AnnaE
#0

Unul dintre cele mai comune tipuri este dermatita de contact, o iritaţie a pielii, necontagioasă, cauzată de contactul cu plante, metale, soluţii de curăţare, aditivii cosmetici, parfumuri, produse chimice industriale, aditivi, latex etc. Dermatita atopica, numită şi eczemă, în schimb este o afecţiune   frecvenţa, ale cărei semne distinctive includ erupţii cutanate şi prurit. Un alt tip de dermatită, cea seboreică, apare sub formă unor pete gălbui, localizate pe diferite porţiuni ale pielii de pe scalp, faţă, urechi, şi, ocazional, în alte părţi ale corpului. Neurodermatita, în schimb  este o iritatie care este însoţită de o senzaţie intensă de mâncărime ce poate duce la leziuni cauzate de scărpinarea în mod repetat. Cel mai frecvent apare la gleznă, încheietura mâinii, antebraţ, precum şi în zona din spatele gâtului.

 Există însă şi forme mai complexe de dermatită.

“Dermatita numulară, spre exemplu, o formă de dermatită care se manifestă prin apariţia unor leziuni pe piele, localizate, în general, pe membrele superioare şi inferioare. Este mai frecventă în rândul bărbaţilor cu vârste cuprinse între 55 şi 65 de ani. Un alt tip, dermatita de stază, apare atunci când se acumulează lichid în ţesuturi. Lichidul suplimentar interferează cu capacitatea sângelui de a hrăni pielea, afecţiunea putând evolua în ulceraţii şi eritem. Un alt tip de dermatita, periorală, este cea care poate lua formă acneei rozacee, acneei adulte sau dermatitei seboreice, implicând pielea din jurul gurii sau a nasului”, explică specialistul în fitoterapie Elena Badea.

 

Pentru dermatită, în general, există o serie de remedii naturiste, majoritatea pe bază de plante, însă printre soluţiile care ameliorează aceste probleme supărătoare se numără şi cele pe bază de miere.

 

Iată un amestec ideal recomandat de specialist.
 

“Se ştie că mierea poate ajută la reducerea stării inflamatorii ale pielii. De asemenea, are proprietăţi antiseptice şi antibacteriene. Amestecă părţi egale de miere, ceară de albine şi ulei de măsline, încălzeşte amestecul până la omogenizare, iar când se răceşte, aplică pe piele şi lasă-l timp de mai multe ore. Repetă timp de câteva săptămâni”, recomandă Elena Badea.

sursa: stiri.latimp.net