AnnaE
#0

                            Despre Gandire

  1. Modul în care Gândeşti – Este TOTUL – încearcă sa fii pozitiv

  2. Decide clar care sunt idealurile tale în viaţa – şi mai ales fii constant

  3. Intra în acţiune – fa ceva în fiecare zi care sa te apropie de aceste idealuri

  4. Niciodată nu înceta sa înveţi – ceva, orice; mai ales ceva care te va ajuta sa te apropii de idealurile tale

  5. Ramai foarte persistent şi mai ales munceşte foarte mult la a înfăptuii aceste idealuri

  6. Învaţă sa nu ignori şi analizează toate detaliile – pentru ca în înţelegerea detaliilor sta o mare parte din succes

  7. Concentrează-ţi toată energia, timpul şi capacitatea financiara în a transpune în fapte ceea ce vrei sa faci

  8. Nu fii temător/anxios fata de ce şi cum te-ar cataloga alţii în momentul în care ai ideii novatoare/cu totul diferite – Este foarte bine sa fii diferit, sa ai idei diferite de ale altora

  9. Intodeauna – comunica efectiv cu cei din jurul tau – încearcă sa înţelegi ce ii tine mergând – pentru ca aici va fii secretul motivării lor – intodeauna fii înţelegător cu oamenii, drept şi mai ales înţelegător cu angoasele lor. Încearcă sa ai o atitudine constanta indiferent de variabilitatea reacţiilor celor din jurul tau.

  10. şi cel mai important – Intodeauna ramii onest şi responsabil pentru ca altfetl 1-9 nu contează

 

  ÎNVĂŢAREA şi MEMORIA.

  Autor: Capusneac Ioan-Mândrisor.

 

LECŢIA 1

  Alvin Tofler: „Analfabetul de mâine nu va fi cel care nu ştie sa citească, ci cel care nu a învăţat cum sa înveţe”

  * Puteţi învăţa din propriile dvs. experiente cum sa învăţaţi. Puteţi învăţa din experietele altora, economisind timp, bani şi efort. Îmbinaţi-le pentru a obţine un rezultat optim.

  * Se poate învăţa prin imitaţie sau prin conştientizare. Recomandabil este a se respecta principiul unităţii dintre imitaţie şi conştientizare.

  * Imitaţia sau repetarea simpla chiar fara a înţelege (a toci) trebuie sa fie după asimilarea conştientizată.

  * Conştientizarea este folosita, de regula, atunci când materialul este asimilat este parţial cunoscut sau poate fi asociat cu ceva înrudit. După înţelegerea informaţiei se recomanda repetarea prin imitare pentru stabilizare (asimilare). Un material total necunoscut nu poate fi conştientizat, astfel ca va fi învăţat mecanic, după care se va încerca conştientizarea lui (ex. Kata).

  * Un principiu modern este cel al unităţii temporale a însuşirii auditive, vorbite, vizuale şi scrise a cuvintelor şi cifrelor.

  * Repetarea materialului unei lecţii în contexte diferite pentru a mari durata de rămânere în subconştient. Reelaborarea propoziţiilor, chiar prin metode contrastante, confruntative (ex. Moneda văzută pe ambele fete şi în raport cu alte monede).

  * Citirea şi ascultarea sunt activităţi receptive. Vorbirea (citirea cu voce tare), scrierea sunt activităţi productive.

  * Se va insista pe dezvoltarea capacităţii de autoinstruire, aceasta trebuind sa devina factorul esenţial raportat la învăţarea prin predare (receptare la ore etc.). Scopul este formarea unui intelect investigator şi creator.

  * Unii cercetători recomanda următoarea succesiune: ascultarea (citirea cu voce tare) a informaţiei (a cuvântului sau a propoziţiei) urmata de reprezentarea grafica a acesteia în următoarele 10 secunde (10 secunde reprezintă durata rămânerii cuvântului în memoria de scurta durata).

  * Prin canalul optic se primesc de 6 ori mai multe informaţii decât prin canalul auditiv.

  * Se considera ca este ideal sa fie auzite cuvintele si, aproape concomitent, sa fie văzute scrise, sa fie pronunţate de receptor şi scrise de către acesta.

  * Cuvintele auzite se reţin în proporţie de 20%, cele scrise în proporţie de 30%, iar cele văzute, scrise şi auzite concomitent – 30%. Cuvintele auzite, văzute, scrise şi pronunţate sunt reţinute în proporţie de 70%, procentajul crescând daca sunt scrise de către receptor.

  * Se recomanda, alături de cele patru activităţi lingvistice sa apară şi a cincea: reformularea (traducerea, în cazul limbilor străine), căutarea relaţiilor de echivalenta.

  * Calităţile memoriei: rapiditatea achiziţiei, trăinicia păstrării, exactitatea reproducerii (reformulare: viteza memorării, timpul de reţinere a informaţiei, claritatea sau gradul reamintirii acesteia).

  * Se impune ca autocontrolul şi corectarea sa fie moderate, dar permanente şi planificate.

  * Autoexigenţa, spiritul de responsabilitate duce la „a şti cum sa procedezi”, devenind independent, sigur, creator.

  * Exista: citire cursorica (receptarea ideilor principale), citirea detaliata (temeinica), citire orientativa şi citire exploratoare.

  * Sunt necesare o atmosfera relaxata, atenţie, concentrare, activitatea pripita fiind contraproductiva.

  * Este esenţial a se stabiliza: ritmicitatea învăţării, învăţarea regulata, durata învăţării zilnice, toate acestea stabilindu-se de regula individual, raportat la robusteţea memoriei, viteza de achiziţie a informaţiilor, timpul de rămânere în memorie dorit.

  * Pentru ca noile cunoştinţe sa rămână în intelect trebuie ca ele sa intre într-o conexiune organica structurata cu vechile cunoştinţe. Rezulta ca este necesara gruparea, aranjarea cunoştinţelor conform unui plan stabilit cu exactitate şi urmărirea realizării planului cu scrupulozitate.

  * Învăţarea are succes când este consecventa, staruitore, constanta. Prin consecventa şi perseverenta 50% din efortul necesar învăţării este realizat.

  * Învăţarea are succes în funcţie de interesul arătat (motivaţie, automotivatie), timpul folosit fara teama de oboseala, de energia consumata şi în funcţie de respectarea unor reguli minimale care vor maximaliza volumul de informaţii achiziţionate şi vor minimaliza timpul necesar pentru minimalizarea efortului aparent.

  * Reguli de respectat pentru îmbunătăţirea învăţării:

  1. 1. Zilnic trebuie sa învăţaţi, chiar şi atunci când nu aveţi timp necesar sa rezervaţi 10 minute învăţării.

  2. Daca entuziasmul a scăzut temporar sau sunteţi bolnavi sau obosiţi nu trebuie sa va forţaţi, dar nici sa renunţaţi la învăţat; se va studia ceva uşor sau cu un grad scăzut de implicare.

  3. Este recomandat sa învăţaţi mai putin şi mai bine decât mult şi superficial.

  4. Înainte de a învăţa va veţi autoconvinge de corectitudinea informaţiilor, veţi evita aprofundarea greşelilor. Aceasta regula poate acţiona şi limitativ sau blocant. Este mai bine sa învăţaţi chiar şi cu un grad de eroare care se va corecta în timp decât sa nu învăţaţi deloc.

  5. Fara o necessitate stringenta nu se va studia în acelaşi timp doua materii înrudite (de ex. Doua limbi străine), existând riscul amestecului lingvistic şi al transferului. Ţinând cont de avertismentul de mai sus se pot învăţa doua sau mai multe materii (discipline) în acelaşi timp atunci când informaţiile se potenţează reciproc şi ajuta la o mai buna învăţare. Se va cântări atent daca sunt mai multe avantaje sau mai multe riscuri.

  6. Putem compara o materie (disciplina) cu o cetate care poate fi cucerita numai atunci când se porneşte asediul din toate părţile: ascultare, vorbire, citire, scriere, reformulare, discuţie, etc.

  7. O condiţie importanta este acceptarea şi admiterea greşelilor fara jena, precum şi admiterea de a fi corectaţi. Fara a greşi nu se poate învăţa.

  8. Va veţi concentra asupra atitudinii interioare prin autosugestie şi ambianta exterioara. Atitudinea interioara trebuie sa fie guvernata de următoarele:

  — Motivaţie din interes;

  — Optimism, având gânduri pozitive;

  — Entuziasm, plin de voioşie;

  — Încredere în succes;

  — Uşor autoexigent, cu toleranta;

  9. Asocierea unei informaţii noi cu cele cunoscute se mai numeşte ancorare, reformularea cu propriile cuvinte a materialului studiat având acelaşi efect. Va puteţi imagina un bloc de gheata într-un port pe care îl veţi ancora cu 1,2,3. Ancore până ce acesta se va topi, devenind una cu apa marii. Motivaţia pentru care faceţi aceasta ancorare este cea de a fixa blocul ca sa nu plece în larg pentru a-l pute folosi, altminteri acesta ar putea pluti liber şi lovi navele din port avariindu-le.

  10. În procesul învăţării veţi schimba deseori ritmul pentru a da culoare unei operaţii monotone. Per ansamblu s-a dovedit ca folosirea a cel putin trei ritmuri măreşte eficienta procesului de învăţare şi memorare. De exemplu, în cazul citirii cu voce tare se pot folosi tonurile: autoritar, calm, şovăielnic (moale) etc.

  Autosugestii:

  1. Eu, Nume, am deplina încredere în mine caci inteligenta mea se dezvolta tot mai mult aici, acum şi în fiecare zi.

  2. Eu, Nume, folosesc fiecare clipa din zi pentru a deveni superior a ceea ce eram ieri aici acum şi în fiecare zi.

  3. Din orice împrejurare nefericita eu, Nume, trag o învăţătură folositoare pentru a ajunge la rezultate fericite acum şi în fiecare zi.

  4. Toate afirmaţiile sunt adevărate, în funcţie de punctual de vedere din care sunt făcute.

  5. Eu, Nume, am hotărât ca viaţa şi studiile mele sa constituie o reuşită acum şi în fiecare zi.

  6. Eu, Nume, sunt deschis cu toată fiinţa unei schimbări pozitive aici, acum şi în fiecare zi.

  Tema: Scrieţi 10 formule de autosugestie despre învăţare şi memorie. Primele trei formule vor fi premiate.

  Reguli de respectat la alcătuirea formulelor:

  1. Sa fiţi pozitivi;

  2. Sa fiţi concreţi şi la obiect;

  3. Sa folosiţi timpul prezent;

  4. Sa folosiţi modalitatea senzoriala principala;

  5. Sa folosiţi mai multe simţuri;

  6. Sa fiţi autoritari;

  7. Sa relevaţi, sa cultivaţi şi sa faceţi sa se dezvolte un gând just.

 

LECŢIA 2

  § Tehnica notiţelor. Se subliniază cuvintele cheie, se folosesc încercuirile, culorile, literele de tipar. La curs se reţin ideile principale utilizându-se semen convenţionale, prescurtări, note pe margine.

  § Ergonomia învăţării. Timpul de învăţare este de maximum 50 de minute, cu pauza de 10 minute, cca 3-4 şedinţe zilnic. La început se ataca subiectele grele, se grupează subiectele în funcţie de similitudine. Pentru a întâmpina transferul negativ se vor lua pauze mai mari la trecerea spre alte subiecte neînrudite. Cronobiologia arata ca rezultatele maxime se obţin între orele 8-13 şi 17-21. MSD (memoria de scurta durata) are performante mari dimineaţa, iar MLD (memoria de lunga durata) după amiaza şi seara. În somn cunoştinţele se transfera în MLD. În cadrul învăţării în asalt se uita 60-75% din cunoştinţe după primele doua zile. În concluzie, pentru prevenirea uitării, se va repeta a treia zi ceea ce s-a învăţat în prima zi.

  § Structuraţi materialul de învăţat în secvente, în funcţie de microterme.

  § Se recomanda un microclimat sănătos în ceea ce priveşte lumina, scaunul, zgomotele etc.

  § Metode de învăţare:

  1. Învăţarea sintetica. Materialul este mic şi uşor: se citeşte şi se repeta global.

  2. Învăţarea analitica, secvenţiala. Mai întâi se învaţă global şi apoi aprofundat, consemnând cu creionul.

  3. Învăţarea creativa. Problematizare.

  4. METICON. Învăţare prin conversaţie.

  5. METINPROB. Învăţare prin problema-întrebare-raspuns.

  6. RICAR. Răsfoire, întrebări, citirea textului, amintirea punctelor principale, recapitularea în gând.

  7. Învăţarea cu sens este mai economica decât cea mecanica. Reproduceţi textul cu propriile cuvinte.

 

A. MEMORAREA EFICIENTA.

  Se disting următoarele tipuri de memorie: a) senzoriala de achiziţie (vizuala, auditiva, asociativa); b) afectiva, de participare (imaginativa); c) cognitiva (lanţuri de idei, scheme); d) acţională (operaţională).

  Pregătirea: autosugestii pozitive, igiena senzoriala (eliminarea perturbărilor), igiena fiziologica (alimentaţia, respiraţia, somnul), igiena psihica (relaxare, pauze, recompense).

  Fiecare îşi va stabili propriul sistem de memorare.

  Exemple: materialul de memorat sa fie organizat, sa existe relaţii reciproce, itinerare. Învăţarea sa fie activa folosind asociaţii vizuale, auditive, de culoare, forma, text ierarhizat, noduri cheie. Asociaţi memoria cu gândirea.

  Dezvoltarea memoriei se face prin exerciţii de înţelegere (facerea rezumatului), exerciţii de reamintire, experimente formative (memorări şi reproduceri la intervale diferite). Rezumatele pot fi textualizate, schematizate, arborescente sau enumerative.

  Succesul generează succes; după un eşec necorectat urmează un altul.

  Învăţarea pentru o anumită data condiţionează uitarea după data respectiva. Învăţarea pentru viaţa cu motivaţie justa interioara împiedica uitarea. Motivaţia interioara se formează în funcţie de idealuri şi obiective autoimpuse sau fundamentale.

 

B. CITIREA RAPIDA.

  Se recomanda la textele auxiliare: lectura accelerata, lectura dinamica, lectura intensiva.

  Pentru dezvoltarea citirii rapide se va antrena:

  1. Citirea grupelor de cuvinte, chiar a frazelor până la un punct de sprijin orizontal sau vertical.

  2. Citirea cu ochii mintii (fara subvocalizare).

  3. Regresia (întoarcerea pentru a verifica după punctul de sprijin anterior, trecerea fluenta dintr-un punct de sprijin în alt punct de sprijin. Se va forţa reamintirea frazei sau a cuvintelor sau se va trece mai departe fara regresie.

  La citirea rapida se utilizează numai canalul vizual şi se urmăreşte mărirea câmpului de vizibilitate orizontala şi verticala în paralel cu reducerea punctelor de sprijin, fara întoarcerea privirii.

  Citirea rapida se foloseşte atunci când poate fi neglijat 50% din text.

  Ritmul normal este de 200 cuvinte/min. Prin antrenament ajungeţi la un ritm rapid de 1200-1500 cuvinte/min.

 

C. PRACTICA CITIRII RAPIDE.

  I. 1-2 săptămâni: se citesc doua cuvinte concomitent;'

  II. 1-2 săptămâni: trei cuvinte cu sesizarerea ideii;

  III. 1-2 săptămâni: jumătate de rând cu doua puncte de sprijin;

  IV. 1-2 săptămâni: un rând la o singura privire pe centrul acestuia fara deplasarea laterala a ochilor;

  V. 1-2 săptămâni: se pune degetul la mijlocul rândului si, coborându-l lent în jos, se citesc 2-3 rânduri la un singur punct de sprijin.

  S-a demonstrat ca multe (majoritatea) materialelor pot fi reduse cu 50-75% şi nu ar avea nimic de suferit. Excesul de cuvinte este aproape o regula.

  Exista:

  § pseudoinformare: impostura;

  § mezinformare: tot ceea ce este negativ în informarea (ex. Eroare involuntara, traducere şi dezinformare din interes);

  § subinformare: trunchierea informaţiei;

  § suprainformare: preaplinul informării.

  Un savant ipotetic competent în toate ramurile ştiinţei ar trebui sa citesca 24 de ore din 24 timp de 500 de ani pentru a citi tot ce se publica într-un an. În concluzie, se va urmări specializarea pe latura selectiva sau pe latura rapida.

  J. Bernel afirma: „În situaţia actuala este mai uşor sa faci o descoperire decât sa te convingi ca aceasta nu a fost făcută de alţii”

 

D. TEHNICI CREATIVE

  1. Asocierea consonanta. Cu cât memoria este mai bogata, cu atât apariţia asociaţiilor este mai mare. Asocierea reprezintă realizarea de legături între imaginaţie şi memorie. Factorii esenţiali sunt asemănarea obiectiva, fizica, exterioara, subiectiva, interioara, psihologica, similitudinea şi evocarea (asocierea) imagine-senzatie.

  2. Analogia extrapolară. Transferul, împrumutul de idei de la o soluţie apropiata (de ex. Pasare-avion, bila care lasă urme pe asfalt-pix etc.).

  3. Inversia. Reprezintă abordarea inversa, susul-jos, plus-minus (de ex.: De ce se face iluminatul indirect de sus).

  4. Empatia. Este substituirea gândirii proprii cu a interlocutorului (om, obiect etc.). De exemplu, spargerea unei nuci văzută de către un cercetător şi practicarea unui orificiu mic pentru introducerea aerului comprimat care produce o explozie care distruge coaja nucii, obţinând astfel o viziune din interiorul nucii.

  5. Combinarea. De exemplu, radiocasetofonul, pixul cu ceas etc.

  6. Modificarea-Ameliorarea-Dezvoltarea. Se cunoaşte ca, din cinci brevete, patru sunt doar perfecţionări.

  Autosugestii:

  1. Am capacitea de memorare într-un timp scurt şi cea de vedere exacta a ceea ce am memorat până acum.

  2. Prin a învăţa ceea ce vreau înţeleg mai mult din ceea ce trăiesc acum.

  3. Eu, Nume, am încredere în memoria mea acum.

 

LECŢIA 3

  Ochiul recepţionează undele electromagnetice din spectrul 390-800 milicromi, iar dincolo de aceste limite nu vedem nimic desi alte fiinţe vad. Urechea recepţionează sunetele din intervalul 16-20000 Hz (herţi), iar dincolo de aceste limite nu receptam nimic sau nu ne sunt afectate organele de simt.

  Folosirea procedeelor:

  1. Analiza. Informaţiile complicate se împart în „parti digerabile”, eliminând ceea ce se repeta sau ceea ce este fals.

  2. Sinteza. Trebuie sa devina obicei prezentarea informaţiilor sintetic, rapid, correct şi integral.

  3. Comparaţia. Se alătura doua fiinţe, obiecte, fenomene stabilindu-se asemănările şi deosebirile.

  4. Generalizarea, abstractizarea. Reprezintă operaţiunea de a descoperi ceea ce este general, comun, esenţial la o anumită grupa de fiinţe, obiecte, fenomene.

  5. Concretizarea. Reprezintă verificarea (validarea, motivarea) generalizărilor şi a abstractizărilor prin apelare la situaţii concrete.

  6. Înţelegerea. Este activitatea creierului de a descoperi relaţiile între obiecte, fiinţe şi fenomene.

  7. Engravarea (cristalizarea), engramarea (imprimarea), adunarea (stocarea) şi reactualizarea (reamintirea însoţită de verificare (ecforare) şi corectare a informaţiei memorate, stocate anterior) sunt procese ale memoriei care apar în timpul folosirii concrete a unei informaţii pentru rezolvarea unei probleme, pentru atingerea unui scop. Rezulta astfel ca rezolvarea problemei, respectiv atingerea scopului reprezintă obiectivul principal, iar reactualizarea informaţiei reprezintă obiectivul secundar.

  Este recomandabil ca autosugestiile sa facă din materialul de studiu un subiect interesant şi plăcut. Astfel se memorează mai repede, mai durabil şi mai exact.

  În somn, creierul se străduie sa elimine contracţiile interne prin prelucrarea, armonizarea informaţiilor şi ştergerea unor informaţii sau transferul în zone mai profunde, mai greu accesibile. De aici rezulta uitarea pozitiva prin reorganizarea informaţiilor de către subconştient.

  Uitarea negativa apare atunci când consideram anumite informaţii putin importante sau neimportante şi ulterior descoperim ca ne-am înşelat. Vom fi nevoiţi sa facem un efort mai mare sa ne reamintim sau trebuie să-l învăţăm din nou. Atenţie la autosugestiile negative. Reţinem mai bine ceea ce ne mira, ne sperie, ne face sa râdem sau declanşează curiozitatea. Acestea nasc emoţii şi autosugestii pozitive ducând la o memorare rapida.

  Engramarea se realizează pe baza unei peptide bazice sintetizata de ARN.

  Procesul de ecforare (activitate productiva) necesita un consum mai mare de energie.

  Primul nivel: vizual 1 sec; auditiv: 3-5 sec. Cu intenţie şi cu participarea a peste doua simţuri, prin repetarea chiar neintenţionata a primului nivel se trece în al doilea.

  Al doilea nivel: mesajul rămâne între 10 secunde şi câteva minute. MSD are caracter temporar şi de lucru. Prin autorepetitie mesajul trece în al treilea nivel.

  Al treilea nivel: MLD. Durata este lunga sau are chiar caracter permanent.

  Al doilea nivel, MSD, are calitatea de a asigura continuitatea acţiunii.

  Se poate vizualiza plastic nivelul apei ca o curgere de apa, nivelul doi precum unduirea apei când este aruncata o piatra, iar nivelul trei ca o apa îngheţată.

  Atenţia este dalta memoriei. Acţiunile care ne solicita puternic atenţia se înscriu profund în memorie. Garanţia întipăririi în memorie este data de interesul arătat, considerat pe drept cuvânt „motorul” memoriei. Emoţia şi interesul suscita atenţia monopolizând atenţia asupra unui singur obiectiv: concentrarea.

  Memoria MLD este condiţionată de somnul cu vise. În somn informaţia se consolidează şi se organizează în funcţie de totalitatea intereselor şi a obiectivelor avute.; Privarea de somn duce la slăbirea memoriei şi privările de somn de lunga durata duc la depersonalizare. S-a demonstrat ca, de la un anumit prag, memoria nu mai înmagazinează înainte de a dispune de un anumit repaus sau, mai bine spus, de somn. În perioadele critice se va alterna învăţarea accelerata cu mici perioade de somn de 15-30 de minute.

  Învăţarea în somn favorizează numai memoria mecanica. Aceasta se realizează în perioada de somn uşor. Învăţarea în somn poate avea şi efecte negative: unele persoane nu pot adormi, majoritatea acuza oboseala nejustificata etc. Învăţarea în somn are eficienta pentru scurte perioade de timp urmate de pauza. De exemplu, se foloseşte aceasta metoda 7-10 zile, iar apoi se ia o pauza de 10 zile. Se considera obligatoriu întărirea mesajelor imediat a doua zi şi conştientizarea lor.

  Se memorează bine ceea ce, în prealabil, a fost priceput. Se memorează bine atunci când spiritul şi corpul se afla într-o receptivitate maxima.

  Memoria este cu atât mai buna cu cât creierul este mai solicitat, respectiv cu cât acesta se afla într-o activitate mai intensa. Secretul memoriei consta în excitabilitate. Trebuie sa fim preocupaţi, frământaţi cu o tensiune interioara. Se memorează cu atât mai mult cu cât suntem mai interesaţi de ceea ce trebuie memorat, aşadar valoarea unei informaţii creste cu cât interesul stârnit de aceasta este mai mare.

  Unde se pierde interesul se pierde şi memoria.

  Daca se fac multe repetiţii fara pauza, celulele corticale suprasolicitate declanşează faza de inhibiţie pentru a-şi reface suportul energetic. Se recomanda atunci acţiune fizica sau somn. Invers, daca repetiţiile sunt prea rare apare inhibiţia de stingere: uitarea.

 

Regula de aur: munca, perseverenta, regularitate.

  În alimentaţie, accentul se pune pe alimentele bogate în proteine, legume şi fructe; se vor evita grăsimile, dulciurile pâinea. S-a demonstrat ca memoria este potenţata de acetilcolina, iar sursa naturala de colina este lecitina. Prevenirea pierderilor de memorie se face pe linia alimentara, printr-o suplimentare a lecitinei şi a aminofosfatilor conţinuţi, de exemplu, în gălbenuşul de ou, lapte, preparate din germeni de soia, lapţi de peste, drojdia de bere, pemolimatul de magneziu (Cyberet, Pamoline, Secatoxin, Meclofenoxat, Pyritinol, Piracetam, Noradrenalina). De notat faptul ca Vasopresina are efecte negative.

  Cele patru reguli ale brainstormingului:

  1. Nici un fel de critica;

  2. Cantitatea prevalează în fata calităţii ideilor;

  3. A da frâu liber ideilor;

  4. Sinceritate şi deschidere fata de ideile celorlalţi participanţi.

  Autosugestii:

  1. Randamentul meu creste de la o zi la alta, rezultatele sunt tot mai bune acum.

  2. Îmi place din ce în ce mai mult sa învăţ pentru a fi tot mai bun în domeniile mele preferate acum.

  3. Îmi înţeleg şi îmi rezolv cu uşurinţă problemele vieţii acum.

 

LECŢIA 4

  Fara motivare nu exista impuls şi puterea de a rezista la învăţare. Învăţarea se face în trepte, cu o gradare a cerinţelor, cu pretenţii dozate. Succesul vine atunci când cerinţele nu sunt nici mici nici mari.

  Creativitatea în gândire şi căutarea de soluţii ale problemelor dezvolta o gândire a posibilităţilor şi alternativelor.

  Se vor evita stările de pesimism, conformism, frica, prejudecăţi, rutina.

  Superioritate are cel care, în afara de a vedea şi a auzi, îşi pune forţele în joc şi îndrăzneşte sa încerce. Un bun exemplu este cel al regelui şi al vizirului.

  Tehnicile de învăţare sunt utile pentru a şti cum sa fie folosite cât mai eficient propriile posibilităţi şi caracteristici în ceea ce priveşte acumularea informaţiilor.

  Fenomenul sinesteziei consta în folosirea a cât mai multe organe de simt concomitent. De exemplu, un degustător de vinuri foloseşte mai multe simţuri: mirosul, gustul, auzul (sunet), ochii (culoare). Sinestezie este, de asemeni, extinderea unei informaţii spre alte simţuri, cum ar fi mirosul uni trandafir, acesta evocând culoarea rosie etc. Oamenii cu memorie fabuloasa folosesc sinestezia. Un cuvânt sau un număr văzut scris are corespondente, pentru ei, şi în alte sisteme senzoriale. Seresevschi spunea despre profesorul Vâgotschi ca acesta avea o voce galbena cu aspect plat şi gust sărat. Se recomanda aşadar a experimenta fizic informaţia. Un alt exemplu este cel al copiilor: când vor sa descrie ceva de dimensiuni mari ei îşi deschid larg braţele, iar pentru ceva mic ei arata cu degetele.

  Unii psihologi recomanda răspunsul fizic total RTF care înseamnă experimentarea imaginativa cu antrenarea simţurilor şi a întregului corp. Se recomanda utilizarea ambelor emisfere cerebrale (emisfera stânga tine de logica, gândire din aproape în aproape, abstracţia, iar cea dreapta guvernează imaginaţia, intuiţia, fantezia), aceasta însemnând a gândi în imagini, vizualizări picturale, nu doar în cuvinte şi a memora imaginile respective. Noile chipuri se reţin prin asociere cu cineva cunoscut, acest lucru producându-se aproape insesizabil. Când se doreşte a se retine o informaţie, trebuie asociata conştient cu cea mai apropiata informaţie cunoscuta observând asemănările şi diferenţele.

 

Elementele metodei Lozanov sunt:

  1. Utilizarea nivelului de unde cerebrale alfa pentru a dezvolta „o percepţie calma şi intuitiva a datelor prezentate în scopul memorării”.

  2. În 1955, Georgi Lozanov a descoperit ca exista o disponibilitate spre ideile şi emoţiile comunicate şi transmise pe calea cuvintelor, a gesturilor şi a atitudinilor, aceasta fiind un instinct numit „imprinting”. Un exemplu în acest sens este cel al puilor de animale care îşi urmează părinţii. Aceasta disponibilitate se identifica cu sugestibilitatea, existând în diferite grade la toate fiinţele umane. Stimularea acestei disponibilităţi face ca sa se elibereze marile rezerve energetice aflate în străfundurile inconştientului, creând starea de „hipermnezie sugestiva”.

  3. Un alt element este folosirea muzicii; se utilizează stilul baroc, care are un ritm stabil de un sunet pe secunda, muzica lui Händel, Bach etc.

  4. Materialul este prezentat într-o forma ritmica, sincronizata cu ritmurile corpului şi ale mintii. Informaţia este împărţită în fragmente scurte sau mici expresii, rostindu-se o expresie la intervale de 8 secunde, pe intonaţii diferite pentru a înlătura monotonia unui ritm constant. Lozanov a studiat corelaţia ritm-învatare. Dintr-un material prezentat cu pauze de 1 secunda se retine 20%, daca pauzele sunt de 5 secunde se retine 30%, iar la pauzele de 10 secunde se retine 40%. Cercetările au demonstrat ca o pauza între unităţile de informaţie oferă celulelor creierului posibilitatea de a se odihni un moment.

  5. Atitudinea şi comportamentul profesorului (gesturi, tonul vocii, expresia faciala) trebuie prestabilit pentru a transmite elemente de creştere a motivaţiei şi a încrederii în sine.

  Se constata îmbunătăţirea metodei de învăţare în timp: în 1966 Lozanov raporta 100 cuvinte/zi, în 1974 – 1800 cuvinte/zi. În 1977 s-a raportat o reţinere în memorie de 3000 cuvinte/zi în care studenţii au reţinut într-un interval de 6 luni 88% din materia predata, iar după 22 de luni au reţinut 57% fara a se face reîmprospătarea cunoştinţelor. În anii `80 metoda a început sa fie ocultata.

  Lozanov afirma: „O data ce ai învăţat să-ţi deschizi mintea, capacitatea de a memora şi de a-ţi reaminti pare aproape nelimitata, neexistând nici un alt punct de blocare”.

  6. La un institut francez se foloseşte o metoda asemănătoare sugeostopediei. Se folosesc o serie de sugestii care deschid emoţia şi exprimarea total libera. Cursanţii primesc alte nume şi ajung să-şi depăşească jena de a se exprima. Critica nu este admisa. De exemplu, fiecare cursant îşi face o lista cu 10-15 momente din viaţa când a avut emoţii puternice; evocarea personalizata a unui eveniment creează emoţia care, prin diferite sugestii, este menţinută în conştient pe perioada învăţării.

  7. După ce se folosesc de metoda de relaxare Schultz şi metoda exprimării total libere se obţine o stare de învăţare în care practicantul devine atât de dornic de a învăţa încât face un mare efort de a se abţine sa înceapă chiar în momentul respectiv, înainte de a termina autosugestia. El simte dinamismul placerii de a învăţa care creste gradat. Se memorează la niveluri miraculoase, iar acest lucru trebuie sa fie pentru cursant ceva absolut normal, sa se bucure de aceasta stare fara a pune întrebări de genul: „Cum se poate?”, „Cât se poate?”, „De ce se poate?” etc. El trebuie doar sa se autosugestioneze permanent pozitiv şi sa se bucure de abilitatea obţinută folosind-o.

  8. Repetiţia ajuta procesul de învăţare, dar monotonia ei îl împiedica. Astfel, Lozanov foloseşte intonaţia şi ritmul (acestea se produc în emisfera cerebrala dreapta):

  — Ton normal (declarativ);

  — Ton şoptit (încet, ambiguu);

  — Ton dominant (autoritar).

  9. Metoda lui Lozanov are efect de avalanşa: depa 7 zile (sesiuni de învăţare) se distinge o creştere neta fata de prima zi. Sugestionarea prealabila duce la creşterea cu 60% a performantelor. Sincronizarea cu respiraţia duce la o îmbunătăţire cu 78% a asimilării imediate. Toate se potenţează, au un efect cumulativ. Se recomanda repetarea cu ritmul: memorare pe apneea pe plin, pauza, expiraţie, inspiraţie, repetare pe apneea pe plin.

  Psihologul Alan Lakein recomanda folosirea din plin a întrebării: „Care ar fi modul cel mai bun de a-mi folosi timpul acum?”

  Arthur C. Clarke spunea: Singura cale de a descoperii limitele posibilului este de a merge dincolo de ele, în imposibil”.

  Cercetările moderne eu relevat ca psihicul uman nu are, în mod real şi absolut, limite; dimpotrivă, este parte a unui domeniu infinit al conştiinţei care cuprinde tot ceea ce exista dincolo de spatiu şi timp, în realităţi neexplorate încă (The Holotropic Brain)

  Autosugestii:

  1. Îmi place foarte mult sa învăţ acum.

  2. Resimt o stare profunda de calm şi sunt deschis către noile idei şi cunoştinţe acum.

  3. Dau întotdeauna răspunsurile corecte la momentul potrivit.

SFÂRŞIT