CARNAVAL

Știu încă de anul trecut. Dacă vrei să te distrezi bine la carnaval trebuie să te costumezi aşa, încât nimeni să nu te recunoască. Altfel îţi strici tot cheful. Când ţi-e lumea mai dragă vine Sandu şi-ţi aminteşte că ai să-i dai cincizeci de bani — „de la sucul ăla, mă, care l-am băut juma-juma şi tu ai luat şi căpăcelul de la sticlă şi ai zis că-i minge şi ai început să dai cu piciorul în el, şi te-a văzut domnu Irimescu, administratorul de la M. 21, şi a zis că aşa nu se mai poate trăi, copiii de azi sunt ceva de speriat, în loc să înveţe dau cu piciorul în căpăcele..." — sau vine Violeta şi te întreabă de ce dansezi mai mult cu Paula — „tocmai cu Paula care s-a îngrăşat ca un butoi şi la geografie a zis că lacurile vulcanice sunt acelea în care, în loc de peşti, trăiesc vulcani..." — sau vine Dinu şi te trage într-un colţ să-ţi arate pixul cu douăsprezece culori — „pe care mi l-a adus tata şi mama a zis că nu trebuia, pentru că e prea scump, şi tata a zis că numai un băiat au, şi mama a spus că el mă strică, şi tata a zis că-i treaba lui..." Ce mai, dacă la carnaval te recunoaşte cineva, eşti pierdut.

Uite de ce îmi sparg capul şi mă tot gândesc cum să arăt anul ăsta la carnaval, ca să nu mă mai recunosc nici măcar eu.

Ce-ar fi, îmi trece prin minte, să mă costumez în pirat ? Să-mi leg un ochi cu pânză neagră, să-mi pictez pe bluză două oase încrucişate, să merg şchiop,  sprijinindu-mă într-o cârje, şi când trec pe lângă cineva să spun misterios : „Fac prinsoare pe un burduf cu rom şi pe o coadă de balenă că tot eu voi ajunge primul la comoară ! Hai !Hai ! Hai!“ Ar fi ceva, dar de unde să iau cârja ? Şi bastonul bunicului nu are un haz ; e un baston de pensionar; ce poţi găsi fioros la el ?

O idee ar fi să apar la carnaval deghizat în fratele meu Mircică. Cu bonețica lui albă pe cap, cu babeţica lui la gât, trăgând după mine căluţul lui cu roate. Invit o fată la dans, şi deodată, încep să ţip : „Vleau globul ăla !” sau „Vleau acasă". Nu-i rău, dar babeţica lui Mircea nu-mi vine şi dacă îi iau căluţul e în stare să urle o săptămână.

Poate ar fi nostim să mă costumez ca fetele, într-o floare. Una de muşeţel. Trece cineva şi mă întreabă : „Ce mai faci, Floare de muşeţel ?” „Bine, răspund, fac ceai ! Ştiţi ce bună sunt când te doare o măsea ?“ Bârrr. Nu merge...

Dar ce-ar fi dacă m-aş costuma în administrator de bloc, ca domnul Irimescu de la M 21 ? În mod special nu mi-ar trebui decât o mustaţă şi o pălărie caraghioasă. M-aş pricepe să vorbesc ca el — nu m-aș mai pricepe : „Nimeni n-are voie în faţa blocului ! Nimeni n-ara voie în spatele blocului! Vă iau mingea şi o fac piftie (Cum o fi oare piftia de minge ? Îi pui şi usturoi la fiert ?) Cine a adus pisica asta ? Vreţi să umpleţi blocul de purici ? Tatăl tău munceşte şi tu te joci cu pisica ?” Mă rog, îi cunosc — nu i-aş mai cunoaşte — tot repertoriul. Nu ! Măcar la carnaval să scap de domnul Irimescu...

Să-mi iau rucsacul, ghetele cu ţinte, să fac rost de o pălărie cu pană de păun şi să mă costumez intr-un excursionist care întreabă mereu : „Nu vă supăraţi, mai e mult până la cabană ? Nu vă supăraţi, urşii muşcă sau numai zgârie ? Nu vă supăraţi, la radio s-a spus că nu plouă, atunci de ce plouă ?“ N-ar fi rău, dar nici prea grozav.

Îmi trece prin cap să mă costumez într-un detectiv particular. Ca Manix. Văd o fată mâncând o prăjitură, mă reped la ea, îi smulg linguriţa şi îi spun îngrozit : „Nu mai mânca, vrei să te otrăveşti ? Nu ştii că doctorul acela, care e de fapt contabil, şi e mâna dreaptă a banditului cu chelie, vrea să te ucidă fiindcă sora ta, care e de fapt fratele tău, vrea să-l moștenească singur pe unchiul tău, care e de fapt bunica ta ?“ Sau văd un băiat cântând, mă apropii de el tiptil şi-i șoptesc: ,,Nu avea încredere în ochelaristul de la tobă. Când era la grădiniţă cânta la saxofon, dar a jurat să treacă la tobă fiindcă vrea să se răzbune pe dirijor care i-a furat, cu ani în urmă, biberonul plin cu lapte pasteurizat!...“ M-aş pricepe grozav, dar ce să mă fac, dacă mă pufneşte râsul.

Nu, fraţilor, pierd prea mult timp cu treaba asta şi carnavalul bate la uşă ; mă costumez cum o fi şi în ce oi găsi. Cu atât mai bine dacă mă recunoaşte Sandu. Îi fac cinste cu o sticlă întreagă de pepsi, să vadă cu cine are de-a face, că nu sunt zgârie-brânză. Şi dacă Violeta o mai bârfește pe Paula îi spun să se uite în oglindă, că nici ea nu-i mai slăbuţă, iar în ce priveşte nemaipomenitele ei cunoştinţe şcolare, să-şi amintească dacă îi face plăcere de ziua când a răspuns că derivatul principal al laptelui e cafeaua cu lapte. Şi n-are decât să-mi arate Dinu un pix şi cu o sută douăzeci de culori ! Pe al meu, eu una singură, nu l-aş schimba pe nimic în lume. Nu mi l-a dat nimeni. L-am câștigat singur, împreună cu servieta şi cărţile, la Olimpiadă. Las’ să mă recunoască toţi, am un chef de râs şi de dans, de două persoane — cum spune tata — şi nu mi-l poate strica nimeni

Hei, dragi tovarăşi şi tovarăşi dragi cine are poftă de râs să stea la carnaval pe lângă mine. N-o să-i pară rău. O ştiţi pe aia cu elefantul şi şoricelul ? V-o spun între două dansuri.