine vreodată.

Edward îşi întoarse mâna, pentru a‑mi cuprinde obrazul în palmă. Căldura pielii lui mă linişti, în timp ce vedeam cum pe chipul lui dur şi colţuros apărea expresia unui admirator plin de adoraţie. Pieptul îmi palpită, ajungând să cunosc rolul de a fi o fiinţă adorată şi râvnită. Era o fantezie care mă făcea să mă minunez. În ochiul orb al lui Edward se citea compasiunea – şi, dincolo de ea, o expresie aparte, pe care nu apucasem s‑o observ înainte. Atingea în carnea mea o coardă cu care intra în rezonanţă. Simţeam furnicături pe piele, iar pulsul mi se accelera. Am rămas în genunchi, privind cum gura lui Edward înainta spre a mea. Niciodată nu fusese mai îmbietor. Închizând ochii, i‑am simţit buzele pline pe frunte şi pe obraji. După cum sanctuarul gurii lui mă ispitea, uimirea îmi creştea tot mai mult. M-am lăsat în voia simţurilor bogate ale dorinţei. Era ca şi cum aş fi fost cu adevărat la fel de originară precum Eva, iar Edward mă însoţea ca Adam. Mă simţeam cu totul ciudat.

Cine este această Jane Rochester? N-o cunosc. Acum un an, era o fată speriată şi uitată de toţi, izgonită din faţa altarului de către convenţii şi de Legea lui Dumnezeu. Aproape pe dată, părea să fie o femeie făcută să fie iubită de singura persoană care‑i ţinea captive inima şi mintea.

Iubitul meu mă săruta senzual, răscolindu‑mi cu degetele părul despletit şi încurcat. O, în acele momente, simţurile îmi zburau spre înălţimi stelare. Da, vedeam stelele cerului, iar destinul mi‑era confirmat. Da. Da. Eram legănată în timp ce soţul meu îmi săruta faţa, gâtul, umerii şi părul, dornic şi sincer.

Cu cruzime, o senzaţie spectrală mă cuprinse, răpindu‑mi răsuflarea. Am îndurat să fiu ridicată de Edward pe coapsele lui. Eram devorată, consumată. Nu găseam niciun sprijin, şi mă temeam să nu leşin. Am încercat s‑o pun pe Jane Eyre în rând cu noua doamnă Rochester. Constatam că mireasa din mine era o făptură plină de viaţă şi pasiune, dar în acelaşi timp eram complet nepregătită să mă las în voia acestei noi versiuni a mea, să‑mi croiesc drum spre o sferă străină de carnea şi sufletul meu. M-am lăsat pe spate, zguduită şi năucită, desprinzându‑mi gura de a lui Edward. El mă ţinea de păr şi încercă să‑mi apropie iar gura de a lui, dar am făcut un efort să rămân la distanţă. Mi‑am rezemat spatele de braţul fotoliului, acoperindu‑mi faţa cu mâinile.

— Edward! E prea mult...

Eram în acelaşi timp ruşinată şi excitată, prinsă între a‑mi urma pasiunile şi a fugi de ele. Cum puteam încerca să pun o înţelegere între neştiinţa mea despre ale dragostei şi toate cunoştinţele lui Edward?

Oare acest contrast avea să transforme prima noastră împreunare într‑o farsă? Poate urma să găsesc repulsive artele erotice, şi nu puteam fi nesinceră, spunând că tânjeam după atenţiile partenerului meu. I-am privit chipul şi n‑am văzut nici‑o urmă de dispreţ sau reproş frustrat, numai o afecţiune deschisă. În faţa mea se afla un om care aştepta să‑şi consume căsnicia în fapt. Firea sa blândă şi altruistă fu aceea care mă îndemnă să mă las cu totul în voia lui. Mi‑am îndreptat spinarea şi mi‑am aranjat rochia, încă dorind să arăt prezentabil în faţa lui Edward, deşi ştiam că nu putea să mă vadă, cu ochiul lui omenesc.

— Micuţa mea dragă, cunosc foarte bine făptura care‑mi stă pe genunchi, şi mirosul tău. Nu seamănă cu nici‑o aromă pe care natura să mi‑o mai fi dăruit până acum. Uite...

Şi‑mi făcu semn să mă apropii iar de el, cu chipul marcat de îngrijorare.

În loc de a mă supune, i‑am cerut:

— Edward, iubire, cred că ne vom simţi mai comod în pat. E târziu, iar soarele a apus, punând capăt acestei zile deosebite. Să te ajut să mergi la pat, iar apoi voi închide fereastra.

— Ce schimbătoare eşti... Eşti prea delicată.

— Sunt destinsă, Edward.

Zâmbi şi, ridicându‑se, mă luă de mână, pentru a mă urma fidel spre pat, unde am dat perdeaua la o parte, iar Edward se aşeză pe cuvertura matlasată.

— Vocea ta spune că eşti puternică. Pe mine nu mă duci.

— Gata, Edward, stai jos. Uite‑ţi cămaşa de noapte. Mă întorc într‑un minut.

M-a frapat să constat cât de calmă mi‑era vocea: stăpânită şi ordonată. Am aruncat o privire spre Edward: pe buze îi plutea un zâmbet amuzat. Repede, am închis fereastra şi am tras jaluzelele peste cerul senin şi aproape întunecat. Mă simţeam plină de viaţă şi hotărâre. O clipă, am reflectat la noaptea aceea din urmă cu luni de zile, când Edward avusese nevoie de ajutorul meu, ca guvernantă angajată, pentru a‑l îngriji pe Richard Mason. Bertha îşi zgâriase şi‑şi muşcase fratele, când acesta încercase s‑o îmbrăţişeze. Domnul Mason nu ştia că orice comunicare cu ea devenise imposibilă. Şi noaptea asta dădea o senzaţie precară, dar din alte motive.

Cu mult mai utile pentru mine însămi, îndatoririle căsniciei puteau deveni nişte munci plăcute. Eram de folos, şi o simţeam până‑n măduva oaselor. M-am aplecat şi am luat o lampă de pe masă, ca s‑o aduc mai aproape de pat. În timp ce mergeam spre Edward, umbra lui neagră se unduia pe pereţii din jur. Îşi scoase vesta de catifea verde şi cămaşa albă, pielea lui dezgolită părând vulnerabilă în contrast cu stacojiul perdelelor ce‑i înconjurau. Sub ochii mei, soţul meu devenea peste măsură de uman.

Am pus lampa pe o măsuţă joasă şi am venit spre pat. Edward nu ştia că mă apropiasem.

— Jane? Ce faci? Nu aud nici‑o mişcare.

Gheata lui se mută din loc, când întinse o mână să mă caute. Înălţimea lui era fascinantă, iar de aproape ştiam că era puternic şi viguros, chiar şi cu toate vătămările pe care le suferise.

— Aştept să te retragi, ca să pot stinge lampa, i‑am răspuns. Pot să te ajut? am continuat, scoţându‑mi rochia şi începând s‑o aranjez în dulap.

— N-ai să faci una ca asta. Încă mai pot să‑mi port singur de grijă, în multe privinţe. Nu e nevoie să mă cocoloşeşti ca pe un copil găsit, nevestico.

Şi termină dezbrăcatul, în timp ce eu mă duceam în cealaltă parte a patului.

— Doamna Rochester face atât de puţin zgomot, încât mă întreb dacă nu cumva împart odaia cu doppelganger‑ul tău, aşa cum mi s‑a întâmplat de‑atâtea ori, în nopţile când nu ştiam unde erai.

Mi‑am dat seama că încerca să facă o farsă, căci zâmbea când se urcă în pat, vârându‑se sub pătură.

Am stins lumina. De câteva ore, în aer plutea fumul înţepător al ţigărilor de foi, şi când am tras perdelele groase în jurul patului, mi‑am imaginat că ne aflam într‑o grotă.

Mirosul de fum era acoperit de aroma iasomiei. Pe parcursul după‑amiezii şi al serii, când stătuserăm lângă fereastra deschisă, se impregnase în aşternut. Mireasma naturală îmi calma nervii întinşi la limită, în timp ce aşteptam instrucţiunile.

După câteva momente de prudenţă, Edward începu:

— N-am avut niciodată relaţii de tip tradiţional. Tu şi cu mine am comunicat întotdeauna la un nivel personal mai rar, Jane.

— Da, am şoptit.

— Îţi voi spune deschis la ce să te aştepţi în noaptea asta. O anume măsură de senzaţii brutale, animalice, dar egalate de plăceri delicioase. Totuşi, sunt de părere că ocazia unei nunţi trebuie să fie pecetluită prin consumul trupesc. Înţelegi?

— Da, Edward. Nu ştiu de vreun alt obicei.

Din nou, vorbisem atât de încet, încât mă întrebam cum putea să‑mi audă vocea.

— Ce‑a fost asta? mă tachina Edward. S-a strecurat în cameră o boare de vânt!

Mă irita faptul de a fi împunsă în asemenea momente, şi am răspuns mai aspru:

— Dacă am stabilit să ne purtăm neconvenţional, voi vorbi deschis. Sunt deschisă la toate instrucţiunile tale. Nu ştiu dacă muşc sau nu, dar mă poţi pune la încercare! E bine aşa, sau atitudinea mea de fată simplă te va face să râzi în hohote, pentru a încerca din nou în altă noapte?

— Draga mea dragă, dă‑mi mâna.

Degetele lui Edward mă atinseră pe cot, şi am tresărit din tot trupul. Era rândul meu să râd.

— O, Doamne! Năzuroasă mai sunt în noaptea asta! Uite mâna mea.

Mi‑o simţeam uşoară dar în siguranţă, şi am oftat. Lăsându‑mi-o într‑a lui, m‑am întors pe o parte, cu faţa spre el.

Chiar şi în întuneric, căutam să‑i disting conturul şi trăsăturile; erau singurele lucruri care mă mai ţineau legată de lumea reală. Am întins mâna dreaptă, căutându‑l prin spaţiul patului. Degetele mele îi găsiră gura, şi mă muşcă în joacă. Mâna lui mutilată se lăsă pe talia mea, şi în timp ce mă trăgea spre el am înţeles că între noi nu mai rămăsese nici‑o distanţă. Tovarăşul meu de viaţă şi de pat se opri o clipă, apoi îmi şopti la ureche:

— Visele sunt minunate, atât de dulci şi nereţinute – dar asta de‑acum şi de aici este realitatea.

Mai târziu, în noaptea aceea, am visat plaje luminoase, cu pietriş alb, soare cald, vânt vesel şi, în chip ciudat, nestemate. Mergeam pe ţărmul unei insuliţe şi, în loc de scoici, pe jos erau rubine, diamante şi smaralde răscolite de valuri. Am adunat destule ca să‑mi umplu un şorţ mare, şi în timp ce stăteam aşezată la umbra unui palmier mă minunam de frumuseţea lor. Le ţineam în poală şi, cu toate că erau grele, nu voiam să le arunc.

Mi‑am privit faţa în oglinda unui rubin şi am văzut că era strălucitoare şi plină .