O crima ciudata de Arthur Conan Doyle
PARTEA INTÎI
CAPITOLUL I
SHERLOCK HOLMES
În anul 1878 am susţinut la Universitatea din Londra teza de doctor în medicină. După ce mi-am completat studiile la Netley — ca să mă conformez prescripţiilor impuse medicilor care vor să facă o carieră în armată — am fost definitiv numit pe lîngă regimentul 5 de puşcaşi din Northumberland. Acesta era pe atunci în India şi, înainte să pot să mă prezint cea de a doua campanie contra Afganistanului începuse.
Debarcînd la Bombay am aflat că regimentul meu traversase deja defileurile frontierei şi se găsea în însăşi inima ţârii inamice.
M-am alăturat cîtorva ofiţeri a căror situaţie era similară cu a mea şi am reuşit astfel să atingem fără piedici oraşul Candahar; îmi regăsii regimentul şi în aceeaşi zi noile mele funcţii.
Distincţii şi grade, acesta a fost pentru mulţi bilanţul campaniei care începea atunci; cît despre mine, nu m-am ales decît cu necazuri şi nenorociri.
O mutare din oficiu determinînd trecerea mea în re-gimentul Berskshires, luai parte cu acest corp al armatei la bătălia fatală de la Maiwand; acolo am fost ranit la umar de una din micile ghiulele care se aruncă prin tu-nurile Jezail. Osul claviculei îmi era rupt, artera vecină mototolită şi tocmai era să cad în mîinile ferocilor luptători Ghazi, cînd devotamentul şi curajul ordonanţei mele Murray îmi salvară viaţa; el reuşi să mă arunce în spinarea unui cal de tracţiune şi să mă ducă astfel cu bine în liniile engleze.
Zdrobit de suferinfe, slăbit de oboseli şi privaţiuni de tot felul, am făcut parte dintr-un lung convoi de răniţi şi am fost dirijat către spitalul central din Peshawur. Acolo, forţele mele începură curînd să renască şi deja ma simţeam destul de întărit ca să mă plimb prin săli şi chiar să mă întind la soare pe verandă, cînd fui doborît de febra tifoidă, acest teribil flagel al coloniilor noastre indiene. După ce mi-am petrecut cîteva luni între viaţă şi moarte, am intrat în sfîrşit în convalescenţă; dar eram atît de slăbit încît, în urma unui consult, medicii deciseră să mă trimită imediat în Anglia; în consecinţă, mă îm-barcai la bordul vasului de transpbrt Orontes şi, o lună mai tîrziu, debarcam la Portsmouth, avînd, e adevă-rat, sănătatea ruinată pe veci, dar fiind înzestrat, în schimb, cu un concediu dăruit de bunul şi părintescul nostru guvern, ca să-mi permită să muncesc nouă luni consecutive la recuperarea fortelor mele pierdute.
Singur pe lume, liber ca păsările cerului sau mai cu-rînd atît de liber cît poţi fi atunci cînd posezi o „avere" de cîteva lire pe zi, natural că n-am avut decît o idee, aceea de a merge la Londra, acest imens cazan către care se îndreaptă, irezistibil tîrîtă prin toate căile Imperiului Britanic, multimea celor care nu au în viajă nici p slujbă fixă, nici un ţel determinat.
Mi-am stabilit întîi locuinţa într-un mic hotel din Strand şi am dus acolo, cîtva timp, o viată fără căp$tîi şi monotonă, ştirbindu-mi grozav bietele mele economii. Curînd, starea finantelor mele deveni atît de neliniştitoare încît mi se păru obligatoriu să aleg între cele două soluţii
următoare: ori să părăsesc capitaTa şi să caut vreun col-tişor la (ară unde să vegetez cu tristeţe, ori să-mi schimb cu totul modul de existentă. La această din urmă al-ternativă m-am oprit; pentru început, am hotărît să pă-răsesc hotelul şi să mă stabilesc într-un domiciliu mai putin arătos, dar mai economic. Chiar în ziua în care am luat această hotărtre, mă aflam la bar la Criteri-on; am simţit o uşoară atingere pe umâr şi, întorcîn-du-mă, l-am recunoscut pe tînirul Stamford, pe care-l avusesem asistent la spitalul de la Barts. Pentru oricine care se simte izolat în mijlocul vălmăşagului infernal al Londrei,'vederea unei figuri cunoscute este cu adevărat cel mai reconfortant lucru din lume. Stamford nu-mi fu-sese niciodată ceea ce se cheamă un prieten, dar în mo-mentul acela am fraternizat cu el în modul cel mai entu-ziast şi, în ceea ce îl priveşţe, el păru la rîndul lui încîntat de întîlnire; de bucurie l-am invitat să ia dejunul la Hol-born şi imediat ne-am urcat într-o trăsură pentru a ajunge acolo.
In timp ce trăsura mergea pe străzile agitate ale Londrei, tovarăşul meu mă întrebă cu o uimire vizibilă: „Ce soi de viaţă ai putut să duci, Watson? Eşti slab ca o scîndura şi negru ca un ceaun."
L-am pus la curent cu aventurile mele, în cîteva cu-vinte; de-abia îmi terminasem povestirea cînd am ajuns la uşa restaurantului.
„Bietul de tine, mi-a zis Stamford pe un ton compătimitor şi acum ce faci?"
— Pentru moment sînt în căutarea unei locuinţe şi
asta-mi pune o problemă, problema constînd în găsirea
unui apartament destul deconfortabil la un pret rezona-
bil.
— Ciudat, milrmură el, eşti a doua persoană care-mi
spune astăzi acelaşi lucru.
— Şi cine era prima?
-— Un tip care vine la spital să lucreze în laboratorul
de chimie. De dimineată mi se plîngea că nu poate găsi un prieten cu care să împartă un apartament minunat pe
care-l vizitase, dar a cărui chirie îi depăşea mijloacele.
— Pentru Dumnezeu, exclamai, dacă doreştecu adevărat să găsească pe cineva care să împartă cu el apartamentul şi chiria, şi-a găsit omul. Prefer să locuiesc cu un tovarăş decît să trăiesc singur. Tînărul Stamford mă privi ciudat pe deasupra paharului: Jncă nu-l cunoşti pe Sherlock Holmes, îmi zise; s-ar putea să nu-ţi placă tot timpul compania lui."
— De ce? I se poate reproşa ceva?
Oh! nu asta am vrut sa spun. Numai ca e cam original, un adevărat fanatic al anumitor ştiinţe; totuşi. din cîte ştiu, pare să fie un tip cumsecade.
Un student la medicina, probabil?
Nu, şi chiar nici n-am idee de ce vrea să facâ. Sespunecă e tare la anatomie şi foarte priceput la chimie; dart după cîte ştiu, n-a urmat niciodata regulat cursurile de medicina — studiaza într-un mod foarte dezordo-nat, chiar excentric şi, fără sa se straduie sprecunoştinte-le pe care toţi încearca sa le capete. a adunat o mulfime de altele, cu care-şi uimeşte profesorii.
Nu l-ai întrebat niciodata cărei cariere vrea sa i se dedice?
Sigur că nu, pentru că e un om pe care nu poţi să-l faci uşor să vorbească, deşi cîteodată, cînd are chef, ştie să fie destul de comunicativ.
Mi-ar plăcea să-l cunosc, zisei eu. Daca tot trebuie sa locuiesc împreuna cucineva, prefer sa fie un om studios şi cu obiceiuri liniştite. Inca nu sînt prea sănătos, întelegi, ca să pot suporta mult zgomot sau agitatie şi dealtfel. am avut parte destul de asta în Afganistan, cît sa-mi ajunga pe tot restul zilelor. Cum sa fac sa-l întîlnesc pe prietenul tau?
Probabil că-i la laborator, replica Stamford; sau nu da pe acolo saptâmîni întregi, sau lucreaza de di-mineaţa pînă seara. Dacă vrei, luam o trasura după ce mîncăm şi mergem pînă acolo.
Perfect, raspunsei şi apoi începuram sa vorbim de altele.
In timp ce mergeam spre spital, Stamford îmi mai dăducîtevaamanuntedespreviitorul meutovaraş: „Dacă nu te-ntelegi cu el începu el, sa nu te superi pe mine; nu-l cunosc decît de la laborator. Tu ai avut ideea aran-
jamentului ăsta, aşa că să nu ma faci pe mine raspunzator."
— Daca nu ne întelegem o sa fie uşor sa ne despar-
ţim. Totuşi, Stamford, am adăugat, privindu-l fix, mi se pare ca ai nişte motive speciale sa te speli pe mîini de ce s-ar putea întîmpla. E ceva de temut In privin(a caracterului omului ătâta? Hai, vorbeşte deschis, nu te maî ascunde
Stamford începu să rîdă: „Nu e uşor să exprimi inexprimabilul, zise el. Holmes ăsta, după gustul meu, s-a Identificat cam mult cu ştiinţa însăşi şi cred că asta ducc, fatalmente, la cea mai completă insensibilitate; cred că ar fi perfect capabil să-i administreze unui prieten un pic dintr-o substanţă toxică descoperită recent, nu din râutate, să ne întelegem, ci pur şi simplu, dat fiind spiritul lui cercetător, ca sâ-şi dea exact seama de felul în care ucjionează otrava.
Totuşi, ca să fiu drept, trebuie să spun cu toată con-vingerea, că ar încerca tot aşa de bine să facă experienţe pe el însuşi. Parcă ar avea o furie care-l împinge să aprofundeze tot ce studiază în aşa fel încît să rezume lotul în formule de o exactitate matematică."
Găsesc că are dreptate.
De acord, dar se poate împinge calitatea asta pînă la exagerare; de pildă, cînd aj'ungi să iei un baston şi să baţi cu el piesele anatomice de pe masa de disectie, pare cel pu(in ciudat.
Ce tot spui?
Curatul adevăr; asta a făcut într-o zi; se pare că voia să-şi dea seama de efectele produse în felul acesta nsupra cadavrelor; am văzut asta cu ochii mei.
Totuşi, zici că nu-i student la medicină?
Nu, numai Dumnezeu ştie care-i scopul studiilor lni. Dar uite că am ajuns şi o să-ti poţi face singur o opinie asupra lui..
Tot vorbind, am cotit pe o străduţă şi am ajuns la poarta uneia dintre aripile marelui spital.
Lucul.eni pentru mine familiar şi n-am avut nevoie de ghid pentru a parcurge vasta scară de piatră cu aspect iilît de glacial şi apoi lungile coridoare cu pereji albi pe care se desenau din loc în loc uşile vopsite în culori închise. ..>
Către extremitatea clădirii am ajuns la un pasaj îngust care duce la laboratorul dechimie, o încăpere enorma, foarte înaltâ, plina ochi de sus şi pîna jos cu tot
felul de recipiente. Peste tot, mese mari, joase, plasate voia întîmplarii, iar pe ele, in mijlocul eprubetelor şi flacoanelor de tot felul, lampi Bunsen cu flacari albastre aruncînd luciri tremuratoare.
tn aceeaşi sala, chiar în fundul ei, zarii un singur om aplecat asupra unei mese, complet absorbit de lucrul sau.
**
La zgomotul paşilor noştri, el îşi ridica brusc privirea, apoi se repezi catre noi, cu o exclamatie triumfatoare, agitînd sub nasul tovaraşului meu eprubeta pe care o ţi-nea în mîna. „Iata-1, iata-l, striga el, am gasit reactivul care poate precipita hemoglobina; singurul, unicul!
Chiar daca ar fi descoperit o mina de aur bucuria lui nu ar fi fost mai mare.
„Doctorul Watson, Domnul Sherlock Holmes, spuse Stamford prezentîndu-ne pe unul celuilalt.
Ce mai faceţi? ma întrebă imediat Holmes cu ener-gie, strîngîndu-mi mîna cu o forţa care-mi dădu o idee corecta asupra puterii muşchilor sai, greu de imaginat prima vedere. Ah! ah! vad ca veniti din Afganistan.
Cum naiba puteti sa o ştiţi? am întrebat uimit.
N-areimportanta, mi-a replicat zîmbind; hemoglo-bina şi reactivul, iata acum marea afacere. Nu ma înşel afirmînd ca nu sesizafi importanţa descoperirii mele, aşa este?
Desigur; i-am raspuns, ea prezinta un anume in-teres din punct de vedere chimic, dar din acel practic ...
Domnule, pentru medicina legala este, cu siguran-ţa, cea mai importanta descoperire care a fest facuta în ultimii ani. Nu va daţi seama ca ea ne sa repeaici; în graba sa mă apuca de mîneca, Bigîndu-ma catre masa la care lucra. Mai trebuie sa luăm sînge
proaspat, spuse el şi apasînd u>or btsturiun&mijlocul unuia dintre degetele lui, aduna într-o eprunk cîteva picaturi din propriul său sînge. Acum, voi ame»Hfeaceste
cunoaştem petele lasate de sîngele picături cu un litru de apă. Vedeţi ca apa îşi pastrează Câtuşi aspect. Proporţia de sînge din ea nu depaşeşte
0 mlllonime şi totuşi nu ma Indoiesc de loc că vom obţine
fticlia caracteristică.
Vorbind, arunca mai întîi în recipient cîteva cristale dlntr-o substanţa alba, apoi cîteva picaturi dintr-un lichid tmnsparent. Intr-oclipă, conţinutul capata o tenta roşu Inchls şi un precipitat maroniu se forma pe fundul va-
llilul.
MHa! ha! striga el cu aerul încintat al unui copil caruia
1 ic oferă o jucarie noua. Ce credeţi acum?"
- Mi se pare ca avem de-a face cu un reactiv de o
rnra sensibilitate, am remarcat.
Minunat! sînteţt absolut minunat! Pîna acum, cu njiitorul gaiacului nu obfineam decît cu greu cîteva re-xultate şi alea nesigure. La fel şi în cazul analizei mi-croscopice a picăturilor de sînge care-şi pierd calitaţile cliiCH petele sînt mai vechi de cîteva ore. Reactivul meu, din contra, se comportă la fel de bine şi pe sîngele vcchi şi pe cel nou; ah! daca ar fi fost cunoscut mai clemult, sute de oameni care se plimba acum liberi ar (I dat socoteala de crimele lor.
Chiar a$a? am murmurat eu.
Desigur; venim cu aceasta în întîmpinarea unui
iiuire num;ir de cauze judiciare. Un om este adeseori ba-iutil (lc crima de-abia dupa cîteva luni de la comiterea ri; se cerceteaza lenieria sau hainele lui, se descopera |u»te roşiatice; de unae provin însa ele? din sînge, noroL rtitfina sau pur şi simplu din sucul vreunui fruct? lata tnomentul în care expertul este pus în încurcatura — >i de ce? Pentru ca nu exista un reactiv infailibil. Acum itiSf» avem reactivul lui Sherlock Holmesşi incertitudinea tiii mai este posibila.
tn timp ce vorbea, ochii îi sclipeau puternic; la sfîrşit, cu mîna pe inima. se înclina respectuos ca pentru a mul-(umi ttnei audiente imaginare şi aplauzelor.
„Felicitarile mele!~ i-am spus, cuprins $i eu de entuziasmul sau.
— N-am avut anul trecut cazul lui von Rischoff de la Frankfurt? Ar fi trebuit să fie spînzurat da.că exista reactivul meu. Dar Maşon de la Bradford, sau celebrul Muller, sau Lefevre de la Montpellier, şi chiar Samson din New Orleans... Aş mai putea cita vreo douăzeci de
cazuri similare.
Dar sînteţi o arhivă ambulantă a crimelor, remarcă Stamford rîzînd; aţi putea publica inventarul lor sub titlul „Noiui istorie judiciară a crimelor de altă dată
Ar putea fi interesant, murmură Sherlock Holmes apăsîndu-şi un mic pansament pe locul unde-şi tăiase degetul, apoi ne arătă mîna zîmbind: wsînt nevoit să fiu prudent, spuseel, umblucu atîtea otrăvuri... Văzui atunci că bra(ul îi era acoperit cu multe alte bucăfele de mătase toate arse de puterea acidului.
„Asta nu e tot, interveni Stamford aşezîndu-se pe un taburet şi împingîndu-mi şi mie unul cu piciorul, noi am venit aici pentru afaceri serioase. Prietenul meu, pe ca-re-l vezi aici de fată, se află în căutarea unui adăpost şi, pentru că te-am auzit plîngîndu-te că nu găseşti pe cineva cu care să poţi locui, m-am gîndit să vă fac cunoştintă."
Sherlock Holmes pâru încîntat la ideea de a-şi împăr(i casa cu mine. „Am în vedere un apartament, spuse el, pe Baker Street şi cred că ni s-ar potrivi de minune. Sper că nu vă supără mirosul puternic de tutun?
— Nu fumez decît tigări tari, i-am răspuns.
—- Atunci e bine. Vă previn însă că am aproape mereu la mine tot felul de substante chimice cu care fac ex-perienfe; aceasta vă supără?
In nici un caz.
Staţi putin să încerc să-mi mai rememorez cîteva dintre viciile wderanjanteM! A, da! Sînt din cînd în cînd foarte prost dispus — două sau trei zile nu scot o vorbă. Asta nu trebuie să vă facă să crede(i că fac mofturi sau că am ceva cu dumneavoastră. Este necesar să mă lăsaţi în pace şi astfel îmi revin la normal foarte repede. Dumneavoastră ce ave(i de mărturisit? Cred că doi oameni trebuie să-şi cunoască foarte bine defectele înainte de a începe să convieţuiască.
Acest interogatoriu m-a făcut să zîmbesc.
„Am un cătel, i-am spus. Apoi, vedeti, nervii mei au loit otit de încercaţi în ultima vreme încît nu suport zgomotele şi scandalurile. In fine, mă trezesc la cele mai
cmd«ie ore pentru că sînt extrem de leneş. Mai am şi defecte atunci cînd mă simt în apele mele dar, pentru momcnt, aceasta este situaţia.
Prin zgomot înţelegeţi şi vioara? întrebă Holmes cu îngrijorare.
