POVESTE CU... OCHI ALBAŞTRI

Ca să vedeţi, copii, cât sunt de distrat...

Eram gata-gata să vă întreb :

—  V-aţi gândit ce spun, atunci când îi priviţi, nişte ochi albaştri ?

Ah, grozav sunt de distrat! Am uitat un lucru atât de simplu : am uitat că numai taţii (şi ca să nu supăr pe nimeni : şi mamele !) se gândesc, atunci când îi privesc, ce spun nişte ochi albaştri. Iar voi recunoaşteţi că sunt nemaipomenit de distrat ! Nu sunteți taţi.

Numai eu (şi ca să nu supăr pe nimeni : şi alţii) ştiu ce spun, atunci când privesc nişte ochi albaştri. Dar eu, dragii mei, vă cunosc de prea multă vreme, sunt prea bun prieten cu voi, ca să nu vă împărtăşesc toate tainele. Mai ales că, rămâne între noi, aici nu e vorba de nici o taină...

De aceea, n-am să ţin numai pentru mine ce-mi spun ochii albaştri ai băieţilor mei.

Când sunt veseli spun :

—  Tăticule, lasă poveştile şi hai cu noi pe lac, să luăm o barcă, să ne facem din pumni ocheane, să ne facem pipe din castane şi să cântăm în gura mare cântecul despre care mama e gata să jure că nu se află pe lume altul mai gălăgios :

 „O-ho-ho ! Rechini şi balene, noi vă venim de hac, O-ho-ho !

c-o singură mână şi-un bobârnac !“

Când se închid pe jumătate, şmechereşte, ochii albaştri spun :

—  Tăticule, tu aveai o călimară...

—  O mai am.

— Nu, tăticule, o aveai... S-a cam spart !

—  Singură ?

—  Da. Noi am ajutat-o numai niţel...

Când, apăraţi de mâna făcută streaşină, se opresc să privească serioşi, sus pe schele, munca unui zidar — ochii albaştri spun :

—  Tăticule, noi mai întâi şi mai întâi o să ne facem zidari. Şi ştii de ce ?

—  Nu.

—  Ca să se obişnuiască bunica cu înălţimea. Dacă o să vadă că nu cădem de pe schelă, n-o să se mai supere ci vrem să ne facem aviatori... De acolo până la cer doar nu mai e mult !

Când...

O, dar cât de multe nu poţi spune când priveşti nişte ochi albaştri !...

Noaptea, când pleoapele îi acoperă, s-ar crede că ochii albaştri nu spun nimic (sau, ca să nu supăr pe nimeni: aproape nimic). Mie însă mi se pare că abia atunci spun mai mult ca oricând.

Şi dacă vreţi să ştiţi, iată ce mi-au spus astă-noapte ochii albaştri, închişi de somn.

— Pe pământul acesta uriaş şi darnic privesc soarele milioane de ochi albaştri, milioane de băieţi şi fetiţe. Ca să crească mari şi sănătoşi (încât să-mi lipesc urechea de pământ şi să n-aud un strănut nici măcar la Polul Nord !) ca să ajungă zidari şi aviatori, trebuie ca toţi cei care înţeleg ce spun ochii albaştri, atunci când îi privesc, să-şi dea mâna ca, niciodată, niciodată tunurile şi bombele să nu mai acopere :

nici clinchetul călimării sparte din greşeală,

nici cântecul fără pereche cu „o-ho-ho“, nici ciocăniturile zidarului în fereastra cerului, nici țârâitul de greier al peniţei, care aşterne pe hârtie poveşti despre băieţi cu ochi albaştri:

Asta înseamnă, dragii mei copii, că trebuie să fie pace. Pentru că, sau poate numai eu văd aşa, şi pacea

are ochi albaştri..